Şedinţă preliminară în Dosarul „Paciu”. Gheorghe Creţu pledează nevinovat
Dosarul „Paciu” urmează să fie examinat în şedinţă deschisă, la Judecătoria Făleşti. În instanţă, pentru a demonstra vinovăţia lui Gheorghe Creţu, urmează să participe trei procurori, dar şi doi avocaţi din partea familiei Paciu. Apărătorul fostului magistrat susţine însă că Gheorghe Creţu se consideră nevinovat în ambele capete de acuzare imputate: omor şi vânat ilegal.
Vineri, 14 iunie, a avut loc prima şedinţă de judecată în dosarul în care urmează să fie elucidată moartea lui Sorin Paciu, împuşcat mortal la vânătoarea din Pădurea Domnească, pe 23 decembrie 2012. Dosarul penal urmează să fie examinat de magistratul Ion Păcăleu, de la Judecătoria Făleşti.
Două capete de acuzare
Gheorghe Creţu, fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel (CA) Chişinău, este singura persoană acuzată de acest omor. Procurorii i-au adus acestuia învinuirea în baza art. 149 Cod Penal, „lipsirea de viaţă din imprudenţă”, infracţiune care se pedepseşte cu până la trei ani de închisoare.
Fostul magistrat mai este acuzat şi în baza art. 233 Cod Penal, „vânatul ilegal”, adică „vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă acesta a cauzat daune ce depăşesc 200 de unităţi convenţionale, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani”.
„Creţu pledează nevinovat”
Emanoil Ploşniţă, apărătorul lui Gheorghe Creţu, ne-a declarat că prima şedinţă a fost aşa-numita „şedinţă preliminară”, în care s-au discutat mai mult chestiuni organizatorice. „S-a stabilit data judecării. S-a vorbit despre eventuale cereri, demersuri. Consider că dosarul va fi examinat la Făleşti, pentru că aşa prevede legea. Părţile vătămate au depus la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) o cerere de strămutare a dosarului la Chişinău, motivând prin faptul că le este greu să se deplaseze de fiecare dată la Făleşti. În final, CSJ a emis o încheiere prin care a decis ca dosarul să se examineze la Judecătoria Făleşti”, precizează Emanoil Ploşniţă. În şedinţa preliminară, s-a stabilit ca examinarea dosarului să aibă loc în şedinţe publice.
„Noi am pledat şi pledăm în continuare ca nevinovaţi, inclusiv la învinuirea privind vânătoarea ilegală. Nu pot să comentez mai mult nimic. Dl Creţu pledează nevinovat”, a menţionat apărătorul lui Creţu atunci când l-am întrebat dacă Gheorghe Creţu admite sau nu că a tras în Sorin Paciu.
Cinci contra unu
În baza unui ordin emis de Procurorul General, în instanţa de judecată, pe acest dosar, urmează să participe trei procurori: Alexandru Caraman, Artur Sârcu, din cadrul Secţiei investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată, şi Vitalie Belinschi, de la Procuratura mun. Bălţi. Alexandru Caraman susţine că există probe mai mult decât suficiente pentru condamnarea lui Gheorghe Creţu, în ambele capete de acuzare. „Cazul a fost foarte mediatizat şi politizat, dar, în pofida acestor fapte, probe sunt destule”, a precizat acesta. Caraman ne-a spus că în instanţă vor fi chemaţi pentru a depune mărturii toţi participanţii la vânătoarea din Pădurea Domnească, inclusiv fostul Procuror General, Valeriu Zubco, care şi acum, în cadrul dosarului, are statut de martor.
Totodată, şi familia lui Sorin Paciu va avea reprezentanţi în cadrul procesului. Interesele decedatului Sorin Paciu urmează să fie apărate de avocata Elisaveta Caragia, iar cele ale familiei Paciu, de către avocatul Petru Munteanu. Niciunul dintre ei nu a dorit însă să discute cu noi la subiect. „Nu vreau să fac declaraţii. Am semnat în contrat şi o clauză de confidenţialitate şi nu vreau să apară probleme”, ne-a spus Elisaveta Caragia. „Nu pot să vă spun nimic. Am o înţelegere cu clientul meu ca să nu divulg nimic, la nimeni”, ne-a spus şi avocatul Petru Munteanu.
Sorin Paciu a fost rănit mortal la o vânătoare care a avut loc în Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească” pe 23 decembrie 2012. La acea vânătoare au participat mai mulţi funcţionari de rang înalt, printre care procurorul general de atunci, Valeriu Zubco, ex-directorul „Moldsilva”, Ion Lupu, preşedintele Curţii de Apel (CA) Chişinău, Ion Pleşca, sau directorul de la Întreprinderea de Stat „Cris Registru”, Sergiu Răileanu. Dacă Zubco şi Lupu au fost obligaţi să plece din funcţii după acest scandal, Pleşca şi Răileanu continuă să-şi păstreze posturile intacte.