Ghidul reporterului pentru investigarea crimei organizate: Traficul de arme

Acest capitol, care se focusează pe comerțul ilegal cu arme, a fost scris de Khadija Sharife, senior editor pentru Africa în cadrul Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

Când regizorul Andrew Niccol a început să cumpere recuzită pentru filmul „Lord of War” din 2005, el a învățat o lecție scumpă. Procurarea armelor reale a fost mai ușoară și mai puțin costisitoare decât procurarea imitațiilor de arme. Așa cum a explicat el în timpul turneului de presă cu ocazia acestui film, el pur și simplu a cumpărat un depozit cu 3 000 de automate Kalașnikov reale și a închiriat tancuri militare reale. Totul ce părea ieftin la început, s-a adeverit a fi costisitor mai târziu. Deși a distrus o parte din arme în Africa de Sud, ca să nu fie reutilizate, restricțiile bugetare l-au forțat să vândă restul la jumătate de preț (în pierdere), deoarece piața era plină de arme.

Primele secvențe din filmul „Lord of War”, bazat pe biografiile dealerilor reali de arme, cum ar fi rusul Viktor Bout, arată frumusețea cartușului: mai întâi praf de pușcă, apoi cartușe pe o bandă rulantă, care sunt apoi ambalate în cutii. Filmul folosește exemplul dictatorului liberian Charles Taylor – cumpărătorul și Bout – vânzătorul de arme, dezvăluind interacțiunea complexă dintre guverne, lobbiști, traficanți de arme, finanțatori, agenți de informații și curieri – de la livrarea de arme către milițiile locale, teroriști și războinici, până la crimele comise cu ajutorul lor.

În urma unei operațiuni speciale, ambii au fost capturați. Bout a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în Statele Unite, iar Taylor – prin decizia Tribunalului Special de la Haga, a primit 50 de ani de închisoare pentru crime de război. De atunci și până în 2020, cheltuielile militare globale au crescut la aproape 2 trilioane de dolari. Cei mai mari patru furnizori de arme sunt aceleași țări care alocă cele mai mari bugete pentru nevoile militare – Statele Unite, China, Rusia și Regatul Unit. Piața globală de armament interconectează schimburile comerciale și financiare în cadrul acelorași modele de afaceri care stau la baza criminalității organizate transnaționale, speculei de război și economiilor autoritare sau bazate pe conflicte militare.

Acest lucru se datorează faptului că legile naționale care reglementează traficul de arme sunt inegale, contradictorii, influențate de conducerea coruptă și pline de lacune. Alte bariere în calea demascării comerțului cu arme sunt: secretul maritim și aviatic care ține în secret transportul de arme; entitățile corporative care protejează distribuitorii și operatorii; rolul țărilor vecine ca intermediari și sistemul de barter care permite schimbul de mărfuri ilicite, cum ar fi fildeșul.

Adesea anume jurnaliștii de investigație sunt primii care identifică activitățile ilicite, ilegale sau corupte legate de armament.

Atât timp cât documentele par a fi în ordine, mărfurile traficate pot fi transportate la vedere, cu excepția cazurilor în care autoritățile vamale sau alte organisme oficiale au dovezi solide pentru confiscarea și percheziționarea acestora. După cum mi-a spus un oficial sud-african, cu sediul într-un aeroport privat: „Nu câștigăm nimic și nu avem nimic… nu este în puterea noastră să ne confruntăm sau să ne facem dușmani puternici”.

Spre deosebire de traficul de droguri sau de persoane care este interzis peste tot, alte trei domenii și anume: al secretului financiar, al armelor și, deseori, al infracțiunilor împotriva mediului, cum ar fi traficul ilicit de lemn sau braconajul cu specii sălbatice, pot scăpa printre degete. Totul poate depinde de nivelul de confidențialitate oferit de diferite jurisdicții, precum și de sistemele lor legale financiare și de transport.

Încarcerarea lui Bout, de exemplu, nu a împiedicat rețeaua să continue să furnizeze arme din Sudan în Siria, cu ajutorul directorilor sud-africani și ruși, al companiilor-paravan mauritiene și al unei flote de aeronave de transportare a armelor cu permise de zbor false. Se pare că unele dintre aceste companii de aviație sunt încă operaționale în Mauritius, lăudându-se cu zboruri „private”.

Aeronavele comerciale, pentru a deveni invizibile pentru controlorii de trafic aerian, își pot opri transponderele în spațiul aerian internațional. În ceea ce privește flota de aeronave ușoare a lui Bout – în special modelele mai vechi, fără sisteme GPS încorporate – radarele sunt practic incapabile să le detecteze, astfel încât ele pot zbura neobservate atât în interiorul țării, cât și între țări. La acea vreme, guvernul din Mauritius nu a luat nicio măsură, negând orice faptă ilicită în declarațiile sale pentru mass-media.

În țările care vând arme direct sau care subvenționează sectorul privat și oferă paradisuri fiscale pentru a ascunde afacerile ilicite, a fost creat un așa sistem informațional de securitate, încât aproape nimic nu poate fi găsit în spațiul public.

Jurnaliștii de investigație sunt adesea primii care identifică activitățile ilicite, ilegale sau corupte ce implică armele, activități care sunt adesea legate de conflictele în curs de desfășurare sau ce urmează să se întâmple, crima organizată, corupție și exploatarea ilicită a resurselor naturale.

La scară globală

Industria armelor are mai puține reglementări internaționale obligatorii decât, de exemplu, comerțul cu banane sau soia, astfel încât experții de top susțin că acest sector reprezintă cel puțin 40% din corupția cunoscută la nivel mondial.

Doar zece țări asigură 90% din aprovizionarea globală cu arme. În ultimii ani, aproape 40% din oferta globală documentată a provenit din SUA. Aproximativ jumătate din exporturile de arme ale SUA au mers în Orientul Mijlociu, în special în Arabia Saudită, cel mai mare importator de arme din lume.

Datorită legăturilor diplomatice și a presiunii exercitate de alte state, țările în cauză publică anual informații cu privire la importul și exportul de arme. De exemplu, Tratatul privind comerțul cu arme (TCA) adoptat de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite creează un cadru multilateral pentru limitarea comerțului cu arme și a utilizării armelor în caz de conflicte, de încălcări ale drepturilor omului și de terorism. Dar, în timp ce tratatul a fost ratificat de mai mult de 100 de țări, națiunile mari exportatoare de arme, cum ar fi SUA și Rusia, nu l-au semnat, iar unele dintre cele care l-au ratificat, cum ar fi China, nu au furnizat rapoarte anuale.

În practică, aceste rapoarte nu conțin de obicei date coroborante, ci pur și simplu oferă o listă de declarații pe care nici publicul, nici guvernele străine nu le pot verifica. În plus, în unele țări care raportează cu privire la comerțul cu arme, pot exista patroni sau politicieni influenți care prin legislație promovează activități ilegale. Iar în țările care reglementează comerțul cu arme, definițiile legale ale activităților ilicite sunt uneori vagi sau contradictorii.

În cazul în care țara nu se află sub embargo sau sancțiuni, comerțul transfrontalier cu arme este realizat în principal de business-ul privat, în care există un număr minim de control și echilibrare.

În tranzacțiile aparent legitime există următoarele „greșeli” greu de depistat: contractele sau transporturile conțin mai multe bunuri decât cele indicate, din cauza unui sistem de raportare diferit, sumele pe ani nu coincid și există, de asemenea, diferențe de clasificare a armelor în diferite țări. Prin urmare, este dificil să se înțeleagă procesele de producție, distribuție și justificare a comerțului cu arme, precum și datoriile asociate, acordurile de schimb barter și compromisurile aferente.

Așadar, cum poți să sapi mai adânc și, folosind datele disponibile public, să-ți consolidezi investigațiile cu fapte?

Afacere privată

În cazul în care țara nu se află sub embargo sau sancțiuni, comerțul transfrontalier cu arme este realizat în principal de companii private, în care există un număr minim de control și echilibrare. Pentru a începe o investigație, este important să se înțeleagă principalele procese implicate în comerțul cu arme:

• Cel mai des, țara importatoare anunță un tender sau se adresează direct vânzătorilor, dar se mai întâmplă ca și companiile străine sau guvernele țărilor exportatoare să facă lobby pentru tranzacții.
• Țara exportatoare autorizează apoi vânzarea de arme, servicii și sisteme tehnologice către partea care cumpără (fiecare țară are propriile proceduri de aprobare).
• Armele pot fi produse și vândute atât de companii private, cât și de organizații de stat sau controlate de stat.

Notă: Armele pot fi produse și vândute în cele din urmă de către statul exportator însuși (ca și „comerț cu arme de stat”) sau de către sectorul privat de apărare al statului respectiv (o tranzacție „comercială”).

Majoritatea țărilor exportatoare își subvenționează și își protejează sectorul privat de apărare, ca parte critică a securității naționale, precum și ca instrument de creare a alianțelor geopolitice. Certificatele de utilizator final sunt principalele documente semnate de țara importatoare, care enumeră armele achiziționate și confirmă faptul că acestea vor fi utilizate doar în scopuri speciale – instruire, combaterea terorismului, asigurarea securității și stabilității. Certificatele de utilizator final sunt destinate, printre altele, prevenirii utilizării armelor pentru comiterea infracțiunilor grave sau pentru încălcarea drepturilor omului, precum și prevenirii revânzării sau „dăruirii” armelor statelor paria sau organizațiilor criminale.

Realitatea este însă că multe arme vândute unui cumpărător, în special armele de calibru mic, pot ajunge cu ușurință în mâinile altui cumpărător. Embargoul ONU asupra armelor livrate Libiei, de exemplu, nu a avut un impact semnificativ asupra furnizării de arme către această țară. Operațiunile sub pavilion fals, secretul corporativ și transportul maritim prin paradisuri fiscale maritime, cum ar fi Bahamas, Liberia și Insulele Marshall, au permis acestei țări să efectueze transporturi ilegale sau interzise, încâlcând embargoul. Libia, prin intermediul companiilor-fantomă, a achiziționat vehicule blindate militare, arme și proiectile de la furnizori din Emiratele Arabe Unite (EAU) și de la companii private de securitate rusești.

Statele nu plătesc întotdeauna în numerar. Destul de des, alte instrumente financiare sunt utilizate pentru astfel de tranzacții.

În cazul Sudanului, a fost exportat aur de la Jebel Amir – una dintre cele mai mari mine de aur din Africa, din Darfurul plin de conflicte – în Emiratele Arabe Unite. În schimb, companiile-fantomă înregistrate în această țară din Golful Persic au furnizat transportoare blindate și alte arme.

Autorii anchetelor privind comerțul ilegal cu arme subliniază faptul că accesul ușor la arme nu doar sprijină crima organizată, regimurile dictatoriale și conflictele, ci și le întărește. În 2020, când COVID-19 a doborât economia și a dus la lipsa banilor în multe țări, Africa de Sud, sub presiunea Arabiei Saudite și a Emiratelor Arabe Unite, a simplificat obținerea protocoalelor de certificare a utilizatorilor finali. În loc să verifice legalitatea livrărilor cu ajutorul inspectorilor militari, tranzacțiile se desfășoară acum în conformitate cu „proceduri diplomatice” mai puțin stricte.

Cu toate acestea, pentru jurnaliștii de investigație care pot trece frontierele de stat, există suficiente informații pentru a identifica, verifica și confirma date importante. Acest lucru poate fi realizat prin examinarea activității dealerilor de arme și a sistemelor pe care aceștia le folosesc pentru a face tranzacții. Chiar și atunci când dealerii de arme încearcă să-și schimbe modelul de comportament, pentru a face sistemele mai eficiente sau mai secrete, ei creează în mod inevitabil un nou model – la urma urmei, ei tot sunt oameni.

Studii de caz

Negustorul de moarte

Antreprenorul rus Viktor Bout a fost poate cel mai mare traficant de arme din lume. Pentru livrarea tuturor tipurilor de marfă, în special a armelor ilegale, el a fost numit „cel mai eficient poștaș de pe glob”. Lista lui de clienți pentru arme a fost una complexă. Compania lui își schimba adesea denumirea și adresa, furnizând arme unor clienți precum Ahmad Shah Massoud, liderul Alianței de Nord din Afganistan, dar și talibanilor – dușmani ai lui Massoud. Bout a vândut arme atât guvernului angolez, cât și rebelilor care au încercat să îl răstoarne. El a trimis un avion pentru a-l salva pe Mobutu Sese Seko, conducătorul despotic al Zairului, dar și rebelilor care au luptat împotriva lui. El a lucrat, de asemenea, cu Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC) și, printre alții, cu dictatorul notoriu libian, Muammar Gaddafi.

Bout era cunoscut pentru comerțul ilegal cu arme, dar a fost implicat și în transportul aerian de mărfuri legale. Companiile lui au efectuat sute de drumuri în interesul ONU și al altor organizații umanitare. A făcut afaceri cu țări occidentale, inclusiv cu Regatul Unit și cu Statele Unite. Pentagonul și contractanții lui i-au plătit lui Bout milioane de dolari pentru a finanța lucrările de reconstrucție postbelică în țările afectate de război.

Anchetatorii Douglas Farah și Stephen Brown au intervievat angajații misiunilor diplomatice, oamenii care au urmărit activitatea lui Bout și cunoscuții acestuia și, ca urmare, au scris o carte despre el – „Negustor de moarte: bani, arme, avioane și omul care face posibil războiul”.

Urmărirea codului de pe coada aeronavei

Datele privind aviația, inclusiv codurile înscrise pe coada aeronavelor (numerele de înmatriculare ale acestora), pot dezvălui multe. Să luăm Republica Congo (denumită uneori și Congo-Brazzaville): țara nu a raportat achiziții de arme de mai mult de trei decenii și deoarece țara nu este supusă unui embargo pe arme, nu are obligația să dezvăluie acordurile sale privind armamentul niciunui organism internațional, inclusiv ONU. Cu toate acestea, există dovezi că peste 500 de tone de arme au fost importate recent din Azerbaidjan, transferurile mari fiind realizate adesea înainte de alegeri, așa cum a fost în 2016 și în 2021. O anchetă OCCRP a constatat că armele au fost folosite după alegeri pentru a suprima disidența. Aceste arme, inclusiv obuzele de mortiere, rachetele, grenadele și mitralierele grele, au fost produse în Bulgaria și în Serbia, fiind importate de acolo de guvernul Azerbaidjanului.

În documentele privind unele tranzacții, guvernul Arabiei Saudite este indicat ca și „garant”. Garanția Arabiei Saudite a însoțit intrarea Republicii Congo, producătoare de petrol, în cartelul OPEC dominat de Arabia Saudită și care controlează 4/5 din exportul de petrol la nivel global. Atât Azerbaidjanul, cât și Republica Congo funcționează efectiv ca dictaturi de familie, în timp ce Arabia Saudită este controlată de o monarhie de familie. Urmărirea datelor de zbor a arătat că armele au fost transportate inițial de forțele aeriene azere, iar din 2017 livrarea a fost preluată de transportatorul privat „Silk Way Airlines”. În calitate de transportator privat, compania „Silk Way Airlines” – strâns legată de familia ce conduce Azerbaidjanul – ar fi supusă probabil unui control mai puțin meticulos decât omologul său militar.

Intermediarul din Niger

Niger, una dintre cele mai sărace țări din lume, a cheltuit aproximativ 1 miliard de dolari pentru achizițiile de arme între 2011 și 2019, iar cel puțin 137 de milioane de dolari din această sumă au fost aparent delapidați de oficiali corupți prin mărirea intenționată a prețurilor la arme. În 2016 Ministerul Apărării din Niger a cumpărat două elicoptere militare de transport și atac de la Rosoboronexport, organizația de stat a Rusiei responsabilă pentru exportul de echipamente militare. Acordul a inclus costuri „umflate” de întreținere și muniție, pentru care Niger a plătit 54,8 milioane de dolari. Plata în exces s-a ridicat la aproximativ 19,7 milioane de dolari – această sumă nu poate fi nici descrisă detaliat, nici justificată. Guvernul rus a primit plata printr-o sucursală a VTB – o bancă la care guvernul rus este acționar majoritar.

Ministerul apărării din Niger a emis o procură pe numele unicului broker al tranzacției, Aboubakar Hima, permițându-i acestuia să încheie contracte în favoarea propriilor sale companii-fantomă și să manipuleze tranzacțiile în așa fel, încât să ocolească legea și comisiile de supraveghere. El a servit, de asemenea, ca agent al companiilor rusești, ucrainene și chiar chineze în aceleași tranzacții – controlând în mod eficient toate informațiile transmise între părți. La acea vreme, Hima era căutat de guvernul unei alte țări din Africa de Vest – Nigeria, al cărei cetățean era. Și el depusese deja mărturie în instanțele americane în legătură cu traficul ilegal de arme.

Informațiile privind prețul volumelor comparabile sau cunoscute de arme pot fi obținute din surse precum documentele judiciare, broșurile publicitare și site-urile web ale companiilor. Chiar și adresele IP ale denumirilor de domenii pot oferi un indiciu prețios.

Cel mai bun instrument al unui jurnalist este dorința de a înțelege de ce armele sunt cele care joacă un rol central în nedreptatea lumii din jurul nostru.

Recomandări și instrumente 

Ca în orice alte tranzacții cu mărfuri, armele trebuie să fie comandate, produse, documentate, cumpărate, vândute sau schimbate și, în cele din urmă, livrate de la expeditor la destinatar. Unde și ce puteți căuta:

Registre de arme: Registrul Națiunilor Unite al Armelor Convenționale (UNROCA) – a fost creat în 1991 pentru a documenta comerțul oficial cu arme între națiuni prin dezvăluiri de informații voluntare. Aceste informații sunt puse la dispoziția publicului și pot contribui la eliminarea secretului din partea statului care nu raportează vânzările de arme dacă acestea sunt raportate de cealaltă parte la tranzacție. Registrul include armele de calibru mic, cum ar fi mitralierele grele și lansatoarele de rachete, precum și sistemele majore de armament, cum ar fi vehiculele blindate de luptă, elicopterele de atac și rachetele cu rază de acțiune mai lungă. O sursă la fel de informativă este Institutul Internațional de Cercetare a Păcii de la Stockholm (SIPRI), care conține rapoarte pe țări, date privind cheltuielile militare, transferurile de arme, embargourile asupra armelor și chiar urmărește asistența militară între națiuni.

Registre de transport: Servicii precum FlightRadar24 și FlightAware oferă informații despre aeronave, inclusiv numerele de pe coada acestora, țara de înregistrare și zborurile recente, în timp ce forumurile de aviație, cum ar fi Airliners.net, oferă informații unice de la piloții și personalul tehnic din întreaga lume. Asigurați-vă că verificați Ghidul GIJN de urmărire a aeronavelor și platforma de urmărire a zborurilor Icarus al C4ADS. Pentru transportul maritim de marfă, începeți cu Ghidul GIJN pentru urmărirea navelor pe mare, apoi treceți la servicii precum Traficul maritim, Import Genius și Panjiva, pentru a găsi informații despre rute, bunuri, expeditori, destinatari, date și adrese. La fel ca și avioanele, navele trebuie să fie înregistrate într-o țară și să fie deținute de un guvern, o companie sau o persoană fizică. Trebuie să acordăm o atenție sporită în materie de transport jurisdicțiilor care oferă confidențialitate în transportul maritim și aerian, cum ar fi Insulele Marshall, Bermudele și Liberia, care oferă protecție juridică și comercializează aceste registre.

Structuri corporative: Pe lângă identificarea prin intermediul bazelor de date a proprietarilor și a celor ce gestionează companiile, căutați suprastructura juridică și financiară a actorilor implicați. Această suprastructură include obiectivele statutare ale companiei; țările în care își desfășoară activitatea compania; informații despre companiile afiliate; activitățile curente efective ale companiei. În plus, este important să se compare originea activelor și a veniturilor, ce impozite, pierderi, profituri sunt luate în considerare și unde anume, care este infrastructura financiară a companiei și dacă are cauze în instanță care pot duce la divulgarea datelor. Acest lucru necesită consultarea datelor publice, cum ar fi instanțele judecătorești și cazierele fiscale, precum și înțelegerea legilor fiecărei jurisdicții și a avantajelor sale specifice.

Și totuși, poate cel mai bun instrument al unui jurnalist este dorința de a înțelege de ce armele sunt cele care joacă un rol central în nedreptatea lumii din jurul nostru. Accesul la arme este un mecanism de susținere a autoritarismului regimurilor precum sunt Republica Congo, Gabon și Guineea Ecuatorială. De asemenea, accesul la arme permite cartelurilor de crimă organizată să submineze democrațiile și să țină ostatice societățile prin intermediul traficului de droguri, de animale sălbatice și de persoane. Atât timp cât dovezile convingătoare ale acestei relații nu sunt folosite în loc de campanii abstracte, armele vor continua să fie privite ca ceva relativ inofensiv, și nu ca o monedă mondială cu care se pariază viitorul planetei.