VIDEO „Beneficiarii” abuzului. Bătuți cu polonicul în cap, exploatați prin muncă până la deces și abuzați sexual în schimbul țigărilor

Zidurile înalte de piatră ale centrelor de plasament pentru adulți din țară, care găzduiesc în mare parte persoane cu dizabilități intelectuale și psihosociale, ascund un șir de abuzuri grave. „Beneficiarii” centrelor – așa cum numesc autoritățile rezidenții – trăiesc în condiții inumane și degradante, sunt bătuți cu polonicul în cap până ajung la spital, sunt exploatați prin muncă până la deces, abuzați sexual în schimbul unor țigări și apoi bătuți pentru a nu divulga violul.

Pe parcursul ultimilor doi ani, ZdG a documentat din interior unul dintre cele cinci centre de plasament din țară și oferă detalii despre cum autoritățile statului eșuează în procesul de protecție și respectare a drepturilor persoanelor cu dizabilități instituționalizate. Atenționăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional. 

La 12 ani distanță de la scandalul în urma căruia Stanislav Florea, medic psihiatru la  centrul de plasament din Bălți, a fost condamnat pentru violarea a 16 rezidente, autoritățile statului nu au reușit să dezvolte mecanisme eficiente de protecție a persoanelor cu dizabilități din instituțiile rezidențiale împotriva oricăror forme de abuz, la fel ca și mecanisme de notificare a acestora din partea rezidenților. Totuși,  când astfel de cazuri sunt raportate, atât reprezentanții centrelor de plasament, cât și autoritățile statului, pun la dubii autenticitatea declarațiilor persoanelor cu dizabilități intelectuale. 

Aceste aspecte au fost remarcate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), care la sfârșitul lunii februarie a condamnat și criticat dur R. Moldova pentru sclavie, muncă forțată, tortură, discriminare și nerespectarea vieții private în cazul unei rezidente dintr-un astfel de centru. 

Nota redacției: ZdG a vizitat pentru prima dată Centrul de Plasament Temporar pentru Persoane cu Dizabilități adulte (CPTPD) din Bădiceni, raionul Soroca în luna martie 2023. Am revenit în septembrie 2023. În cele trei săptămâni cumulativ petrecute în cadrul instituției, am documentat din interior cum decurge viața rezidenților, am discutat cu zeci de rezidenți și angajați ai centrului, cu scopul de a înțelege și a reda care este situația reală din acest centru de plasament. Pe parcursul ultimului an și jumătate, am documentat de la distanță instituția, dar și cum funcționează întregul sistem rezidențial din R. Moldova, analizând rapoarte, documente, hotărâri judecătorești, am discutat cu experți în domeniu și totodată am menținut contactul cu unii rezidenți, dar și cu unii actuali și foști angajați ai Centrului de la Bădiceni. În unele cazuri, am evitat să divulgăm identitatea persoanelor vizate  pentru a proteja victimele abuzurilor, ținând cont de climatul din instituție. CPTPD Bădiceni este prezentat ca studiu de caz, situația în celelalte centre de acest tip din țară fiind una similară, așa cum am constatat în urma documentării materialului. Scopul articolului nu este de a denigra instituția sau anumite persoane, ci de a arăta cum autoritățile R. Moldova, în ciuda eforturilor de reformare a sistemului rezidențial, eșuează în procesul de protecție și respectare a drepturilor  persoanelor cu dizabilități la 15 ani distanță de la asumarea unor angajamente internaționale în acest sens. Înainte de publicarea materialului, ZdG a informat Oficiul Avocatului Poporului despre abuzurile descoperite, pentru ca instituția să protejeze victimele.

Izolați pe un deal din Bădiceni

Un drum lung, de piatră, cu ogoare de ambele părți, duce spre CPTPD Bădiceni. Cele două clădiri pătrate din beton, construite între anii 1940 și 1960, alcătuiesc complexul care-i găzduiește pe cei circa 300 de oameni, cu o proporție aproape egală între femei și bărbați. Cel mai tânăr rezident are 23 de ani, iar cel mai vârstnic – peste 70. Majoritatea au dizabilități intelectuale și psihosociale, iar unii se confruntă cu dizabilități fizice sau probleme neurologice.

O bună parte dintre rezidenții centrului nu și-au cunoscut niciodată familia, iar alții au fost aduși și uitați în instituție chiar de rudele lor. Astfel, neacceptați ca membri de familie sau ca prieteni, stigmatizați și percepuți drept periculoși pentru societate, așa cum arată studiile, acești oameni au fost excluși social și au ajuns izolați pe dealul din Bădiceni, la 5 km distanță de cea mai apropiată localitate. Acolo, ei își petrec viața după un zid de piatră de câțiva metri, care separă întreaga comunitate de lumea din afară, sub supravegherea statului timp de 24 de ore din 24. 

„Aici mureau pe un capăt beneficiarii”

„La noi aici e ca la închisoare”, ne-a zis unul dintre paznicii instituției, numiți și „надзиратели” (temniceri, n.r.) de rezidenți și angajați, în timp ce descuia lacătul porților de fier pentru a ne permite să ieșim de pe teritoriul centrului. Alături de noi, Mihai Ghimpu, unul dintre rezidenții centrului, își mânuiește grăbit scaunul cu rotile ca să iasă prin porțile instituției în care locuiește de jumătate de secol. Reușește să iasă, apoi își deschide larg brațele și exclamă: „Libertate!”

Mihai avea 54 de ani atunci când l-am întâlnit la începutul lunii martie 2023. A ajuns în instituție în 1975, pe când avea șase ani. „Socotiți câți ani am învârtit, viața mea mi-am pierdut-o aici”, constată el, mâhnit. A fost adus de părinții săi, care nu aveau posibilitatea să întrețină pe atunci cei șase copii, motiv pentru care l-au lăsat în grija statului. În acea perioadă, Centrul era casă pentru copiii cu dizabilități fizice. Ulterior, la sfârșitul anilor ‘80, după ce au crescut copiii, instituția a fost transformată într-un internat psihoneurologic, așa cum au fost numite actualele centre de plasament până în 2018. Cu alte cuvinte, instituția s-a reformat de câteva ori, dar el tot acolo a rămas. 

„E tare adâncă istoria acestui internat. În anii ‘90 era groaznic. Până în 2009, când s-a început cu drepturile omului, am suferit mult, am scăpat ca frunza pe apă. Tare greu am dus-o noi. Aici mureau pe un capăt beneficiarii. Nu erau îngrijiți, nu erau medicamente, slab eram hrăniți, mâncam doar mămăligă. Mai în scurt, nu doresc la nimeni”, remarcă Mihai, în timp ce-și încruntează fruntea a durere și regret.

În acea perioadă, bărbatul a locuit într-o debara de circa trei metri pătrați, fără geam sau vreo altă sursă de ventilare. Relata că și-a cioplit ușa în partea de sus și de jos pentru aerisirea spațiului. Deși remarcă faptul că a trăit ca într-o celulă de închisoare, spune că e, cel puțin, mulțumit că avea intimitate și că și-a adaptat debaraua conform propriilor necesități locomotorii.

Cu toate acestea, spațiul în care a locuit, la fel ca și condițiile generale din cele cinci instituții de acest tip din țară, nu respectă în mod clar standardele minime de trai și îngrijire, deoarece nu sunt adaptate la necesitățile fizice și intelectuale ale rezidenților, ceea ce le încalcă grav dreptul la un trai decent și împotriva oricăror forme de rele tratamente, au concluzionat experții naționali și internaționali. În 2020, Comisarul Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului și ulterior, în 2023, Ombudsmanul, au subliniat că rezidenții sunt adesea plasați în camere supraaglomerate, în condiții de igienă și securitate relativ precare și că starea unor instalații sanitare este deplorabilă, nereușind să asigure standarde de viață adecvate și dreptul la intimitate.

„Pentru o țigară lucrează toată lumea aici”

În timp ce contemplam apusul unei zile de martie, așezați pe scaunele de lemn amplasate lângă crucifixul din fața porții centrului, Mihai Ghimpu se prezintă drept un lider informal al instituției, mai ales că numele lui coincide cu cel al unui fost președinte interimar de țară, așa cum remarcă el, glumind. Din relatările sale reiese că liderii informali, cu precizarea că ar fi mai multe persoane aflate într-o astfel de poziție de autoritate, gestionează alți rezidenți, pe care îi trimit la muncă, iar ei sunt cei care le colectează banii, oferindu-le în schimb țigări. „Pentru o țigară lucrează toată lumea aici”, susține Mihai, menționând că liderii informali primesc astfel de „приказ” (comandă, din rusă, n.r.) de la personalul instituției, iar ei sunt cei care „исполняют” (execută, din rusă, n.r.) din frica de a nu le fi îngrădit liberul acces în afara instituției.

Între timp, în 2023, din banii oferiți de o instituție internațională, Mihai Ghimpu și-a procurat o casă într-o localitate din apropierea instituției, în care s-a mutat împreună cu soția și fiul său la începutul anului 2024.

Relațiile dintre rezidenți despre care vorbea Ghimpu au fost remarcate și de reprezentanții Direcției prevenirea torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului  urmare a unei vizite de monitorizare a instituției din octombrie 2023, care subliniază că ele par să fie tolerate de personal.

Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) a detaliat într-un raport din 2019 că există rezidenți și chiar angajați care „dau beneficiarii” la muncă în satul Bădiceni. Experții IDOM concluzionau că o parte dintre rezidenții centrului sunt antrenați în munci agricole sau gospodărești, lucru pentru care uneori sunt remunerați cu sume între 10 și 50 de lei pe zi sau, mai rău, serviți cu „mâncare de casă”, alcool sau țigări. Totodată, din discuțiile ZdG cu unii angajați și rezidenți ai centrului, reiese că rezidenții sunt implicați în activități de curățenie sau de îngrijire a altor „beneficiari” pe teritoriul instituției, fiind, de asemenea, stimulați cu țigări sau alcool.

Circa 20 de rezidenți, independent unii de alții, care au discutat cu ZdG, au confirmat aceste lucruri, menționând că în unele cazuri, au lucrat împotriva voinței lor din frica de violență psihică sau fizică și că trebuie să fie vocali, insistenți pentru a primi banii munciți. Mai mult, experții IDOM notau că mulți dintre rezidenții centrului sunt luați acasă de către angajații instituției pentru a-i implica în treburile gospodărești, lucru remarcat și de ZdG în timpul vizitelor în cadrul instituției.

„Dacă nu te duci, te amenință, te pedepsesc”

Corina (nume schimbat, n.r.) este una dintre rezidentele care a declarat pentru ZdG că este nevoită să presteze muncă neremunerată pentru un cuplu de angajați ai CPTPD Bădiceni. Inițial, rezidenta a ezitat să povestească, menționând că în instituție nu se dă voie să „stukanești” (să pârăști, n.r.), menționând că îi este frică să nu primească aminazin – medicament folosit pentru constrângerea chimică a rezidenților agresivi, ori să fie trimisă la spitalul de psihiatrie din Bălți.

Femeia trecută de 50 de ani a schimbat mai multe centre rezidențiale de-a lungul vieții sale, după ce mama sa a abandonat-o la scurt timp după naștere. În ultimii 20 de ani, ea locuiește în instituția din Bădiceni, unde spune că duce o viață mizerabilă și visează să o părăsească pentru a-și găsi un loc de muncă stabil. Afirmă însă că este descurajată în acest sens chiar de lucrătorii centrului.

În timp ce discutam cu ea în prima zi a celei de-a doua vizite a ZdG la instituția din Bădiceni, în septembrie 2023, „Старшая” (superioara, traducere din limba rusă, n.r.), așa cum o numesc rezidenții pe Aliona Palamari, asistenta socială superioară a instituției, care gestionează activitatea infirmierilor centrului, o suna insistent, încercând să o convingă să ducă la păscut vacile familiei sale.

Deși inițial Corina se opunea vehement, totuși, la insistența soțului asistentei sociale, Serghei Palamari, angajat în calitate de paznic în cadrul instituției, a acceptat în cele din urmă. „Ce să fac, dacă nu te duci, se supără ei. Ca și cum te amenință, te pedepsesc. Te țin aici, nu te lasă în sat, nicăieri”, explică femeia, în timp ce ne plimbăm cu ea a doua zi pe imașul din apropierea satului Bădiceni, acolo unde, împreună cu o altă rezidentă a centrului, avea grijă de animalele lucrătorilor centrului.

„Deja nu mai pot, îți spun sincer. Eu nu pot scăpa de dânșii”

În cele circa 70 de discuții ulterioare, telefonice și prin intermediul rețelelor sociale, pe care ZdG le-a avut cu Corina pe parcursul ultimului an, femeia era de obicei pe câmp, îngrijind animalele – indiferent de timpul de afară. Programul ei începe de obicei între orele 9:00 – 10:00 ale dimineții și se încheie odată cu asfințitul soarelui, în funcție de sezon. De cele mai multe ori, spune ea, primește doar țigări și alcool drept recompensă și foarte rar – câte 50 de lei. „Nu mi-a mai dat nimic, nici primul, nici al doilea, nici al treilea an (…) Nu te plătesc ei, îți dau țigări, mâncarea ți-o socoate, mai cumpără acolo vreo pereche de pantaloni ori de îmbrăcat”, relatează rezidenta. „Deja nu mai pot, îți spun sincer. Eu nu pot scăpa de dânșii, înțelegi?” spune disperată Corina, menționând că a încercat să fugă, însă a fost oprită de proprietarul animalelor.

Așa cum am constatat urmare a discuțiilor, dar și reieșind din confirmările unor localnici, angajați și alți rezidenți ai centrului, femeia a muncit aproape zilnic, cu mici întreruperi, începând cu luna septembrie 2023 și până în februarie 2025.

În ciuda faptului că în marea parte a timpului era pe deal cu animalele, Corina  susține că este angajată oficial la centrul de plasament în calitate de infirmieră, însă  nu cunoaște ce se întâmplă cu salariul ei de funcție. „Nu primesc nimic. Eu nu îi văd. Eu nu știu ce face ea”, spune Corina, precizând că banii sunt gestionați de familia angajaților centrului de animalele cărora are grijă. Aceste informații au fost confirmate și de o sursă a ZdG care a vorbit sub protecția anonimatului.

Ea susține că în locul ei, de fapt, ar munci un alt rezident. „Cum? Dacă toată ziua stau aici. Eu o să mă calicesc cu vacile astea. Eu noaptea nu pot dormi, așa de tare mă dor picioarele. Și mai vii acasă și încă trebuie să le speli vesela lor, trebuie să le dai la iepuri mâncare. Ei nimic nu fac. Cum au mâncat, așa și lasă vesela. Trebuie să vii de la deal să le speli lor vesela”, povestește femeia.

„Vrea mai repede să moară”

În luna iulie a anului trecut (2024), în ciuda avertizărilor privind codul roșu de caniculă, o surprindem pe Corina din nou pe imaș cu vacile. Ajunsă la limita puterilor, femeia vorbește despre căldura insuportabilă și zice disperată că „vrea mai repede să moară”. Tot atunci, Corina a menționat că un alt rezident al instituției a murit în timp ce, la fel ca ea, avea grijă de animalele acelorași doi angajați ai centrului.

Petru Borta, un vechi rezident al centrului, ar fi fost responsabil pentru animalele celor doi angajați înainte ca într-o zi, spre sfârșitul lunii iunie 2021, să plece cu vacile pe dealuri, dar să nu se mai întoarcă. „Ei au umblat și l-au căutat o noapte și nu-l găseau. Abia spre dimineață l-au găsit”, a povestit un angajat al centrului, care a vorbit sub protecția anonimatului.

Potrivit datelor de pe crucea sa de mormânt, bărbatul a decedat cu doar câteva zile înainte să împlinească 58 de ani, în urma unui stop cardiac. Atât angajata centrului, cât și mai mulți rezidenți, susțin că în căutarea lui a fost antrenată poliția. În răspunsurile oferite ZdG însă, atât Inspectoratul de Poliție Soroca, cât și Procuratura Soroca, precizează că decesul bărbatului nu a constituit obiect de investigaţie în vreun proces penal.

„«Mămic’, dar tăticul o să vină?» De unde să vină? Din mormânt?”

Acesta însă nu e unicul caz în care un rezident decedează în timp ce prestează munci pentru angajații centrului. Patru ani în urmă, Elena Fărâmă, o altă rezidentă a centrului, și-a pierdut soțul, pe Vasile Pincovschi, într-un accident de muncă. În acea zi, așa cum relatează Elena, dar și unii lucrători ai instituției, bărbatul, împreună cu alți câțiva rezidenți, executau lucrări de demolare în gospodăria unei infirmiere a centrului, mai exact, a mamei asistentei sociale la care muncește Corina. „S-a dus la serviciu la Dărcăuți, să dea jos o bașcă. Nu o luat peretele de sus la stricat, dar de jos. Partea de sus a căzut peste el și l-a ucis”, relatează femeia.

Deși ar fi fost chemată salvarea, Vasile Pincovschi ar fi decedat în drum spre spital. Cu toate acestea, într-un răspuns oferit de Procuratura Soroca pentru ZdG, organele de drept precizează că procesul penal a fost clasat „din motiv că fapta nu întruneşte elementele unei infracţiuni”.

În timp ce răsfoiește un album, Elena se oprește la o fotografie în care este portretizată, radiind de fericire, alături de Vasile. Cei doi au format un cuplu mai bine de zece ani și au împreună un băiețel, instituționalizat și el într-un alt centru de plasament pentru copii, întrucât creșterea copiilor în instituțiile rezidențiale pentru maturi este interzisă. „Când mă duc să-l vizitez, mă întreabă: «Mămic’, dar tăticul o să vină?» De unde să vină? Din mormânt?” întreabă, cu vocea tremurândă, Elena.

„Ei, cui să-i spui dacă ei toți sunt acolo în legătură?”

Pe parcursul documentării, ZdG a discutat cu alți cinci rezidenți care au lucrat pentru familia celor doi angajați ai centrului. Unii dintre ei erau trimiși împreună cu Corina pe deal pentru a avea grijă de animale, iar alții erau antrenați în activitățile gospodărești ale familiei celor doi. Totodată, doi dintre ei susțin că au fost bătuți de angajatul centrului, în timp ce Corina afirmă că au existat tentative de violență și în privința ei. „Ei, cui să-i spui dacă ei toți sunt acolo în legătură? Cui să mă jelui?” întreabă retoric femeia.

Întrebarea Corinei își are locul. Aliona și Serghei Palamari, proprietarii animalelor de care au grijă rezidenții centrului, sunt cumnata și, respectiv, fratele actualului director al centrului de plasament, Vasilii Palamari. Serghei Palamari, veterinar de profesie, lucrează în calitate de paznic în cadrul instituției, la care ar fi fost angajat în calitate de infirmier în 2023, la scurt timp după ce a fost condamnat la doar 160 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, pentru că a încercat să-și omoare vecinul, înțepându-l și lovindu-l peste diferite părți ale corpului cu o furcă, așa cum arată sentința consultată de ZdG.

Inițierea unei cauze penale și presiuni pentru retragerea declarațiilor

Nota redacției: Pentru a proteja rezidenta și pentru a face posibilă publicarea acestui articol, ZdG a semnalat cazul Oficiului Avocatului Poporului. După o vizită de monitorizare la instituție, reprezentanții oficiului s-au sesizat și au denunțat cazul la organele procuraturii. Astfel, la 14 ianuarie 2025, Procuratura raionului Soroca a inițiat o cauză penală pentru trafic de ființe umane în scopul exploatării prin muncă, de către două sau mai multe persoane, în cadrul căreia reportera ZdG a depus declarații în calitate de martoră la 20 februarie 2025.

Corina a relatat pentru ZdG că angajații centrului pentru care a muncit fac presiuni în privința ei pentru a-și retrage declarațiile depuse la organele de urmărire penală. Același lucru a fost confirmat și de avocata ei, Tatiana Catana, care a solicitat transferarea ei într-un alt centru de plasament până la stabilirea circumstanțelor cazului, menționând că investigațiile organului de urmărire penală sunt lente și tardive, respectiv – ineficiente.

Totodată, Catana a punctat că lipsa resurselor financiare pentru nevoile individuale ale persoanelor cu dizabilități instituționalizate le determină pe acestea să meargă la munci în comunitate, unde sunt supuse riscului exploatării, mai ales, în lipsa unor reguli clare privind protecția și monitorizarea lor din partea administrației instituției. 

„Sunt puțin stupefiată de cum se întâmplă lucrurile. În primul rând, mi se pare că nu există reguli foarte clare despre protecția acestor persoane. Chiar dacă există lege cu privire la persoanele cu dizabilități, ea este declarativă, la modul practic, mi se pare ieșit din comun că o persoană care stă într-o instituție și ar trebui să se bucure de protecția autorităților prin intermediul administrației din această instituție, asistenți sociali, juriști, nimeni nu-și pune întrebarea. Oamenii pleacă, muncesc, nu primesc bani – este o problemă destul de gravă. (…) Alt aspect, am remarcat că persoanele sunt plasate în instituție, sunt la întreținerea statului în întregime, dar întreținerea statului este standardizată – hrană, îmbrăcăminte, cazare. Acest lucru însă nu este suficient pentru a considera că persoana are o independență. (…) Mulți dintre ei nu au nici indemnizație, ele sunt vărsate în instituție pentru întreținerea lor. Deci, ei rămân fără bani. Iată aici apare problema pentru care mulți dintre ei cad în asemenea probleme, cazuri de exploatare, pentru că ei vor să aibă un ban, să aibă și ei posibilitatea să se simtă oameni în același fel ca toți ceilalți din comunitate”, ne-a relatat avocata.

„Nu am obijduit eu pe nimeni”

Serghei Palamari a declarat pentru ZdG că nu a supus-o pe Corina muncilor forțate, ci a luat-o să muncească la solicitarea ei. El confirmă că rezidenta lucra între patru și șase zile pe săptămână pentru familia sa, dar susține că avea libertatea să plece la centrul de plasament. Cât despre remunerarea ei, acesta a spus inițial că s-a înțeles cu ea să-i cumpere tot de ce are nevoie, iar ulterior a declarat că îi plătea câte 100 de lei pe zi. De asemenea, Palamari recunoaște că nu avea un contract de muncă cu Corina, dar afirmă că aceasta ar fi refuzat semnarea unui astfel de document din cauza dependenței ei de alcool. Angajatul centrului a invocat frecvent pe parcursul discuției pretinsa dependență de alcool a Corinei, insinuând că aceasta ar putea influența acuzațiile ei, deși, în discuțiile cu ZdG, femeia nu era sub influența alcoolului.

De asemenea, Serghei Palamari recunoaște că nu plătea ceilalți rezidenți implicați în îngrijirea animalelor, dar le cumpăra țigări și dulciuri. Bărbatul justifică lipsa remunerării celorlalți rezidenți, spunând că nu avea nevoie de ajutorul lor, invocând că aceștia ar fi fost invitați de Corina să meargă pe deal. „Anul acesta, ea mi-a zis să-i dau voie să-și ia un ajutor – ca să-i țină de urât și când îi lua, am întrebat-o ce o să trebuiască pentru ei. «O să trebuiască să-i hrănești și să le dai țigări.» Asta o să fie sub răspunderea ta. Eu o să le dau tot ce trebuiește. Și deja ce spunea, aceea îi dădeam”, explică angajatul centrului, subliniind că „mie îmi era de ajuns un singur om”.

Totodată, Palamari neagă aplicarea violenței asupra rezidenților, menționând că „nu am obijduit eu pe nimeni”. Soția sa, Aliona Palamari, nu a răspuns la numeroasele apeluri ale ZdG. 

Directorul instituției, Vasilii Palamari, ne-a declarat că în discuțiile sale cu Corina nu a observat să fie vreo problemă și că nu era la curent cu alte persoane rezidente implicate în activitățile gospodărești ale celor doi angajați. În același timp, el recunoaște că mecanismele de protecție ale rezidenților împotriva muncii forțate și altor abuzuri, implementate în prezent la nivelul instituției, dar și la nivel național, sunt insuficiente și afirmă că este necesar să fie dezvoltate reglementări mai complexe și sofisticate în acest sens. „Sunt persoana care ar fi cea mai interesată ca organele competente ale statului să clarifice. Sunt sigur că nu am nicio atribuție în cazul dat. Poate trebuia să fiu mai strict în privința dată, însă dacă ne referim la acest caz, din materiale, reiese că ea lucrează la familia dată de trei-patru ani. Eu activez de doi ani și cinci luni”, a precizat directorul instituției.

Totodată, acesta afirmă că nu are atribuție cu numirea fratelui său în funcție, menționând că „nu a fost angajat de mine. În perioada în care a fost angajat, eram după hotarele R. Moldova”.

Violență: bătută cu polonicul în cap

Pe parcursul documentării, majoritatea rezidenților de la CPTPD din Bădiceni care au discutat cu noi au făcut alegații de abuz fizic și psihologic, fie în privința lor, fie în privința rezidenților cei mai vulnerabili. Totodată, alegațiile au fost confirmate și de un angajat al centrului care a vorbit sub protecția anonimatului.

De altfel, existența fenomenului violenței în instituție este confirmată și de condamnarea unei infirmiere, care datează din februarie 2024. Într-o dimineață de noiembrie a anului 2020, Ecaterina, rezidenta centrului, era așezată la podea, cu pieptul stâng dezgolit și vânăt, aproape de culoare neagră. Femeia avea hematoame pe abdomen și pe spate, iar în cap – răni proaspete, care sângerau.

Lilia Andriuță, infirmiera responsabilă în acea zi de grupa Ecaterinei, a chemat asistenta medicală, iar rezidenta a fost internată de urgență în spital și operată. Ulterior, organele de drept au intentat un dosar penal pe numele infirmierei, învinuind-o că a bătut-o pe Ecaterina cu un băț și cu un polonic în cap, piept și spate.

„Lilia a lovit-o cu polonicul peste mână, din motiv că Ecaterina se băga la căldarea cu mâncare”, le-a spus anchetatorilor Larisa Cociu, o altă rezidentă a centrului, martoră a incidentului. Același lucru a fost confirmat și de Aliona Smoleanicova, rezidenta instituției care a găsit un băț și un furtun pe patul angajatei  după ce a văzut spatele roșu și umflat al Ecaterinei.

Lilia activa de 29 de ani în centrul de la Bădiceni. În dimineața în care Ecaterina a fost găsită la podea, infirmiera tocmai își începuse tura de 24 de ore. Deși, preluând tura, conform atribuțiilor de serviciu, ea urma să verifice starea rezidenților și să facă însemnări în registrul de schimbare a turei, femeia nu a făcut-o. Astfel, infirmiera nu și-a asumat responsabilitatea pentru starea Ecaterinei, insinuând că rănile i-ar fi fost cauzate înainte ca ea să-și înceapă tura. „Lilia deseori bătea fetele și de aceea ultimele nu o sufereau. Odată, Lilia o lovit-o pe Ecaterina cu încălțăminte peste față, deoarece ultima i-a refuzat să-i facă masaj”, a mai adăugat Larisa, ale cărei declarații sunt susținute și de cealaltă rezidentă care a depus declarații în fața magistraților. „Toate beneficiarele nu o stimează pe Andriuță, ultima strigă la beneficiari, se poartă rău cu fetele.”

Deși potrivit prevederilor legale, infirmiera urma a fi suspendată din funcție până la elucidarea circumstanțelor cazului, ea a continuat să lucreze până în vara anului 2023. Atunci, magistrații primei instanțe din Soroca au găsit-o vinovată de tortură, tratamente inumane și degradante, motiv pentru care i-au stabilit pedeapsa de 4 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare pe un termen de 3 ani. Infirmiera nu a atacat în instanța ierarhic superioară sentința judecătorilor, fapt ce „denotă o acceptare tacită a vinovăției sale”, conchid magistrații. În schimb, considerând pedeapsa prea blândă, procurorii au atacat cu apel sentința primei instanțe, magistrații Curții de Apel Bălți însă au respins recursul. Între timp, Ecaterina a decedat.

Gardienii abuzurilor

În ultimii cinci ani, Oficiul Avocatului Poporului a semnalat în rapoartele sale anuale privind respectarea drepturilor și libertăților omului în R. Moldova despre cel puțin șapte cazuri de agresiune și rele tratamente comise de angajați față de rezidenții celor cinci centre de plasament. Trei dintre acestea au fost atribuite CPTCD Bădiceni, iar despre două dintre ele, reprezentanții instituției semnalează că „ating nivelul de agresivitate compatibil actelor de tortură”. „Angajații Centrelor trebuie să depună maximă diligență în onorarea atribuțiilor de serviciu. În aceeași ordine de idei, Avocatul Poporului nu admite practicile «solidarității în colectivele profesionale» în partea ce ține de mușamalizarea relelor tratamente. Orice acțiune care vine în atentarea drepturilor omului urmează a fi sesizată organelor de drept, iar persoanele vinovate urmează a fi trase la răspundere”, se arată în raportul instituției din 2020.

O altă hotărâre judecătorească din martie 2021 ridică dubii rezonabile în privința solidarității profesionale și a mușamalizării relelor tratamente evidențiate de Ombudsman. Un angajat al centrului de la Bădiceni solicita în instanță anularea ordinului de concediere și restabilirea la locul de muncă, după ce administrația centrului l-a demis pentru încălcarea gravă și repetată a obligațiunilor de serviciu. Mai exact, așa cum reiese din actul judecătoresc – pentru că ar fi agresat o rezidentă. În fața magistraților, angajatul a negat însă acest lucru, motivând că „în acţiunile sale nu au fost stabilite pricinuirea leziunilor corporale beneficiarei” și precizând că „raportul medicului legist a stabilit doar o echimoză pe braţul drept”. Întrucât bărbatul și directorul centrului de atunci, Ion Gulica, au ajuns de comun acord la tranzacția de împăcare, judecătorii au consfințit acest fapt și au dispus restabilirea bărbatului în funcția de infirmier. 

„El m-a umplut odată de sânge. Un pumn în față ca să nu pârăsc”

Rezidenta vizată în hotărârea instanței a relatat într-o discuție telefonică cu ZdG că, de fapt, bărbatul, aflat sub influența alcoolului, a bătut-o cu cruzime. „M-a bătut așa de tare, tocmai plângeam, mi se desfăcea capul în două. Cu picioarele în cap, în spate, cu mâinile în piept. Toată grupa era martor”, povestește ea. Deși afirmă că a relatat organelor de drept despre cele întâmplate, reprezentanții acestora  i-ar fi cerut să-l ierte. Astfel, bărbatul a fost sancționat doar contravențional „pentru injurie și huliganism nu prea grav”, se arată într-un răspuns oferit de Procuratura raionului Soroca.

Femeia mărturisește că nu este la prima experiență de acest fel. Rezidenta susține că a fost amenințată cu moartea și bătută de un alt infirmier, pentru că, așa cum reiese din declarațiile ei, le-a comunicat altor lucrători ai centrului despre faptul că a fost supusă abuzului sexual din partea lui. „El m-a umplut odată de sânge. Un pumn în față ca să nu pârăsc”, susține ea, relatând cu lux de amănunte abuzurile la care a fost supusă.

Totodată, rezidenta menționează că infirmierul ar fi întreținut relații sexuale abuzive și acțiuni perverse ce au caracter sexual și cu alte „beneficiare” ale centrului, menționând alte două femei. Atât ea, cât și o altă rezidentă care confirmă abuzurile fizice și sexuale din partea infirmierului, susțin că acesta le oferă în schimb țigări. „Pe el trebuie să-l închidă pentru ceea ce face, dar nu o să ne creadă nimeni și el o să ne bată”, conchide ea. Relatările ei au fost confirmare pentru ZdG de alți doi rezidenți, independent unul de altul.

Totodată, deși rezidenta susține că a comunicat administrației centrului de plasament despre abuzurile sexuale în privința ei, infirmierul continuă să activeze în cadrul instituției. Directorul centrului de plasament susține însă că nu cunoaște despre aceste abuzuri, precizând că „prima dată aud” și că știa doar că un astfel de caz ar fi avut loc în 2022, perioadă în care nu ocupa încă această funcție.

Pentru ZdG, Marin Cebotari, infirmierul căruia i se aduc acuzațiile, le-a negat, menționând că „așa ceva nu am făcut în viața mea”.

Despre fenomenul abuzurilor sexuale în aceste instituții se vorbește din 2013, când o rezidentă a CPTPD din Bălți și-a contactat rudele și le-a comunicat că este violată de medicul psihiatru al instituției. În 2020, Stanislav Florea a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare cu executare, după ce magistrații l-au găsit vinovat pentru violarea a 16 „beneficiare” ale centrului în perioada 2004-2013.

La 12 ani distanță, nu există încă un mecanism eficient privind protecția persoanelor cu dizabilități intelectuale și fizice din instituțiile rezidențiale împotriva oricăror forme de abuz, iar autoritățile statului eșuează în îndeplinirea obligației pozitive de a iniția și a conduce o anchetă penală efectivă, urmare a acuzațiilor de abuz sexual din partea rezidenților. Constatările aparțin reprezentanților Direcției împotriva torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului (CpPT) și se regăsesc într-un raport al instituției care se referă la omisiunea protecției rezidenților împotriva abuzurilor sexuale la Centrul de plasament din Cocieri. Raportul vizează două alegații de viol care s-ar fi produs în 2023: unul care ar fi fost săvârșit de un localnic în privința unei „beneficiare” și unul ce s-ar fi produs între rezidenți.

Urmare a monitorizării modului de intervenție, atât al reprezentanților centrului de plasament, cât și al organelor statului, reprezentanții CpPT au constatat că pe lângă faptul că protocoalele operaționale și regulamentele interne ale instituțiilor nu prevăd suficiente garanții și mecanisme de prevenire a formelor de abuz, nu există nici mecanisme eficiente de notificare a situațiilor de abuz de către rezidenți. Totuși, atunci când astfel de cazuri sunt raportate, atât autoritățile statului, cât și reprezentanții centrelor de plasament, pun la dubii autenticitatea declarațiilor oferite de persoanele cu dizabilități intelectuale.

Totodată, raportul remarcă faptul că legislația R. Moldova nu acordă protecție suficientă persoanelor din custodia centrelor de plasament în cadrul unor proceduri penale și nu conexează sectorul justiției și serviciile sociale în protejarea victimelor de viol la etapa incipientă. „Autoritățile naționale se limitează doar la asigurarea cazării și alimentării persoanelor cu nevoi speciale și practic deloc în asigurarea drepturilor fundamentale ale acestora”, conchid autorii raportului.

Centre ale corupției

În mod inevitabil, multe dintre aceste deficiențe pot fi atribuite corupției din sistem. Povestirile lui Mihai Ghimpu despre alimentația rezidenților corespund unui raport din 2007 al Curții de Conturi, care a constatat că rezidenții erau hrăniți cu seu de vacă și făină de porumb – livrate și servite în găleți de fier de 10 kilograme, o practică care continuă și în prezent, chiar dacă în acte era indicat că ei primeau o dietă variată, inclusiv până la un kilogram de miere per rezident pe lună.

Auditul financiar a arătat că administrația de atunci a instituției de la Bădiceni a achiziționat produse alimentare la prețuri exorbitante și folosea fondurile publice în alte scopuri decât cele aprobate. Cu alte cuvinte, erau trucate licitațiile, fiind depistate și cazuri de evaluare a unor oferte neautentice. Drept urmare, directorul instituției a fost demis în 2007. Cu toate acestea, în ciuda promisiunilor unei anchete penale, organele de drept din Soroca au afirmat într-un răspuns pentru ZdG că numele fostului director nu a figurat în vreo anchetă.

Ulterior, în 2008, funcția a fost preluată de Ion Gulica. În perioada lui, pe măsură ce alimentația rezidenților s-a îmbunătățit, pare că au „înflorit” și schemele din jurul licitațiilor de procurare a produselor. În 2015, Gulica a fost ales consilier în cadrul Consiliului comunal Bădiceni pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM). Astfel, datele de pe portalul achizițiilor consultate de ZdG arată că o bună parte din produsele alimentare erau livrate instituției de firme controlate de parlamentarul democrat de pe atunci, Oleg Sârbu, dar și de o serie de companii implicate în scandalul de corupție privind trucarea licitațiilor din 2016. Totodată, deși atunci organele de drept au depistat că întreprinderile livrau produse necalitative și alterate, ZdG a constatat că acestea au continuat să câștige licitații și să livreze produse atât instituției de la Bădiceni, cât și celorlalte centre de plasament.

„S-au îmbogățit, și-au făcut casteluri pe spatele acestor copii”

De exemplu, compania „Alim-Total”, condusă de Serghei Bahcivanji, condamnat în 2017 pentru trucarea unor licitații la achiziția produselor alimentare, a continuat să câștige licitații cu instituția de la Bădiceni până în 2023, iar în alte centre  continuă să o facă până în prezent.

„Câți au fost – șefi, directori și contabili, au furat și au învârtit. Învârtesc toți și învârtesc. (…) Ce să vorbim, lumea a făcut bani, s-au îmbogățit, și-au făcut casteluri pe spatele acestor copii. (…) Acela a nostru e milioner pe Soroca, fostul șef. El a simțit că e bâja și a ieșit”, relatează indignată o angajată a centrului, care a acceptat să discute sub protecția anonimatului.

Într-adevăr, Ion Gulica și-a depus demisia în 2022, după 14 ani de activitate. Plecarea lui coincide cu inițierea unui proces penal în privința decesului dubios al unei rezidente, așa cum reiese dintr-o expertiză medico-legală din 20 mai 2022. Cu toate acestea, atât Inspectoratul de Poliție Soroca, cât Procuratura Soroca, au negat într-un răspuns pentru ZdG că ar fi avut în gestiune cauze penale care să-l vizeze pe fostul director al instituției.

La plecarea din funcție, averea declarată a lui Gulica se estimează la puțin sub un milion – circa 800 de mii de lei, iar o bună parte a proprietăților au fost procurate după ce a preluat conducerea instituției din Bădiceni. Fostul director deține două case de locuit și alte două averi imobile, șapte terenuri agricole, un autoturism și un vehicul, dar și trei conturi bancare. 

Contactat de ZdG, Ion Gulica a declarat că achizițiile pentru produse au fost făcute prin licitații publice și că erau selectate companiile care propuneau cele mai mici prețuri. „Nicidecum nu s-a făcut ceva neregulamentar. Eu, pentru prima dată, aud că cineva de la Partidul Democrat ar fi avut firmele acestea”, a spus el.

De asemenea, Gulica a precizat că a demisionat din motive de sănătate și a negat că plecarea lui ar fi avut vreo legătură cu inițierea procesului penal.

În 2022, după plecarea lui, funcția a fost preluată de Vasilii Palamari, fost primar al comunei Bădiceni din partea Partidului Comuniștilor în perioada 2015-2019. Ulterior, Palamari a mai candidat de două ori la funcția de primar, în 2019 – reprezentând PDM și în 2023 – Partidul Acțiune și Solidaritate, însă fără succes. În martie 2023, la câteva luni de la numirea în funcție, actualul director declara că în ciuda eforturilor sale, furturile de produse alimentare și de bunuri din instituție continuă, precizând că a aplicat mustrări și a pornit anchete de serviciu în privința unor angajați pe care i-a surprins că taie din rația rezidenților și fură produsele. La doi ani de atunci, în martie 2025, Vasilii Palamari a declarat pentru ZdG că a reușit să prevină furturile de bunuri din instituție. „Eu am și dormit sub gardurile instituției pentru a preveni furturile de produse. Și consider că le-am prevenit. Am avut și persoane eliberate din serviciu. Am avut persoane din rude eliberate, adică nu de-ale mele rude, dar rude la rude, care s-au supărat și în prezent nu vorbesc, însă la lucru e lucru. La lucru trebuie să ne conducem de norma legală și să nu uităm că mâine putem să fim și noi în situația acestor beneficiari”, a concluzionat Palamari.

R. Moldova, condamnată la CtEDO pentru sclavie, muncă forțată, tortură și discriminare

La sfârșitul anului 2023, urmare a unei vizite întreprinse la centrul de la Bădiceni, reprezentanții Direcției prevenirea torturii din cadrul Oficiului Ombudsmanului atenționau că lipsește o monitorizare din partea administrației instituției în partea ce ține de condamnarea muncii forțate sau de exploatare. Olesea Doronceanu, șefa Direcției gestionarea cererilor și protecția persoanelor din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, susține că problema exploatării prin muncă a persoanelor cu dizabilități instituționalizate este una veche.

Acum trei ani, Doronceanu, în calitate de avocată din partea Institutului pentru Drepturile Omului, a reprezentat în instanța de judecată o fostă rezidentă a centrului de la Bădiceni. Potrivit ei, la cererea lui Iurie și Ludmila Pînzari, proprietarii unei ferme de vaci și de porci, situată pe teritoriul satului Cremenciug, raionul Soroca, administrația de atunci a centrului de plasament, în frunte cu Ion Gulica, a acceptat luarea de către respectiva familie a rezidentei, cu scopul de a fi „mireasă” pentru văcarul de la fermă.

Olesea Doronceanu susține că astfel, femeia a ajuns să fie exploatată prin muncă forțată și ulterior, supusă abuzurilor psihice, fizice și sexuale de către Iurie Pînzari timp de aproape cinci ani, între 2013 și 2018. Magistrații celor trei instanțe ierarhic superioare însă au achitat proprietarii fermei, invocând lipsa de probe. Avocata a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). 

Astfel, la 27 februarie 2025, Curtea a condamnat și criticat dur R. Moldova pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale reclamantei, inclusiv pentru sclavie, muncă forțată, tortură, discriminare și nerespectarea vieții private. Curtea a reținut că deficiențele existente în procesul de plasament și lipsa sprijinului adecvat acordat de autorități înainte și după plasarea reclamantei în familia Pînzari au creat un risc real și previzibil pentru trafic de persoane și exploatare. CtEDO a mai subliniat că împrejurările specifice ale cazului au generat o suspiciune credibilă cu privire la faptul că reclamanta ar fi putut deveni victima traficului de ființe umane sau a altor forme de exploatare, iar eșecul autorităților de a preveni și contracara aceste riscuri reprezintă o încălcare a obligațiilor pozitive ale statului în materia protecției persoanelor vulnerabile. Totodată, Curtea a concluzionat că autoritățile nu au furnizat un răspuns procedural adecvat în raport cu alegațiile evidente, conform cărora reclamanta ar fi fost supusă sclaviei și muncii forțate.

Cu privire la acuzațiile rezidentei privind abuzurile sexuale, Curtea a concluzionat că ancheta penală nu a îndeplinit standardele impuse de Convenție și a subliniat deficiențele în abordarea autorităților referitoare la credibilitatea declarațiilor rezidentei, constatând o lipsă de sensibilitate față de contextul cauzei și vulnerabilitatea acesteia. Judecătorii CtEDO au remarcat că în timpul audierilor, organele de poliție i-au adresat reclamantei o întrebare vădit inadecvată și dăunătoare – dacă i-a plăcut să întrețină relații sexuale cu Iurie Pînzari. Curtea a subliniat că această linie de interogare era nepertinentă din punct de vedere juridic, întrucât investigația ar fi trebuit să se axeze pe absența consimțământului.

De asemenea, Curtea a criticat atitudinea instanțelor naționale, care au considerat că plasarea unei femei cu dizabilități intelectuale dintr-o instituție psihoneurologică într-o familie în care urma să îndeplinească rolul de casnică sau parteneră pentru un bărbat nu ridică probleme legale. Curtea a subliniat că această abordare reflectă prejudecăți și stereotipuri de gen, bazate pe convingerea eronată că persoanele cu dizabilități intelectuale nu au autonomie și capacitate de acțiune, că rolul femeii este de a fi „gospodină” și că lucrul casnic prestat de femei nu are o valoare economică. Curtea a constatat că autoritățile naționale au manifestat o atitudine discriminatorie față de reclamantă, având în vedere statutul său de femeie cu dizabilități intelectuale. În special, autoritățile nu au ținut cont de vulnerabilitatea reclamantei, determinată de gen, dizabilitate intelectuală și antecedentele de instituționalizare, în momentul în care au evaluat percepția de către aceasta a  evenimentelor trăite. Curtea a reținut că autoritățile nu au asigurat ajustările procedurale esențiale care i-ar fi putut oferi posibilitatea de a obține dreptate.

În consecință, Curtea a acordat reclamantei 35 de mii de euro în calitate de  prejudiciu moral și 8587 de euro – pentru costuri și cheltuieli.

Nu există mecanisme clare și eficiente de protecție a beneficiarilor

Olesea Doronceanu, în calitate de reprezentantă a Oficiului Avocatului Poporului, susține că deși problema exploatării persoanelor cu dizabilități din centrele de plasament a fost constatată și semnalizată în repetate rânduri, autoritățile statului nu au dezvoltat, deocamdată, mecanisme clare și eficiente de protecție a rezidenților împotriva exploatării și muncii forțate. „Problematica este dublă. Dintr-un anumit punct de vedere, persoanele care sunt instituționalizate în cadrul centrului sunt persoane libere, care au discernământ și care au tot dreptul să părăsească teritoriul centrului și pot fi încadrați în câmpul muncii, atât în cadrul centrului cât și în comunitate. (…) În același timp, noi nu cunoaștem obligațiile administrației versus verificarea condițiilor de muncă sau unde pleacă beneficiarul când părăsește teritoriul centrului. Ar trebui să fie o procedură foarte clară de monitorizare și supraveghere”, afirmă ea.

Doronceanu precizează că statul are obligația pozitivă de protecție a rezidenților împotriva relelor tratamente, iar atât timp cât persoana este plasată într-un centru de plasament, responsabilitatea pentru siguranța ei îi revine anume instituției. „Acum, problema rezidă în faptul în ce măsură se implică centrul și autoritățile statului în momentul în care persoana părăsește centrul. Ei ar trebui să-și asume responsabilitatea și monitorizarea din simplul fapt că persoana care este instituționalizată este o persoană vulnerabilă, cu dizabilitate, care, în virtutea dizabilității, nu poate percepe riscurile la care poate să se expună.”

Astfel, reprezentanta Ombudsmanului subliniază că expunerea rezidenților la potențiale riscuri de a fi abuzați – exploatați prin muncă, atât de angajații unui centru sau în comunitate, reprezintă consecința unui management defectuos și a unei monitorizări necalitative a modului de viață și a activităților în care sunt încadrați beneficiarii.

„Majoritatea angajaților aveau unul sau doi beneficiari care erau doar «ai lor»”

Vanu Jereghi, directorului IDOM, monitorizează aceste instituții rezidențiale din 2003 și a fost apărătorul drepturilor omului care le-a vizitat pentru prima oară. Din rapoartele de monitorizare ale institutului pe care îl conduce, reiese că situația privind munca și remunerarea rezidenților este similară și în celelalte centre de plasament. „Noi am văzut în toți acești ani că atunci când ne apropiam de aceste instituții, în special în perioada strângerii roadei, spre exemplu, veneau microbuze la poartă care încărcau și descărcau beneficiarii. Îi luau cu ziua la muncă. (Agenții economici, n.r.) se înțelegeau cu administrația instituției, nici nu cu beneficiarii, și îi luau. Într-o altă instituție am depistat că lipseau 50 de persoane. Atunci am identificat o situație foarte urâtă, pentru că majoritatea angajaților din acea instituție aveau unul sau doi beneficiari care erau doar «ai lor». Și, toamna sau vara, când la sate se lucrează din greu, acești beneficiari lipseau din instituție”, a declarat expertul pentru ZdG.

Deși legislația R. Moldova obligă și oferă facilități întreprinderilor pentru  angajarea persoanelor cu dizabilități, în practică, acest lucru nu se întâmplă de cele mai multe ori, în primul rând, din cauza stigmatizării sociale, potrivit lui Jereghi. Pe parcursul anului 2023, expertul și colegii săi au monitorizat și promovat dreptul la muncă decentă al persoanelor cu dizabilități instituționalizate și au constatat că doar 2,5% din totalul persoanelor instituționalizate sunt angajate oficial în câmpul muncii.

„O mare parte dintre ei pot munci și ei vor să contribuie, doar că statul trebuie să facă o evaluare a capacităților lor”, spune Jereghi, precizând că în circumstanțele actuale și în condițiile în care rezidenții nu au cum să refuze și nu sunt remunerați echitabil sau chiar deloc, munca pe care o prestează pentru angajații centrelor poate fi calificată ca muncă forțată.

„Mâine-poimâine pot să ajung și eu într-un internat de ăsta”

În timp ce mergeam spre poartă pentru a părăsi instituția de la Bădiceni într-o seară de martie 2023, câțiva rezidenți ai centrului tocmai reveneau din localitate. „Aceștia sunt băieți de aici, vin de la lucru din sat. Ei lucrează prin sat. La mine mai vin, la altul se duce, mai taie niște lemne, mai iau bani, se mai duc săracii și mai iau câte o bere, vor și ei. Au și ei suflet”, ne-a spus infirmiera care ne acompania. 

„Eu, uneori, așa, mă duc acasă, stau așa și mă gândesc: Doamne  Dumnezeule, eu lucrez o zi și mă duc, dar să stai tu toată viața ta, iată așa (arată spre oamenii care se plimbă de colo-colo prin ogradă, n.r.). La unii mai vine câte cineva, la alții – nimeni. Stau și mă gândesc: Doamne, ce viață. Și apoi cineva zice: «Dap’ e nebun». Nu dă Doamne să ajungă nimeni. Viața e așa de imprevizibilă, oricine poate ajunge. Mâine-poimâine pot să ajung și eu într-un internat de ăsta”, adaugă ea cu o voce apăsată.

P.S. În partea a doua a anchetei veți afla câți bani din bugetul de stat investesc autoritățile pentru menținerea acestui sistem rezidențial, cum a eșuat reformarea sistemului, dar și ce spun autoritățile cu referire la situația actuală și viitorul acestor oameni.