Un interviu cu scriitorul Leo Butnaru

— Acum cateva zile, ziarul "Cotidianul" de la Bucuresti a publicat un studiu despre costurile Unirii. Cum vi se pare felul in care este receptat acest subiect la Chisinau?

— In mediile "oficiale", bineinteles ca nu conteaza costul, ci consecintele Unirii, care inseamna Viitor. Prezentul prutonistrean inca nu a ajuns la... Prezentul European. Aici, acum (si... astfel), mai bantuie trecutul cu stafiile care haladuiau prin Europa, unde, deja, nu mai au cale intoarsa. Au doar un mas, un popas, un provizorat pe la noi, prin Cuba, prin Coreea de Nord, prin mausoleul lui Lenin si alte cateva spatii ca si cum deconectate de la contemporaneitatea civilizatiei–canon. Deconectate de la contemporaneitate ca de la lumina intelegerii rostului omului in viata ce–i este harazita... Pe de alta parte, noi trebuie sa fim curiosi ce impact au aceste pronosticuri pecuniare si la Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Focsani, Bacau etc. Adica, in spatiul panromanesc, cel geografic, dar si virtual, transfrontalier, transmental si transsentimental. Pentru a ne da seama ca nu trebuie sa ne ia inainte, cu inspaimantatul, miliardele de care e vorba, ci sa vedem daca, in principiu si in radacini, suntem pentru reintregirea neamului in pofida unor anumite jertfe. Sa ne amintim de inteleptul adagiu al unui mare politician, dar mai intai — patriot: eu nu ma gandesc la ceea ce mi–ar putea da mie tara, ci la ce pot face eu pentru ea.

— Faceti o descriere a zilei de 1 ianuarie 2007, la frontiera de pe Prut?

— Una a sperantei ca, odata integrata in UE, Romania va da dovada de intelepciune in atitudinea fata de romanii ce vor fi la frontiera — sa nu le creeze, ca pana in prezent, diverse impedimente arhibirocratizate, sa nu afiseze vamesul roman un aer de oarece superioritate fata de conationalul sau din Moldova Estica. Sa fie o tara libera care pledeaza pentru libertatea tuturor cetatenilor sai actuali, dar si potentiali. Sa intelegem un lucru: ziua buna se cunoaste de dimineata. Acea zi–prolog a prezentei Romaniei in UE si a dorintei basarabenilor de prezenta in Romania cu adevarat europeana va conta mult in economia emotiilor de pe ambele maluri ale Prutului. Doamne fereste sa pasim cu stangul... Romanul de pretutindeni are o predilectie speciala, exagerata, fireste, fata de negativul, negrul de sub unghie care i–a fost demonstrat, imputat; fata de neincrederea si suspiciunea ce i–au fost candva aratate... El cam este sclavul resentimetelor, uneori — fara fond... Noi inca nu cunoastem destul de bine psihologia romanilor in functie de provincii, regiuni, specific local, consecinte ale conditiilor istorice diferite in care s–au aflat, o perioada, Moldova, Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banatul... Demult ar fi fost cazul sa avem un Institut de Psihologie Nationala, care chiar sa ne cerceteze, intru viitoare edificare, luminare, cine suntem, intru a intrevedea cum ar fi, de fapt, bine sa fim fiecare in parte si toti in acel dimpreuna–a–fi al unei natiuni. Sa fim mai compatibili cu noi insine. Sa excludem un fel de... rasism... interregional, intern–national; rasismul romanilor fata de... romani...

— La 1 ianuarie 2007, ce schimbari se vor produce in viata scriitorului Leo Butnaru?

— Voi fi bucuros de acea rasuflare de usurare a conationalilor nostri din dreapta Prutului si voi trai nu doar speranta, ci si convingerea ca evenimentul va avea repercursiuni serioase in mentalitatea evazivilor din Interriverania. Adica, basarabeanul va constientiza cu mai multa responsabilitate — in functie (si) de nazuinta sa de a ajunge in Europa — cu cine are de votat, pentru ca, deja e limpede ca turbulenta oscilatie a guvernarii comuniste nu e decat praf in ochi, joc de moment, cochetare cu oficialii occidentali, pentru a se mentine la putere. Daca astazi comunistii ar declara franc si onest ca se tem de Europa, se tem de Romania, precum e, de facto, in scurt timp ar fi detronati. Insa amanand clipa deplinei dezvaluiri, mai pot conta pe naivitatea, dar si slaba alfabetizare, in general, si cea politica, in special, a unei parti din pestrita societate moldoveneasca.

In ce ma priveste, voi scrie in continuare pentru prestigioasele reviste din Bucuresti, Iasi, Bacau, Focsani, Suceava, Craiova, Constanta — Romania literara, Luceafarul, Convorbiri literare, Dacia literara, Ateneu, Pro saeculum, Bucovina literara, Ramuri, Ex Ponto s.a., in unele dintre ele, precum ar fi Ateneul, tinand de ani de zile rubrici. Precum si cele din Chisinau si Balti — Contrafort, Sud–Est cultural, Semn, Jurnal de Chisinau, Limba Romana...Voi publica, sper, ca si pana acum, la edituri cu nume sonor — Cartea Romaneasca, Eminescu, Dacia, Junimea, Fundatia Poezia, Vinea, Augusta, Anthropos, Princeps Edit, I. Krasko, la care, dimpreuna cu cele din stanga Prutului, — Prut International, Litera, Cartier — in ultimii ani mi–am lansat cartile originale sau de traduceri. Aceasta stiu sa fac, aceasta voi face. Apoi, voi fi si mai optimist in sansele de integrare romano–romane.

Cu alte cuvinte, ca si oricare roman, oriunde s–ar afla el, dupa 1 ianuarie 2007, ma voi simti mai liber si mai demn.

— Constatam pe site–ul librarie.net ca unul dintre volumele Dvs. recente, "Perimetrul custii", nu mai este disponibil in stoc… Cine sunt cei care au "inghitit" aceasta carte?

— E un volum de ego–text, un Jurnal (de pe timpul rinocerilor, ca sa amintesc si de jurnalul meu de student, care aparuse in 2000). E unul dintre volumele foarte bine primite de critica literara, conform chestionarului Revistei 22, initiat de directorul publicatiei respective, prozatoarea Gabriela Adamesteanu, intrand in topul celor mai bune carti ale anului trecut. Sigur, am fost si sunt nu atat flatat, ci mai mult emotionat de o atare primire a Perimetrului custii. Ar fi aici si dovada ca, in fine, cititorul din stanga Prutului devine mai atent la scrisul romanesc din Basarabia. Dispare aroganta, aplombul sau, eventual, condescendenta in aprecierea autorilor nostri, dovada fiind si serialul de eseuri ale lui Ion Simut publicat in Romania literara, care iau in dezbatere creatia lui V. Besleaga, V. Vasilache, A. Busuioc, N. Esinencu, I. Vatamanu, E. Lungu si altora. Este vorba chiar de cel care, la un moment, lansase amendabila "sentinta", ca literatura din Basarabia nu ar fi decat "o a cincea roata la trasura literaturii romane", pentru ca, ulterior, familiarizandu–se cu cartile colegilor mei, sa devina unul dintre sustinatorii si promotorii scrisului artistic din aceasta parte de spiritualitate romaneasca. Ba mai mult, ne–a devenit prieten atent si generos.

Nu as putea sa va spun cine au fost cei care au procurat cartea, dar, implicit, le sunt recunoscator ca nu au inselat pronosticurile editurii Cartea Romaneasca, ce avu intelegere pentru ceea ce insemnase un manuscris de acum treizeci de ani.

— Desi volumul descrie evenimente produse in 1972–1978, prima senzatie a cititorului, in special a celui autohton, este ca nimic nu s–a schimbat in ultimele trei decenii, desi, la modul oficial, s–a anuntat despre caderea Cortinei de Fier in care, dupa cum scrieti si Dvs. in "Perimetrul custii", cartile ard inainte de a fi scrise, iar cuvintele tac, ca intr–un cosmar, inainte de a fi rostite. Veti "extinde" volumul?

— Eu as zice ca nu s–au schimbat, anumite lucruri, in masura in care ne–am fi dorit sa se intample metamorfoza, plus dorinta de ireversibilitate a metodelor de indobitocire a bietului cetatean necajit de toate ale vietii, de spalarea creierilor sau, eventual, de a pune calus in tezaurul de materie cenusie a omului de rand. Pacat insa ca si unii care ieri–alaltaieri se dadeau de mari romani si patrioti au re–pactizat cu stafiile trecutului. Dar, la urma urmelor, eu nu as fi atat de suparat de cei aflati la guvernare, odata ce dansii au venit pe calea votului, mai mult sau mai putin echitabil. Pretentiile trebuie sa si le adreseze lorusi cei care vor sa traiasca europeneste, dar raman orientati comunistoruseste. Asta e. Iar din cate s–au schimbat, trebuie sa tragem concluzia ca ne gestionam prost libertatea si posibilitatile de a comunica direct cu lumea democratica. In pofida duplicitatii in jocurile politice in care se angajeaza lamentabil unii lideri occidentali, noi trebuie sa fim mai perseverenti in a ne face auziti de societatile civile occidentale. Si iarasi, la urma urmelor, cine ne impiedica sa votam pro Europa si nu pro CSI? Cine ne impune sa votam "parlamentari" care, de ani si ani, asa si nu au invatat sa rosteasca omeneste, corect buget, ci ii dau inainte cu bujat, budjat? De parca ar fi vorba de, pardon, o... buda oarecare...

In ce priveste extinderea volumului... Acest proces este iminent, deoarece tine de o continuitate a jurnalului pe care il scriu din studentie. Ego–textul din 1969–1972 l–am publicat cu titlul de Student pe timpul rinocerilor. Deocamdata, nu mi–am recitit caietele de dupa 1978. Mai incoace imi va fi mai lesne sa redactez, deoarece, de, am cedat ispitelor progreselor tehnice, scriindu–mi jurnalul la computer. Aceasta unealta fantastic de desteapta iti poate inlocui doua–trei secretare si zece arhive de orice gen. Plus fascinantul, acaparantul Internet care ne permite sa fim in legatura directa — si politica, bineinteles, — cu intreaga lume. Internetul e mai ceva decat posturile de radio "antisovietice" de candva. E spiritul, eterul care, in fine, va curata complet lumea de comunism.

— Calitatile Dvs. de scriitor s–au format in acelasi perimetru al custii… Cum ati reusit performanta de a iesi din cusca ideologica impusa, fapt remarcat si in prezentarea acestui volum?

— Oricum, cei nascuti si ceva traiti in secolul trecut, in URSS, intr–o mai mare sau partiala masura, am fost prizonieri. Fiziceste — completamente, sufleteste — in dependenta de cata libertate spirituala isi putea asuma fiecare in parte. Bineinteles, cu riscurile si consecintele pe care ti le puteai asuma. Pentru ca trambitatul colectivism sovietic era unul de parada, in realitate "colectivistii" simtindu–se nespus de singuri si neaparati, infricosati unii de ceilalti si viceversa. Care erau riscurile si consecintele? Sa va dau doar un exemplu: in anii '70, din redactia ziarului Tinerimea Moldovei au fost siliti sa plece, pentru atitudini ce contraveneau politicii oficiale comuniste, Tudor Marin, Ioan Manascurta, Victor Dumbraveanu. Eu am fost eliberat, scos din paine, cum s–ar zice, pentru promovarea spre publicare a unui articol despre Mihail Kogalniceanu, unde se invoca si numele unionistului muntean Grigore Alexandrescu. Se intampla aceasta la inceput de septembrie 1977. Au urmat si alte consecinte, pentru ca, odata intrat in vizorul ciclopului ideologic, nu puteai conta la un post pe potriva capacitatilor tale, la incredere si loialitate. Stiti prea bine si voi, chiar si azi, cand, cica, R. Moldova e un stat democrat, de drept... Si–apoi, cei care supravegheau la incuietorile custii ideologice se dadeau si mari cunoscatori in literatura, estetica, in — de toate, mai ales — in construirea comunismului. Nu a fost eroism din partea mea, insa oarece sfidare a starii de lucruri, inclusiv a celei ce tine de canonul literar, axiologie si tipologizare (pe atunci — obligatoriu CC–ist–academica) tot se simtea in scrisu–mi.

Pe atunci, scrierea unui jurnal ma ajuta sa nu cedez — cate ceva spuneam acolo, chiar daca mult mai putine, decat ar fi fost cazul. Dar sa nu uitam ca, pe atunci, prin caminele studentesti dadeau navala, inoportun, asa, trantind usa camerei de pereti, vreun activist de comsomol — azi, in parlament — sau vreun profesoras zelos intru sclavie, care se repezeau la aparatele de radio, sa vada la ce post sunt fixate — e romanesc, e "Europa libera", "Vocea Americii"? Pentru ca isi scria conspectele cu caractere latine, un coleg mai tanar, Costica Mardare, a fost exmatriculat din Universitate. Tot pentru "nationalism" a fost exmatriculat si regretatul Sandu Esinencu. Si iata ca astazi, bine, mersi, cei care impilau omul acum 2–3 decenii stau in fotolii de deputati, ministri, presedinti... Pintru ci asa vre narodul? Pai, daca asa vrea, asa sa–si merite vrerea: ruperea de lumea civilizata, de o perspectiva care i–ar aduce adevarata emancipare, independenta, libertate.

— Va intrebati pe atunci: Oare cand Moldova va fi condus de bastinasi? Am ajuns sa avem bastinasi la putere, deziluziile, insa, au crescut. Cum explicati acest fenomen?

— Adevarul e ca alogenii, cei impusi–adusi via CC al PCUS, se aratau si mai ai naibii. Un oarecare ciung Medvedev era rectorul Universitatii din Chisinau. Se dovedi a fi un adevarat satrap. Iar cozile de topor autohtone il serveau si–l incurajau. Ca sa dau doar un singur exemplu. Cu parere de rau, "bastinasii" la care visam eu, cel de 17–18 ani, s–au dovedit a fi suflete pangarite, instrainate, impaganate, mankurtizate (geaba am scos prea repede din uz termenul mankurt). Acesti bastinasi isi iau de acoliti insi care stau ferm pe pozitiile de a nu studia si utiliza limba romana, limba acestui stat. De cat timp mai au dansii nevoie, pentru a vorbi omeneste? Mai ganditi–va si la "eroii" manifestarilor patriotice de acum cincisprezece ani care, intre timp, prea de tot s–au bastinizat, dimpreuna cu noii lor stapani, la care s–au bagat argati, slugi, ridicoli factotum (si nimic, de fapt!). E mult inca de umblat la mintea bastinasului, aborigenului, pentru a–i extinde cat de cat orizontul de vedere si intelegere.

— Ce impact are Televiziunea noastra publica care, de altfel, e cu cea mai mare acoperire, asupra cetateanului simplu, care nu prea dispune de surse de informare de alternativa?

— Prin vechile metode de a manipula, inzorzona "evenimentele" si a le re–orienta pro–putere oficiala, prin trecerea sub tacere a adevaratelor evenimente de importanta nationala sau prin minimalizarea semnificatiei, imaginii lor, prin cenzurarea limbii romane, spre a o face "moldoveneasca", prin neinvitarea la emisiuni a personalitatilor si prin a pune in capul ecranului capete patrate, prin nostalgiile filmice si propagandistice pro–retro–sovietice, prin rusificarea emisiei in orele de cea mai mare audienta, prin cliseizare si lipsa de... prin astea si atatea altele ea nu rezista celei mai elementare critici. De fapt, cel putin la orase unde exista sistemul televizat prin cablu, TVM este preferata zecilor de posturi romanesti sau straine, care pot fi receptionate "la pachet". Dar de ce ne–am intinde la vorba despre ceva care abia–abia de exista?...

— Ce ziceti despre nivelul de cultura al guvernantilor nostri, vazut copios la Televiziune?

— Deplorabila prestanta, proverbiala lipsa de inteligenta, ridicola fandoseala in nici o limba literara, fie romana, fie engleza, franceza sau rusa. Ai crede ca majoritatea au promovat din corijentii incurabili. Acesta–i, de fapt, si nivelul alegatorilor lor. Trist, dar asa e. Ti se creeaza impresia ca ei sunt incantati de propria–le persoana macaronica, sub toate aspectele, nu numai a limbajului; incantati, inminunati chiar de sfertodoxismul care e la putere in derutatele lor constiinte... Fiti siguri ca, de cum apar la televizor si dupa aceea, isi spun reciproc complimente: "Mai, da ai fost tare, maladet! Felisitari, bre!" E a mirarii ca unii, de peste zece ani cuibariti in parlament, tot mai stau, paralizati, cu castile peste urechi, fara a pricepe o boaba romaneste. Va dati seama de nivelul lor de inteligenta, nu? Iar cei fara casti, mai bine ar avea calus in gura... Aceasta si este bacoviana "O, tara trista plina de humor"...

— Cum putem iesi din "perimetrul custii" in conditiile unei totale dezinformari si a lipsei accesului la informatie, promovate si tolerate de conducerea acestui stat?

— Am vrut sa spun: prin generala scolire intru europenism, civilitate, filosofie sociala... Dar e greu de crezut ca societatea basarabeana este in stare de atare act de eroism spre propriul bine. E anemica, localista, conservatoare in baza principiului "lasa–ma sa te las" sau... — lasi–ma sa te... las. Pentru ca e si oarecum lasa, comoda in gesturi precaute. Cu gandul la stapan, nu la Dumnezeul libertatii, demnitatii, implinire ca nazuinta si fiinta. La o adica, exista canale de informatie, insa alta e ca ele nu au priza la masele... masate in derizoriu, neimportant, fleacuri, lipsa de efort. Multi vor sa traiasca bine fara a–si pune mintea la contributie, fara a cunoaste carte buna, fara a–si contemporaneiza ceea ce s–ar numi spirit. Sa stiti un lucru: cand satele basarabene vor face tot posibilul sa–si construiasca fiecare baie publica si sa o intretina, functional, atunci am putea vorbi nu doar de o igiena fiziologica a societatii, ci si de o igiena a mintii ei. Una fara cealalta nu este posibila. Atunci s–ar putea iesi din perimetrul custii. — Autoritatile de la Chisinau isi fac imagine si se autopromoveaza prin intermediul Sarbatorilor berii si a vinului, deseori in detrimentul sarbatorilor nationale. Sa intelegem ca guvernarea nu mai are nevoie sau face abstractie de intelectualitate sau de acea categorie de romani–basarabeni care respecta sarbatorile nationale, cea a Limbii romane, bunaoara? — Retro–prezentii guvernanti nici nu stiu a face altceva. Sa nu uitam ca majoritatea lor au iesit din medii (si... organe!) puse, pe timpuri, sa haituiasca omul de carte si de caracter. Ei au fost invatati sa urasca inteligenta, competenta, deoarece, pe linie de partid, se promova prin obedienta, servilism, lichelism, turnatorie, fabricare de biografie cu parinti argati la romani... De ce ar veni ei la Sarbatoarea Limbii romane, daca acolo este necesar sa vorbesti cat de cat corect, coerent romaneste, suprasarcina ce nu le sta in puteri? De ce ar citi ei carti, daca partidul i–a invatat sa traiasca din sfaturile intelepte ale unicului conducator? Ce, sunt prosti sa–si pericliteze cariera? Insa cei multi nu trebuie sa se vaicareasca precum ca, iata, oameni buni, nu vine cutare si cutare mahar la sarbatoarea nationala, ci fiecare in parte, din multime, din "mase", trebuie sa se intrebe daca el in persoana e cat de cat prezent in urzeala evenimentului si statorniciei de afirmare a idealului romanesc, ca limba, istorie si viitor. Suntem prea plangaciosi, am impresia. Fiti siguri, comunismul nu mai are viata lunga. Altceva e daca cei multi pot grabi o a doua cadere a lui in Moldova Estica. Sa nu uitam ca, initial, comunismul s–a prabusit aproape fulgerator, ca o maghernita din carti de joc... Uneori, istoria are memorie buna. Mie mi se pare ca deja tuna.

— Traduceti mult din literatura rusa, clasica si contemporana. Cunoasteti cazuri cand intelectuali rusi au facut opinie separata de politica rusa, expansionista?

— Nu numai ca as cunoaste atare cazuri, ci chiar corespondez cu mai multi scriitori, profesori, exegeti, istorici ai literaturii, editori rusi de mare statura intelectuala, care "produc" asemenea cazuri. Despre orientarea lor va veti da seama indata ce va voi spune, ca majoritatea sunt stabiliti in Germania (Serghei Biriukov, Serghei Sighei), Spania (Mihail Mevzlin, emigrant din URSS, inca), Israel (familia Zaltman, plecata din Chisinau). Apoi, la Moscova, — Aleksandr Tkacenko, poet, presedintele PEN Centrului rus, o organizatie progresista. De altfel, Tkacenko a fost fotbalist profesionist, la "Tavria", l–am urmarit, in junete, jucand si la Chisinau, insa, vedeti, tovarasi guvernanti, studiind, baiatul a ajuns ceva. Prima carte a lui Tkacenko a fost prefatata de cine credeti? De regretatul Emil Loteanu... Tot la Moscova — Ivan Ahmetiev, familia regretatului mare poet Ghennadi Ayghi, cea a minunatului poet Ian Satunovski, Eugen (asa scrie chiar el) Witkovski, poet si editor de mare anvergura... Am corespondenti in Sankt–Petersburg si chiar in Surgut; aici, pe cercetatorul literar Valeri Lagheriov — un nume ce aminteste de Gulag, nu? La Novosibirsk — Igor Loscilov si Elena Tiriskina, primul cu doctoratul luat in Finlanda, ambii sefi de catedra... Am dat numele si a catorva scriitori carora le–am tradus si publicat in romaneste carti. Iar Mihail Evzlin mi–a editat o carte de traduceri (Igor Bahterev, "LU") la Madrid, a doua urmand sa apara chiar zilele acestea (Serghei Podgaevski, "Poeme din anul 1913"). Ce sa va mai spun? Eu le scriu ruseste, dar cu caractere latine, in baza transcriptiei internationale. Iar Serghei Sighei e dintre cei care pledeaza pentru trecerea limbii ruse la grafia latina. De altfel, era si o idee a lui Lenin, pare–se. Cu alta ocazie, as putea sa va ofer scrisori ale acestor si altor personalitati cu care corespondez, scrisori in care se refera si la Romania, la noi, cu simpatie, intelegere si, uneori, chiar admiratie. Iar unele dintre traducerile mele romanesti le–au inserat in site–uri rusesti de prestigiu (Hlebnikov, Zabolotki, Rubtov), in reviste electronice, cum ar fi "Futurum ART", unde sunt trecut printre "peredvijniki russkoi literaturi". Onorabil, cred, sa fii promotorul literaturii si nu al politicii rusesti. Astfel ca intelectualul rus adevarat e cu totul altceva decat politicianul agresiv, gen Jirinovski, care tipa in duma, ca Hrusciov, pe timpuri, la ONU, sau, hoteste, licheleste, muscaleste, apare pe malul stang al Nistrului, privind Moldova cu ochelarii de cal ai lui Smirnov, dar si ai lui Putin. Astfel ca intelectualul, scriitorul rus europenizat, americanizat nu are nimic in comun cu comun–ismul.

— Viata politica de la Chisinau a intrat, iar, in zona balciului. Evenimentele se produc pe segmentul opozitiei, cea despre care s–a vorbit destul ca, in conditiile de la noi, ar trebui sa fie una consolidata. Cine profita de aceste "spectacole"?

— Cum sa consolidezi atatia... infranti? Majoritatea au trecut deja proba de neincredere a alegatorului care se gandeste la orice altceva, numai nu la democratie, libertatea cuvantului, drepturile omului. Alegatorul basarabean vrea sa fie satul. Gandeste in perimetrul centurii sau braului mioritic. Cam atat. De altfel, ca si multi dintre liderii de ieri, ce se cred lideri si astazi, dorindu–se ca atare si maine. Insa datele ecuatiei s–au schimbat mult. Nu avem cu ce umplea golurile. In politica e un vid de personalitate, la plural, la general. E de presupus ca unele formatiuni care se afla cu cativa deputati in parlamentul actual la alegerile viitoare sau nu vor mai trece pragul electoral sau il vor salta — cu–cu! — abia–abia, cu cate doi–trei reprezentatei. Oricum, prestanta lor actuala in forul legislativ nu va trezi regretul ne–trecerii. Altceva e ca nu se prea anunta lideri si formatiuni noi, care sa ocupe locul inca nesfintit. Pentru ca, ati vazut, doar, cum umbla comunistii, democratii pe la fel de fel de sfestanii, depasindu–l cu mult in credinciosenie pe bunicul Creanga. Politica basarabeana se da in spectacol local–ridicol, fara a reusi sa scoata ridichea, dimpreuna cu mosul, bunica, nepoata, catelul, soricelul... Poate ca vine cu adevarat timpul candidatilor independenti? Nu–i exclus. Dar si la acest capitol stam destul de prost, dat fiind ca, adunand, colea, 10–20 de mii de lei, pe lista se inscriu ambitiosi foarte indoielnici ca vigoare politica si ca prestanta intelectuala. Acestia critica palatele pe care si le–au construit, furand, precedentii deputati, pentru ca, odata veniti in parlament, sa caute ei insisi o noua Vale a Morilor. A morilor zadarniciei politice... Ma tem ca pretinsul politician prutonistrean e, intai si intai, cu gandul la troaca. Poate ca si la... iesle. Numai nu la cea in care s–a nascut Mantuitorul. Cine profita, intrebati? Oricat ar fi de straniu, in castig raman tot protagonistii balciului. Stiti doar, in apele tulburi prinzi mai mult peste.

— In ce relatii sunteti acum cu lumea politica? Ultima data va regaseam in PPCD?

— In nici o relatie. Ii multumesc Lui Dumnezeu ca mi–a dat atributele necesare, care sa ma elibereze de necesitatea colaborarii cu politicienii. Unde mai pui ca majoritatea dintre ei sunt de cursa scurta si nu prea au cuvant de onoare. Iata, politica pe care o fac sunt raspunsurile pe care vi le dau. Nici barem nu mai scriu la ziarele de partide (democratice, liberale, zise), strunite si ele de interese marunte. Acolo nu merge stilul scriitoricesc, ci doar baiguiala aservita, data drept jurnalistica. In genere, nivelul presei basarabene, cu exceptiile de rigoare, e la genunchiul broastei. Nu, nu a unei testoase — genunchiul acesteia e prea inalt pentru jurnalistii prost scoliti, ce cunosc aproximativ limba romana, parpalind textulete ca o executie simfonica la pian cu un singur deget. Cu totii trebuie sa mai invatam, sa avansam. Sa nu luam prostul exemplu de la stagnantii politicieni si nemiscata politichie.

— Ce sanse are electoratul din R. Moldova sa nu mai greseasca, la viitoarele alegeri?

— Cine sa–i dea sansa, ca "sa o aiba"? Electoratul decide. Daca vrea — va avea sansa, nu vrea — ramane pe vechi. Adica, — mizerie in "tarisoara", ceata in scafarlii tesite si sarma ghimpata pe malul stang al Prutului si, tot stang, al Nistrului. Catastrofa umana, ce mai... Daca electoratul nu–si afla sansa, nu si–o cultiva. Da, electoratul trebuie sa–si creasca, trebuie sa–si cultive sansele. Sa mai greseasca? E chiar atat de nu stiu cum, ca sa calce iar si iar pe grebla? In genere, se creeaza impresia ca, in R. Moldova, atributele alegerilor nu sunt buletinul de vot si urna, ci blestemata grebla care cu coada ei tot plesneste, plesneste bietul omulean in frunte, dar, sa vezi, acesta nu pricepe mare lucru... Pacat de Dumnezeu, se mai zice...

Interviu de Aneta GROSU