Nr. 137 (5 iulie 2007)


 Editorial

Razbunarea lui Tvircun

autor
Aneta Grosu
Haos la Bacalaureat. Haos la Admitere. Acum cateva luni, sub pretextul eliminarii coruptiei, ministrul Educatiei, Victor Tvircun, a decis crearea catorva centre de Bacalaureat, obligand liceenii sa sustina examenele acolo, si nu in institutiile care–i gazduisera la studii. Cine, insa, ne poate demonstra astazi ca aceasta «concentrare de forte» a stopat coruptia la Bacalaureat? Daca ar fi asa, nu ar fi existat note incredibil de mari in cazul unor odrasle ale functionarilor ministeriali. Se pare ca aceasta mobilizare le–a permis coruptilor sa–si desfasoare mai lesne afacerile, fiecare nota «vanduta» costand si mai scump decat in anii trecuti. Sunt niste subiecte la care s–ar putea sa nu se refere nimeni vreodata.

Ceea ce descoperim la suprafata, insa, este totala debandada organizata de ministrul Tvircun si ministerul sau. Tergiversarea afisarii notelor, sub pretextul unor probleme tehnice ale sistemului computerizat, nu mai lasa loc pentru credibilitate. Cine sa ia pe bune spusele lui Tvircun, potrivit carora, in secolul 21, o pana de computer putea suspenda, pentru mai multe zile, comunicarea notelor de la Bacalaureat?

Examenele s–au incheiat la 21 iunie, iar astazi, 5 iulie, absolventilor nu le–au fost inmanate inca diplomele. Cei 30 de mii de bacalaureati ar trebui sa depuna actele pentru admitere in perioada 2–16 iulie, dar asa cum nicio institutie nu accepta dosare incomplete, comisiile de admitere raman in asteptare. Cei 30 de mii de bacalaureati ar trebui sa concureze pentru 7 mii 875 de locuri la buget, oferite in acest an. Numarul celor inmatriculati prin contract e limitat, constituind 15 la suta din totalul locurilor bugetare, oferite pentru fiecare specialitate. Si posibilitatile de studii peste hotare sunt limitate. Pentru studii in Romania, bunaoara, dosarele urmeaza sa fie depuse incepand cu 7 iulie. Este acceptata depunerea actelor prin posta, asa, insa, cum expeditiile postale au loc in cateva zile, candidatii ar trebui deja sa aiba dosarele complete. Putin timp pentru atatea probleme.

Pe site–ul Ministerului Educatiei si Tineretului suntem informati ca, personal ministrul, va elibera Adeverinte provizorii oficiale cu rezultatele examenelor de BAC, sesiunea 2007, la solicitarea absolventilor. «In conformitate cu noile cerinte fata de documentele de studii de stricta evidenta, diploma originala de bacalaureat, sesiunea 2007, se va elibera ulterior». Ministerul nu spune, insa, ce ar putea face candidatii cu aceste Adeverinte provizorii. Informatia e mai mult o incercare de a explica din ce cauza diplomele sunt tiparite cu multa intarziere, de parca abia astazi ministerul a aflat ca cei 30 de mii de bacalaureati vor avea nevoie si de diplome.

Aceasta cacealma aminteste mai degraba un joc al ipocriziei sau al razbunarii, o incercare de a limita accesul tinerilor la studii. Dar pe cine se razbuna ministrul Tvircun? Nu cumva pe cei carora, in zi festiva, la 1 iunie, le spunea ca, la noi, «statul creeaza toate conditiile ca fiecare copil sa se simta o personalitate»?


 Publicitate

 Social
33 de ani
in 1000 de cuvinte
imagine
Ea a fost ca si fiecare dintre noi, doar ca mult mai curajoasa.
A nascut trei copii, i–a crescut cu mult drag si si–a cautat in permanenta de lucru. A muncit fara crutare in colhoz, apoi in gradina casei, apoi, pe deal. Dar munca era tot mai istovitoare, iar copiii aveau nevoie de tot mai multe. Ca si fiecare dintre noi, a decis intr–o buna zi sa plece in strainatate. Continuare

 Stirea de Garda

 Sondaj


 Locuri de munca

Cauti un loc de munca?
Oferi un loc de munca?

Scrie la ziaruldegarda@yahoo.com


 Publicitate

Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–21–43
ziaruldegarda@yahoo.com