Interviu cu Ghenadie Ivascenco,
expert in domeniul dezvoltarii regionale

— R. Moldova a devenit cel mai rural stat din Europa. Cum catalogati aceasta situatie prin prisma politicii de dezvoltare regionala?

— R. Moldova a devenit cel mau rural stat din Europa din mai multe motive. Dar si pentru ca, dupa proclamarea independentei, nu a acordat atentia cuvenita politicii de dezvoltare regionala. Trebuie sa recunoastem ca in perioada sovietica exista o strategie de dezvoltare regionala. In afara de Chisinau, erau si orase si centre industriale regionale. Prin asa–zisa planificare teritoriala, R. Moldova era supusa unui proces intens de urbanizare. Altceva e cum se facea aceasta urbanizare. Aflat la o etapa incipienta, procesul trebuia continuat ulterior intr–o maniera mai durabila. Cu parere de rau, dupa proclamarea independentei, fenomenul urbanizarii, ca o conditie a prosperarii, fusese neglijat. S–a crezut ca piata le va pune pe toate la punct. Inclusiv productia, inclusiv dezvoltarea teritoriala. Pentru ca va exista competitie, etc. Lasandu–ne in voia pietei mai mult de zece ani, ne–am dat seama ca si in economiile de piata exista un anumit tip de programare. Dar una de natura economica, nu administrativa de comanda, ca in socialism. Pentru ca banul nu lucreaza intotdeauna in beneficiul unei societati. Banul, lasat la voia intamplarii, lucreaza in beneficiul celui care–l detine. Ca rezultat, au degenerat nu numai industria si agricultura, ci si teritoriul in ansamblu. Urbanizarea incipienta, supusa unei crize socioeconomice aferente tranzitiei, a urmat un proces invers. Se spunea ca tindem sa depasim granita intre oras si sat sub aspectul calitatii vietii, sa transformam satele in orase. Asta se intampla si acum, numai ca pe dos. Nu mai exista diferente, pentru ca orasele mici sunt ca satele, fara apa, fara drumuri asfaltate, cu WC in curte. Oamenii traiesc doar din terenuri agricole, nu din servicii sau industrie. Si la nivel national nu s–a promovat nicio politica in acest sens, nimeni nu a abordat problema. Dimpotriva. Daca la momentul proclamarii independentei in R. Moldova erau 21 de orase, acum sunt 65. Toate acele asezari de tip orasenesc, produsul urbanizarii de altadata, au fost transformate in orase din motive conjuncturale, inclusiv pentru ca impozitul este mai mare in zonele urbane decat in zonele rurale. Si iata ca traditia unei tari preponderent agrare, pe de o parte, si colapsul industriei, al infrastructurii, depopularea masiva a localitatilor urbane, pe de alta parte, au transformat R. Moldova intr–un «sat al Europei». Astfel ne–am pomenit cu totii in cel mai rural stat european, stat in care problema oraselor nu a figurat in niciun fel pe agenda guvernelor ce s–au perindat. Orasele de subordonare republicana, dupa cum era pe timpuri, sau regionale — Ungheni, Cahul, Soroca, menite sa influenteze dezvoltarea unor teritorii extinse, au coborat, in absenta unei politici coerente de dezvoltare regionala, la conditia unor ordinare localitati de tip orasenesc. Practic, Ungheni a ajuns in subordinea unui raion, Soroca — in subordinea raionului Soroca, Cahul — in raionul Cahul. Multe competente ale acestor orase au fost chiar delegate raionului. Primarul de oras trebuie sa se duca la raion sa ceara ceva. Pai, cum asa, le–am declarat orase, dar de fapt le–am egalat cu niste sate dintr–un raion rural? Astfel, dezurbanizarea este o urmare a neglijarii politicilor de dezvoltare regionala.

— Ce rol le revine euroregiunilor in dezvoltarea regionala?

— Pot sa fac o comparatie. Pentru ca, geografic, Euroregiunile Prutul de Sus, Dunarea de Jos, Siret–Prut–Nistru au tangente teritoriale cu regiunile noastre de dezvoltare — Nord, Centru si Sud. Euroregiunile sunt niste cadre institutionale de cooperare transfrontaliera intre regiunile limitrofe ale unor state anume. Ele au obiective clare in procesul de rezolvare a unor probleme anume. Acestea urmeaza, in special, sa depaseasca efectul de bariera al granitelor, sa le transforme in puncte de contact, nu de izolare, sa imbunatateasca cooperarea, transferurile de cunostinte, comertul transfrontalier, colaborarea in economie, medicina, arte etc. Or, cand vorbim de cooperarea tansfrontaliera in care este implicata R. Moldova, suntem nevoiti sa recunoastem ca partea moldoveana este cea mai pasiva. Am participat deseori la diferite evenimente comune si am tot temeiul sa afirm ca nu suntem luati serios in considerare de partenerii din Ucraina sau din Romania. Sa luam, de exemplu, Euroregiunea Dunarea de Jos. Raioanele noastre Cahul si Cantemir sunt parteneri egali cu regiunea Odesa, judetele Galati, Braila si Tulcea. Numai reg. Odesa e mai mare ca intreaga R. Moldova. Cu o capacitate a administratiei adecvata. Sau judetul Galati, cu un centru administrativ — oras in toata legea. Comparati acesti membri ai Euroregiunii cu, de exemplu, partenerul moldovean — raionul Cantemir. Ajungi in or. Cantemir si nu stii — esti in sat ori in oras, cu o administratie care nu reuseste sa–si faca chestiunile cotidiene, se ocupa cu agricultura in sat, numara cate hectare au fost sadite etc. Evident, cand se intalnesc acesti trei parteneri, e la fel cum l–ai pune sa joace sah pe un mare maestru international cu un incepator care abia invata cum trebuie mutate piesele pe tabla. Inchipuiti–va ca presedintia se face prin rotatie. Imi vine greu sa cred ca un presedinte de consiliu judetean Galati sau Braila, sau presedintele administratiei din Odesa are mare placere si utilitate sa mearga la Cantemir. Nici nu are macar unde sta, niste conditii elementare nu i se pot oferi acolo. Pentru a fi cazat normal, el trebuie sa vina la Chisinau. De ce se intampla asa? Pentru ca statele vecine au niste structuri ale administratiei publice locale la nivelul doi mai consolidate, noi le avem mai micute si suntem, respectiv, in fata lor mult mai slabi. Iata de ce e nevoie de cooperarea raioanelor in cadrul unor regiuni mari. Atunci se creeaza o capacitate cumulata de efort si dezvoltare economica. Aceasta chestiune tine de viitor, dar daca dorim cu adevarat o colaborare transfrontaliera eficienta, ar trebui sa negociem in interesul nostru, nu sa fim niste oaspeti care sa calatorim din cand in cand si sa sustinem initiativele pe care vor sa le materializeze altii.

— Care sunt asteptarile administratiei publice locale, ale societatii civile, ale sectorului privat fata de politica de dezvoltare regionala?

— Regiunile din R. Moldova sunt triste si lipsite de culoare. Au pierdut foarte mult din ce aveau mai bun. In primul rand, resursa umana. A mai ramas inca speranta, care, precum se stie, moare ultima. In business, bunaoara, nu mai are cine lucra. Nu exista personal de angajat, nu ai de unde lua un inginer, un manager pe finante, un bun contabil. Nu poti gasi un tamplar, un sudor. Societatea civila supravietuieste cu greu intr–un astfel de mediu. Mai obtine unul, altul cate un grant. Dar n–ai posibilitatea sa dezvolti un concept, sa promovezi durabil o idee. Nu poti dezvolta nici presa in acea regiune, ca sa informezi cetatenii. E greu sa realizezi ceva intr–un mediu in care se schimba mereu administratia. Si totusi, ideea dezvoltarii regionale, promovata insistent in ultima perioada, a prins viata. Oamenii vad in ea poate ultima posibilitate de a opri declinul, de a depasi crizele.

Cu toate ca, la diverse niveluri de conducere, se manipuleaza cu fel de fel de indicatori pentru a ne convinge ca totul e bine, situatia adevarata iese la iveala cand va duceti intr–un raion si vedeti care este capacitatea umana, cati tineri pleaca dupa absolvirea liceului si a scolii si cati tineri vin inapoi. Cati intelectuali pleaca si cati revin. Asta spune multe. Daca pleaca un medic dintr–un oras, nu mai are cine sa–l inlocuiasca. Surori medicale nu–s, invatatori nu–s.  Noi am ajuns la o situatie in provincia moldoveneasca cand nu mai poti sti care va fi peste cativa ani nivelul de educatie in scoli, deja nu mai punem problema sa avem invatatori buni in scoli, ci sa–i avem pur si simplu. Ce impact va avea aceasta situatie asupra noii generatii? Cat de competitiva va fi ea pentru a promova dezvoltarea? Acestea sunt temerile societatii, si oamenii din regiuni cu care ne–am intalnit si care iau parte activa la impulsionarea acestor regiuni isi dau seama de aceasta. Inteleg ca mai exista, poate, ultimul tren care ne–ar scoate din delasare si ne–ar indrepta spre Europa. De altfel, sunt multe tari africane in care capitala intra deja in era postindustriala, iar restul provinciei traieste in epoca primitiva.

— Cum califica institutiile donatoare internationale eforturile Moldovei in implementarea conceptului de dezvoltare regionala?

— Institutiile donatoare internationale, de la proclamarea independentei, au fost deschise sa ajute R. Moldova. Insa oamenii trebuie sa inteleaga ca nimeni nu–ti va da mura in gura, nu te va hrani cu lingurita, nu te va imbraca, avand grija sa te incheie la toti nasturii. Te vor sustine, dar nu vor construi drumuri si toalete in locul tau. Te vor ajuta sa–ti dezvolti capacitatile ca sa faci ceva. Sa nu uitam vorba traditionala, spusa candva si de Banca Mondiala: nu va dam peste, ci va oferim undite, invatandu–va a prinde peste. Altfel nu se lucreaza. Altfel, ai dat pestele, s–a mancat si a doua zi iarasi ceri.

Faptul ca am devenit vecinii UE inseamna mult, fireste. Un om normal, cand are un vecin mai putin dezvoltat si cu probleme, ii acorda mai bine asistenta, ca sa traiasca normal acolo, sa nu vina in gradina lui ca sa fure. Mai bine il invata ceva, il ajuta sa se civilizeze decat sa construiasca un gard mare, pe care acela oricum o sa–l sara, pentru a–si face mendrele. Nu suntem noi, desigur, hotii Europei. Dar suntem o tara care poate crea probleme.

Evident, Europa ne sustine. Nu intamplator, au fost deja trei proiecte ale UE de asistenta a R. Moldova in domeniul dezvoltarii regionale. Dar ce face Moldova pentru asta? UE acorda bani, aduce specialisti. In momentul de fata, de exemplu, este proiectul acesta important de asistenta, de creare a cadrului institutional de dezvoltare regionala, inclusiv a agentiilor.

Atata doar ca R. Moldova ramane pasiva in fata asistentei occidentale. Am afirmat de multe ori si mai repet ca noi, pana a accepta asistenta, trebuie sa ne dezvoltam capacitatea de a o absorbi. Daca vrei sa te ajute cineva, trebuie sa inveti mai intai sa primesti acest ajutor, pentru ca altfel se intampla ceea ce se intampla — ne miscam cu viteza melcului.

— Occidentul a promis R. Moldova o asistenta financiara fara precedent in istoria ei — circa 1,2 mlrd. dolari. Moldova poate absorbi acesti bani?

— R. Moldova a pierdut deja numeroase finantari. Acum acesti 1,2 mlrd. dolari sunt asteptati ca o mana cereasca. Dar de aceasta suma enorma vom putea beneficia numai in cazul in care facem dovada faptului ca o putem asimila. Deocamdata, insa, din pacate, nu exista nici proiecte consistente, nici idei bune, dar nici oameni care ar convinge Occidentul ca suntem in stare sa investim acesti bani spre binele intregii societati. Urmariti presa si o sa vedeti de cate ori donatorii incearca sa angajeze niste specialisti buni, experti in materie de monitorizare, de dezvoltare organizationala, dar nu vin oferte si ei nu au pe cine angaja. In proiectul nostru, de exemplu, cu mare greu am gasit experti. Cu mare greu. Tin minte, cand am anuntat concursul pentru expertii din regiunile Nord, Centru si Sud, in prima runda in genere n–am avut oferte competitive. Venise, de exemplu, un profesor universitar, preda pedagogia, si declarase ca ar vrea sa fie expert pentru regiunea Nord, ca el e originar din regiunea Nord, neavand nimic nici in clin, nici in maneca cu dezvoltarea regionala. Iata acestea ne sunt capacitatile.

Regretul meu e ca am avut cu totii un start comun: R. Moldova, Romania, Bulgaria, Tarile Baltice. Acum, vorbim si speram la aceste 1,2 mlrd. dolari promise de Occident. Sa calculam cat au luat in perioada aceasta de 17 ani tarile de care vorbesc si cat am luat noi. Si o sa vedeti ca noi am pierdut 10 mlrd. Cel putin 10 mlrd, bani care la ei se regasesc in drumuri, in oameni instruiti, capabili sa promoveze dezvoltarea, in niste investitii aduse intr–un cadru legal care favorizeaza dezvoltarea, intr–un mediu in general mult mai bun.

Ne lipsesc oameni scoliti, in timp ce sute si sute de mii de cetateni ai R. Moldova, din cea mai activa parte a populatiei care trebuia sa lucreze aici, se afla acum peste hotare. Aceste persoane trimit anual acasa echivalentul faimosului miliard asteptat din Occident, ceea ce inseamna ca inca vreun miliard si ceva castigat il cheltuie in tarile in care muncesc. Dar cati bani aduc ei tarilor in care lucreaza, pentru ca ei castiga banii acestia ca persoane lucratoare, cati bani genereaza ei pentru economiile in care lucreaza? 1,2 mlrd. este putin pentru a promova dezvoltarea, pentru a ne ridica serios de jos si este nimic fata de ceea ce am pierdut in cei 17 ani.

— Va multumim.

Pentru conformitate, Viorica CUCEREANU