Vladimir Plahotniuc, patru ani de când a plecat din R. Moldova. Dosare fără finalitate, locul aflării – necunoscut
La 14 iunie 2023 s-au împlinit patru ani de când oligarhul Vladimir Plahotniuc a părăsit R. Moldova. Fostul lider al Partidului Democrat și apropiații lui sunt vizați în numeroase dosare penale, inclusiv în cel privind furtul miliardului, însă niciunul nu a ajuns să fie condamnat sau să-și ispășească pedeapsa în închisoare.
Vladimir Plahotniuc – niciun dosar trimis în judecată
Vladimir Plahotniuc, oligarhul fugar care a deținut controlul asupra instituțiilor de stat și a adus R. Moldova în situația de „stat capturat”, este vizat în mai multe dosare de rezonanță, iar autoritățile naționale ne spun că nu cunosc unde se află acesta. Niciun dosar pe numele lui nu a ajuns în judecată, la patru ani de când acesta a părăsit R. Moldova, după ce la 14 iunie 2019 a cedat puterea pe care o deținea prin intermediul Partidului Democrat.
Prima cauză care ar putea ajunge în fața judecătorilor face parte din dosarul numit generic „Frauda bancară”, în care Plahotniuc este învinuit pe mai multe capete de acuzare pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporţii deosebit de mari și spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari. Potrivit procurorilor, din 2013 până în 2015, Ilan Șor i-ar fi transferat lui Plahotniuc peste 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, bani luați în credit de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
Sechestre de 2,3 miliarde de lei
La 4 ianuarie 2022, Procuratura Anticorupție (PA) a completat acuzarea în dosarul „Frauda Bancară” cu un alt episod: Plahotniuc este acuzat că a primit alte 21 de milioane de dolari de la Ilan Șor în 2014-2015, din creditele obținute fraudulos de la Banca de Economii.
Potrivit unui răspuns al Procuraturii Anticorupție oferit ZdG, în perioada 2019-octombrie 2022, pe bunurile lui Vladimir Plahotniuc, ale căror proprietar și beneficiar efectiv este acesta, a fost aplicat sechestru, atât pe teritoriul R. Moldova, cât și peste hotare, în valoare totală de aproximativ 2,3 miliarde de lei. Mai exact, au fost sechestrate 75 de construcții și încăperi locative și nelocative, 45 de terenuri pentru construcții, 15 mijloace de transport, 9 cote în capital social, mijloace bănești din 4 conturi bancare și 3 creanțe, potrivit datelor PA.
Printre acestea se numără și cota-parte de 100% din capitalul social al unei companii din Spania, în valoare de 55,7 milioane de euro și din cel al unui imobil din localitatea Benahavis, Spania, numit „La Reserva del Alcuzcuz”, evaluat la suma de 234,3 milioane de lei, pe care s-a aplicat sechestru în decembrie 2022.
Trimiterea în judecată – tergiversată
În iulie 2022, Parlamentul a votat modificarea Codului de procedură penală, așa încât să poată fi finalizată urmărirea penală în lipsa învinuitului, dacă acesta se sustrage de la urmărirea penală sau locul aflării lui nu este stabilit.
La 22 august 2022, Procuratura Anticorupție a înaintat un demers în instanță, prin care a cerut acordul pentru finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului Vladimir Plahotniuc pe primul episod incriminat, în care a fost aplicat sechestru pe bunuri în valoare de peste un miliard de lei. Alte capete de acuzare în dosarul privind furtul miliardului pe numele lui Plahotniuc rămân la faza de urmărire penală.
La 17 noiembrie 2022, demersul acuzatorilor de stat a fost admis de prima instanță, dar a fost contestat de apărători la Curtea de Apel Chișinău. Procesul a durat jumătate de an, până la 29 mai 2023, când Curtea de Apel Chișinău a respins demersul avocaților și a menținut fără modificări încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. În acest răstimp, Procuratura Anticorupție a acuzat în repetate rânduri de faptul că dosarul se tergiversează în instanță, prin solicitările avocaților de recuzare și de ridicare a excepțiilor de neconstituționalitate. Astfel, „cauza penală urmează a fi expediată în instanța de judecată”, după cum a precizat PA într-un răspuns pentru ZdG.
„Răspunsul oficial a fost că nu este anunțat în căutare de Interpol”
Autoritățile din R. Moldova susțin că locul aflării lui Plahotniuc în prezent nu le este cunoscut, deși au făcut mai multe demersuri. Procuratura Anticorupție a solicitat extrădarea lui în iunie 2020, atunci când fostul lider democrat fusese localizat în SUA și, respectiv, în septembrie 2020, în perioada când acesta a fost identificat în Turcia, însă, răspunsuri la aceste cereri din ambele state nu au parvenit în adresa autorităților de la Chișinău.
„Procuratura Anticorupție, în octombrie 2021 a solicitat Interpol repetat anunțarea numitului în căutare, însă până în prezent nu am primit un răspuns”, a mai precizat PA pentru ZdG.
Într-un interviu pentru ZdG, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat că solicitarea autorităților nu a fost acceptată de Interpol. „Răspunsul oficial a fost că nu este anunțat în căutare de Interpol. Noi am făcut solicitări în alte țări, dar răspunsurile oficiale sunt că noi nu știm în ziua de azi unde se află această persoană. Dar legea ne permite să mergem înainte cu dosarul, chiar dacă nu cunoaștem țara în care se află”, a declarat Dragalin.
Celelalte dosare pe numele lui Plahotniuc – la faza de urmărire penală
Plahotniuc mai este vizat și în alte dosare penale: pentru îmbogățire ilicită, în dosarul „Metalferos”, în dosarul „Kuliok”, în dosarul privind procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte și într-un dosar privind falsificarea actelor de identitate și pașapoartelor. Toate se află la faza de urmărire penală.
Un dosar pentru îmbogățire ilicită în proporții deosebit de mari a fost inițiat și pe numele lui Vladimir Plahotniuc, la 17 noiembrie 2021, fiind în gestiunea PCCOCS, după ce în vara anului 2021, procuratura condusă de Alexandr Stoianoglo refuzase să pornească urmărirea penală, iar procurorul general interimar de atunci, Dumitru Robu, a anulat ordonanța de refuz în efectuarea urmăririi penale a lui Stoianoglo.
Noul dosar penal a fost pornit în baza unui act de sesizare al SIS. Potrivit investigațiilor preliminare, Plahotniuc ar fi achiziționat mai multe bunuri mobile, inclusiv un iaht de lux, și imobile, aflate în Elveția, România și Spania, inclusiv în perioada când acesta era deputat. La această etapă, se efectuează urmărirea penală pe segmentul identificării bunurilor infracționale și persoanelor interpuse, conform unui răspuns al PG oferit anterior pentru pentru ZdG.
De asemenea, Plahotniuc este învinuit în dosarul „Kuliok” pentru faptul că, în calitate de conducător al organizației criminale, ar fi „promis și oferit personal și a dat prin mijlocitori, bani în proporții deosebit de mari și avantaje lui Dodon Igor, care exercita funcția de Președinte al Republicii Moldova, pentru a îndeplini, iar în unele cazuri pentru a nu îndeplini acţiuni în exercitarea funcţiei sale și chiar contrar acesteia”, potrivit Procuraturii Anticorupție. Cauza penală a fost conexată la dosarul „Frauda bancară”.
Nici dosarul privind schemele de corupție de la SA „Metalferos”, episodul ce-l vizează pe Plahotniuc, nu a fost expediat în judecată. Vladimir Plahotniuc are statut de învinuit pe trei capete de acuzare – crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani. Dosarul a fost retras recent de la PCCOCS și se află actualmente în exercitarea Procuraturii Anticorupție. În el sunt vizate mai multe persoane, inclusiv Vladimir Andronachi și fostul director al SA Metalferos, Alexei Țîmbrovschi.
Vladimir Plahotniuc mai este figurant și în dosarul privind procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte, pornită de Procuratura Generală în octombrie 2021. În cadrul acestei cauze penale pe bunurile lui Vladimir Plahotniuc nu au fost aplicate careva sechestre, a informat PA, la solicitarea ZdG.
Într-un alt dosar, Plahotniuc este învinuit de falsificarea actelor de identitate și pașapoartelor, împreună cu Constantin Botnari. Potrivit procurorilor, la indicația lui Plahotniuc, Botnari și-ar fi folosit autoritatea conferită prin poziția sa socială din acel moment, ca să obțină buletine de identitate și pașapoarte de călătorie, cu încălcarea prevederilor legale, pentru persoane din anturajul lui Vladimir Plahotniuc.
„Dosarele sunt complexe și sunt la faza de urmărire penală”, a răspuns Veronica Dragalin, șefa PA, la întrebarea ZdG de ce durează finalizarea urmăririi penale.
I-am adresat câteva întrebări lui Vladimir Plahotniuc, prin intermediul avocatului său, Lucian Rogac, dar nu am primit răspunsuri.