Continuare din nr. 12

Problema modului in care regiunea Basarabia–Transnistria va fi in masura sa contracareze provocarile geopolitice vizand securitatea sa, prin cooperarea productiva cu NATO, capata importanta deosebita. O analiza minutioasa demonstreaza ca perspectiva unei apropiate aderari a tanarului nostru stat la NATO este exagerata. Aceasta realitate, prea putin optimista, ar trebui inteleasa, in primul rand, de clasa politica din Basarabia si Transnistria. Elitele din Basarabia si Transnistria trebuie, pe de o parte, sa identifice clar gradul de apropiere de NATO, posibil in acest moment, iar pe de alta, sa determine imperativul strategic minim necesar pentru neutralizarea principalelor provocari vizand securitatea. In aceasta ordine de idei, propunem trei variante de baza ale unui asemenea statut. Aspectul fezabilitatii acestora il vom analiza mai jos.
1) Integrarea nemijlocita in NATO a regiunii Basarabia–Transnistria.
2) Incheierea unui tratat privind relatiile speciale dintre R. Moldova si NATO (un acord bilateral expres).
3) Un tratat privind cooperarea militaro–politica dintre NATO si organizatia regionala de state (cu participarea regiunii Basarabia–Transnistria).

La ora actuala, varianta intrarii R. Moldova in NATO nu constituie linia strategica principala a clasei politice din Basarabia, intrucat Constitutia R. Moldova contine un articol special care stipuleaza neutralitatea statului. Pe de alta parte, asa cum arata practica internationala, un stat este intr–adevar neutru doar daca acest statut al sau este recunoscut de ONU. In acelasi timp, programul "Parteneriat pentru Pace" prevede ca participarea activa a statului la acest program va fi un factor favorabil procesului de primire a noilor membri in NATO. Procesele ce se desfasoara in spatiul politic postsovietic, in special in regiunea Marii Negre, solicita eforturi pentru analiza problemei.

Factorii–cheie pot viza doua aspecte: cresterea dinamica a intereselor economice ale tarilor euroatlantice in regiunea Marii Negre; deteriorarea drastica a relatiilor dintre tarile euroatlantice si Rusia.

In context, poate fi remarcata valabilitatea ambelor aspecte. Anumite semne ale primului, precum si ale celui de–al doilea aspect se inregistreaza deja. Totodata, relativa stabilitate a relatiilor dintre tarile euroatlantice si Rusia nu confirma eficienta primului aspect. Doar noile tendinte de confruntare globala in relatiile dintre tarile NATO si Rusia (sau cu blocul continental ce se formeaza cu participarea acesteia din urma) vor influenta transformarea intereselor geoeconomice ale tarilor euroatlantice in aceasta parte a Europei in interese geostrategice. Un exemplu elocvent este cazul integrarii in NATO a Turciei si Greciei. In conditiile unei confruntari, tocmai interesele geostrategice euroatlantice au avut atunci un rol decisiv pentru ca aceste state sa fie acceptate in Alianta. Actualmente, relativa stabilitate ce a existat intre NATO si Rusia capata o noua calitate. Adoptarea, in aprilie 2003, de catre APCE a unei hotarari care recomanda Comitetului de Ministri sa creeze un Tribunal International pentru judecarea crimelor de razboi in Cecenia si acceptarea spre examinare de catre Parlamentul European a unui plan al ministrului Afacerilor Externe al Republicii Cecene Icikeria, Ilyas Akhmadov, plan ce prevede retragerea trupelor ruse si inlocuirea acestora cu forte pacificatoare ale ONU, sugereaza Kremlinului, fara echivoc, ca Europa va curma gradual, dar ferm orice tendinte agresive ale imperialismului rus ce renaste. Daca admitem ca relatiile dintre parti au ajuns deja in faza confruntarilor, este de asteptat ca, in noua conjunctura geopolitica, Alianta sa se consolideze in sud. In aceasta situatie, am putea presupune ca argumente de oportunitate geostrategica sa aiba acelasi rol ca si in cazul Turciei. Plecand de la aceasta ipoteza, nu putem exclude categoric ca eventualitatea unei intrari proxime in NATO nu este intru totul corecta, cu atat mai mult cu cat situatia curenta inregistreaza anumite tendinte de constituire a unui nou echilibru de forte geopolitice. Influenta acestor tendinte se face deja resimtita la nivel regional si subregional.

Desi varianta unei integrari nemijlocite a statului in NATO este posibila din punct de vedere teoretic, a miza pe realizarea efectiva a unui scenariu in cadrul unei perspective imediate nu este intru totul rational, desi e dezirabil. Un fapt este incontestabil: putem conta pe transpunerea in fapt a acestei variante in regiunea Basarabia–Transnistria doar intr–o perspectiva pe termen mediu, cu conditia prezentei tuturor factorilor, atat a celor conditionati de stat, cat si a celor ce nu depind de pozitia politica externa a acestuia.

Daca tinem cont de situatia curenta, miza strategica pe celelalte doua variante pare a fi mai rationala, deoarece infaptuirea acestora pune mai putine probleme atat in ce priveste termenele, cat si numarul mult mai redus de momente tehnice pe care le reclama procedura de intrare in NATO. In primul rand, un proces activ de cooperare cu Alianta pe baza bilaterala poate fi asigurat prin incheierea unui acord special care sa prevada un spectru larg de colaborare si de consultari. Un model edificator in acest sens ni–l ofera Carta cu privire la Parteneriatul special intre Alianta si Ucraina, semnata in anul 1997. Acest document stabileste principiile de dezvoltare a relatiilor intre parti, cat si domeniile de consultari directe si de cooperare. Retinem din acest document momentele de cel mai mare interes pentru regiunea Basarabia–Transnistria. Acestea sunt, in primul rand, chestiunile politice si problemele de securitate, in special consolidarea securitatii euroatlantice, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor, mentinerea pacii, dezamorsarea conflictelor si operatiile umanitare, tinandu–se cont de rolul ONU si OSCE in aceste domenii; dezarmarea si controlul armamentelor, inclusiv aspectele referitoare la Tratatul privind armele conventionale in Europa, combaterea traficului de stupefiante si a terorismului; planificarea de actiuni in cazul unor situatii exceptionale si calamitati; relatiile dintre populatia civila si militari, controlul democratic asupra fortelor armate si reforma militara; planificarea militara; formarea bugetului, politica, strategia si conceptia securitatii nationale.

Apreciind probabilitatea realizarii acestei variante, este de mentionat ca exista argumente destul de solide in favoarea acestei perspective. In primul rand, insusi Occidentul este interesat de oportunitatea geopolitica de materializare a acestei variante. In acest context, e necesar sa raspundem la intrebarea privind motivatia geopolitica ce a contribuit la incheierea unui asemenea acord cu Ucraina. Factorul existentei unei Ucraine independente reprezinta un element de prima importanta in faza curenta a relatiilor dintre Occident si Rusia. Sprijinirea independentei Ucrainei ofera intr–o anumita masura posibilitatea de a evita activizarea unor procese geopolitice distructive in estul spatiului Eurasiei. Pe de alta parte, Ucraina reprezinta in acest moment o zona–tampon flexibila intre zona juridica de responsabilitate a Aliantei si zona intereselor directe ale Rusiei in Europa de Est. Existenta acestui teritoriu flexibil elimina linia de confruntare frontala intre NATO si Rusia. Tocmai din aceste considerente, NATO este interesat, in situatia curenta, sa mentina stabilitatea si sa asigure securitatea Ucrainei prin intermediul unui acord special, nicidecum prin integrarea Ucrainei in Alianta, intrucat ultima varianta ar conduce la o mai mare radicalizare a situatiei in regiune. Pe de alta parte, semnarea Cartei a fost motivata si de necesitatea crearii unui echilibru in fata unei potentiale politici agresive neoimperiale, care, in mod real, ar putea fi promovata de conducerea Federatiei Ruse. Intelepciunea unei asemenea abordari a fost intru totul justificata. Dupa venirea la putere in Rusia a unor grupuri inchise controlate in temei de fosti colaboratori ai KGB si care urmaresc atragerea cat mai stransa a statelor membre ale CSI in sfera lor de influenta, problema garantiilor pe care le ofera Occidentul tinerelor state postsovietice din Europa de Est si Caucaz a capatat o importanta primordiala.

Incontestabil, in echilibrul de forte est–european, importanta geopolitica a Ucrainei in arhitectura securitatii euroatlantice conteaza obiectiv mult mai mult decat importanta similara pe care o are regiunea Basarabia–Transnistria. Cu toate acestea, daca tinem seama de evolutia intereselor euroatlantice in aceasta zona, factorul existentei regiunii Basarabia–Transnistria, protejata de politica agresiva, antiumana si antidemocratica a regimului neoimperial rus, va avea un rol tot mai mare in politica regionala promovata de NATO. Prin urmare, pentru NATO, incheierea unui acord special cu R. Moldova va contribui la:
a) o minimalizare considerabila a amenintarilor securitatii tanarului stat si, prin urmare, la crearea unei regiuni sigure, stabile si orientate proNATO;
b) o anumita reducere a influentei distructive a Rusiei in Balcani, precum si in bazinul Marii Negre;
c) crearea unei zone–tampon favorizate in flancul de Sud–Est al NATO.

Totodata, modelarea de o asemenea maniera a relatiilor dintre statul basarabeano–transnistrean si NATO ar diminua consecintele negative ale politicii Aliantei fata de intregul spatiu postsovietic.

Cea de–a treia varianta ce stabileste modul de cooperare cu NATO ar putea fi calificata, de asemenea, ca suficient de eficienta pentru tanarul stat. Ea presupune incheierea unui acord privind cooperarea militaro–politica intre Alianta si o organizatie regionala de state, cu participarea partii basarabeano–transnistrene (o asemenea organizatie, intr–o anumita conjunctura, ar putea fi Grupul regional de state GUUAM). Totusi, trebuie sa subliniem ca pentru infaptuirea acestei variante este necesar mai intai de a transforma grupul regional de state intr–o organizatie regionala militaro–politica, cu structura organizatorica respectiva, precum si cu mari unitati militare. Si in aceasta perspectiva, factorul–cheie ce va confirma valabilitatea ultimei variante va fi comunitatea de interese ale statelor membre GUUAM si activismul lor politic real, orientat spre transformarea grupului regional intr–o structura militaro–politica regionala. In atare conditii, aceasta directie a politicii externe trebuie sa devina imperativul strategic de baza pentru regiunea Basarabia–Transnistria. Realizarea acestei variante este atragatoare si pentru NATO.

In primul rand, aceasta va consolida echilibrul de forte la nivel regional si, respectiv, va contribui la contracararea amenintarilor legate de perspectiva instituirii unei hegemonii regionale atat in Balcani, cat si in Caucaz, precum si in bazinul Marii Negre si Marii Azov, ca si in regiunea Caspica (factorul hegemoniei regionale este asimilat ca una dintre cele mai mari amenintari pentru interesele NATO).

In cel de–al doilea rand, materializarea acestei perspective va da NATO posibilitatea reala de a influenta cursul politic al statelor membre GUUAM.

In cel de–al treilea, o atare transformare a GUUAM, respectiv, a statutului interactiunii bilaterale militaro–politice cu NATO ar putea contribui eficient la solutionarea problemei mecanismului de asigurare a securitatii in eventualitatea crearii Culoarului Eurasiatic Transcaucazian de Transport.

Analiza gradului de eficienta strategica a celor trei variante, pe care am facut–o mai sus, ne permite sa tragem anumite concluzii privind masura de fezabilitate a acestora. Transpunerea in fapt a fiecareia din ele implica, fara indoiala, un efort de politica externa deosebit de sustinut, mai ales din partea clasei politice din regiunea Basarabia–Transnistria. Cu toate ca prima varianta, care presupune calitatea de membru al NATO a Basarabiei si Transnistriei pare a fi cea mai eficienta sub aspectul asigurarii securitatii militaro–politice, dar, totodata, cea mai putin realizabila in situatia curenta, intr–o perspectiva strategica pe termen lung, partea basarabeano–transnistreana trebuie sa activeze si pe aceasta directie. Totusi, realismul politic cere cu prioritate o concentrare a eforturilor pentru realizarea celei de–a doua si a treia variante, care par a fi mai rationale intr–un orizont politic pe termen scurt si mediu. Pe langa cele trei variante de cooperare cu NATO, cu un grad diferit de eficienta strategica, este necesar sa luam in calcul si faptul obtinerii statutului de membru NATO de catre Romania in anul 2004. Daca mai tinem cont si de faptul ca integrarea reala a regiunii Basarabia–Transnistria in Uniunea Europeana este cu putinta doar cu conditia unei integrari paralele si sincronizate a Basarabiei si Transnistriei cu Romania, atunci apare necesitatea elaborarii unei Conceptii realiste de integrare europeana si euroatlantica, care sa tina seama si de perspectivele integrarii cu Romania dupa 2007. In acest moment, calea cea mai rationala este armonizarea legislatiei Basarabiei si Transnistriei in concordanta deplina cu exigentele si standardele Uniunii Europene, fara a astepta cand regiunea va capata statutul oficial de membru asociat al Uniunii Europene. Este necesar, de asemenea, de a formula o initiativa independenta in vederea implementarii efective a propunerilor facute noilor state in cadrul programului de integrare in NATO "Membership Action Plan". In tot cazul, intr–un anumit fel, orientarea spre Romania trebuie sa fie pentru regiunea Basarabia–Transnistria un imperativ strategic. Conceptia de integrare europeana si euroatlantica a Basarabiei si Transnistriei trebuie sa fixeze scopul integrarii reale in spatiul euroatlantic si obtinerea statutului respectiv.