Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   VIDEO/ „Cuplul” de trolli care…

VIDEO „Cuplul” de trolli care a pus pe jar Parlamentul R. Moldova

„Cel mai mic salariu de deputat în R. Moldova este de 40 mii lei pe lună, cel mai mare salariu de deputat 100 mii lei pe lună! Felicitări Moldova.” Acest mesaj fals, însoțit de o listă cu numele unor deputați, în dreptul cărora erau indicate niște numere despre care se preciza că ar fi salariile acestora, publicat pe pagina de Facebook a utilizatoarei „Nadia Ivanova”, a pus pe jar Parlamentul R. Moldova. Postarea a fost distribuită de sute de oameni pe Facebook, inclusiv de persoane publice. 

Parlamentul a reacționat printr-un comunicat și a negat veridicitatea informațiilor, iar mai mulți deputați au publicat documente care arătau câți bani au încasat, de fapt, în ultima lună de la Parlament. Un deputat chiar a atenționat-o pe utilizatoarea „Nadia Ivanova” că va fi acționată în judecată de către legislativ pentru distribuirea de falsuri. 

Ziarul de Gardă a descoperit că persoana de la care a pornit falsul NU există în realitate. Persoana din spatele acestui profil fals de Facebook folosește, de fapt, fotografii furate de pe conturile de Instagram și Vkontakte ale unei tinere din Rusia. În postările de pe Facebook, „Nadia Ivanova” afișează că ar fi într-o relație cu un alt utilizator interesat de viața politică din R. Moldova – „Andrei Petru”. Acesta are peste 12 mii de urmăritori și pretinde că este locuitor al regiunii transnistrene. Realitatea descoperită de ZdG e că și fotografiile acestuia au fost preluate de pe internet, fiind luate de la iubitul din viața reală al tinerei din Federația Rusă. 

14 decembrie, ora 14:06. Utilizatoarea „Nadia Ivanova”, cu peste 2600 de prieteni virtuali pe rețeaua Facebook, publica un mesaj fals prin care susținea că deputații din Parlamentul R. Moldova ridică lunar salarii cuprinse între 40 de mii și 100 de mii de lei.

La scurt timp, mesajul se viralizează, este distribuit de mai multe persoane, inclusiv de oameni cunoscuți în spațiul public. Internauții acuză deputații și guvernarea că ridică salarii mari, în timp ce oamenii de rând sunt săraci. Amploarea discuțiilor face ca mai mulți deputați să iasă public cu mesaje prin care să anunțe că informațiile sunt false: Radu Marian, Marcela Adam sau Ersilia Qatrawi și-au publicat fișele salariale care demonstrau că informația publicată de „Nadia Ivanova” este falsă și că în realitate, un deputat ridică 16-17 mii de lei lunar din salariu.

„Dacă se adaugă alte plăți (care sunt diferite de la un deputat la altul) și se scad plățile pe care le dăm asistenților/consilierilor noștri (care la fel pot varia în funcție de lună), venitul mediu lunar al unui deputat este de aproximativ 20-27 mii lei”, a scris deputatul Marian pe rețelele de socializare.

Și Parlamentul a reacționat printr-un comunicat de presă, precizând că informația este falsă și a îndemnat cetățenii „să se informeze din surse credibile pentru a nu cădea în plasa campaniilor de dezinformare”. 

„Tânără, frumoasă, ambițioasă” și… extrem de interesată de politică

Profilul de Facebook „Nadia Ivanova”, de la care a pornit falsul, a fost creat în decembrie 2021, în ajunul sărbătorilor de iarnă. „Nadia Ivanova” se prezintă drept o „tânără, frumoasă și ambițioasă” din Chișinău.

Primele postări pe Facebook au corespuns descrierii, persoana din spatele profilului publicând mai multe fotografii cu o tânără în diferite ipostaze specifice sărbătorilor de iarnă.

Prima postare cu iz politic pe profilul „Nadiei Ivanova” a venit la câteva zile de la crearea profilului, pe 3 ianuarie 2022. „Prima zi de lucru din acest an a început cu tristețe. Foarte tare m-am bucurat când s-a spus că salariul mediu lunar pe economie în 2022 va fi 9 900 de lei. Şi azi când am intrat în contabilitate să întreb cu cât mi se va majora salariul am aflat că aceste majorării se fac doar pe hârtie şi nu are nimic comun cu lefurile pe care le primim!”, se spunea în postarea însoțită și de o fotografie. Postarea a adunat aproape 400 de reacții, 60 de distribuiri și 165 de comentarii, multe dintre ele de nemulțumire față de guvernul condus atunci de Natalia Gavrilița.

Pe parcursul anului 2022, administratorul profilului „Nadia Ivanova” a făcut circa 150 de postări, alternând postările „personale” cu cele despre politică, iar uneori chiar îmbinându-le. Bunăoară, în august 2022 este publicat un colaj din 15 fotografii, inclusiv cu tânăra în costum de baie, iar în descriere se spune că pe vremea lui Plahotniuc se trăia mai bine: „Eu lucram în Chişinău cu o leafă de 8 mii lei pe lună şi îmi ajungea de dus în tot anul la mare și de umblat cu prietenele la tot felul de distracții.”

În 2023, „Nadia Ivanova” a avut în jur de 50 de postări, continuând să combine postările despre viața personală cu postări ce au tentă politică. În 2024, Nadia Ivanova nu a mai fost atât de activă pe Facebook, publicând doar 4 postări, una dintre ele fiind cea din 14 decembrie despre salariile de „zeci de mii de lei” ale deputaților.

Cuplul „Nadia Ivanova” și „Andrei Petru”

Pe „Nadia Ivanova” o găsim în mai multe imagini în care apare alături de un alt utilizator pasionat de viața politică din R. Moldova, „Andrei Petru”. Într-o fotografie publicată în luna septembrie, „Andrei Petru” îi dă tag „Nadiei” și împreună ureazăo zi cu ghinion pentru duşmani, socialişti și Șor-iști. Da vouă dragi prieteni vă dorim o zi frumoasă și minunată”. „Nadia” apare în numeroase poze pe profilul utilizatorului „Andrei Petru”, cele două conturi încercând să arate că personajele „Nadia Ivanova” și „Andrei Petru” ar fi într-o relație. 

Numele „Andrei Petru” este cunoscut în mediul on-line încă din perioada protestelor organizate de Platforma DA împotriva regimului Plahotniuc, când postările sale erau foarte populare pe Facebook. Administratorul profilului nu-și arăta fața în acea perioada și utiliza diverse imagini cu diverse persoane ca poză de profil. 

După ce contul i-a fost blocat, iar ulterior șters, „Andrei Petru” revine cu un profil nou în iulie 2019, la scurt timp după ce Plahotniuc este înlăturat de la guvernare și fuge din țară. „Viața e frumoasă fără Plahotniuc și lingăii lui”, scrie utilizatorul. 

„Andrei Petru”,  fan declarat al Platformei DA și al lui  Andrei Năstase

Într-o perioadă scurtă de timp, noul profil reușește să adune printre prietenii virtuali zeci de figuri cunoscute în R. Moldova, de la jurnaliști și formatori de opinie – la actuali sau foști deputați și miniștri. Cu mulți dintre ei „Andrei Petru” întreține discuții în secțiunea de comentarii, iar unii îi apreciază postările și chiar îl felicită cu diverse ocazii. 

În 2019, utilizatorul publică mai multe mesaje de laudă la adresa lui Andrei Năstase, care era atunci ministru al Afacerilor Interne. Pe 5 august 2019 îl felicită elogios pe acesta cu ocazia zilei sale de naștere, publicând o fotografie cu frații Năstase și mama lor: În această zi minunată în primul rând doresc s-o felicit pe mama care i-a crescut şi i-a educat pe aceşti doi eroi şi patrioți. La Mulți Ani domnule Andrei Nastase!” Prin postările sale, „Andrei Petru” susținea Blocul ACUM, format din Platforma DA și PAS și critica adesea socialiștii, partidul lui Șor sau pe Vladimir Plahotniuc și oamenii din anturajul acestuia. Postările despre politică erau alternate cu postări despre viața cotidiană: mâncare, condiții meteo sau felicitări cu ocazia sărbătorilor religioase. Utilizatorul făcea să se înțeleagă că este locuitor al regiunii transnistrene.

În noiembrie 2020 spunea că, fiind locuitor al regiunii, ar fi luat bani pentru a-l vota pe Dodon, dar a votat-o pe Maia Sandu, pe care o susținea masiv în campania electorală pentru turul II, dar și imediat după. Dna Maia Sandu este primul preşedinte al Țării, restul au fost doar nişte resturi: unii trădători şi alții păgâni. Vă spun cu mâna la inimă: ACUM noi ne merităm conducătorul!!! Felicitări dragi prieteni şi cetățeni”, scria Andrei Petru. El lăuda diaspora pentru prezența masivă la vot. În turul 1, utilizatorul publica fotografia unui buletin de vot din care reieșea că-l votase pe Andrei Năstase la funcția de președinte, pe care, prin postările sale, îl susținuse deschis în timpul campaniei electorale. 

Un an mai târziu, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din iulie 2021, el a susținut din nou Platforma DA și a publicat buletinul de vot în care demonstra că a votat pentru formațiunea condusă atunci de Andrei Năstase. Înainte de alegeri a publicat și o postare în care îndemna lumea să voteze pentru Platforma DA sau PAS. 

Pe 21 iunie 2021, la doi ani de la crearea contului, utilizatorul „Andrei Petru” face prima tentativă de a-și arăta fața „adevărată”. Publică o fotografie cu un bărbat care și-ar fi făcut un selfie în cramele „Kvint” din Tiraspol. Este, de fapt, un colaj creat prin suprapunerea fotografiei unui bărbat care a fost preluată de pe un site de întâlniri peste o fotografie cu cramele „Kvint” luată de pe Google.

Câteva zile înainte, o lăuda pe Maia Sandu după șase luni de mandat: „În aceste şase luni de muncă am doar cuvinte de laudă în adresa Maiei Sandu.”

După alegerile parlamentare din 2021, câștigate categoric de PAS, utilizatorul îndemna să fie cooptați oameni din Platforma DA în Guvern: „Eu nu cer pentru mine sau pentru Năstase. Eu cer ca cei din conducerea partidului PAS să ia în considerație şi pe oamenii din echipa Platformei Da când vor forma Guvernul şi Organele de Conducere…”

Ulterior, PAS a format Guvernul de unul singur, iar pe pagina lui „Andrei Petru” au început să apară îndoielile privind actul de guvernare. „Eu recunosc că am greşit când am avut aşteptări foarte mari de la Guvernul actual”, scria el în noiembrie 2021, la 100 de zile după învestirea guvernului Gavrilița. Ulterior, criticile s-au întețit. 

În septembrie 2022, utilizatorul a publicat o altă fotografie în care sugera că ar fi el: un bărbat pozat de la spate, privind spre mare. 

În iunie 2022 scria că este dezamăgit de mersul lucrurilor în țară și chema diaspora să vină acasă: „Vă mulțumesc că ați votat şi au venit Vremuri Bune în țară. Dar din păcate au venit vremurile când trebuie să plec şi eu peste hotare, poate este cineva din Diasporă care doreşte să vină şi să vadă ce vremuri bune sunt în țară şi eu în locul vostru să vin în Europa?” El lăsa și două numere de telefon, precum și o adresă de e-mail, prin care cerea să fie contactat dacă cineva avea oferte de muncă pentru el. Astăzi, unul dintre acele numere este inactiv, iar altul este înregistrat cu numele  „Vladimir” pe aplicația Viber, dar nu este disponibil.

„Andrei Petru” mai face o tentativă de a-și arăta „fața” la 24 decembrie 2022, în ajunul Crăciunului pe stil nou. Mesajul de felicitare, însoțit de fotografie, este apreciat de mai multe persoane publice. Pe 31 decembrie 2022, „Andrei Petru” publică și prima fotografie cu „iubita” sa. Decide să-i acopere însă fața cu o inimioară. 

În 2023 publică mai multe fotografii cu noua sa „față”, dar pe cea a prietenei virtuale o acoperă în continuare cu o inimă. A continuat să critice, uneori prin informații false sau parțial adevărate, guvernarea sau exponenții ei de vază. 

În 2024 a continuat cu aceeași retorică. În decembrie curent a comparat perioada guvernării PAS cu cea a lui Vladimir Plahotniuc, lăsând să se înțeleagă că atunci s-ar fi furat mai puțin. „Mare hoț și dictator a fost Vlad Plahotniuc. Dar în ziua de astăzi, actualii guvernanți l-au întrecut. În zadar ne-am bucurat că am scăpat de un rahat ca Plahotniuc, am dat peste alt rahat și mai mare care doar lor și-au majorat salariile. Plahotniuc cumpăra lumina electrica din Transnistria cu 1 leu kw și a vândut-o la populație cu 1,80 lei kw. Actualii tot din Transnistria cumpără lumina cu 1 leu și o vând populației cu 3 lei kw. Plahotniuc cumpăra gazul cu 5 lei m3 și îl vindea populației cu 6 lei m3, actualii hoți de la guvernare cumpără gazul cu 10 lei m3 și îl vând populației cu 17 lei m3. Și acum care sunt mai hoți???” – întreba „Andrei Petru” internauții. Înainte de asta, l-a susținut indirect pe Călin Georgescu la președinția României și a salutat alegerea lui Trump la șefia Casei Albe. 

Înaintea turului II de scrutin pentru alegerile prezidențiale din R. Moldova, „Andrei Petru” scria că va vota „împotriva Maiei Sandu”. „Nu poți să te afli la putere 4 ani de zile și să te plângi că vrei să faci ceva dar nu poți. Dacă nu poți atunci pleacă, noi nu putem să te mai ținem încă 4 ani la putere pentru ochi frumoși căci nici ochi frumoși nu ai”, scria utilizatorul.

În 2024, „Andrei Petru” a continuat să publice fotografii cu „fața sa”. În imagini nu a mai ascuns fața „iubitei” virtuale și a publicat mai multe imagini cu ei ca fiind un cuplu. 

Cuplul „Nadia Ivanova” și „Andrei Petru”, cu fotografii făcute în Rusia

Deși pe Facebook susține că este chișinăuiancă, „Nadia Ivanova” nu a publicat nicio fotografie din Chișinău. În schimb, mai multe detalii indicau faptul că persoana din fotografiile publicate de acest utilizator locuiește, de fapt, în Rusia. În una dintre imagini, „Nadia Ivanova” apare cu o eșarfă verde la gât, iar în spate – baloane verzi și albe. Cu ajutorul instrumentelor de căutare după imagini, aflăm că astfel de eșarfe poartă angajatele băncii rusești „СберБанк”.

Cu ajutorul aceluiași instrument, constatăm că și o altă fotografie publicată de „chișinăuianca Nadia Ivanova” a fost făcută, de fapt, într-un parc din Moscova. 

La o privire mai atentă, și fotografiile publicate de „iubitul” Nadiei, Andrei Petru, ne oferă suficiente indicii pentru a bănui că nu sunt făcute în regiunea transnistreană. În una dintre fotografiile publicate recent, în septembrie 2024, tânărul apare pe fundalul unei biserici impunătoare, cu turle verzi. Unul dintre urmăritorii săi de pe Facebook îl întreabă unde se află această biserică, iar el îi răspunde că „în Republica Moldovenească Nistreană”. Răspunsul pare să aibă menirea de a le întări urmăritorilor săi convingerea că el chiar locuiește la Tiraspol, așa cum afirmă deseori în postările sale.

În realitate însă, biserica pe fundalul căreia apare „Andrei Petru” este Catedrala Adormirii Sfintei Fecioare Maria (Собор Успения Пресвятой Богородицы в Астрахани) din orașul rusesc Astrahan.

O altă fotografie care trădează faptul că „Andrei Petru” publica fotografii din Rusia și nu de la Tiraspol, așa cum pretinde, este cea în care acesta apare lângă un automobil alb, care pare a fi un Kia Sportage, pe care apare scris „Favorit Mot**”, ultimele litere fiind invizibile. O căutare pe Google ne ajută să înțelegem că este vorba despre „Favorit Motors” – dealerul oficial al mărcii Kia în Federația Rusă.

Fotografiile cuplului „Nadia Ivanova” și „Andrei Petru”, furate de la un cuplu din Rusia

Am continuat verificările fotografiilor „cuplului Nadia-Andrei” cu ajutorul instrumentelor disponibile on-line și am descoperit că cei doi folosesc fotografiile de pe Instagram și Vkontakte ale unui cuplu de ruși – Elena Kabzistova și Pavel Kabzistov.

Cei doi sunt foarte activi pe rețelele de socializare, publicând sute de fotografii. Deseori, înainte ca fotografiile celor doi cetățeni ruși să ajungă pe profilul „Nadiei Ivanova” și pe cel al lui „Andrei Petru”, acestea sunt modificate prin aplicarea efectului de „oglindă” ori sunt decupate astfel încât sursa primară a imaginilor să fie mai greu de depistat cu ajutorul motoarelor de căutare precum Yandex sau Google. 

Mai multe indicii arată că, de fapt, ambele conturi de Facebook, cel al „Nadiei Ivanova” și cel al lui „Andrei Petru”, sunt gestionate de aceeași persoană. Pe lângă modul similar în care sunt editate fotografiile publicate pe cele două conturi false de Facebook, un alt indiciu că acestea sunt administrate de una și aceeași persoană îl reprezintă greșelile gramaticale identice care apar pe cele două pagini. De exemplu, atât „Nadia”, cât și „Andrei”, scriu „combustibel” în loc de „combustibil” sau „nici odată” în loc de „niciodată”. De asemenea, ambii folosesc două virgule în locul ghilimelelor. 

Parlamentul amenință cu judecata… un troll

Falsul privind salariile deputaților l-a făcut pe deputatul Dorian Istratii să o amenințe pe „Nadia Ivanova” cu judecata: „Nadia Ivanova, pentru distribuirea acestui fals, Parlamentul Republicii Moldova vă va da în judecată.” Mai mult, și pagina oficială de Facebook a Parlamentului Republicii Moldova a publicat în secțiunea de comentarii a postării un link care ducea spre un text ce dezmințea falsul. 

Cuplul de trolli format din „Andrei Petru” și „Nadia Ivanova” este însă obișnuit cu atenția persoanelor publice, printre ele – foști și actuali demnitari și funcționari de stat, chiar din momentul creării conturilor de Facebook. 

În 2019, într-un live pe Facebook, Andrei Năstase, fostul lider al Platformei DA, a transmis un mesaj de apreciere către așa-numitul „Andrei Petru”. „Andrei Petru, mulțumesc pentru tot ce faci pe Facebook, nu te cunosc, dar ceea ce faci este foarte frumos și de apreciat”, i s-a adresat atunci Năstase, potrivit Telegraph. 

În 2020, și fostul deputat Vasile Năstase, urmăritor activ al lui „Andrei Petru”, a redistribuit un text laudativ la adresa fratelui său, Andrei Năstase, semnat de „Andrei Petru”. 

„Andrei Petru și Nadia Ivanova” reușesc să mențină până în prezent și interesul ex-deputatei Maria Ciobanu, fostă membră a Platformei Demnitate și Adevăr. Aceasta este autoarea mai multor comentarii pozitive adresate cuplului de trolli și cea care le apreciază postările cu like sau chiar cu inimioare. Utilizatorul „Andrei Petru”, la rându-i, întreține „relația virtuală” cu fosta deputată prin mesaje de felicitare. 

În decembrie 2022, imediat după plasarea pe Facebook a primei fotografii în care își „arată” fața, „Andrei Petru” primește o urare chiar din partea consilierei președintei Maia Sandu în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice, Iuliana Cantaragiu. „Crăciun fericit!”, i-a scris consiliera prezidențială, tot ea ex-ministră a Mediului, utilizatorului de Facebook Andrei Petru la secțiunea de comentarii de sub prima fotografie „personală”. Alte zeci de persoane publice au avut interacțiune cu cele două conturi de Facebook în ultimii ani. 

„El e atât de… parcă-s mai mulți oameni într-însul”

Contactată de Ziarul de Gardă, fosta deputată Maria Ciobanu spune că la început, avea suspiciuni privind autenticitatea utilizatorului Andrei Petru, dar că a fost convinsă de o fostă deputată că acesta este un om real, pentru că s-ar fi întâlnit cu el. 

M. Ciobanu: Când eram în Parlament și instituțiile statului erau capturate de Plahotniuc, el a fost unicul care chiar mă susținea. (…) El e atât de… parcă-s mai mulți oameni într-însul. La început, mă gândeam că gândește bine, zic: este nevoie acolo de unde este el, de la Molovata sau chiar din Tiraspol e, de așa oameni. Dar în ultima vreme, chiar nu-l recunosc, pare că e complet alt om. 

ZdG: Dar ați interacționat vreodată cu el în afara spațiului virtual?

M. Ciobanu: Nu, el mă felicita în fiecare an cu ocazia zilei de naștere, dar nu. Și chiar mă miram: ce așa de… în fiecare an? Omul nu mă cunoaște deloc și mă gândeam: de unde? Dar pe urmă mi-am zis, omul poate, într-adevăr, ascultă ce se vorbește în Parlament, poate a rămas impresionat de vreo luare de cuvânt de-a mea. 

ZdG: Acum vreau să vă spun că el este, de fapt, un troll, un profil fals, fotografiile sunt preluate de pe un alt cont. El se prezintă cine nu este. Dumneavoastră v-ați gândit vreo secundă că acesta este adevărul?

M. Ciobanu: M-am gândit. Inițial, mă gândeam cine este el, pentru că nici fotografie… Foarte târziu și-a pus fotografie, dar o fostă deputată mi-a spus că ea a fost la o întâlnire în Molovata și chipurile acolo l-a văzut pe dânsul. 

Deputatul Istratii: „Eu m-am uitat că are 2600 de prieteni, văd că și foști deputați sunt în prieteni la dumneaei, și nici prin cap să-mi treacă că este un cont fals”

Contactat de ZdG, Dorian Istratii ne-a spus că nu s-a gândit la faptul că profilul de Facebook cu numele „Nadia Ivanova” ar putea să fie unul fals, întrucât „are 2600 de prieteni, inclusiv foști deputați”.

ZdG: Aș vrea să știu la ce etapă sunteți cu acest demers (de chemare în judecată a utilizatorului de Facebook Nadia Ivanova, n.r.).

D. Istratii: Aaa, nu eu. Trebuie să întreb colegii din Parlament. Cu siguranță că o să inițieze, fiindcă este aberant să distribui asemenea falsuri. Cert e că este fals și colegii deputați, cu siguranță, o vor ataca în judecată, noi asta am discutat. 

ZdG: Aș vrea să știu pe cine anume vreți să chemați în judecată.

D. Istratii: Pe cine? În primul rând, nu eu. Dar o să o acționeze pe doamna aceea care a publicat. Dar ce, este un cont fals? (…) Dar dumneavoastră sunteți sigură că e un cont fals, da?

D. Istratii: Și are 2600 de prieteni. În cazul acesta trebuie sesizate organele sau cel puțin Facebook-ul că este fals, dar văd că mai multe distribuiri are.

ZdG: Domnule Istratii, Parlamentul încearcă să lupte cu dezinformarea, să lupte cu trollii, cu boții. Noi putem să avem încredere în Parlament că este capabil să lupte și să ne apere de dezinformare atât timp cât chiar deputații sunt victime ale dezinformării și reacționează la conturi care distribuie falsuri, în spatele cărora stau oameni care au furat fotografii?

D. Istratii: Eu pot să vă dau un astfel de răspuns: noi, ca instituție, suntem obligați să reglementăm legislativ și să avem rapoarte de la toate instituțiile responsabile privind inclusiv dezinformarea. Eu, ca deputat individual, nu am o structură în spate care să verifice dacă este cont fals sau nu… eu m-am uitat că are 2600 de prieteni, văd că și foști deputați sunt în prieteni la dumneaei, și nici prin cap să-mi treacă că este un cont fals. 

Andrei Năstase: „Oamenii, când simt că nu este libertatea de exprimare, își mai fac și conturi false”

Andrei Năstase ne-a spus că nu cunoștea că Andrei Petru nu există în realitate, dar că înțelege de ce omul din spatele profilului nu vrea să-și arate fața, chiar dacă i-am spus că este vorba despre un furt de identitate și că omul se prezintă, de fapt, cine nu este. 

ZdG: Îl cunoașteți pe utilizatorul Andrei Petru, v-ați întâlnit vreodată cu el?
A. Năstase: E un personaj de pe Facebook, nu m-am întâlnit, dar de ce mă întrebați? Am 113 sau 130 de mii de prieteni pe Facebook, mă veți suna de 130 de mii de ori? 
ZdG: Dar nu le-ați mulțumit nominal tuturor celor 130 de mii de prieteni…
A. Năstase: Domnișoară, să fiți sănătoasă!

Pentru că ne-a închis apelul, fără a spune că va reveni, l-am telefonat repetat.

ZdG: Domnule Năstase, am revenit.
A. Năstase: Domnișoară, sunt ocupat, dumneavoastră sunteți un om cu toate facultățile mintale, de ce insistați?
ZdG: N-am reușit să vă adresez întrebarea.
A. Năstase: Nu trebuie să-mi adresați nicio întrebare, că sunt ocupat.

După câteva minute, Năstase a revenit totuși cu un apel. 

ZdG: Eu v-am adresat întrebarea dacă dumneavoastră cunoașteți sau nu (că Andrei Petru este un cont de Facebook fals)?
A. Năstase: Să cunosc dacă este un cont fals? Nu cunosc dacă e un cont fals, dacă are alt nume, nu, nu știu. Mă interesează altceva pe mine, mă interesează dacă în țara asta există libertate de exprimare. Atât. Și, probabil, oamenii, când simt că nu este libertatea de exprimare, își mai fac și conturi false, își mai fac conturi ascunse, nume ascunse. Eu nu-mi fac, dar alții își mai fac. 
ZdG: Dar are acest cont vreo legătură cu dumneavoastră, cu Platforma DA?
A. Năstase: N-are nicio legătură. Nu știu cu Platforma DA, că nu mai sunt președinte.
ZdG: Dar ați fost, a avut vreo legătură în acea perioadă?
A. Năstase: Ce fel de legătură, domnișoară?
ZdG: Nu știu, poate coordonați postările?
A. Năstase: Eu nu coordonez cu nimeni postările, domnișoară. Nu mă judecați după dumneavoastră!
ZdG: Eu nu judec, eu întreb. 

ZdG le-a trimis mesaje celor două conturi de Facebook, „Nadia Ivanova” și „Andrei Petru”, cu propunerea de a discuta, însă doar utilizatorul din spatele contului „Andrei Petru” ne-a trimis un mesaj, fără însă a ne răspunde la întrebări. „Ați găsit și voi din ce să faceți noutăți”, a replicat acesta. Totodată, am contactat cuplul de cetățeni ruși a căror identitate a fost furată, dar nici aceștia nu au răspuns la mesaje. 

P.S. Joi dimineața, 19 decembrie, de pe profilul „Nadia Ivanova” au dispărut toate postările, inclusiv ultimul fals distribuit, dar și toate fotografiile publicate de-a lungul timpului. Totodată, de pe profilul cu numele „Andrei Petru” au dispărut toate fotografiile publicate de acesta în ultimii ani, preluate de la cetățenii Federației Ruse.