Soția agentului de securitate ucis pe Aeroport se judecă cu statul pentru o indemnizație de 7,2 milioane de lei
Soția lui Igor Ciofu, agentul de securitate ucis în incinta Aeroportului Internațional Chișinău în seara zilei de 30 iunie 2023 de către un cetățean din Tadjikistan căruia i-a fost interzisă intrarea în R. Moldova, a dat în judecată instituția pentru care agentul lucra.
Femeia solicită o indemnizație de deces de aproape 7,2 milioane de lei și un prejudiciu moral în valoare de 400 de mii de lei. Dosarul este examinat la Judecătoria Chișinău, iar reprezentanții Aeroportului spun că instituția se va conforma actului judecătoresc care va fi emis pe acest dosar.
După incidentul armat de la Aeroport, Procuratura Generală a deschis un dosar penal, fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, fiind pus la începutul lunii martie curent sub învinuire pentru neglijență în serviciu.
Aeroportul – acționat în judecată de soția agentului de securitate ucis
La 30 iunie 2023, pe Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), gestionat de stat, un pasager care venea din Istanbul, despre care ulterior s-a aflat că este cetățean al Tadjikistanului, de unde a fugit pentru că ar fi comis o crimă, i-a împușcat mortal pe doi angajați ai instituțiilor de forță. Acestuia îi fusese interzis accesul pe teritoriul R. Moldova, pentru că nu ar fi putut explica motivul venirii sale la Chișinău și perioada șederii, după cum au declarat autoritățile.
Polițistul de frontieră, Serghei Muntean și inspectorul de securitate al AIC, locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Igor Ciofu, au fost victimele atacatorului, care a decedat și el urmare a rănilor pe care le-a primit atunci când a fost capturat de forțele de ordine.
Ziarul de Gardă a constatat că soția lui Igor Ciofu, în grija căreia au rămas trei copii, a acționat în judecată AIC, solicitând o indemnizație de peste 7 milioane de lei. Dosarul a ajuns pe masa magistratei Natalia Lupașcu de la Judecătoria Chișinău. La 1 martie 2024 a fost fixată prima ședință de judecată în acest dosar. Ședința însă nu a avut loc, în legătură cu participarea judecătoarei la Adunarea Generală a Judecătorilor.
Soția lui Ion Ciofu a refuzat să discute cu ZdG, precizând că este prematur să se expună pe marginea dosarului.
Anterior, din fondul de rezervă al Guvernului, familiile celor două persoane împușcate mortal la Aeroport au primit câte un milion de lei în calitate de ajutor material unic.
„Aeroportul se va conforma actului judecătoresc care va fi emis pe acest dosar”
Solicitați de ZdG, reprezentanții AIC au comunicat că în cererea de chemare în judecată depusă de soția inspectorului de securitate omorât la 30 iunie 2023 aceasta a solicitat din partea Aeroportului o indemnizație unică de deces în valoare de peste 7,2 milioane de lei, precum și prejudiciu moral în valoare de 400 de mii de lei.
„Deoarece cauza civilă care se află la momentul actual la Judecătoria Chișinău vizează unele aspecte care formează obiectul și a unei cauze penale, la această etapă vă putem comunica doar faptul că de către Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” este asigurată prezența la toate ședințele de judecată, precum și prezentarea referinței și a tuturor actelor necesare unei examinări juste și obiective”, ne-au comunicat reprezentanții Aeroportului.
Întrebați dacă vor satisface solicitarea și vor achita prejudiciul solicitat, reprezentanții Aeroportului ne-au comunicat că instituția „se va conforma actului judecătoresc care va fi emis pe acest dosar”.
Mustrare, sancțiuni și demisii
După incidentul armat de la AIC din data de 30 iunie, soldat cu moartea a două persoane, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a demarat o anchetă de serviciu. Rezultatele anchetei au fost prezentate pe 4 septembrie 2023.
Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, spunea atunci că fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi și cinci angajați ai instituției au fost sancționați disciplinar cu mustrare aspră, iar alți patru au fost demiși.
„Au fost sancționați disciplinar nouă angajați din cadrul sectorului Poliției de Frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău. Cinci angajați au fost sancționați disciplinar cu mustrare aspră: un ofițer superior și patru subofițeri superiori din cadrul unității de control al frontierei. Patru angajați au fost sancționați cu concediere – șefii adjuncți ai sectorului Poliției de Frontieră și șeful de tură al unității de control al frontierei și ofițerul superior operativ de serviciu al serviciului dispecerat al Centrului regional de coordonare. În contextul abaterii disciplinare, șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a fost sancționat disciplinar cu mustrare aspră. Urmează a fi înaintată propunerea către Guvern cu privire la demisia secretarului de stat responsabil de acest domeniu – elaborarea politicilor de siguranță și ordine publică”, a declarat ministrul Adrian Efros.
Ministrul a precizat că mustrarea aspră aplicată lui Rosian Vasiloi este valabilă pe un termen de 9 luni, timp în care acestuia îi sunt aplicate restricții materiale și de promovare în funcție.
Rosian Vasiloi, din bănuit în învinuit
Pe 18 septembrie, Procuratura Generală (PG) a pornit un dosar penal, Vasiloi fiind bănuit de neglijență în serviciu. Anunțul a fost făcut de însuși Vasiloi, care a mai spus că își ia concediu neplătit pentru o perioadă de 30 de zile.
„În calitate de conducător al instituției și având demnitatea de ofițer, cred cu tărie că este esențial să contribui ca organul de urmărire penală să colecteze toate probele și să efectueze urmărirea penală pentru a clarifica toate circumstanțele cauzei penale și acuzațiile aduse. De aceea, în semn de respect față de instituția pe care o conduc și față de cetățenii Republicii Moldova, voi prezenta un raport și voi solicita acordarea unui concediu neplătit pentru o perioadă de peste 30 de zile”, a scris Vasiloi pe rețelele de socializare.
PG a confirmat pentru Ziarul de Gardă că la 6 martie 2024 procurorii i-au înaintat lui Rosian Vasiloi învinuirea în dosarul penal privind atacul de pe Aeroportul Chișinău.
„În cadrul urmăririi penale pornite în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de neglijență în serviciu, au fost audiați martori și au fost ridicate documente ce au importanță pentru cauza penală. La 6 martie 2024, bănuitului i-a fost înaintată învinuirea în comiterea infracțiunii imputate”, ne-a transmis purtătoarea de cuvânt a PG, Violina Moraru.
Aceasta ne-a mai spus că la 20 decembrie 2023, judecătorul de instrucție a admis o cerere a avocatului lui Vasiloi de ridicare e excepției de neconstituționalitate a unei prevederi legale, fapt care împiedică la acest moment adoptarea unei decizii privind finalizarea urmăririi penale.
Contactat de ZdG, Rosian Vasiloi a refuzat să comenteze.
Rosian Vasiloi se judecă cu MAI
Între timp, nefiind de acord cu mustrarea aspră care i-a fost aplicată, Rosian Vasiloi a acționat în judecată Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Dosarul a fost deja transmis în instanța de judecată, iar prima ședință de judecată a avut loc la 1 februarie 2024. Următoarea ședință este programată pentru 29 mai 2024. Și pe acest subiect, Rosian Vasiloi a refuzat să comenteze.
La 8 noiembrie 2023, Rosian Vasiloi a fost eliberat din funcția de șef al Poliției de Frontieră în baza cererii depuse. Demisia lui a venit după incidentul din 5 noiembrie 2023, când un cetățean al Azerbaidjanului căruia i-a fost interzisă intrarea în R. Moldova a fugit de pe Aeroportul Chișinău. Bărbatul a fost prins peste o zi în apropiere de Ambasada Azerbaidjanului de la Chișinău și a fost îndepărtat de pe teritoriul R. Moldova.