Nr. 127 (26 aprilie 2007)


Binecuvantarea celor ce cinstesc cartea

Cea de–a 11–cea editie a Salonului International de carte pentru copii a fost deschisa, traditional, in incinta Teatrului de Papusi «Licurici». De unsprezece ani, mii de copii asteapta intalnirea, in plina primavara, cu o lume care, vorba lui Arghezi, «inainte de a deveni o filozofica amaraciune, cartea e o fagaduinta, o bucurie, o calatorie prin suflet, prin ganduri si frumuseti!»

Actuala editie, declara cei care, an de an, urmaresc evolutia evenimentului, a fost cea mai reusita prin participarea unui numar impunator de edituri, 96, din Moldova, Franta, Romania, Germania, China, Ucraina. Editorii le–au propus copiilor cele mai frumoase si mai de succes editii. «Salonul international de carte pentru copii de la Chisinau, deschis in aprilie 1997, este unul dintre cele mai importante evenimente culturale care se produc in R. Moldova. Tot mai multe edituri din intreaga lume isi anunta oficial dorinta de participare. Scopul acestei actiuni este de a sustine editarea si difuzarea cartii pentru copii, precum si promovarea literaturii de cea mai buna calitate», a mentionat in cuvantul de deschidere, Claudia Balaban, initiatoarea evinimentului, directoarea Bibliotecii Nationale pentru Copii «Ion Creanga».

Copii si carti, atmosfera de carbatoare! Urca galagiosi pe scari. Cumpara putin, din lipsa de bani, cauta cu totii «semnele de carte», ca se dau pe gratis. Profesorii spun ca–i aduc sa vada aceasta lume, ca de cumparat «nu au posibilitati». Vanzatorii de la tejghele declara ca sunt si copii, si maturi care procura carti. Se vand povestile, cartea de povesti, unele manuale. «Cele mai bune vanzari se fac la deschidere», imi spune reprezentantul Editurii «Polirom». Cei de la «Teora» sunt satisfacuti ca la Chisinau se vand dictionarele! «E un fel de sarbatoare, o modalitate de a demonstra fiecare ce am reusit sa facem intr–un an pentru bucuria copiilor, pentru a le mentine si a continua povestea».

Caut peisajul cu scriitori, dand autografe! Sunt de negasit. E vineri si poarte vin sambata…Citesc un autograf. Imi place. «O carte pe care ai citit–o este si opera ta».

Cel de–al 11–lea Salon de carte pentru copii a inclus si un Medalion literar consacrat scriitorului Spiridon Vangheli, «parintele lui Guguta», prietenul unor copiii, care au crescut mari deja. Au intregit programul si alte evenimente: simpozionul «Lectura copiilor intre necesitate si pasiune», conferinta «Proiecte culturale transfrontaliere — impact informational si educational pentru biblioteci din R. Moldova si Romania», conferinta «Ion Creanga la Convorbiri literare».

In cadrul Salonului a avut loc si intalnirea laureatilor concursului de eseuri «Ce carte as scrie eu», lansari de carte, precum si decernarea premiilor Salonului. Premiul «Ion Creanga», instituit de presedintele Parlamentului, pentru intreaga activitate in domeniul cartii pentru copii, a revenit scriitorului Spiridon Vangheli. Premiul «Cartea anului» i–a revenit lui Lica Sainciuc pentru «Enciclopedia P. Guitz», (editura «Cartier»). Premiul «Simpatia copiilor» a fost acordat, in baza deciziei Juriului copiilor, scriitorului Arcadie Suceveanu pentru «Alfabetul poetic» (editura «Prut International») . Octavian Goga spunea ca «binecuvantarea celor care cinstesc cartea va veni mai tarziu». Cu siguranta ca a venit!

(A.S.)


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–21–43
ziaruldegarda@yahoo.com