Nr. 113 (11 ianuarie 2007)


Ziarul de Garda
a facut totalurile anului 2006

La 29 decembrie, echipa Ziarului de Garda s–a intalnit cu cititorii si cu prietenii publicatiei in cadrul celei de–a doua editii a Galei Anticoruptie. Au fost premiati cei 10 invingatori in Topul Anticoruptie, initiat de Ziarul de Garda la care au participat zeci de cititori. Astfel, alaturi de cei 10 laureati ai primei editii a Topului, desfasurata la sfarsitul anului 2005, au fost inscrise alte 10 personalitati care, in opinia cititorilor ziarului, s–au distins prin actiuni si atitudini anticoruptie. Mentionam ca numele cvelor 10 invingatori au fost numite cel mai des in scrisorile si apelurile telefonice ale cititorilor nostri.

Oaspetii evenimentului au reprezentat diferite instituitii si chiar diferite partide politice, dar ne pare bine ca toti au comunicat cu deschidere reciproca, denotand faptul ca combaterea coruptiei poate fi un stindard care sa ne uneasca.

Desi unii politicieni au fost mentionati de mai multe ori, unii cititori ne–au sugerat ca politicienii trebuie sa aiba aceasta menire de combatere a coruptiei din oficiu. De asemenea, am decis sa nu premiem aceleasi persoane timp de doi ani la rand, chiar daca acestea au fost nominalizate de mai multe ori.

Anticoruptii anului au fost salutati si onorati de Mos Craciun pe care in viata de toate zilele il cheama Ion Mandes si este un tanar inimos si energic, iar diplomele au fost inmanate de Valeriu Cemortan, elev eminent, care a facut mai multe declaratii geniale si indemnuri fierbinti pentru cititorii Ziarului de Garda sa combata coruptia cu vehementa.

Oaspetii evenimentului au facut cunostinta si cu Carolina Petrov–Popa, fiica prizonierului politic detinut de 14 ani la Hlinaia. Desi tatal ei a fost arestat la cateva zile dupa venirea ei pe lume. Carolina il asteapta cu drag, stiind ca tatal ei este un simbol al luptei pentru adevar pentru multi cetateni ai R.Moldova. Multumim in mod special UNICEF Moldova, care a transmis un pachet cu daruri de Craciun acestui copil rezistent.

Pentru a se degaja dupa un an de lupta cu caracatita cea rea, premiantii si toti oaspetii Galei Anticoruptie s–au delectat cu balade haiducesti si colinde romanesti aduse de Gicu Afroni si Victor Butnaru, doi cobzari de execelenta din Basarabia.

Topul Anticoruptie 2006

Dorin Chirtoaca, jurist, «pasionat» de baricade si de adevarul rostit de pe ele.

Olivia Partac, avocat in cadrul Departamentului juridic al Centrului Independent de Jurnalism, pentru ca tine in atentie procesele presei anticoruptie si pentru faptul ca, deseori, judecatorii invata justitia din pledoariile sale.

Loreta Handrabura, profesor universitar, profesoara la Universitatea Pedagogica «Ion Creanga» din Chisinau, pentru ca a rezistat si rezista mai multor tentative de corupere.

Eugenia Bulat, scriitoare, redactor–sef al revistei «Clipa Siderara», pentru ca a protestat impotriva deciziei ilegale de privatizare a posturilor Antena C si Euro TV Chisinau.

Vladimir Sarban, secretar al Primariei Chisinau, pentru ca, si din penitenciar, a spus clar cum anume guvernarea de la Chisinau combate coruptia.

Ion Vazdoaga, avocat. A plecat din procuratura in avocatura, fiind «condamnat» sa combata traficul de persoane, aparand in procese de judecata victimele acestui fenomen.

Vasile Rodideal, cetateanul care a cerut intentarea mai multor dosare institutiilor de stat, acuzandu–le de lipsa de transparenta.

Valerii Prudnicov, comisar de Tighina, politistul care nu s–a dezis de profesie chiar si in conditiile separatismului agresiv. Anatol Petrenco, doctor in istorie, pentru ca se opune coruptiei in istorie si in politica. Tudor Josanu, jurnalist, omul care nu–si schimba principiile de viata si cele profesionale, acest lucru ajutandu–i sa fie incoruptibil.

Anatol Petrencu, doctor in istorie, pentru ca se opune coruptiei in istorie si in politica.

Tudor Josanu, jurnalist, omul care nu-si schimba principiile de viata si cele profesionale, acest lucru ajutandu-l sa fie incoruptibil.

«Pentru ca omul biologic sa devina cetatean»

Pe parcursul a doua luni, cititorii Ziarului de Garda au raspuns intrebarilor unei anchete, referindu–se la diverse aspecte ale combaterii coruptiei in R. Moldova. Iata care au fost cele mai frecvente si mai inspirate raspuncuri:

Medici si politicieni

«Cine sunt oamenii care au luptat cel mai mult impotriva coruptiei in 2006?», alaturi de cele 10 persoane care au intrat in top pentru ca au fost nominalizate de cele mai multe ori, cititorii au nominalizat parlamentarii Igor Klipii, Gheorghe Susarenco, Vitalia Pavlicenco, Oleg Serebrian, Vladimir Filat, Valentina Golban, politicienii Eduard Musuc, Mihai Ghimpu, avocatul Vitalie Nagacevschi, consilierii municipali Oleg Cernei, Mihai Roscovan. cardiologul Alexandra Grajdieru de la Spitalul Republican, chirurgii Viorel Vetrila si Nicolae Erhan de la Spitalul Traumatologic din Chisinau.

De asemenea, cititorii au declarat ca au luptat cu coruptia taranii, profesorii de la sate, jurnalistii de investigatie. «Toti cetatenii care au respins actiunile de coruptie si au denuntat autoritatile,» sustine Alexandru Macovschi din Chisinau.

Presa si institutiile straine

«Care sunt institutiile ce au manifestat cel mai mult curaj in combaterea acestui fenomen?»

Ziarul de Garda, Centrul de Investigatii Jurnalistice, Pro–TV, Transparency International Moldova, ONU, Banca Mondiala, ziarele Timpul, Jurnal de Chisinau, Literatura si Arta.

Pentru a schimba viata in bine

«De ce este important sa combatem coruptia?»

Cititorii au gasit zeci de explicatii importante, dintre care selectam doar cateva: «pentru ca omul biologic sa devina cetatean», pentru ca «e o maladie a societatii» «pentru stoparea degradarii economiei, si directionarea banilor in vistieria statului». Valentina Manu din Parcani, Soroca considera ca e nevoie de transparenta «pentru a schimba viata in bine», iar Gheorghe Hiorescu, din Ursoaia, Cahul considera pe buna dreptate «ca acest fenomen macina si distruge statlitatea R.Moldova din interior»

Justitia in tandem cu avocatii

«Care sunt cele mai corupte domenii ale sferei politice si sociale in R. Moldova?»

De cele mai multe ori au fost numite la acest compartiment multpatimitele institutii de stat care sunt vamele, judecatoriile, politia (deseori cu specificatia — rutiera), procuraturile, dar si universitatile, scolile, primariile, ministerele. Unul dintre cititori a insistat sa pomenim la acest compartiment «justitia in tandem cu unii avocati», iar Constantin Bobeica din Codreanca, Straseni ne–a intrebat retoric «Or fi si domenii necorupte?».

O caracatita cu multe brate

«Daca ar fi sa comparati coruptia cu un simbol, cum ar arata acesta?»

Aici imaginatia cititorilor ne–a impresionat de–a binelea. Desigur ca o mare parte dintre cetateni au identificat coruptia cu simbolul clasic, developat dupa renumitul film italian cu comisarul Catani, declarand ca acest fenomen este «o caracatita cu mult mai multe brate» sau «o caracatita enorma», totusi alti cititori au gasit simboluri mai neaose, cum ar fi «niste paraziti», «o cioara neagra», «un mucegai enorm», «un roi de lacuste», «svastica», «un functionar public cocotat pe un sac cu bani». Cel mai relevant si mai original ne–a parut raspunsul lui Valentin Postu din Lapusna Hancesti «Termitele — care pot distruge chiar si betonul, dar mite statul».

 

Gheorghe Susarenco, jurist, deputat PPCD:

Efortul Ziarului de Garda de a desemna, an de an, care au incercat sa combata coruptia din R. Moldova este unul care merita atentie. Pe fundalul topurilor de la sfarsit de an acesta poate fi considerat unul important, deoarece se incearca descoperirea unor oameni noi, neimpacati cu nedrepatea din societate.

Oleg Cernei, istoric, consilier municipal:

In fiecare numar de ziar, coruptia este in centrul atentiei celor care muncesc la Ziarul de Garda, de aceea, initierea unui top anticoruptie este o actiune fireasca a echipei si a cititorilor acestei publicatii. Am avut onoarea sa fiu printre laureatii primei editii a Topului anticoruptie. Cred ca acest fapt mi-a dat puteri sa sper ca nu e chiar totul putred la noi.

MULTUMIRI

Ziarul de Garda tine sa multumeasca in mod special unui sir de persoane si institutii, care au contribuit la buna desfasurare a Galei Anticoruptie. Diplomele si premiile pentru cele 10 persoane desemnate in top au fost pregatite cu ajutorul «Transparency International» in persoana Liliei Carasciuc, «UNFPA Moldova» in persoana lui Boris Galca, «Austral» in persoana lui Vladimir Bejenaru, «Foto Rapid» — distribuitor Kodak si Noritsu in Moldova. De asemenea adresam multumiri lui Alexandru Grosu, directorul Hotelului «Dacia».


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–21–43
ziaruldegarda@yahoo.com