Nr. 144 (23 august 2007)


Casa-mormant in care nu se mai poate intra

Familia Turcanu, care si-a pierdut copilul din cauza unei bucati de zid care le-a cazut in casa, sta de cateva zile intr-un hotel din Chisinau. Tot ce li s-a propus pana azi e ca sa le fie reparata casa, dar ei nu cred ca mai pot reveni in acel loc nefericit si cauta un avocat. Pana in prezent nimeni insa nu a incercat sa solutioneze aceasta aceasa problema, iar apartamentul ramane in continuare plin de piatra.

Accidentul a avut loc la 15 august 2007, pe strada Columna 86, in timp ce se efectuau lucrari de constructie la un bloc cu cinci etaje. Proprietara casei, Zinaida Ceban, a decis sa faca modificari la mansarda de pe acoperis, prin distrugerea unui perete lateral. Chiar daca au fost luate masuri de protectie, acestea au fost insuficiente. In timpul demolarii, o bucata de zid a cazut peste casa din apropiere, distrugand acoperisul si prabusindu-se peste cei aflati in casa. Vlad Turcanu, un baietel de 6 ani, a murit indata, iar fratele sau mai mic, vasile, si dadaca au fost transportati la spital cu diferite traumatisme. Vasile, in varsta de patru ani si noua luni, care suferea de o maladie congenitala, s-a ales acum cu mai multe contuzii, iar pentru dadaca lor Maria a fost necesara o operatie la cap.

„Cu vreo doi ani in urma Zinaida Ceban ne-a anuntat ca doreste sa construiasca un imobil cu doua etaje, in locul celui vechi. Noi am acceptat, fiindca era o casa parasita si plina de umezeala. Ne-au promis ca au sa repare si peretele nostru si intreg cartierul urma sa devina mai frumos”, spune Lina Turcanu, mama lui Vlad.

Conform planului initial, cladirea urma sa aiba aceeasi inaltime ca si cea vecina. Intr-o zi Vladislav Turcanu, tatal lui Vladut, a observat ca blocul care se construieste are mai multe etaje, dar nu s-au gandit sa discute cu proprietara. „La inceput nu ne faceam griji fiindca in tot orasul sunt ridicate blocuri langa case de locuit. Insa cu timpul a inceput sa ne ingrijoreze acest lucru. De fiecare data cand vedeam mesterii ii rugam sa fie atenti, dar ei raspundeau ca totul este tinut sub control”, povesteste Lina.

De doua saptamani, Vlad nu mergea la gradinita. In timp ce parintii erau la serviciu, de copii avea grija dadaca.

„Sambata precedenta am fost cu Vlad in oras. Am mers doar in doi. Nu stiu de ce. Ne-am primblat jumatate de zi, am fost la cinema si am mancat pizza. Intorsi acasa, am vazut constructia finisata. Atunci Vladut s-a bucurat ca in sfarsit o sa avem o cladire frumoasa langa noi,” povesteste mama indurerata.

A intrat sa ia o carte, si a cazut blocul

„Marti seara, in timp ce maturam impreuna ograda, am observat ca muncitorii au inceput sa demoleze o parte din acoperis. Noi ne-am mirat. L-a intrebat pe vecin ce se intampla. El ne-a spus vor sa faca o televiziune si nu au unde sa amplaseze antenele, de aceea trebuie sa-l dea jos. Le-am spus lucratorilor ca bucata de beton poate sa cada peste garaj. Ei m-au asigurat ca totul este conform planului. Miercuri cand sotul s-a uitat la casa, mesterii lucrau la partea opusa a acoperisului”, isi Lina. In acea zi familia Turcanu nu a fost preintampinata de schimbarile care urmau sa aiba loc. Acasa era doar dadaca si cei doi frati. Miercuri Vlad si dadaca Maria au mers la primblare, au luat masa. In momentul acela nefast tocmai intrase in odaie sa ia o carte ca sa citeaca. In acel moment blocul de beton a cazut peste el.

„Este incredibil sa dobori un perete de 3 metri cu un perforator. Ei nu l-au luat pe bucati, dar l-au taiat de la baza. Vrem sa stim de ce s-a intamplat acest accident si cine sunt vinovatii. Eu sper ca nu traim intr-o tara pierduta, iar cercetarile vor fi facute pana la urma. Rudele familiei Ceban ne-au spus ca eroarea a fost facuta de un baiat care lucra acolo, iar noi sa nu ne facem griji ca va fi pedepsit”, mentioneaza Lina.

Anatolie Vitu, procuror din cadrul Procuraturii Riscani a declarata ca Zinaida Ceban nu avea documentele necesare pentru modificarea acoperisului. Dosarul este la Procuratura Generala, iar proprietara este anchetata conform art. 257 din Codul penal, alin. 4 Realizarea de catre persoane responsabile a unui complex urbanistic sau a unei constructii sau executarea cu modificari ale acestora fara respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranta, rezistenta si stabilitatea care a provocat decesul persoanelor. Daca persoana va fi gasita vinovata, ea risca sa primeasca o pedeapsa intre 5-10 ani privatiune de libertate si amenda.

„Strigam „Vladut!”, dar nu raspundea nimeni”

Vecinii familiei Turcanu au fost si ei cazati la acest hotel. Ioana Bors spune ca ii este frica sa se intoarca acasa. Ea isi aduce aminte cu durere de cele intamplate in ziua de miercuri. „M-am intors de la serviciu in jurul orei patru. Am facut un dus si m-am asezat sa privesc un film. La 16.20 se aude trosc. Am avut senzatia ca totul se duce in pamant, iar podea imi fuge de sub picioare. M-am speriat ca-i cutremur. Am iesit repede afara. Mi-am amintit ca baietii vecinilor sunt acasa cu dadaca si am batut la usa. Am inceput sa strig: Maria, Maria, Vladutu, deschideti usa ca-i cutremur! Nu a raspuns nimeni. Ies afara sa strig ajutor si imi dau seama ca nu se vede nimic. Apoi a venit un vecin si a vazut o piatra pe masina. Atunci mi-am dat seama. A cazut ceva de sus. Alerg iar la usa si strig, bat la fereastra. Totul era intuneric si praf. In momentul acela a iesit dadaca cu Vasile in brate si striga Vladut, Vladut, Vladut! Am intrat inauntru si era numai praf. Am inceput sa caut. Am urcat pe bucata de zid cazuta si am avut impresia ca sunt pe acoperis. Il strigam pe Vlad si dadeam scandura la o parte. Afara Vasile plangea, iar dadaca striga si cerea ajutor. Au intrat mai multi oameni in casa. Au chemat salvarea. Cand am intrat a treia oara am vazut ca televizorul lucra”. Abia dupa cateva zile, Tudor Bors a observat cateva pahare stricate in dulapul asezat la perete.

In municipiul Chisinau exista cel putin 20 de adrese de constructii „problematice”. „Atestam tot mai multe constructii neautorizate, numarul carora nu poate fi micsorat nici de procedura greoaie de autorizare a constructiilor”, spune Dorin Chirtoaca, primarul general al municipiului Chisinau. El este de parere ca demolarea acestora ar fi o masura eficienta de stopare a aparitiei constructiilor neautorizate. Primarul a cerut preturilor sa inspecteze toate constructiile din sectoare pentru a le depista pe cele cu autorizatia de constructie expirata sau care genereaza conflicte de interese cu populatia din zona. Primarul a mai dispus ajutorarea acestei familii care si-a pierdut copilul anume din cauza unei asemenea constructii.

„Vladut era inalt, dezvoltat fizic si avea simt fin al umorului. Era si foarte iubitor. Cand mergeam prin magazine, se intorcea si imi spunea: Mama eu asa de tare te iubesc, tu esti asa de frumoasa. Eu roseam si il sarutam. Tot timpul imi cerea sa-i cumparam carti. Acasa avem o biblioteca intreaga pentru copii.”, isi aminteste mama.

Familia Turcanu este in cautarea unui avocat. Chiar daca cheltuielile sunt mari, institutiile unde sunt angajati le-au promis toata sustinerea. La inceput au gasit un avocat prin intermediul unor rude, dar mai apoi au aflat ca acesta este prieten cu Zinaida Ceban. „Dupa inmormantare avocatul s-a intalnit cu noi. Ne-a transmis condoleante din partea proprietarei si ne-a transmis ca au sa repare casa, sa stam fara grija. Le-a spus ca nu vrem sa revenim acolo niciodata. Atunci el ne-a zis ca se vor ocupa de reparatie, vanzare si cumpararea unui nou apartament. A mai adaugat ca pentru cele intamplate este vinovat seful de santier. Noi i-am multumit si am spus ca exista justitie pentru toti, judecata va decide”, spune sotia Lina Turcanu.

Familia Turcan mai spune ca zilele trecute dadaca a avut oaspeti la spital. A fost vizitata de doua femei, care nu s-au prezentat, insa au achitat serviciile medicale.

Cei doi parinti indurerati stau acum la hotel, au cu ei doar hainele pe care le purtau miercurea trecuta si o multime de intrebari fara raspuns.

Roxana Teodorcic


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–44–38
ziaruldegarda@yahoo.com