Pe 8 mai, Comisia Europeana in R. Moldova organiza la Chisinau Ziua Europei. «Mesaj pentru Europa» — laconic si sugestiv si–a intitulat Comisia Europeana programul, care a adunat in incinta Teatrului «Licurici» elevi, studenti, profesori, lume de cultura si arta din Chisinau si nu numai. Programul a avut un caracter exclusiv cultural. A fost un eveniment in absoluta premiera, reprezentat la nivelul Sefului Delegatiei Comisiei Europene in R. Moldova, dl ambasador Cesare De Montes. Voit sau nu, dar oficialii de la Chisinau n–au considerat important evenimentul si pentru ei. In schimb, pe 9 mai, toata puterea centrala, in corpore, a fost prezenta la comemorarea «actului eliberator» al armatelor sovietice din anii celui de–al doilea razboi mondial — dovada ca guvernarea de la Chisinau ramane, totusi, atasata mai mult traditiilor sovietice decat celor europene. Asa sau altfel, dar Ziua Europei la Chisinau nu a fost o zi a Europei si pentru comunistii Moldovei. Ziua lor, intarziata in timp cu inca 24 de ore, a venit, traditional si apatic de festiv, tot pe 9 mai si tot in stil si strai militar sovietic.

Si in acest 2007, 9 mai a fost o sarbatoare care nu ne reprezinta. Spre deosebire de Ziua Europei, care a fost o actiune eminamente culturala, «Ziua biruintei» a fost un eveniment politizat per total. Aceeasi muzica, aceleasi lozinci, elogii, amintiri, aceleasi mesaje oficiale obscure, false si, prin asta, impertinente si antisuverane pentru R. Moldova. Sfidarea memoriei istorice a ramas, precum a si fost, dominanta traditionala a acestui eveniment absurd si ridicol prin confuzia sa, cu toate ca lumea care a trecut razboiul nu comporta nicio vina pentru ceea ce se intampla. Vina este a celora care au lansat razboiul sau fac politica arbitrara pe contul lui, deturnandu–i esentele. Si unii si altii sunt, pana la urma, aceiasi criminali, pentru ca si unii si altii nefericesc lumea. Sa fie clar, nu pledam aici ideea contestarii evenimentului din 9 mai, ca zi de incheiere a uneia dintre cele mai mari crime impotriva umanitatii. Dar nici nu mai putem ramane pe aceeasi nota de interpretare cronica a evenimentului, ca unul eliberator pentru Moldova de la est de Prut. Mai ales, dupa caderea imperiului sovietic. Asta ar insemna renuntarea de buna voie la actul independentei pentru R. Moldova.

Pe 1 septembrie 1939 incepea cel de–al doilea razboi mondial. La 28 iunie 1940 Rusia sovietica, in mod ultimativ, ocupa Basarabia si o reocupa, in conditii de razboi, pe 24 august 1944. Pe 9 mai 1945 Germania capituleaza. Cel de–al doilea razboi mondial pentru Moldova de la est de Prut, insa, nu se incheia. Sub o alta forma si in conditii de pace, acesta avea sa dureze alti 46 de ani. «Biruinta» din 9 mai 1945 ne–a costat foamete, deportari, gropi de var, beciuri (lagare) de exterminare, case de nebuni, politici alternate de genocid si etnocid etc. Moldova a platit pentru actul «biruintei» din 9 mai 1945 cu zeci de generatii de dezmosteniti, parte din care isi mai cauta si azi, prin timp si spatiu, originea, neamul si tara.

Cum iesim din aceasta criza a actului «biruintei si eliberarii» din 9 mai? Solutia cea mai plauzibila ar fi sa asezam lucrurile la locul lor, pe toate dupa traditie, morala si merit. Asa cum a facut o Europa intreaga si dupa cum a procedat cel mai recent Estonia. Da, cu anumite decalaje si retorici ruse, dar a facut–o, respectandu–si conditia suveranitatii. Era in drepturile ei? Evident. Este in dreptul R. Moldova sa–si determine clar atitudinea fata de cel de–al doilea razboi mondial si fata de luptatorii din acest razboi? Sigur. De ce n–o face, sau de ce o face selectiv? Nu e un lucru nou pentru nimeni ca basarabenii, in urma ocupatiei sovietice din 28 iunie 1940 si 24 august 1944, s–au pomenit pe fronturi si in armate diferite. De ce atunci, la nivel oficial, atata onor frontului sovietic si un total dezgust pentru frontul romanesc? De ce unii stau sub cruci de granit, iar altii nici cimitirele nu le mai au pe harta, de ce unii au umplut panourile publicitare prin oras, iar ceilalti sunt tinuti in necunoastere, de ce «sovieticii» au pensii motivate de meritul militar, iar «nesovieticii» nu, de ce avem privilegiati si marginalizati, de ce statul, in persoana presedintelui, insista sa perpetueze mentinerea, pe linie de lupta, a celor doua fronturi? Sa insemne asta ca cel de–al doilea razboi mondial pentru R. Moldova nu s–a incheiat nici dupa 27 august 1991?

9 Mai este un eveniment extrem de controversat. Pentru statele Europei si nu numai. Pentru a evita erorile comise de cei care au facut si, mai ales, au profitat de pe urma razboiului doi mondial, incheierea acestuia este consemnata in Europa ultimilor ani prin sarbatorirea Zilei Europei. Evenimentul in sine inseamna, de fapt, afirmarea unei Europe comune, libere si egale pentru toti. Fara invinsi si invingatori. E bine, e rau? E, pur si simplu, mai confortabil, in raport cu ideea «zilei biruintei», care aminteste de trista traditie politica a celor «doua Europe» separate si antagoniste, care nu mai sunt.

R. Moldova a incremenit intre Est si Vest. Desi perseverenti in declaratii proeuropene, oficialii R. Moldova nu se pot conjuga decat la timpul trecut. Prizonieri ai stereotipurilor sovietice de intelegere a lumii si istoriei acestei lumi, ei continua sa mearga, ironici si ridicoli, pe contrasensul noii istorii a Europei. Nici cooperarea transfrontaliera in Euroregiunile «Prutul Superior» si «Dunarea de Jos», nici Planul comun de actiuni R.Moldova–UE, nici parteneriatul cu societatea civila, nici alianta cu crestin–democratii si nici vecinatatea imediata cu UE n–au putut inca modifica optica guvernarii comuniste de la Chisinau vizavi de un trecut pe care Europa l–a descalificat si l–a lasat trecutului. Fara sa vrei, te surprinzi asupra faptului ca este mult mai simplu sa–l invii pe Tutankhamon si sa faci din el speranta secolului 21 pentru moldoveni, decat sa–i convertesti pe comunisti la noile randuieli morale, sociale si politice ale Europei moderne.

Petru AMARIEI