Valul electoral, care vine incet peste noi, face impresia unui cutremur despre care se presupune doar ca vine. In rest, nicio claritate vizavi de felul cum va trebui sa reactioneze lumea la ceea ce se asteapta sa fie.

Problema cea mai serioasa a alegerilor locale–2007, dupa aranjamentul de forte care se profileaza deja pe frontul electoral, vor fi, pentru a cata oara, partidele politice. Campania electorala inca nu a inceput, dar ea descurajeaza deja. Densitatea concurentilor pe dreapta politica este atat de mare, incat da de banuit. In tot cazul, ceea ce se intampla pe acest sector, disocierea si confruntarile, nu cadreaza in niciun fel cu retorica anticomunista si, mai ales, cu ceea ce asteapta electoratul de dreapta de la aceste alegeri, in special la Chisinau. Lipsa reala, cel putin pana la ziua de azi, a unei aliante anticomuniste compromite, in mod fatal, mesajul anticomunist al opozitiei. Pe fundalul acestei disonante si confuzii electorale, partidele politice fac impresia unei lumi turmentate de orgolii, suprasaturate de iluzii si lipsite de certitudini. Nu incape nicio indoiala ca opozitia este predispusa sa treaca, si de data aceasta, toate responsabilitatile pentru rezultatele campaniei pe seama electoratului. Intr–o astfel de situatie, sansele comunistilor in scrutin nu pot decat sa creasca, desi, in mod normal, un partid politic, al carui program de guvernare s–a indepartat de la valori, traditii si de la politicile sociale, nu mai poate pretinde sprijinul societatii. Dar, pentru aceasta, electoratul trebuie ajutat sa decida. La noi, cu regret, nici partidele inca nu au insusit pe deplin regulile sprijinului consensual in politica.

Varf la toate fac liberalii. Trei partide, fiecare cu candidatul sau la Chisinau. Mihai Ghimpu s–a ambitionat sa se declare singurul anticomunist intre liberali. Vitalia Pavlicenco s–a grabit sa–i dea o lectie de curaj politic lui Ghimpu, si prin asta, banuim, a incitat si mai mult spiritele in mediul liberal. Respins de colegii sai co–doctrinari, Oleg Serebrian a mers pana la urma pe aceeasi cale si s–a lansat in campanie cu propriul candidat, acoperindu–si decizia cu speranta intr–o posibila colaborare a opozitiei in turul doi de scrutin. Daca va fi. S–ar putea intampla si sa nu fie, in cazul in care stanga politica nu–si va pulveriza la fel de iresponsabil electoratul. In tot cazul, numarul concurentilor pe flancul drept creste de la o zi la alta, indiferent de motivele pe care le afiseaza liderii partidelor concurente. E si normal. Partidele nu pot exista in afara luptei politice. Nu asta, insa, deranjeaza, ci lipsa de unitate a partidelor care se declara parte a aceluiasi proces anticomunist. Forma, modul de organizare, lipsa de coeziune si perspicacitate sunt regretabile. Mai mult, niciun partid politic, cel putin din cele care si–au facut publica participarea in alegeri, nu a initiat o consultare prealabila a societatii civile — lucru extrem de important pentru o democratie in tranzitie precum este cea din R. Moldova, macinata de incertitudini si duplicitati. O clasa politica ce nu comunica in probleme de interes national cu mediul nonguvernamental si nu–si are sprijinul in acest mediu este o lume formala, prost reprezentata in societate si rupta de realitate.

Fractionarea opozitiei, in speta a partidelor unidoctrinare, este prima dovada ca in R. Moldova nu avem, de facto, o opozitie anticomunista. Or, responsabilitatile opozitiei nu se pot rezuma doar la interesele liderilor, altfel trebuie sa recunoastem existenta in R. Moldova a unor clanuri politice cu interese imunitare si nu comunitare. Deranjeaza riscurile de imagine? Posibil. Dar fara ele nu exista politica reala. Partidele care se tem de riscuri nu trebuie sa pretinda ca fac politica si, la drept vorbind, nici nu au ce cauta in politica mare. Preocuparea excesiva de imaginea formala a partidului este mai degraba un semn de slabiciune a liderului decat unul de curaj. Aceasta preocupare poate fi scuza, dar nicidecum motiv. Riscurile in afacerile politice, inclusiv electorale, exista ca si peste tot in afaceri. Dar in afaceri mai exista si calcule, si previziuni. Prin asta sunt tari liderii, prin pragmatismul si nu prin orgoliul sau reticenta lor. Nu e simplu, uneori e chiar destul de vulnerabil si nervos sa lucrezi intr–o campanie electorala pentru imaginea formala a unui sau a mai multor partide, ori sa accepti pe aceeasi lista reprezentantii altor formatiuni politice. Dar politica nu e o poezie pe care, daca ai invatat–o pe de rost, ramai eminent pe toata viata. Si atunci, ori accepti jocul, ori nu te implici deloc in el. In caz contrar, strici, prejudiciezi, creezi disconfort, provoci pagube, iluzii, deziluzii — lucru foarte posibil sa se intample si in campania electorala 2007, gratie "sterilitatii de imagine" a unor lideri si partide. Fie din prea "multa" experienta politica, fie din lipsa ei.

Situatia la zi creeaza impresia ca dreapta politica, prin felul in care concepe campania electorala — 2007, se pregateste sa faca, pana la urma, jocul comunistilor in teritoriu. Intrebarea principala a zilei — cum scapam de comunisti — ramane in continuare fara raspuns. Nu il are, acest raspuns, niciun partid, cel putin, din cele care si–au anuntat intrarea in alegeri. Fiecare declara ca vrea, dar nimeni nu vrea sa mearga mai departe de interesele personale de imagine sau de interesele de imagine ale propriului partid. Toti vor si toti conteaza exclusiv pe sine. Faptul ca partidele de dreapta si chiar cele de centru–stanga promoveaza, practic, acelasi mesaj inca nu inseamna ca ele inteleg acelasi lucru din acest mesaj. Sa te declari anticomunist inca nu inseamna ca esti cu adevarat anticomunist. Declaratiile in politica nu sunt decat simple exercitii de manevra. Cine este de alta parere, sa revada inca o data practica electorala din R. Moldova de la 1990 incoace. Si sa ia aminte de atatea lectii pierdute, inclusiv din cauza desolidarizarii dreptei in alegeri.

Toti pun miza pe turul doi. Dar daca doi nu va fi?

Petru AMARIEI