„GagauziyaLand”, între acuzații, falsuri și fapte: „Ei nu au scopul de a construi acel parc, dar de a uni poporul înainte de alegeri”
Construcția parcului de distracții „GagauziyaLand”, una dintre principalele promisiuni electorale ale bașcanei Evghenia Guțul, este în prezent un proiect nefinalizat și un motiv de campanie împotriva guvernării de la Chișinău. Conducerea autonomiei găgăuze acuză Guvernul și Președinția că ar pune piedici în calea construcției acestui parc – prin diverse controale care sunt efectuate pe șantier. Deschiderea oficială a parcului s-a anunțat pentru 1 iunie 2024, deși lucrările au început oficial cu doar 45 de zile înainte de data stabilită pentru inaugurare.
Autoritățile de control din domeniul construcției susțin că au făcut controale în conformitate cu legea și că au depistat nereguli, în timp ce guvernarea neagă orice implicare. „Ei nu au scopul de a construi acel parc, dar de a uni poporul înainte de alegeri”, susține Serghei Cernev, fost deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, care consideră că grupul Șor are doar obiective electorale legate de acest proiect.
Parcul numit „GagauziyaLand” se dorește a fi o copie a celui de la Orhei – „OrheiLand” și urma să fie gata la 1 iunie, de Ziua Copiilor. Evghenia Guțul, bașcana regiunii găgăuze, a dat asigurări în campania electorală că, la fel ca la Orhei, totul va fi gratuit. Guvernatoarea s-a lăudat că proiectul este susținut de Ilan Șor, oligarhul fugar condamnat la 15 ani de închisoare într-un dosar privind furtul miliardului și că este implementat din fonduri extrabugetare.
Potrivit datelor de pe panoul informativ al obiectului, lucrările au început abia la 16 aprilie, deși locul oferit de primăria satului Congaz, acolo unde se construiește parcul, a fost inaugurat oficial încă în octombrie 2023. Toată construcția urma să fi finalizată în decurs de 45 de zile, dar nu a reușit să fie dată în exploatare în termenul promis, la 1 iunie. Nici la mijlocul lunii iunie lucrările de construcție nu sunt finalizate.
Oficial, beneficiarul construcției este o asociație obștească numită „Oguz Land”, înregistrată cu trei zile înainte ca aceasta să solicite teren pentru construcția parcului de la primăria satului Congaz. După cum au constatat jurnaliștii Nokta, adresa asociației se află într-o casă părăsită din satul Chioselia Rusă, care ar aparține deputatului Adunării Populare, Ilia Uzun. Oficial, casa este înregistrată pe numele lui Dmitri Cîssa.
AO „Oguz Land” îl are în calitate de președinte pe Dmitri Costov, o persoană care nu a apărut public la niciun eveniment legat de „GagauziyaLand”. La numerele de telefon afișate pe pagina de Facebook a proiectului au răspuns persoane care nu au dorit să ofere informații despre Costov. Soția acestuia, Maria Costova, apare în fotografii comune cu actuala primăriță de la Orhei, Tatiana Cociu, propulsată în această funcție cu sprijinul politic al lui Ilan Șor.
Tot jurnaliștii Nokta au mai scris că terenul, cu o suprafață de 3,4 ha de la marginea satului Congaz, a fost alocat oficial Asociației Obștești „OguzLand” abia pe 3 noiembrie 2023, printr-o decizie a consiliului local care a fost luată în 15 minute.
„Eu și Ilan Mironovici v-am promis că o să construim un parc similar cu OrheiLand-ul și noi am început să lucrăm”
La două săptămâni după începerea lucrărilor, pe 30 aprilie 2024, autoritățile de la Comrat, în frunte cu bașcana Evghenia Guțul, au organizat un miting de protest chiar pe teritoriul parcului, acuzând autoritățile centrale de faptul că ar crea impedimente în realizarea construcției „GagauziyaLand” și că, la indicația președintei Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean, mai multe instituții ar efectua controale.
„Desigur că avem niște zile intense datorită PAS și Maiei Sandu. Încă o piedică, încă o presiune, încă o blocare a lucrărilor. (…) Noi știm că la indicația directă a prim-ministrului, a domnului Recean, a fost dată indicația să ne blocheze lucrările”, declara atunci Evghenia Guțul.
Și Dmitri Constantinov, președintele Adunării Populare de la Comrat, a lansat acuzații legate nu doar de construcția „GagauziyaLand”: „Eu vă spun că dacă ei ar ști că voi votați pentru ei, nu ar fi oprit această construcție, sigur. Pentru că urmează alegeri. Ei spun că poluăm mediul. Este o aberație totală.”
Vor „să fure copilăria fericită a copiilor noștri”
Un protest similar a fost organizat și la 23 mai, în cadrul căruia Evghenia Guțul a acuzat autoritățile de la Chișinău și organele de control că vor „să fure copilăria fericită a copiilor noștri”.
Și oligarhul fugar Ilan Șor a publicat o declarație în care a acuzat că „regimul Sandu nu este capabil de nimic altceva decât să persecute fără sens și fără milă. Prin intermediul câinilor lor de pază, le-au organizat constructorilor noștri un adevărat iad. Verifică fiecare cărămidă, fiecare pas pe care îl facem, fiecare mașină.”
Totodată, consilierul Evgheniei Guțul în domeniul comunicării, Mihail Vlah, a inițiat o campanie de colectare a semnăturilor în regiunea găgăuză în susținerea „GagauziyaLand”, cu sloganul „Găgăuzia mea, eu decid”.
Lucrările – în toi pe șantier
Ziarul de Gardă a vizitat șantierul „GagauziyaLand” la 27 mai 2024. În ciuda afirmațiilor oficialilor din Găgăuzia, lucrările erau în toi. Zeci de lucrători munceau pe șantier, trăgând cabluri electrice și țevi pentru apă. Mai multe platforme rotunde pe care ar urma să fie instalate caruselele erau deja pavate, iar la unele încă se lucra. Am discutat cu muncitorii și unii dintre ei ne-au spus că nu știu despre presupusele blocaje în calea construcției despre care vorbesc politicienii.
Alți lucrători, care instalau arcada de la intrarea în viitorul parc, ne-au spus că ar exista unele dificultăți: „Nu ne permit să lucrăm normal. Ni se interzice să lucrăm în zilele de odihnă și după ora 5:00 seara. Cine anume, nu vă pot spune”, a menționat unul dintre lucrători.
„Ți-am spus să nu mă filmezi!”
După ce echipa ZdG a filmat aproape întreg șantierul, un bărbat care nu a dorit să se prezinte, dar a spus că ar asigura paza șantierului, le-a cerut jurnaliștilor să iasă de pe teritoriul viitorului parc, argumentând că ei nu ar avea acreditare și nu ar purta căști de protecție, deși nici el, și nici muncitorii de pe șantier, nu purtau astfel de căști. Bărbatul a cerut să nu fie filmat și a amenințat jurnaliștii ZdG, încercând să le ia microfonul. „Ți-am spus să nu mă filmezi! De ce mă filmezi?”, s-a răstit bărbatul.
„Americii nu-i convine” și „Piedici pune președinta. Ea face asta în felul ei, ca să distrugă Găgăuzia”
Am discutat și cu unii locuitori ai satului Congaz, care s-au arătat siguri de faptul că guvernarea de la Chișinău și președinta Maia Sandu pun piedici construcției parcului „GagauziyaLand”, repetând astfel acuzațiile bașcanei Evghenia Guțul și ale lui Ilan Șor, precum și unele narațiuni ale propagandei ruse.
„Cei care guvernează să nu pună piedici dezvoltării acestei instituții culturale. Piedici pune președinta. Ea face asta în felul ei, ca să distrugă Găgăuzia. Iar asta nu se va întâmpla. Și ce crede ea, că o să stăpânească Găgăuzia cu manierele ei europene? Eu, personal, sunt împotriva ei”, și-a exprimat indignarea un bărbat.
Un alt bărbat, mai în vârstă, s-a arătat sigur că cea care pune piedici construcției „GagauziyaLand” este… America: „Americii nu-i convine. Cine conduce la noi totul? – americanii. Noi nu avem guvern, nu lucrează.”
O femeie tânără crede că președinta și Guvernul pun piedici construcției parcului: „Eu nu înțeleg de ce Guvernul nostru are o atitudine negativă față de asta, dar eu susțin foarte mult. Sandu și oamenii ei pun piedici. Dar nu știu care e motivul.”
„Pe mine nu mă interesează de unde resurse, banii…”
Solicitat de Ziarul de Gardă, primarul satului Congaz, Mihail Esir, a declarat că terenul pe care este acum construit viitorul parc de distracții a fost alocat de primărie în mod legal și că „GagauziyaLand” va rămâne ulterior în gestiunea primăriei. Potrivit lui, proiectul a primit certificat de urbanism și autorizație de construcție prin decizia Consiliului local, iar el, în calitate de primar, a semnat ordinul, actele fiind în proces de verificare la Cancelaria de Stat.
ZdG: Această Asociație a fost creată acum nu demult. Dumneavoastră aveți încredere că asociația asta, fiind atât de nouă, va construi parcul?
M. Esir: Și ce, nu au dreptul, dacă a fost creată nu demult?
ZdG: Ea nu are experiență în domeniul ăsta.
M. Esir: Asta e legal. Totul e legal.
ZdG: Dar ei au arătat din ce bani, de exemplu, fac acest parc, din ce resurse?
M. Esir: Dar pe mine nu mă interesează de unde resurse, banii…
ZdG: Nu vă interesează?
M. Esir: Este decizia Consiliului că noi suntem de acord ca nouă să ni se construiască. Dar în ce privește finanțarea, dacă există ceva ilegal, sunt organele responsabile de asta.
„Nu împiedică”
Pe de altă parte, Ion Antoci, responsabilul tehnic pentru acest proiect, reprezentant al primăriei Congaz, a declarat pentru ZdG că, deși se fac unele verificări, acestea nu împiedică continuarea lucrărilor de construcție.
I. Antoci: Eu mă duc rar pe acolo, de două ori în săptămână mă duc. Mai iscălesc acte, ceva… Dar am înțeles că da, sunt întrebări, controale, una-alta…
ZdG: Și ele împiedică construcția sau cum?
I. Antoci: Nu împiedică.
ZdG: Construcția merge?
I. Antoci: Merge, da.
„Lucrări în baza unui proiect care nu a trecut etapa de evaluare a impactului asupra mediului”
Solicitat de ZdG, șeful adjunct al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Victor Dumneanu, ne-a informat că un control la „GagauziyaLand” a fost efectuat în 29 aprilie 2024, împreună cu reprezentanții APL Congaz. În cadrul controlului, „s-a constatat că au fost începute lucrări în baza unui proiect care nu a trecut etapa de evaluare a impactului asupra mediului, fapt care a constituit temei de a emite prescripție de a stopa lucrările de construcție până la primirea Actului permisiv.
Actul a fost semnat și de APL Congaz. Concomitent, a fost inițiat un proces contravențional de către IPM Comrat, care la moment este în desfășurare. Toate acțiunile Inspectoratului pentru Protecția Mediului au fost în strictă conformitate cu prevederile legale…”, se arată în răspunsul Inspectoratului pentru Protecția Mediului.
Întrebat de ce lucrările se desfășoară în continuare pe șantier, reprezentantul Inspectoratului a precizat că în cadrul procesului contravențional, APL Congaz nu a prezentat niciun act permisiv. „Totodată, se cunoaște că lucrările se desfășoară în baza certificatului de urbanism și autorizației de construcție”, a adăugat Dumneanu.
Ilegalități constatate de INST
Un angajat al Inspectoratului Național de Supraveghere Tehnică, care a spus că nu este autorizat să vorbească cu presa, a explicat pentru Ziarul de Gardă că INST a constatat că primăria Congaz ar fi oferit proiectului „GagauziyaLand” autorizație de construcție și certificat de urbanism fără aprobările necesare de la compania „Premier Energy”, furnizoare de energie electrică, de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului și de la Administrația de Stat a Drumurilor. În consecință, au fost inițiate controale și au fost constatate mai multe nereguli, iar lucrările au fost oprite.
Angajatul INST a precizat că nu poate spune ce nereguli au fost constatate, deoarece procesul-verbal a fost contestat în instanță. Pentru că pe șantier lucrările continuă, în pofida suspendării acestora, INST s-a adresat la poliție și a fost inițiat un proces penal pe acest fapt, a mai spus reprezentantul Inspectoratului.
Guvernul: „Sunt acuzații absolut nejustificate”. Președinția nu comentează
Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a respins acuzațiile potrivit cărora prim-ministrul Dorin Recean ar fi dat indicații ca să se efectueze controale la „GagauziyaLand”.
„În cazul proiectului respectiv, actele care sunt prezentate, documentația care a fost întocmită nu este una completă și autoritățile statului, de altfel, au responsabilitatea de a asigura, de a verifica, de a inspecta ca acele lucrări care se desfășoară să respecte parametrii și standardele legii. (…) Indicații suplimentare sau ordine care să fie transmise către anumite autorități nu sunt altceva decât fantezii pe care le proiectează unii politicieni în scop electoral. Premierul a spus-o de mai multe ori – că legea trebuie să fie respectată, or, acest caz nu este unul excepțional. (…) Prin urmare, sunt acuzații absolut nejustificate și le considerăm ca fiind declarații politice, cu scopul de a antrena populația locală într-un mesaj de scindare și divizare.”
Am solicitat o reacție și din partea președinției, dar instituția prezidențială a răspuns că nu comentează declarațiile.
„Ei nu au scopul de a construi acel parc, dar de a uni poporul înainte de alegeri”
Serghei Cernev, fost deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, este de părere că „Gagauziya Land” este un proiect strict electoral, având scopul de a agita populația din regiunea autonomă înainte de alegeri.
„Ei nu au scopul de a construi acel parc, dar de a uni poporul înainte de alegeri. În mod intenționat, ei nu l-au terminat la 1 iunie. Nicidecum nu puteau să-l termine. (…) Acum, umblă și adună semnături prin Găgăuzia, pentru că ar fi fost interzis «Gagauziya Land». Prin asta, ei vor să unească oamenii. Cei de la Șor umblă din casă în casă și spun:«Uitați-vă, ei sunt împotriva copiilor noștri, împotriva generației viitoare!» Și gata, lumea semnează și așa va vota și la alegeri. Este o tactică politică bună. (…)
Ei fac o cercetare asupra electoratului lor. Dacă cineva a semnat, sută la sută este omul lor. Și au un motiv să semneze. Dacă ar fi spus doar că Maia Sandu este rea, oamenii nu ar fi reacționat, dar dacă spun că Maia Sandu le interzice copiilor, interzice un parc de distracții care se face pentru copii, gratuit, acest lucru îi unește pe oameni. Ei își consolidează electoratul înainte de alegeri”, consideră fostul deputat al Adunării Populare.
O firmă ce a câștigat contracte cu primăria Orhei, când era condusă de Ilan Șor, construiește „GagauziyaLand”
Potrivit datelor de pe panoul informativ al șantierului, investitoare a proiectului este AO „Oguz Land”, iar beneficiară este primăria satului Congaz.
Parcul este construit de compania „Mislat” SRL, fondată de Veaceslav și Tatiana Mihailov. Compania a câștigat anterior două contracte de achiziții publice cu primăria Orhei, când primar era Ilan Șor. Potrivit datelor de pe portalul achizițiilor publice, în octombrie 2017, firma a câștigat un contract de 300 de mii de lei pentru extinderea unui adăpost pentru câini, iar în luna noiembrie a aceluiași an, a câștigat un alt contract, de peste un milion de lei, pentru construcția unor pavilioane la o grădiniță de copii din Orhei.
De asemenea, în 2020, compania „Mislat” SRL a efectuat lucrări de pavare a trotuarelor în Orhei, în valoare de 143 de mii de lei, iar în octombrie 2023, firma a câștigat un contract cu Întreprinderea Municipală „Servicii comunal-locative” Orhei, în valoare de 100 de mii de lei, pentru materiale de construcție (beton).
În ianuarie 2023, compania „Mislat” SRL a semnat un acord de cooperare pentru amenajarea unui scuar și un contract de donație cu primăria Biești, raionul Orhei, unde primar era atunci Grigore Sveclă, care a candidat din partea fostului Partid „Șor”.
L-am întrebat pe Veaceslav Mihailov, care este și administratorul companiei, ce impedimente au apărut în realizarea lucrărilor de construcție, dar el nu a dorit să comenteze. „În primul rând, eu nu știu limba română. În al doilea rând, eu nu dau niciun interviu”, a răspuns el în limba rusă.
Proiectantul susține că nu a știut că e un proiect susținut de Șor
Compania care figurează ca proiectantă a viitorului parc de distracții este „LH47 ARCH” SRL. Fondatorul firmei, Serghei Mîrza, a spus pentru ZdG că nu a știut că acest proiect are legătură cu Ilan Șor, altfel, nu l-ar fi acceptat, dar susține că unele instituții ar face controale nejustificate.
„Nu m-aș băga în politică. Nu că-i Ilan Șor sau altcineva. Chiar și dacă era să fie Maia Sandu sau domnul Dodon, sau altcineva, eu nu era să … mai ales acum, cu toată situația cu vecinii, și cu tot, nu m-aș băga în politică, absolut. (…) Da, instituțiile merg ilegal. Acum, și noi o parte nimerim, ca companie, pentru că cuiva nu-i place Ilan sau ce face el, sau nu face el, sau primăria, cum ei fac acolo nu știu precis.”
Arcadă pentru „GagauziyaLand”
Muncitorii care instalau arcada de la intrare au spus că sunt angajați ai companiei „Gospodarul Wi” SRL. Compania anunță pe site-ul său că face parte din grupul companiei „International Event Constructors”, care include două firme – „Bial” SRL şi SRL „Gospodarul Wi” SRL. Acestea sunt deținute de Vitalie Șumschi. Solicitat de Ziarul de Gardă, antreprenorul a ținut să precizeze că are un contract încheiat legal cu firma „Mislat” SRL, care este constructoarea generală a obiectului.
„Am primit și un avans. Oamenii lucrează legal, trecem toate inspecțiile, așa cum trebuie. Dacă ne încurcă cineva sau nu? E totul ca și la alte obiecte”, a spus antreprenorul.
Șumschi a mai spus că firma lui are semnate contracte și cu Ministerul Culturii, dar nu a precizat pentru ce lucrări. Pe portalul achizițiilor publice nu am identificat niciun contract de achiziții publice al ministerului cu niciuna dintre companiile deținute de Șumschi.
În noiembrie 2023, compania „Bial” SRL a câștigat un contract în valoare de 565 de mii de lei cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, fondată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, pentru servicii de elaborare a design-ului și de construcție a spațiului expozițional în cadrul expoziției „Antreprenor Expo 2023”.
Compania „Gospodarul Wi” SRL se laudă pe pagina sa cu un portofoliu bogat de lucrări efectuate pentru diverse companii din R. Moldova, în mare parte – standuri decorative în cadrul unor evenimete sau expoziții. În 2016 a confecționat și un stand la Aeroportul Internațional Chișinău pentru compania „Avia Invest” SRL, controlată de Ilan Șor, care avea atunci în concesiune aeroportul.
„Eu nu înțeleg, de ce nu sunt înlăturați?”
Am întrebat-o pe bașcana Evghenia Guțul, pe care am întâlnit-o la o ședință de judecată pe dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, cine finanțează proiectul „GagauziyaLand”. Ea nu a răspuns și a cerut ca jurnaliștii ZdG să fie „înlăturați”.
ZdG: Cine finanțează proiectul „Gagauziyaland”, puteți să ne spuneți?
E. Guțul: Cu ce scop vă aflați aici? Eu nu înțeleg, de ce nu sunt înlăturați?
ZdG: Suntem presă. Nu trebuie să fim înlăturați.
Solicitat de ZdG, președintele Adunării Populare de la Comrat, Dmitri Constantinov, mai întâi a declarat că nu a participat la protestele organizate pe șantierul „GagauziyaLand”, iar apoi a recunoscut că a participat, dar în calitate de președinte al Adunării Populare. Întrebat despre cine împiedică dezvoltarea acestui proiect, Constantinov a răspuns: „Întrebați-i pe cei la Partidul «Victorie».”
Întrebări în română, răspunsuri în găgăuză
Consilierul Evgheniei Guțul, Mihail Vlah, care a inițiat campania de colectare a semnăturilor în susținerea „GagauziyaLand”, nu a dorit să discute cu ZdG. La întrebarea adresată în limba română, el a răspuns în limba găgăuză, spunând că nu vrea să vorbească, pentru că Ziarul de Gardă a scris de rău despre el, apoi a închis telefonul și nu a mai răspuns la apeluri.
L-am sunat și pe Ilia Uzun, adjunctul Evgheniei Guțul, dar la telefonul lui a răspuns șoferul. Acesta nu a dorit să vorbească în limba română și a răspuns în limba găgăuză, la fel ca și Mihail Vlah.
„NordLand” la Bălți?
După scenariul „GagauziyaLand”, a fost anunțată construcția unui alt parc de distracții în nordul R. Moldova, numit „NordLand”. Reprezentanții lui Ilan Șor, în frunte cu deputata Marina Tauber, au pus ceea ce ei au numit „piatra de temelie” a parcului lângă lacul orășenesc din municipiul Bălți. Consiliera municipală de la Bălți, Veronica Garbuz, a declarat pentru Nordinfo că piatra de temelie a fost instalată fără vreun aviz în construcții din partea autorităților locale.