Ghidul reporterului pentru investigarea crimelor de război: prefață de laureata Premiului Nobel pentru Pace, Nadia Murad
Nu am știut cât de mic era satul meu, până când mi-am dat seama că în curtea școlii ne puteam adăposti toți.
Era 15 august 2014 și timp de două săptămâni ISIS a cutreierat periferia satului nostru – Kocho, tachinându-ne și chinuindu-ne. În cele din urmă, au plecat. Școala mea, care fusese un loc al fericirii și bucuriei, a fost transformată într-un refugiu sinistru, într-o sală de așteptare, aducându-ne cu un pas mai aproape de genocid.
A fost nevoie de o oră ca ISIS să împuște 400 dintre tații, frații și fiii noștri.
I-aș îndemna pe jurnaliștii de investigație să ne caute, și să ne caute mai devreme – pe cei ascunși și vulnerabili, înainte ca atrocitățile să înceapă.
Apoi, femeile și copiii au fost urcați în autobuze și vânduți în oroarea de nedescris a sclaviei sexuale. Trauma a ceea ce s-a întâmplat în acea zi în satul nostru nu ne va părăsi niciodată. Și, în timp ce lumea era conștientă de faptul că ISIS ocupa vaste teritorii în Irak, tragedia noastră intimă pur și simplu nu a fost spusă lumii întregi.
Pe timp de pace, femeile yazidi erau la marginea societății, dar, pe măsură ce conflictul s-a dezlănțuit, am devenit invizibile. Cu toate acestea, dacă cineva ne-ar fi căutat, indicii erau acolo. În manifestul ISIS era scris clar – yazidiții trebuie uciși, convertiți forțat și violați. În plus, militanții vindeau în mod deschis femei și fete yazidi pe rețelele de socializare.
Dacă un jurnalist ar fi scris despre noi mai devreme, s-ar fi schimbat ceva? Nu știu răspunsul la această întrebare. Dar i-aș îndemna pe jurnaliștii de investigație să ne caute, și să ne caute mai devreme – pe cei ascunși și vulnerabili, înainte ca atrocitățile să înceapă. Sunteți, frecvent, singura noastră speranță.
Poate ne veți găsi în tabere pentru refugiați sau pentru persoane strămutate intern. Poate că ne ascundem în ceea ce a mai rămas din orașele și satele noastre. Poate că am fi supraviețuit, dar am pierdut totul. Singura noastră putere stă în poveștile noastre.
I-aș îndemna pe jurnaliști să afle de ce nu există un sistem legal sau politic care să protejeze oameni ca noi și să investigheze cauzele profunde ale problemelor noastre. Da, ISIS a vrut să-i șteargă pe yazidiți de pe fața pământului. Dar, poate că întrebarea este de ce, practic, au reușit să o facă?
Fugind de răpitorii mei din Irak, am început să vorbesc. Am vrut ca lumea să știe despre violența sexuală sistematică care a fost comisă de ISIS. Vocea mea a fost singurul instrument pe care l-am avut pentru a încerca să-mi salvez prietenele și membrii familiei care erau încă în captivitate.
Voi fi veșnic recunoscătoare jurnaliștilor care au venit în tabere pentru a ne da voce. Mulți dintre ei, cum ar fi Jenna Krajeski, coautoarea memoriilor mele, au fost amabili, sensibili și au găsit timp să mă înțeleagă înainte de a începe să pună întrebări.
Cu toate acestea, am întâlnit mulți reporteri a căror abordare dură de intervievare a supraviețuitorilor era asemănătoare cu povestea infamă din 1964 a unui jurnalist britanic în Congo, care a fost auzit întrebând femeile care fugeau de războiul civil: „Cineva de aici a fost violată și vorbește engleza?”
Și mie mi s-au pus întrebări incredibil de personale și intime despre experiențele mele, dar niciodată despre nevoile mele. Am părăsit aceste discuții, simțindu-mă ca nimic mai mult decât un titlu de articol. O marfă încă o dată. Acesta este motivul pentru care, întâmplător, am cofondat Codul Murad, un ghid centrat pe supraviețuitori, pe care anchetatorii și jurnaliștii să-l folosească atunci când intervievează victimele traumatizate ale violenței sexuale.
În calitate de supraviețuitoare a violenței sexuale și a genocidului, sunt întrebată ce vrem să se întâmple mai departe.
Răspunsul pe care îl dau este întotdeauna același: dreptate.
Justiția, desigur, poate lua multe forme. În mod covârșitor, vrem să-i vedem pe făptașii noștri trași la răspundere pentru crimele lor. Trebuie să știm că acestea nu vor rămâne nepedepsite. Că bărbații care ne-au ținut și ne-au abuzat în cele mai atroce moduri nu ne vor mai amenința nici pe noi, nici pe orice altă femeie.
Munca depusă de jurnaliștii de investigație din zonele de război are puterea de a face cu adevărat diferența, iar acest ghid este un instrument vital pentru reporterii care aleg să aducă poveștile noastre la lumină.
Deci, în timp ce munca depusă de jurnaliștii de investigație este importantă pentru a deschide ochii lumii asupra atrocităților, reportajele dvs. pot fi, de asemenea, o parte vitală a procesului de documentare. Dovezile pe care le găsiți pot fi folosite pentru a demonstra că a fost comisă o crimă de război sau că un grup a fost supus genocidului. Acest lucru este deosebit de important atunci când este vorba despre violența sexuală, care este una dintre cele mai răspândite arme de război, dar prea des trecută cu vederea și marginalizată.
În calitate de comunitate globală, nu putem permite persoanelor ce comit aceste crime să continue să opereze cu impunitate. Colectarea dovezilor și apoi, tragerea lor la răspundere contribuie la transformarea lumii într-un loc mai sigur.
Mii de probe au fost colectate în Irak de către jurnaliști și echipa de anchetă a Organizației Națiunilor Unite ce promovează tragerea la răspundere pentru crimele comise de Da’esh/ISIL (UNITAD). Dovezi care arată că mii de femei și fete yazidi au fost traficate și violate. Există dovezi din gropile comune care confirmă că mii de bărbați yazidi au fost uciși. Cu toate acestea, doar trei persoane au fost urmărite penal.
Ca supraviețuitori, știm că jurnaliștii merg mai departe. Există întotdeauna o altă criză de reflectat. Mai multă suferință și mai multă suferință de reflectat. Cu toate acestea, cred că merită să continuați să urmăriți o poveste și după ce conflictul „fierbinte” s-a încheiat, pentru a vedea ce se întâmplă sau – în cazurile noastre și în multe alte cazuri de crime de război – nu se întâmplă în continuare.
Munca depusă de jurnaliștii de investigație din zonele de război are puterea de a face cu adevărat diferența, iar acest ghid este un instrument vital pentru reporterii care aleg să aducă poveștile noastre la lumină.
