VIDEO „Beneficiarii” abuzului (II) Reformarea eșuată a sistemului: „Cimitirul, asta este casa noastră”

Oamenii cu dizabilități intelectuale și psihosociale din R. Moldova continuă să fie izolați în instituții rezidențiale moștenite din perioada sovietică, în ciuda angajamentelor internaționale asumate de autorități prin ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități încă în 2010.

În 2015, pe fundalul unor rapoarte șocante despre rele tratamente și abuzuri, Raportoarea Specială ONU a cerut închiderea imediată a acestor instituții. Astfel, în 2018, autoritățile naționale și-au propus să dezinstituționalizeze și să integreze social 50% dintre rezidenți, ca ulterior să închidă instituțiile. Totuși, după șase ani de reformă, doar 10% au fost „reintegrați social”, iar numărul persoanelor decedate în aceste instituții este de aproape trei ori mai mare.

Era o după-amiază de început al primăverii anului 2023. Atunci am vizitat pentru prima dată Centrul de Plasament Temporar pentru Persoane adulte cu Dizabilități (CPTPD) din Bădiceni, raionul Soroca. O asistentă socială a centrului s-a oferit să ne facă cunoștință cu beneficiarii instituției, așa cum insistă autoritățile să fie numite persoanele cazate în cele cinci centre de acest tip din țară.

Necunoscuta

La etajul unu al instituției, într-o cameră ce găzduiește patru rezidente, asistenta ne face cunoștință cu „Necunoscuta”. Femeia, cu părul aproape integral cărunt și tuns scurt, cu trupul slăbuț, puțin încovoiat și brațele strânse sub piept, ne întâlnește cu o privire timidă. Ochii căprui, mari și umezi, i se îngustează pe măsură ce obrajii pronunțați i se ridică de la zâmbetul blând ce îi răsare imediat ce o salutăm. E ușor flatată de atenție. Din cauza deficienței de vorbire însă, nu ne răspunde, în schimb, mișcă binevoitoare din cap.

Necunoscuta, așa cum este indicat pe dosarul personal ca fiind numele ei, a ajuns la CPTPD Bădiceni în 2006, după ce într-o noapte, cu un an mai devreme, fusese preluată de serviciul de medicină urgentă de pe bulevardul central al capitalei – Chișinău. Ulterior, femeia a fost internată în secția chirurgie a Spitalului Clinic Municipal nr. 4 cu posibil ictus cerebral. Însă, așa cum autoritățile nu au reușit să o identifice, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale de atunci a decis plasarea ei în instituția de la Bădiceni.

Până în prezent, autoritățile statului nu au reușit să afle prea multe despre ea. Femeia nu vorbește, nu scrie și nu citește, iar rude sau persoane care să-i cunoască identitatea nu au fost găsite. Unica informație disponibilă, dar și aceea inexactă, este că s-ar fi născut în 1935, potrivit unui raport de constatare medico-legală, realizat la solicitarea administrației centrului, care a depus interpelări la organele abilitate pentru identificarea ei abia în 2015.

Stația terminus

Necunoscuta este una dintre cele aproape 2000 de persoane (din totalul a circa 176 de mii de persoane cu dizabilități din țară) care continuă să fie instituționalizate în cele cinci centre de plasament gestionate în prezent de Agenţia nou creată pentru gestionarea serviciilor sociale cu specializare înaltă (AGSSÎ),
În prezent, aceste centre sunt prezentate drept instituții publice sociale care oferă servicii de plasament temporar planificat, cu scop de recuperare, reabilitare și re(integrare) familială și socială. În realitate însă, ele sunt stația terminus pentru majoritatea persoanelor cu dizabilități intelectuale, psihosociale și fizice excluse social.

Deși cea mai mare parte a rezidenților suferă de un grad de dizabilitate sever sau accentuat, structura de personal, atât în centrul de la Bădiceni, cât și în celelalte instituții de plasament, nu este în măsură să facă față complexității și volumului de muncă. Reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului (Ombudsmanului) semnalizează în rapoartele anuale privind respectarea drepturilor și libertăților omului că sunt necesare ajustări fundamentale pentru a proporționaliza raportul profesionist – beneficiar. Pe lângă criza de angajați, experții naționali constată că „nivelul de calificare al personalul existent nu corespunde cerințelor și standardelor de calitate” și că nu există la nivel național un mecanism care să instruiască persoanele ce prestează servicii de suport și îngrijire în aceste instituții.

Mai mult, în schema de încadrare a unor centre de plasament lipsesc unitățile de psiholog. În cazul instituției de la Bădiceni, nu doar că nu există psiholog, dar chiar medicul psihiatru vine de cel mult două ori pe săptămână, iar consultațiile de urgență sunt realizate telefonic. „E greu. Numai noi știm cât de puternici suntem, dar ce să facem, trebuie să lucrăm undeva. Și totuși, noi considerăm că facem un lucru foarte bun, poate și câteodată ne enervăm, dar altfel nici nu e posibil aici. Ce să facem, așa-i viața”, menționa într-o discuție cu ZdG Galina (nume schimbat, n.r.), o infirmieră a centrului, care este responsabilă de 16 rezidenți, majoritatea cu dizabilități severe.

Existența instituțiilor rezidențiale contravine angajamentelor internaționale

Existența continuă a acestor instituții contravine însă angajamentelor internaționale asumate de autorități în ultimul deceniu și jumătate. R. Moldova și-a asumat să respecte drepturile persoanelor cu dizabilități și să le includă social încă în 2010, atunci când a ratificat Convenția ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități. Necesitatea dezinstituționalizării a fost accentuată și de către Raportoarea Specială ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități în urma unei vizite de monitorizare întreprinse în R. Moldova în 2015. Oficiala solicita acțiuni imediate de închidere a instituțiilor rezidențiale pe fundalul unor rapoarte șocante despre rele tratamente, violență, inclusiv violență sexuală și de gen săvârșită de către unii angajați, neglijență, constrângere, forțarea medicației și izolare.

În 2025, R. Moldova marchează 34 de ani de independență – ruperea de Uniunea Sovietică și celebrează începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE). Una din principalele condiții de aderare la blocul comunitar este respectarea drepturilor omului și armonizarea legislației naționale cu cea a UE în acest sens. Cel mai recent raport, din 2024, al Comisiei Europene privind R. Moldova, atenționează însă că legislația R. Moldova este parțial aliniată la acquis-ul UE privind incluziunea persoanelor cu dizabilități. Totodată, autorii raportului subliniază că țara a înregistrat doar „progrese limitate în ceea ce privește respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități”, iar numărul persoanelor instituționalizate a crescut.

Mai mult, Comisia Europeană constată că Programul național de dezinstituționalizare, care prevedea că între 2018 și 2026 vor fi integrate social 50% dintre persoanele cu dizabilități din cele pe atunci șase instituții rezidențiale, este lent. Programul prevedea procurarea mai multor imobile pentru crearea unor „locuințe protejate” și „case comunitare” în care să locuiască câte 2-6 beneficiari, sub ghidarea unui asistent social din comunitate.

În conformitate cu acest program, CPTPD Bădiceni urma să fie închis încă în 2020, reforma însă a fost implementată lent și ineficient, lucru pe care îl recunoaște chiar AGSSÎ în ultimul său raport privind nivelul de realizare a programului. Astfel, la șapte ani de la aprobarea reformei, doar 10% din rezidenți au fost dezinstituționalizați, fiind plasați în cele 29 de servicii comunitare dezvoltate și doar o singură instituție a fost închisă prin comasarea și transferarea rezidenților într-un alt centru de acest tip.

Astfel, persoanele cu dizabilități continuă să fie izolate și închise efectiv în aceste așa-numite instituții temporare moștenite din perioada sovietică și, după cum arată ancheta ZdG, prea mulți sunt încă supuși relelor tratamente, muncii forțate, violenței și abuzurilor sexuale.

CITIȚI ȘI: „Beneficiarii” abuzului. Bătuți cu polonicul în cap, exploatați prin muncă până la deces și abuzați sexual în schimbul țigărilor

Milioane de lei din bugetul de stat pentru întreținerea sistemului rezidențial

Parascovia Munteanu este doctoră în sociologie și una din principalele promotoare a incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități. Lucrând cot la cot cu autoritățile și monitorizând modul de implementare a strategiei de dezinstituționalizare, experta constată că „reforma a fost stopată”.

Munteanu susține că nu există un angajament sau un interes autentic pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități atât din partea administrației centrelor, cât și din partea autorităților naționale

„Conducerea crede că le este bine, că au mâncare, le este cald –  decât să stea pe drumuri, mai bine stau în instituție. Eu însă, ca persoană care achită taxe statului, cred că nu este corect față de alte familii, față de asistenții personali, care nu-și primesc salariile la timp uneori, dar îngrijesc acasă o persoană cu o dizabilitate severă, care are nevoie de astfel de servicii măcar pe o lună, pentru un respiro. Nu, dar acolo noi ținem în Centrele care oferă servicii de îngrijire cu specializare înaltă persoane care fac gospodari alți oameni în sat”, declară indignată experta, referindu-se la exploatarea prin muncă a rezidenților.

Pentru întreținerea acestor instituții rezidențiale statul alocă sume de bani semnificative, mai ales că de la începutul reformei de dezinstituționalizare până în prezent, bugetele centrelor de plasament aproape s-au dublat. Doar în 2023, din bugetul de stat au fost alocate circa 235 de milioane de lei pentru întreținerea instituțiilor rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități. „Acum autoritățile consideră că serviciile de case comunitare și locuințe protejate sunt scumpe, dar sunt scumpe și cele din instituție, dar nu este calitate. Nu știu de ce se pune mai mult accent pe micșorarea costurilor, pe când reforma de dezinstituționalizare este despre viață, despre drepturi și despre a da sens vieții în comunitate pentru acest grup de persoane, dar nu despre costuri”, subliniază experta.

Reformarea sistemului a stagnat

Inițial, programul prevedea reformarea actualelor instituții rezidențiale prin transformarea acestora în Centre regionale care să gestioneze serviciile comunitare nou create. Întrucât Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) nu a instituit până în prezent echipa de implementare a programului ce urma să asigure asistența și suportul necesar instituțiilor implicate pentru crearea acestora, centrele de plasament nu au putut fi reorganizate. Astfel, serviciile comunitare sunt dezvoltate și gestionate de actualele centre de plasament.

Parascovia Munteanu a atenționat în raportul său de evaluare intermediară a nivelului de implementare a reformei din 2022 că acest proces nu este unul eficient. Experta a subliniat că beneficiarii rămân în continuare la întreținerea deplină a statului, deși cadrul normativ stabilește că suportul trebuie să fie parțial, iar structura și nivelul de calificare al  personalului din serviciile noi dezvoltate nu corespund standardelor de calitate.

Problema a fost evidențiată și de Comisarul Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului în raportul său urmare a vizitei din 2020 în Moldova. Oficialul a remarcat că această situație constituie un motiv de îngrijorare și risc de compromitere a reformei. „Acest model reprezintă mai degrabă un transfer al persoanelor în servicii rezidențiale de dimensiuni mai mici. Respectiv, dreptul la trai în comunitate și incluziune nu este asigurat, deoarece persoanele rămân a fi în continuare segregate și izolate de viața comunității”, se arată în raport.

„Lăsați alte persoane să vină, care știu gestul omenesc”

Andrei (nume schimbat, n.r.) este unul dintre cei 41 de beneficiari care locuiesc în serviciile sociale din comunitate dezvoltate de CPTPD  Bădiceni. Bărbatul în vârstă de 40 de ani locuiește de șase ani în una din primele locuințe protejate create. „Pentru mine era un vis”, spune bărbatul, pe care l-am vizitat la începutul lunii septembrie 2023.

Împreună cu cei trei „beneficiari” care conviețuiesc cu el, Andrei are grijă de păsări, animale, de o seră cu legume, arbuști fructiferi și un hambar plin cu bunătățuri – sub ghidarea unei angajate a centrului de la Bădiceni și a soțului ei, în calitate de instructor pentru treburile gospodărești.

Cu toate acestea, nu a trecut mult timp până când visul i-a fost spulberat, deoarece  în locuința protejată au început să se manifeste condiții similare cu cele care există în centrele de plasament, relatează el. „Tare aș dori lucrătorii să fie schimbați aici la casă, pentru că iau de aici și duc la ei totul – medicamente, haine, tot. Lăsați alte persoane să vină, care știu gestul omenesc”, susține Andrei, menționând că „sistemul ăsta a Moldovei nu e dat cu civilizația. Aici sistemul e închis.”

O lună mai târziu, cei doi angajați au fost demiși pentru bănuieli că sustrag bunurile predestinate rezidenților. Într-o înregistrare audio consultată de ZdG, care a precedat demisia, soțul asistentei sociale recunoaște, printre altele, că soția lui sustrage din bunurile oferite de centrul de plasament pentru rezidenți, instructând beneficiarii ce să spună administrației atunci când vor fi întrebați despre activitatea celor doi, proces care implică  forme de șantaj și manipulare.

Totodată, rezidenții susțin că asistenta socială nu doar îi punea să lucreze în gospodăria ei, dar și le sustrăgea prin înșelăciune resursele financiare obținute din munca pe care ei o prestau diferitor localnici. Deși majoritatea beneficiarilor din casa respectivă au capacitatea de a-și gestiona singuri banii, iar produsele alimentare sunt livrate de centrul Bădiceni, asistenta socială insista ca rezidenții să-i predea spre gestionare toți banii munciți de ei, cu pretextul de a le cumpăra ulterior, la discreția ei, produse și bunuri pentru casă.  În cazurile în care se opuneau, zic ei, era aplicată violența psihologică, caracterizată prin amenințări cu violența sau cu faptul că vor fi trimiși înapoi la centrul de plasament.

„Ori aici, ori acolo, e tot aceeași. Asta toată e sistema de sub flagul lui Stalin”

Pe parcursul documentării, am discutat separat unul de altul cu alți patru beneficiari  care au revenit în instituție după o perioadă în care au locuit în alte locuințe protejate decât cea în care locuiește Andrei. Toți patru au vorbit despre aceleași probleme: că banii munciți trebuiau transmiși integral asistenților sociali spre gestionare, că erau implicați în muncă forțată, că li se furau bunurile și erau abuzați verbal, dar și fizic. Mihai Ghimpu, primul rezident al centrului din Bădiceni plasat într-o locuință protejată, s-a întors și el dezamăgit în instituție acum trei ani în urmă. „Ori aici, ori acolo, e tot aceeași. Asta toată e sistema de sub flagul lui Stalin”, susține el.

Totodată, într-o înregistrare audio consultată de ZdG, o beneficiară dintr-o casă protejată aflată în subordinea centrului de la Bădiceni mărturisește într-o discuție cu alt rezident despre violența și abuzurile cu caracter sexual la care o supunea, în repetate rânduri, unul dintre lucrătorii meniți să-i ghideze în treburile gospodărești. „Mă tem să nu audă el. Atunci când era oleacă bat, eu nu am vrut, dar el s-a enervat și când mi-a tras o palmă, am văzut stele verzi”, relatează beneficiara, menționând că i-a comunicat asistentei sociale despre abuzurile bărbatului, însă cea din urmă a fi asigurat-o că bărbatul se joacă cu ea. Informațiile au fost confirmate și de un alt beneficiar din respectiva casă protejată, care susține că i-ar fi surprins pe cei doi în astfel de ipostaze.

„Noi oricum nu o să aflăm tot ce se întâmplă acolo”

Alexandru Zubco, șeful Direcției prevenirea torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, susține că o altă cauză pentru care beneficiarii revin în instituție este incapacitatea rezidenților de a se integra social, generată de lipsa personalului calificat din aceste centre, care să ofere asistență personală și să fie responsabili de domeniul ocupațional al rezidenților înainte de a fi dezinstituționalizați. „În mare parte, ei nu sunt implicați în activități, toată ziua stau. Ipotetic, o viață întreagă această persoană stă și nu face nimic, cu excepția unui procent mic din toți care cumva s-au descurcat datorită suportului rudelor sau a unor organizații neguvernamentale. (…) Atâta timp cât trei decenii nu ai lucrat cu ei, nu poți să-i arunci în societate, trebuie să existe un plan de acțiuni pe termen lung. De aceea, încercăm să determinăm autoritățile să treacă de la etapa doar de cazare și acordare a asistenței medicale la etapa de lucru cu ei”, explică Zubco.

Totodată, șeful Direcției prevenirea torturii susține că lipsa domeniului ocupațional și a instruirii personalului din centrele de plasament generează o creștere a cazurilor de abuzuri în cadrul instituțiilor, atât între rezidenți, cât și din partea angajaților. „Zilnic cresc diferite forme de abuzuri – acte de violență între ei, atacă și angajații, iar uneori, sau poate mai des, și angajații încearcă să-i tempereze cumva prin agresiune, pentru că altă metodă, acei angajați, nefiind instruiți cum să acționeze, să coopereze cu persoane cu dizabilități intelectuale sau fizice, recurg la diferite acțiuni de maltratare ca fiind unica soluție în acest caz.”

În acest context, Alexandru Zubco atenționează că în aceste instituții lipsesc mecanisme reale și eficiente de protecție a beneficiarilor împotriva oricăror forme de abuz, iar raportarea acestora rămâne la discreția instituțiilor. „E un mecanism bazat pe încredere. Totul ține de percepție și cât de bine managerul acestei instituții poate să țină sub control acești angajați și să le spună că trebuie sau nu să raporteze. Dar mai degrabă că nu vor raporta, pentru că majoritatea o să creadă că asta e ok și nici nu o să apeleze. Iar noi oricum nu o să aflăm tot ce se întâmplă acolo”, constată expertul, menționând că e de responsabilitatea autorităților publice să asigure mecanisme de raportare și protecție funcționale, dar și să asigure controlul în aceste instituții.

În concluzie, Zubco afirmă că situația din sistemul rezidențial nu avansează prea mult de la an la an din cauza subfinanțării sistemului și a lipsei de consecvență a autorităților. Totodată, expertul subliniază că la mijloc e nevoia de schimbare a atitudinii, să fie una mai umană față de rezidenți. „E cam pe loc, mimăm că lucrăm și avem grijă de oameni și investim resurse, dar neeficient, nu le direcționăm. Noi putem să vrem multe și să schimbăm în fiecare an viziunea, dar ideea trebuie să fie aceeași, în centrul atenției trebuie să fie persoana care are nevoi. Poți să ai programe foarte mari, dar dacă liniile bugetare nu sunt pe om, dar pe obiect mai mult, e o problemă. Omul are nevoie de 1,2,3,4 și la asta trebuie să răspundă banul, dar noi îi cheltuim tare aiurea, pentru că nu vrem cumva să schimbăm liniile bugetare. Poate mai e nevoie de ceva timp pentru ca să schimbăm atitudinea și să fim față de ei mai umani”, a subliniat el, menționând că e nevoie ca autoritățile să perceapă rezidenții ca pe o parte a societății și să dea dovadă de o implicare mai mare pentru a îmbunătăți calitatea vieții lor.

Dezinstituționalizarea se amână

Recunoscând indirect eșecurile Programului național de dezinstituționalizare pentru persoanele cu dizabilități, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a decis în 2023 să-l actualizeze. Programul ajustat era planificat să funcționeze până la sfârșitul anului 2028. „Prin modificările propuse, vrem să accelerăm realizarea acestui obiectiv și să ne asigurăm că persoanele cu dizabilități sunt integrate în societate și sunt capabile să trăiască independent”, declara atunci secretarul de stat al MMPS, Vasile Cușca. Deși Ministerul continuă să dea asigurări că dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilităţi este un obiectiv prioritar atât al Strategiei naționale de dezvoltare Moldova Europeană 2030, cât și al Programului de activitate al Guvernului, la aproape doi ani distanță, programul actualizat nu a fost aprobat.

Vasile Cușca a declarat pentru ZdG că necesitatea modificării proiectului reiese din schimbarea circumstanțelor, lipsa resurselor financiare, dar și din faptul că, pe parcursul ultimului an, a fost prioritizată reformarea sistemului de asistență socială, de care, susține el, depinde continuarea dezinstituționalizării. „Noi concomitent lucrăm și pe dezinstituționalizare. Măcar că nu avem modificări la program, el este în vigoare și el nu ne încurcă acum la ceea ce facem noi. Pur și simplu, noi am vrut să scoatem în evidență elementele ce țin de crearea și dezvoltarea de servicii, și anume ca responsabilitatea să revină Agențiilor și Structurilor teritoriale de asistență socială formate ca urmare a reformei sistemului social. Plus, acum lucrăm la un plan de transmitere a celor 29 de case și locuințe protejate de la centrele respective la Agențiile teritoriale de asistență socială, care vor fi responsabile de gestionarea lor și crearea altor servicii de genul dat în continuare. Acesta va fi elementul principal al programului actualizat, plus accentul pe prevenirea instituționalizării”, a precizat Cușca, menționând că noul program de dezinstituționalizare ar putea fi aprobat după ce vor fi clarificate atribuțiile Agențiilor teritoriale de asistență socială.

„Nu avem posibilități financiare”

Întrebat despre câte persoane își propun autoritățile să dezinstituționalizeze odată cu modificarea noului program, secretarul de stat a precizat că nu va fi posibilă integrarea socială a tuturor rezidenților într-o perioadă scurtă de timp din cauza lipsei posibilităților financiare. „Noi și în vechiul program, dar și în ceea ce ne propunem să modificăm, tare mult ne dorim ca să dezinstituționalizăm toate persoanele, dar din analizele care au fost făcute, constatăm că dezvoltarea unui asemenea număr de servicii într-o perioadă scurtă de timp e foarte costisitoare. Noi putem să fim așa de ambițioși, dar nu avem posibilități financiare să investim într-o perioadă scurtă de timp în aceste servicii”, a declarat Cușca.

Cât despre mecanismele de protecție a rezidenților față de orice formă de abuz, din discuția cu secretarul de stat reiese că acestea se limitează la regulamentele interne ale centrelor de plasament, monitorizările din partea organizațiilor neguvernamentale și ale Ombudsmanului. Printre altele, acesta a menționat că „ieșim și noi în teritoriu, la fața locului, monitorizăm.” Totodată, ca mecanism de notificare a abuzurilor din partea rezidenților, Cușca a făcut referire la serviciul de asistență telefonică gratuită pentru persoanele cu dizabilități, în ciuda faptului că doar un număr mic dintre rezidenți au telefoane mobile. Secretarul de stat admite totuși că „sunt anumite probleme” în ceea ce privește respectarea drepturilor rezidenților, dar susține că el încearcă să înțeleagă „și angajații din instituție care sunt suprasolicitați”.

Întrebat însă dacă există un mecanism la nivel național de instruire a angajaților ce oferă servicii de îngrijire în centrele de plasament, Cușca a declarat că acesta este abia în proces de elaborare și că în prezent, angajaților le sunt oferite doar instruiri tematice, puse la dispoziție, în mare parte, de organizațiile neguvernamentale.

Totodată, referitor la domeniul ocupațional al rezidenților, secretarul de stat consideră că ar fi mai eficientă dezvoltarea deprinderilor de viață ale beneficiarilor abia după dezinstituționalizarea și plasarea lor în serviciile alternative din comunitate.

„Cimitirul, asta este casa noastră”

Între timp, Necunoscuta a decedat, fiind una dintre cele 308 persoane care au decedat în total în cele șase centre de plasament de la începutul procesului de dezinstituționalizare, din 2018 până la finele anului 2023. Prin comparație, în aceeași perioadă, datele oferite de MMPS arată că numărul persoanelor integrate social este de aproape trei ori mai mic – 133 de persoane, dintre care 32 au fost doar transferate în alte instituții. Totodată, alte 131 de persoane au fost instituționalizate primar, iar 9 persoane au fost instituționalizate repetat, în ciuda eforturilor autorităților de a reduce numărul instituționalizărilor.

ZdG a insistat să viziteze mormântul Necunoscutei. Atât centrul de la Bădiceni, cât și celelalte instituții rezidențiale, au amenajat cimitire pentru persoanele cu dizabilități separate de cele din comunitate. Astfel, plimbându-ne printre cele circa 100 de morminte amplasate pe același deal din Bădiceni, la câțiva kilometri de instituție, nu reușim să identificăm mormântul Necunoscutei. Observăm doar că există o singură cruce ruginită pe care nu este indicat nimic.

În ultima zi petrecută la centrul de la Bădiceni, Nicolai, un bărbat de 70 de ani, s-a așezat pe scaunul din ograda instituției să-și fumeze jumătatea de țigară –  recompensa din partea infirmierei, după ce spune că l-a obligat să spele podelele în toată grupa. „Dacă nu îi ajuți, nu-ți dau voie afară. Iată așa e la ei”, explică el. În timp ce trăgea ultimul fum, o altă rezidentă zice că vrea acasă. La care Nicolai îi răspunde ironic și resemnat: „Cimitirul, asta este casa noastră.”