Artistul de azi nu mai are timp sa mediteze. Omul de arta functioneaza doar ca sa supravietuiasca. Lupta pentru supravietuire este tot mai inversunata si ei renunta, de cele mai multe ori, la frumusetea creatiei. Cele cateva galerii de arta cu statut de institutie privata au legi drastice, luand vreo jumatate din suma vanzarilor. Si piata artelor din centrul orasului, numita si cea a kitciului, nu accepta arta adevarata. Atunci, artistii cauta formule proprii de a se mentine. Dupa acest tipar traiesc cei mai multi dintre artisti. Antonina si Vitalie Grisciuc sunt doi tineri talentati care fac eforturi supranaturale pentru a rezista.

«Cand vom avea un atelier al nostru, o casa a noastra, atunci vom spune ca am reusit»

La Universitatea din Chisinau au avut un profesor de pictura deosebit, Petru Severin. Profesorul Severin le–a sugerat «sa se ocupe serios de pictura ca au talent si nu ar trebui sa rateze o cariera artistica». Ar fi dorit sa asculte sfatul dascalului, ea, insa, l–a urmat pe Vitalie la Bucuresti, unde el si–a continuat studiile la Academia de Arta, facultatea arta decorativa si design. Erau casatoriti si trebuiau sa se sustina unul pe altul. Antonina se angajeaza la o galerie de arta. Avea un salariu, care le oferea o sansa sa studieze «pentru un viitor mai bun». Biografia lor de creatie este interesanta si prin simplul fapt ca au trecut prin mai multe incercari din care au iesit cu bine, desi nu si victoriosi. «Doar cand vom avea un atelier al nostru, cand vom avea o casa, vom spune ca am reusit». In 1996, au plecat la Luxemburg, sa munceasca la negru cu o oferta care tinea de meserie. Intr–un atelier de broderie, faceau desene pentru piese vestimentare. Cand a inteles cat de talentati sunt, patroana le–a creat conditii incat aveau si ceva timp pentru panza si culori. La Luxemburg, au organizat o expozitie, prima in biografia lor. Au urmat alte participari in expozitii de grup la Sankt Petersburg si la Brasov. Totul e sporadic, toate–s castiguri intamplatoare, nimic «programat» sau «la comanda». Cea mai reusita a fost expozitia «Sate basarabene», organizata la sediul Misiunii OSCE. «Am avut o satisfactie spirituala, dar si materiala. Strainii s–au dat in vant dupa peisaje din satele basarabene. Consumatorii de arta au o logica interesanta cand achizitioneaza un tablou. Logica lor se deosebeste radical de cea a unui colectionar. Strainii cumpara o amintire din locurile unde au fost. Nu conteaza valoarea artistica a piesei achizitionate, dimensiunea emotiva ramane singurul criteriu», observa artistii.

«Plecati dupa peisaj»

In cautarea peisajului rustic au cutreierat toata Moldova si Romania. Si–au cumparat doua camere de luat vederi. Una nu era de ajuns. Iau imaginile care le plac, apoi, in studio, « le lucreaza». Intotdeauna — pe indelete, ca le–ar fi rusine sa expuna «lucrari crude». Acum au doua expozitii permanente: una — vernisata pe culoarele Salii cu Orga, alta — la sediul PNUD. Vara, salile se inchid in vacanta si fluxul de turisti straini e limitat. Asteapta timpuri mai favorabile. Oricat de mare ar fi efortul, din vanzari «intamplatoare» castigi cat sa nu mori de foame.

Achizitia, singura, deocamdata

I–a luat prin surprindere vestea despre achizitia lucrarii «Trei ipostase» pentru fondurile Muzeului National al Artelor. Vitalie povesteste emotionat «Cand am aflat, l–am intrebat pe dl Braga, care mi–a dat noutatea despre achizitie, daca lucrarea a fost cumparata la pretul pe care l–am cerut». «Nu conteaza pretul, acum ai o lucrare in fondurile Muzeului, esti inca tanar si te poti bucura, este important pentru un artist sa aiba lucrari in fondurile Muzeului, alaturi de cele semnate de Grecu, Vieru, Plamadeala, Ciocolov!».

Antonina SARBU