Costel a venit fericit acasa si i–a spus cu mandrie mamei sale: «Mama, eu sunt APT de serviciu militar. Voi pleca in armata, voi fi militar, asemeni varului meu!» Se lauda cu acest document la toti cunoscutii, prietenilor alaturi de care juca fotbal, volei, tenis, baschet si colegilor de clasa, care–l respectau pentru succesele sale la invatatura. Cine a stiut ca, doar peste o luna, aceiasi medici care au constatat ca Costel este sanatos–tun vor spune rece: «Copilul vostru a suferit o criza cardiaca. El nu putea fi salvat. Orice interventie medicala ar fi fost zadarnica.»

In noaptea Sfantului Paste, in timp ce toata lumea se bucura de Invierea Domnului, familia Cirimpei a fost zguduita de o veste grea: «Feciorul dumneavoastra a murit», a rostit ca fara voce politistul Donos.

Obiceiuri fatale

Exista un obicei pe la noi potrivit caruia, in noaptea Invierii, tinerii se aduna in jurul unui rug, pentru ca mai tarziu sa se antreneze intr–un joc vesel numit «Capita». Regulile acestuia presupun ca participantii sar unul peste altul. In acest an, pentru zece prieteni din Draganesti, Sangerei, jocul a avut un final fatal.

«Sambata, 7 aprilie, pe la 22.00,  noi, prietenii, ne–am adunat la un loc stabilit din timp. Ne–am urcat in caruta si am plecat sa luam pneurile de la colegul nostru de clasa Adrian Clipca, care, in ajun, renuntase sa mearga cu noi la foc. In acea seara, Costel Cirimpei s–a certat cu Adrian Clipca din motiv ca acesta refuza sa ne dea toate anvelopele. Apoi noi am plecat mai departe, spre arteziana, locul unde planificasem sa aprindem rugul. Ajunsi la fata locului, am aprins rugul, punand, pe rand, cate o anvelopa. Am inceput sa ne jucam. Mai intai, Costel a urcat peste un baiat, iar peste el au mai sarit trei. Apoi, toti s–au retras unul de pe altul. Costel se simtea destul de bine. Era vesel si continua sa se distreze. El s–a urcat peste Ion, jucandu–se usor, fara ca cineva sa se amestece in jocul lor. La un moment dat, Ion s–a retras de sub Costel, acesta ramanand asezat pe o anvelopa. Apoi s–a culcat pe ea, noi crezand ca el, pur si simplu, a obosit. Peste putin timp, vreo 2–3 minute, am stirgat: Costea! Costea!»

«Lasati glumele de Paste pentru alta data»

El nu raspundea la chemarile noastre, nici macar nu se misca. In acel moment, noi l–am luat si  l–am urcat in caruta, iar Vasile Plotnicu a sunat la ambulanta. Sora medicala, de serviciu in acea seara, a ascultat toate lamuririle baietilor si a spus: «Lasati glumele! Aici nu se glumeste!» povestesc baietii, martori ai tragediei.

Plotnicu a incercat sa–i explice surorii medicale ca nu–i nicio gluma, ca e vorba de viata unui om, insa aceasta nu a vrut sa asculte si a inchis telefonul. Disperati, baietii au incercat sa mai sune o data. S–au prezentat, au spus de unde suna si unde se afla — la arteziana, langa fosta ferma, loc cunoscut de toti locuitorii satului, dar au fost tratati in acelasi fel, cu totala indiferenta.

Intrebata de noi, sora medicala din sat, tot ea de serviciu la ambulanta in noaptea Invierii, a recunoscut ca a interpretat drept un joc, drept o gluma apelurile telefonice ale baietilor. «Se auzeau voci, galagie, am crezut ca telefoneaza niste baieti veseli», afirma ea.

Baietii sustin ca mesajul lor a fost unul clar si ca nu ar fi trebuit sa provoace dubii, mai ales ca chemarea a fost repetata.

Am insistat sa aflam si opinia medicului–sef, Gheorghe Mereniuc. Acesta a recunoscut ca a vorbit cu baietii, dar ca aceia nu ar fi indicat o adresa clara, unde ar fi trebuit sa se deplaseze ambulanta. «Au spus sa venim la ferma, dar la noi de mult nu mai e o ferma», spune doctorul. In sat, oricine dintre cei intrebati stie cum sa ajunga «la ferma», chiar daca aceasta este inexistenta.

Atunci, in noaptea Invierii, constatand ca medicii de serviciu nu reactioneaza la rugamintile lor insistente, colegii lui Costel au urcat in caruta, acolo unde se afla corpul nemiscat al prietenului lor, si au pornit spre spital.

Medicul de serviciu era imbracat doar in chiloti

Timp de zece minute, baietii erau la usa spitalului, insa si acesata era «inchisa», fiind blocata din interior cu un scaun. Pentru tineri insa aceasta nu mai era o bariera. Ei au impins cu forta usa si, odata intrati in cladirea spitalului, l–au strigat pe medic. Doctorul, de serviciu in acea seara, a iesit somnoros, fiind imbracat doar in chiloti. Fara graba, linistit si calm, s–a apropiat de Costel, care fusese adus de prietenii sai si culcat pe un scaun. El a spus: «Ce mi l–ati adus? E deja mort. Urcati–l la etajul doi, in sala de proceduri, aici e prea intuneric.» Baietii insa spun ca incaperea era destul de bine luminata de felinarele de afara.

«In sala de proceduri, medicul i–a suflat de vreo doua ori in gura, l–a apasat pe inima, apoi ne–a spus ca prietenul nostru, Costel Cirimpei, a decedat. Dupa aceasta a contactat politia din Sangerei si ne–a alungat cat mai departe», spun baietii, care au fost profund indignati de felul in care i–a intalnit medicul si, cand au venit politistii, strigau in gura mare ca medicul a iesit dezbracat si somnoros.

«Cine a scris la redactie? Spuneti–mi numele, sa ma intalnesc cu el intre patru ochi», insista medicul Gheorghe Mereniuc.

Constantin Brezu, Anatol Corieru, Constantin Chira, Ion Ursati, Ion Dubenco, Andrei, Nicolae si Vasile Ploitnicu… Sufletele acestor baieti, ajunsi la varsta de 16 ani, vor ramane pentru totdeauna fripte de rugul de Paste.

«In urma unui joc prostesc, feciorul dvs. a decedat. Iscaliti–va aici»

«Tocmai terminasem pregatirile traditionale de Paste si iata ca ma trezesc cu un politist in usa. Acesta mi–a spus sa–l trezesc pe sot si sa–l urmam la spital. M–am gandit la toate: poate ca s–au batut, poate ca si–au rupt vreo mana sau vreun picior, poate ca, la urma urmei, au violat vreo fata, multe se pot intampla la aceasta varsta… Ajunsi la spital, politistul l–a sfatuit pe sot sa ma tina si a spus: »In urma unui joc prostesc, feciorul vostru s–a dovedit a fi mai slab. El a decedat.« Mai tarziu ne–a adus o foaie si ne–a spus sa ne iscalim. Abia acum imi dau seama ca nici nu m–am uitat pe ce mi–am pus iscalitura», vorbeste mama lui Constantin.

«Am intrat in sala de proceduri unde zacea trupul feciorasului nostru, Costel. M–am apropiat, observand ca el a rasuflat adanc. Am inceput a striga: »Costel e inca viu! El rasufla! Ajutati–l! Salvati–mi copilul!«. Acum inteleg ca se intamplase ceea ce numim noi in popor »si–a dat sufletul«, isi aminteste tatal.

«Medicul are zi de odihna»

Parintii au luat corpul neinsufletit al lui Costel si l–au dus la spitalul raional Sangerei, pentru a afla care a fost cauza decesului spontan al baiatului lor, care niciodata nu s–a plans de sanatate, practicand intens si sportul. Autopsia a fost amanata pentru doua zile, deoarece medicul avea zi de odihna. In fine, Cojocaru, medicul din Sangerei, a confirmat diagnosticul pus preventiv de Mereniuc:

«Costel Cirimpei a decedat in urma unei rupturi de cord care a dus la tamponada inimii. Chiar daca venea ambulanta la chemare, nu–l puteau salva.» Pe cat de obiectiva este aceasta decizie, nu se stie, or, Cojocaru este cuscrul medicului–sef din Draganesti, Gheorghe Mereniuc. Doar dupa ce l–au ingropat pe Costel, parintii si–au dat seama ca trebuia sa apeleze la medicii din Balti sau la cei din Todiresti, poate ca rezultatul examenului medico–legal ar fi fost unul veridic.

«Ambulanta e plecata dupa carbune!»

«Ma intreb: cum pot oare dormi linistiti cand, din cauza neglijentei lor, putrezeste o floare? De–ar fi acesta singurul caz. Cred ca fiecare familie care, vreodata, s–a adresat la Mereniuc a avut de suferit din cauza neglijentei si lipsei de responsabilitate a acestuia. Au fost cazuri cand oamenii sunau la ambulanta, iar drept raspuns auzeau: »Masina e stricata ori este plecata dupa carbune«, se revolta mama.

Nu se stie cine exact este vinovat de moartea lui Costel, insa faptul ca medicii care erau de serviciu, contra unei remunerari duble, ca de sarbatori, in acea noapte nu au reactionat la apelul tinerilor inspaimantati este o dovada ce nu poate fi neglijata. Aceasta dovada sugruma zi de zi inimile parintilor, fara a afecta si constiinta medicilor care, pana in prezent, nu si–au cerut cel putin iertare de la mama si de la tatal raposatului.

«Dar daca medicii reactionau la apel? Dar daca veneau totusi la fata locului? Dar daca ii era acordat primul ajutor? Dar daca… Posibil Costel al nostru era si astazi alaturi de noi», repeta necontenit mama,

Este revoltator faptul ca acesti medici nu s–au apropiat cel putin de parintii indoliati ca sa le impartaseasca durerea pricinuita de pierderea fiului, in care au fost implicati si ei. Sora medicala, intalnita intamplator pe strada de mama lui Costel, nu a gasit alte cuvinte decat: «Noi nu suntem vinovati! A trebuit sa ai grija de copilul tau!» Insa, fiind presata de consateni, a zis ca, daca va fi chemata la judecata, va spune tot adevarul, afirma lumea din sat.

Intrebat daca a apelat la numeroasele sale relatii pentru a musamaliza cazul mortii lui Constantin Cirimpei, medicul Mereniuc a spus ca e o «stupiditate, el oricum ar fi murit, nimeni nu l–ar fi putut salva. Tamponada inimii este o situatie critica in care ar trebui sa se intervina imediat.»

Oamenii din sat spun ca ambulanta ar fi putut ajunge la locul tragediei in cel mult 5 minute.

Lumea se teme de Mereniuc

Toti draganestenii au plans, petrecandu–l pe Costel, mandria satului, in ultimul sau drum. Doar «acei» medici nu au avut tupeul sa vina la inmormantare. Astazi nimeni nu indrazneste sa se rascoale impotriva lor.

«Toata lumea se teme de Mereniuc. El este autoritate la noi in sat. Are legaturi peste tot», constata locuitorii din Draganesti.

Doar mama lui Costel isi aduna fortele pentru atingerea singurului scop pe care–l mai are in viata: de a afla adevarul si a restabili dreptatea despre moartea tragica a feciorului sau.

«Pe Costel al nostru nu–l mai intorci. Insa eu nu pot trai mai departe pana nu aflu cine este vinovat, pana nu voi sti ca si alti copii, si parintii acestora nu vor mai avea de suferit din cauza neglijentei medicilor nostri, care nu fac altceva decat sa se joace cu vietile oamenilor!»

Svetlana Panta

P.S.  La ultimul colocviu la istorie toti au luat note mici. Profesorul nu si–a criticat elevii, ci a spus doar cu lacrimi in ochi: «Daca ar fi fost Costel viu, ar fi scris cum trebuie acest test…»