Nr. 133 (7 iunie 2007)


 Investigatii

Pelagheia Josan:
Aveti in fata un comunist nedreptatit
La o sedinta de guvern din anul trecut Vladimir Voronin a spus: «Ma uimeste rabdarea cetatenilor nostri, care, nedreptatiti, nu asalteaza instantele de judecata, ale procuraturii sau alte institutii pentru a li se face dreptate…». Continuare 

Demnitarii si amantele lor
De cateva saptamani, comunitatea internationala discuta un caz de trafic de influenta care a avut loc in biroul central al Bancii Mondiale din Washington. Continuare 



Pelagheia Josan:
Aveti in fata un comunist nedreptatit

La o sedinta de guvern din anul trecut Vladimir Voronin a spus: «Ma uimeste rabdarea cetatenilor nostri, care, nedreptatiti, nu asalteaza instantele de judecata, ale procuraturii sau alte institutii pentru a li se face dreptate…».

Pelagheia Josan a venit la redactie cu un dosar din care a scos pe rand ziare, copii ale diferitor documente oficiale, hotarari ale celor mai inalte instante de judecata, decizii ale Primariei, Parlamentului, si o pagina de ziar cu declaratia lui Voronin la sedinta de guvern… Cetateanca Josan s–a simtit vizata in alocutiunea presedintelui Voronin si a spus ca pe parcursul a cinci ani s–a adresat cu cereri in audienta la cele mai inalte institutii: Presedintie, Parlament, Procurorului general, procurorului municipal etc. A avut 500 de audiente fara vreun rezultat in rezolvarea problemei care o sufoca. Pe de alta parte, ea a inteles pentru sine ca tara–i corupta, ca in jur e numai nedreptate si minciuna, haos si birocratism, fals in atitudinea fata de omul simplu, caruia i se batjocoreste onoarea. Inainte de a se adresa Curtii Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg, Pelagheia Josan a venit la redactie si ne–a relatat cazul ei, unul dramatic, care, in alta parte, in alta tara unde legea e respectata, s–ar fi rezolvat de mult.

Pelagheia Josan a avut un apartament cu doua odai pe care l–a primit in conformitate cu legislatia in vigoare de la locul de munca. Cand singurul sau fiu, Iurie, si–a intemeiat o familie, i–a lasat apartamentul si si–a construit din mijloacele adunate un apartament cooperatist la Chisinau, pe strada V. Lupu, unde locuieste pana in prezent. Apartamentul are o odaie cu o suprafata locativa de 16m2 si i–a fost repartizat de la Ministerul Telecomunicatiilor, unde a muncit 30 de ani incheiati. Din pacate, nu mai locuieste singura, imparte cei 16 metri patrati cu fiul ei de 43 de ani. Dupa divort, fiul a pierdut apartamentul cu 2 odai pe care i l–a lasat mama–sa. Judecata a decis in favoarea sotiei si a fiului lor. Doar 1/3 din costul apartamentului i–a revenit lui Iurie, dar fosta sotie a disparut si apartamentul a fost mai intai vandut, privatizat si iar vandut, in aceeasi zi… Pana in prezent, a avut 8 proprietari sezonieri. Acum in acel apartament, din plin centrul Chisinaului, isi are sediul o firma turistica. La cele 1/3 parte fiul sau nici nu mai pretinde pentru ca, la ultima sedinta de judecata, oamenii legii au spus clar: «fosta sotie e saraca lipita pamantului si nu au ce sa–i faca». Au avut obraz, totusi, si nu au mai amanat sedinta de judecata, invocand ca partea responsabila e data in urmarire generala… Pana la urma, Iurie Josan a primit o parte din bani, dar s–a produs acest lucru pe parcursul a cinci ani, timp in care inflatia a redus la nimic acea suma.

Cererea pierduta intentionat

«In anul 2001 am scris o cerere sa fiu inclusa in rand pentru imbunatatirea conditiilor de trai, pe motiv ca am doar 16 m, unde locuiesc cu fiul meu, dupa divortul acestuia. Cererea a fost acceptata de Pretura Buiucani. Dar in rand pentru imbunatatirea conditiilor de trai am fost inclusa doar in septembrie 2006 si nu in baza cererii din 2001, despre care juristul Rosca de la aceasta pretura mi–a comunicat ca "s–a pierdut". Am fost pusa sa scriu alta, indicand anul 2004. M–am revoltat si am repetat cererea din 2001. Cand mi–au comunicat ca am fost luata la rand in baza cererii din 2004, am atacat cererea in judecata, am trecut toate instantele pana am ajuns la Curtea Suprema de Justitie. Am cerut sa mi se plateasca si recompensa materiala pentru toate prejudiciile morale, cauzate in urma celor 500 de audieri prin instante.» Intre timp, cetateanca Josan adreseaza o cerere procurorului general. Acesta o readreseaza procurorului municipal, indicandu–i sa verifice cazul Pelagheii Josan la Pretura sectorului Buiucani. Procurorul municipal Matco a executat ordinul si a facut o cerere de judecata in apararea intereselor doamnei Josan la Curtea de Apel. Dupa prima sedinta in judecata, procurorul municipal Andrei Matco i–a spus: «Trebuie sa studiati bine dosarul si aparati–va singura…». «Probabil obosise bietul procuror si a cedat, dar eu am continuat sa lupt, spune doamna Josan. Nu am sa aduc toate probele care le–am adunat, oricum nimanui nu–i pasa de lege, darmite de omul simplu. Dar am doua documente pe care le iau ca mostra de ce grad avansat de boala au birocratii care slujesc sistemul. La Curtea Suprema de Justitie plangerile cetatenilor se citesc formal sau nu se citesc deloc, iar de atitudinea birocratilor aciuati la caldut prin primarie si preturi nici nu mai am ce spune».

Pelagheia Josan a adresat o plangere Parlamentului. La aceasta plangere ea a primit un raspuns cu semnatura lui Vasile Ursu, care la acel timp era primar interimar: «solicitanta a fost inclusa in lista persoanelor defavorizate (copia listei se anexeaza)». Scrisoarea este semnata si de pretorul sectorului Buiucani, Valeriu Nemerenco, care semneaza lista. Pe aceste documente se indica data de 18 aprilie 2005. La 14 noiembrie 2005, adica peste 7 luni, Pelagheia Josan primeste alta scrisoare, semnata de acelasi pretor, in care e scris negru pe alb: «Va comunic ca cererea dvs. privind randul persoanelor care necesita imbunatatirea conditiilor de trai la 15.12.2004 este luata la evidenta la data de 15.12.2004 si veti fi inclusa corespunzator prin emiterea unui act administrativ». Adica, in aprilie, primarul de atunci declara ca a fost inclusa, iar in noiembrie pretorul semna ca va fi inclusa!???

«Toate faradelegile trebuie puse pe fata»

«Acum, in campania electorala, comunistii se lauda ca le pasa de omul simplu, de cetatean, ca ii poarta de grija. Minciuni electorale, ne manipuleaza ca pe o turma, iata concluzia mea. Cand au fost repartizate apartamentele din »casa discordiei«, blocul locativ cu nr 9/1 din str. Deleanu, cu statut de bloc social, din cele 69 de locuinte, cate are blocul, majoritatea au fost repartizate angajatilor Primariei, ai Procuraturii Generale si Municipale, ai MAI si CCCEC. Doar in cateva locuiesc oameni simpli, neasigurati, care au muncit pentru stat cate 20 de ani si mai mult. Cativa invalizi si familii numeroase, dar in majoritate apartamentele cele mai bune, mai spatioase au revenit birocratilor, sefilor, si nu oamenilor nevoiasi. Nu vorbesc de dragul vorbelor. Iata hotararea si lista persoanelor carora le–au fost repartizate apartamentele. Numarati cati oameni nevoiasi sunt in liste… Eu am asistat la toate cele 5 sedinte ale Consiliului municipal. Atunci cand Ursu a inteles ca va fi mai complicat sa treaca peste unii consilieri cu principii morale, a luat o decizie ca lista sa fie votata de o comisie, creata ad hoc, din trei membri! Doi erau de la fractiunile partidelor, iar unul era independent. Listele cu repartitiile frauduloase au fost votate cu 2 voturi pro si unul impotriva. Desigur, cei trei membri au fost instruiti in prealabil cum anume trebuie sa voteze lista. Citesc decizia CMC cu privire la repartizarea apartamentelor din blocul locativ 9/1 si vad ca oamenii sarmani au mai lasat care o camera de camin, care o casa vai de ea… Iata, procurorul municipiului Chisinau, Vasile Pascari, a locuit in gazda, nu a avut nimic, sarac ca vai de dansul. In 2006, Vasile Ursu a recunoscut, intr–o editie de stiri la postul de televiziune Pro TV Chisinau, ca locuintele din blocul de pe str. Deleanu 9/1 au fost repartizate cu multe incalcari ale Legii. Ma tot gandesc sa–l intreb pe fostul primar interimar, azi avansat pe post de ministru: ce a avut el in vedere? »Ispolnitelinii list«, pe care si l–au facut foarte repede oamenii legii ca sa fie inclusi in randul pentru case cu drept de privilegiati?! Pentru angajatii acestor structuri a fost foarte simplu sa fabrice un atare document…"

«Gicu si Sveta il compromit pe Marian Lupu»

Cetateanca Josan s–a intalnit si cu Marian Lupu, a stat de vorba, spunandu–i tot pasul. «Lupu nu m–a crezut ca m–am adresat cu plangerea mea mai multor deputati comunisti, din fractiunea majoritara. 15 slugi comuniste ale poporului din actuala si din legislatura anterioara imi cunosc problema. Marian Lupu m–a rugat sa–i dau nume. Si i–am dat: Ostapciuc, Montorov, Ursu, Eremciuc, Eriomin… A fost surprins, m–a crezut. Dar eu nu am nimic in privinta lui Lupu, nu el e de vina ca problemele cetatenilor nu se rezolva, ci Gicu si Sveta. Nu–i cunoasteti? Sunt un fel de secretari, sunt falsi in atitudinea fata de om si surzi la durerea lui. Lupu mi–a spus sa mai vin daca nu se dezleaga problema mea, dar Sveta si Gicu nu mi–au dat voie sa–l mai deranjez pe presedinte. Au zis "nu se poate mai mult!"…»

Un drept batjocorit

Cand a intocmit dosarul cu toate actele necesare, Pelagheia Josan a anexat si legitimatia de om emerit al muncii, cu numarul 32, eliberata in anul 1982. Jurista Rosca i–a intors suparata legitimatia, spunandu–i iritata ca «aceasta n–are nicio valoare».

Adica, 30 de ani de munca ai cetatenei Josan pentru Moldova — fie ca a fost rssm, fie RM — nu mai au putere, i–a anulat jurista Rosca. «Eu consider ca jurista mi–a batjocorit dreptul, onoarea, mi–a anulat viata. Pacat ca exista astfel de oameni, care traiesc in scopul lor, in interesele lor, s–au transformat in roboti.»

Odaia din camin a fost vanduta!

In una din zile, totusi, cazul cetatenei Josan se rezolvase parca. Primarul interimar, Vasile Ursu, semnase un proiect prin care i se repartizase o camera intr–un camin din str. Coca, nr. 33. Cu cheia in mana, doamna Josan s–a dus sa intampine constructorii si camionul cu materialele de constructii. Intentiona sa inceapa reparatia, ca altfel nu putea sa teaca incolo. Cand s–a prezentat, a gasit o usa imensa din metal, instalata in locul celei din lemn. A sunat si i–a deschis o alta femeie, care a rugat sa nu mai fie deranjata. «Eu am cumparat odaia si am toate actele de vanzare–cumparare», i–a declarat straina, sprijinind usa de metal.

In drum spre CEDO

Pe 2 mai 2007, Curtea Suprema de Justitie a lasat in vigoare hotararea Curtii de Apel prin care Procuraturii Municipale i se refuza sa mai apere interesele cetatenei Josan. «Dar eu nu ma opresc aici, eu deja sunt in drum spre CEDO. Sa nu creada comunistii ca nu–mi voi gasi dreptatea. La dosar voi anexa si scrisoarea de multumire din partea lui Vladimir Nicolaevici si a comitetului central, care imi aduce sincere multumiri pentru participare activa in campania de alegeri parlamentare anticipate din anul 2001. Aveti in fata un comunist nedreptatit, care a inteles fata lor adevarata. Vreau sa ma duc personal la Voronin si sa–i pun biletul de partid pe masa si scrisorile lui de recunostinta, ca–s false».

Antonina Sarbu


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–21–43
ziaruldegarda@yahoo.com