(DOC)Afacerile de familie şi interesele ascunse ale noilor deputaţi. Schemele oamenilor lui Dodon
Partidul Socialiştilor din R. Moldova (PSRM), al lui Igor Dodon, a ajuns pentru prima dată în Parlament, aducând în forul legislativ 25 de deputaţi. Unii cunoscuţi, pentru că sunt în viaţa publică şi politică de mai mulţi ani, alţii, mai puţin cunoscuţi. Toţi au însă ceva în comun – afacerile. Cei mai prosperi sunt liderii formaţiunii, care, prin intermediul rudelor, deţin afaceri de milioane, ascunse până acum de ochii lumii.
Igor Dodon, preşedintele PSRM, şi soţia sa, Galina, nu au înscris pe numele lor vreun business, fapt ce poate fi remarcat uşor din declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi a liderului socialiştilor. În urmă cu două săptămâni, însă, Realitatea TV, cu referire la Capital Market, publicaţia Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), scria că socialistul, originar din Sadova, Călăraşi, ar deţine nu mai puţin de 37% din acţiunile Fabricii de Conserve din Călăraşi prin intermediul Alinei Boţoc, care ar fi „secretara” sa, dar şi prin intermediul firmei „Hunter Elit Club”, care (ar) aparţine lui Ghenadie Mereanu, „cumnatul său”, precum şi pachetul majoritar de acţiuni la Fabrica de vinuri din Onişcani, Călăraşi, deţinută de SA „Proura-Vin”, prin aceleaşi persoane. Aceasta însă, de mai bine de 5 ani, nu mai funcţionează. Publicaţia nota că Dodon ar fi adus fabrica de conserve, una funcţională, la faliment, după ce ar fi luat un credit de 10 mln. de lei, punând în gaj acţiunile întreprinderii. Contactat de presă, Dodon nega legăturile cu aceste companii. Pornind de la aceste informaţii publice, ZdG a încercat să afle dacă Dodon are sau nu interese ascunse la Fabrica de Conserve din raionul său de baştină.
Vlădicescu, Boţoc şi Dodon
L-am contactat pe Mihai Vlădicescu, conducătorul întreprinderii. L-am întrebat direct dacă preşedintele PSRM are sau nu tangenţă cu întreprinderea pe care o conduce. Supărat pe presă pentru faptul că ar fi scris neadevăruri în legătură cu iminentul faliment al fabricii, Vlădicescu nu a zis nici da, nici nu, răspunzând cu o întrebare: „Sunt obligat să vă răspund?”.
Am discutat ulterior cu diverse persoane de la Consiliul raional Călăraşi, pentru a afla, oficial, sau cel puţin neoficial, dacă Dodon are sau nu legături cu Fabrica de Conserve. Un membru important al Consiliului ne-a spus că Dodon ar avea legături cu această fabrică, precizând însă că „eu doar am auzit despre asta, dar nu am văzut niciun document”. Am încercat să aflăm şi cine este Alina Boţoc, despre care presa a scris că ar fi „secretara lui Igor Dodon”, dar şi ce legături are aceasta cu liderul PSRM.
O simplă navigare pe www.google.com îţi spune că, în 2014, o oarecare Alina Boţoc lucra la Ministerul Economiei, la Agenţia Proprietăţii Publice (APP), instituţie care organizează licitaţii privind vânzarea/privatizarea bunurilor statului. Am aflat în continuare că Alina Boţoc nu este o simplă angajată a acestei instituţii, ci şefă adjunctă a Direcţiei Privatizare a APP. Pe site-ul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), la capitolul declaraţii cu privire la venituri şi proprietăţi, aflăm că Boţoc a fost numită în această funcţie la 3 decembrie 2007, prin ordinul 125-p. Amintim că, în anii 2006-2009, ministru al Economiei, instituţie care are în subordine APP, a fost nimeni altul decât actualul preşedinte al PSRM, Igor Dodon.
Relaţiile dintre şefa de la Privatizări şi familia Dodon
Legăturile Alinei Boţoc cu familia Dodon sunt mult mai active pe o reţea de socializare, acolo unde funcţionara, pe lângă faptul că este prietenă cu soţii Igor şi Galina Dodon şi cu fratele acestuia, Alexandru, este deosebit de receptivă în aprecierea diverselor postări cu iz politic ale preşedintelui PSRM. Nici în viaţa de zi cu zi familiile Dodon şi Boţoc nu sunt prea îndepărtate. Astfel, la Vărăncău, Soroca, localitatea de baştină a Alinei Boţoc, la alegerile din 30 noiembrie 2014, Alexandru Boţoc, tatăl Alinei, a fost observator din partea PSRM. Soţul Alinei Boţoc este Alexandru Tighineanu, cel care, în lumea virtuală, este, la fel, prieten cu membrii familiei Dodon. Alexandru ocupă funcţia de şef al Direcţiei Strategie şi Marketing la Victoriabank. Tatăl lui Alexandru Tighineanu, respectiv, socrul Alinei Boţoc este Constantin Tighineanu, consilier raional la Orhei. La alegerile locale din 2011, Tighineanu a candidat pe listele Partidului Social Democrat (PSD), condus de Victor Şelin, doar că, în februarie 2013, a părăsit formaţiunea cu care intrase în Consiliu şi a aderat la PSRM-ul lui Igor Dodon. La alegerile din 30 noiembrie 2014, socrul Alinei Boţoc a candidat la funcţia de deputat pe lista socialiştilor lui Dodon, fiind pe locul 62.
Am întrebat-o pe Alina Boţoc despre legăturile sale cu liderul PSRM şi despre acţiunile pe care le deţine la fabrica de conserve şi la cea de vinuri. „Eu nu-l reprezint pe Igor Dodon. Sunt acţiunile mele”, ne-a zis ea. Am întrebat-o în ce relaţii este cu preşedintele PSRM. „Nu am relaţii cu d-lui. Sigur, îl cunosc. Mi se pare că toată lumea îl cunoaşte. Nu am fost secretara sa”. „Sunteţi prieteni?”, am insistat. „Dar cât de obligată sunt să vă răspund? Nu vreau să vorbesc în genere la tema asta. Acţiunile pe care le am, le-am declarat. Totul e transparent”, ne-a replicat ea, după care ne-a spus că nu doreşte să discute acest subiect. În declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pentru 2013, depusă de Alinai Boţoc, am descoperit că aceasta deţine 32,07% din acţiuni la două societăţi pe acţiuni. În declaraţia cu privire la interese personale pentru 2012, Boţoc a fost mai explicită, indicând că deţine 99 614 acţiuni la Fabrica de Conserve din Călăraşi, în valoare de 4,98 mln. de lei, şi 125 mii de acţiuni la SA Proura-Vin, care ar valora 1,25 mln. de lei.
Litigiul de milioane din „familie”
În discuţia cu ZdG, Mihai Vlădicescu, conducătorul Fabricii de Conserve din Călăraşi, menţiona că fabrica nu ar avea probleme financiare. Totuşi, pe site-ul Judecătoriei Călăraşi, al Curţii de Apel (CA) Chişinău şi al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) există mai multe litigii de natură financiară între companie şi diverşi agenţi economici, care solicită încasarea unor sume de bani din conturile Fabricii. Unul dintre aceste procese ne-a atras atenţia în mod special. Este vorba de litigiul dintre fabrică şi SRL Hunter Elit Club, despre care presa scria că ar fi controlat de Ghenadie Mereanu, cumnatul lui Igor Dodon, care ar deţine şi 5% din acţiunile fabricii.
Conform informaţiilor din hotărârile judecătoreşti, în iunie 2013, SRL Hunter Elit Club a acţionat în judecată Fabrica de Conserve, solicitând încasarea unor datorii de peste 7 mln. de lei, plus alte 4,2 mln. – dobândă şi penalităţi. Ulterior, în februarie 2014, SRL-ul şi-a reevaluat pretenţiile, solicitând, pe lângă plata datoriei, punerea sechestrului pe conturile bancare, bunurile mobile şi imobile ale companiei. Iniţial, Judecătoria Călăraşi a respins cererea SRL Hunter Elit Club de punere sub sechestru a bunurilor fabricii, doar că CA Chişinău a anulat acea încheiere şi a dispus punerea sub sechestru a zeci de terenuri ale fabricii. Ulterior, Judecătoria Călăraşi, care examinează dosarul în fond, a revenit cu o altă hotărâre, prin care a admis punerea sub sechestru a acelor terenuri. Dosarul dintre cele două părţi încă se examinează în fond, la Judecătoria Călăraşi, în litigiu fiind acum implicată şi Victoriabank, la mijloc fiind vorba, probabil, de un credit, luat de cei de la Hunter Elit Club pentru Fabrica de Conserve. ZdG a încercat să discute repetat cu Mihai Vlădicescu, despre litigiul cu firma Hunter Elit Club, însă la telefoanele fabricii nu a mai răspuns nimeni, iar telefonul său mobil era deconectat.
Firma, partidul şi satul de baştină
Acest SRL, Hunter Elit Club, e o altă pistă care face legătura dintre Igor Dodon, Fabrica de Conserve din Călăraşi şi lumea afacerilor, în care este implicat discret şeful PSRM. Oficial, acum, în spatele firmei nu se află „Ghenadie Mereanu, cumnatul lui Dodon”, aşa cum se spunea în presă. Cumnatul acestuia se numeşte Ghenadie Merineanu şi nu Mereanu, dar, cel puţin în acte, acum, el nu are vreo atribuţie la SRL Hunter Elit Club, firmă care şi-a schimbat, în ultimii 3 ani, de cel puţin 3 ori şefii. Toţi trei însă au relaţii apropiate cu Dodon şi cu PSRM. Potrivit informaţiilor CÎS, acest SRL este fondat în martie 2008 şi este administrat acum de Veaceslav Anghel, membru PSRM, candidatul cu numărul 46 în lista socialiştilor la alegerile din 30 noiembrie 2014 şi unul dintre finanţatorii PSRM în campania electorală, el donând 77 de mii de lei. În campanie, Anghel a apărut și într-un filmuleț video în care se prezenta ca fiind întreprinzător și invita oamenii să voteze PSRM. Firma este înregistrată într-un apartament de pe str. Asachi, al soţilor Corneliu şi Ludmila Furculiţă. Corneliu este proaspăt deputat pe listele PSRM, tot el fiind persoana responsabilă în partid cu evidenţa contabilă.
Originar din Sadova, Călăraşi, localitatea de baştină a liderului PSRM, Veaceslav Anghel mai are înregistrate pe numele său şi alte SRL-uri: SRL Consacces, specializată în construcţii, dar şi SRL Exclusiv Media, care deţine ziarul de limbă rusă Argumentî i Faktî. La acest ziar lucrează Galina, soţia lui Igor Dodon, dar şi Ludmila, soţia lui Corneliu Furculiţă, cea care a donat în electorală peste 165 de mii de lei pentru PSRM. Încă un detaliu: SRL Exclusiv Media şi SRL Hunter Elit Club sunt înregistrate în acelaşi apartament din str. Asachi, al soţilor Furculiţă. În 2013, soţii Furculiţă, conform datelor de la Cadastru, deşi deţin apartamentul din str. Asachi, au mai cumpărat unul, cu aproximativ 700 de mii de lei, de la soţii Dodon, pe Calea Orheiului. Potrivit lui Dodon, anume cu aceşti bani el şi-a cumpărat casa de milioane în care locuieşte cu soţia şi copiii.
Procesul, cumnatul şi vânătorul Dodon
SRL Hunter Elit Club a reuşit să arendeze, în iunie 2008, pe când Igor Dodon, cunoscut pasionat de vânătoare, era ministru al Economiei, şi la doar trei luni de la fondare, 168,7 ha de pădure în Călăraşi, Ocolul Silvic Bravicea, cu doar 315 lei anual pentru un hectar. De altfel, Regulamentul privind arenda fondului forestier a fost pregătit şi aprobat de Vasile Tarlev, pe atunci premier, şi Igor Dodon, ministru al Economiei şi Comerţului, în februarie 2008, cu doar o lună înainte ca Hunter Elit Club să fie înregistrată. În actele de la Moldsilva, pe atunci reprezentat şi administrator al Hunter Elit Club era Oleg Teterea. Astăzi, Teterea este preşedintele organizaţiei teritoriale de partid a PSRM în Cimişlia, acolo unde locuieşte, tot el fiind şi şeful Fabricii de Păsări „Avicola Gallinula” din s. Gura Galbenei, Cimişlia, despre care s-a spus că şi ea ar avea legături cu Igor Dodon. În 2013, CSJ a dispus, definitiv, rezilierea contractului de arendă dintre Moldsilva şi SRL Hunter Elit Club. În cadrul procesului, acest SRL a fost reprezentat, în anii 2011-2012, şi de către Ghenadie Merineanu, cumnatul lui Igor Dodon. Merineanu este fratele Galinei Dodon, fostă Merineanu, originar din s. Molovata, Dubăsari. Acesta a administrat firma care solicită acum milioane de la Fabrica de Conserve din Călăraşi înainte ca ea să fie administrată de către Veaceslav Anghel.
L-am contactat pe Oleg Teterea. Acesta (nu) şi-a amintit cu greu despre firma Hunter Elit Club. „Nu ştiu. Trebuie să mă uit. Nu mai ţin minte. Da care-i întrebarea? Poate că a şi fost, nu ştiu. Da ce, toate firmele care sunt în Chişinău trebuie să fie legate cu dl Dodon? Nu cred eu că are legătură şi nici nu cred că a fost administrator vreo rudă de-a sa”, ne-a replicat Teterea. Totodată, acesta a precizat că Dodon nu are vreo legătură cu Fabrica de Păsări „Avicola Gallinula”, pe care el o conduce, menţionând că ea a fost fondată pe când Dodon nu era implicat în politică.
Dodon: „Dacă demonstraţi, v-o cadonez”
L-am contactat şi pe Veaceslav Anghel pentru a-l întreba despre Hunter Elit Club, alte afaceri înregistrate pe numele său şi relaţiile cu Igor Dodon. După prima întrebare, cea despre procesul dintre SRL-ul pe care-l reprezintă şi Fabrica de Conserve, Anghel s-a blocat: „De ce vă interesează aşa întrebări? Căutaţi-vă de treabă. La revedere”, a zis el. Când l-am întrebat şi despre alte afaceri pe care le administrează, a închis telefonul.
Igor Dodon, liderul PSRM, a recunoscut relaţiile pe care le are cu Alina Boţoc şi Mihai Vlădicescu. „Da, o cunosc pe Alina Boţoc, îl cunosc şi pe Mihai Vlădicescu, care-mi este cumătru. Dar, categoric, nu am nicio legătură cu această fabrică. Categoric. Îi cunosc, îmi sunt persoane apropiate, dar în oraş am mulţi cunoscuţi. Noi cu Vlădicescu suntem cumătri. Eu sunt din Călăraşi, el tot e din Călăraşi. Alte legături cu fabrica nu am”, ne-a zis Dodon. „Dar cu firma Hunter Elit Club?”, l-am întrebat. „Nu. Nu am nimic. Evident că eu cunosc aşa persoane (Merineanu, Anghel, n.r.). Dar nu am timp să văd cu ce se ocupă fiecare membru de partid. Dacă găsiţi vreo proprietate că este a mea şi nu este declarată în declaraţia pe venit, eu v-o cadonez la ZdG. Să scrieţi chiar aşa. Dacă găsiţi ceva, eu v-o cadonez”, a precizat socialistul. „Înscrise pe numele d-stră evident că nu vom găsi”, i-am replicat. „Dacă demonstraţi, atunci tot v-o cadonez”, ne-a zis Igor Dodon.
Afacerişti socialişti cu off-shore-uri
Lista deputaţilor socialişti este plină cu oameni care au interese de afaceri. Zinaida Greceanîi, care a fost cap de listă la alegerile din 30 noiembrie şi care locuieşte într-o casă de lux de pe str. Gherman Pântea, nu are înscrisă pe numele său nicio afacere. Conform datelor de la CÎS însă, Alexei, soţul Zinaidei Greceanîi, e fondator şi administrator la Întreprinderea Industrial-Comercială „Alexei Greceanîi”, cu adresa juridică în fostul apartament al familiei. Şi fiul deputatei, Eugeniu Greceanîi, a fondat, în octombrie 2005, la câteva zile după ce mama sa era numită prim-viceprim-ministru, firma Scorpion-Trans SRL, specializată în transport de mărfuri şi în reparaţia autovehiculelor. Nici deputatul Andrei Neguţă, fost ambasador al R. Moldova în Rusia, nu are firme pe numele său. În schimb, unul dintre feciorii săi, Vadim, apare în calitate de fondator, cu 25%, la firma „Transgazexim”. Parteneri îi sunt Natalia Nicov şi Vadim Ursu, care au afaceri şi în alte domenii. SRL-ul deţine licenţă în transport de mărfuri, dar şi în importul şi comercializarea benzinei, motorinei şi a gazului lichefiat.
Un alt deputat socialist cu interese în business este Alla Dolinţă, administratoarea firmei Vesma-Teh, care deţine sediul central al PSRM şi căreia partidul îi plăteşte anual circa 300 de mii de lei. Compania Vesma-Teh este fondată de către un off-shore din Cipru, „HB Strenton Limited”. Acest off-shore a mai fondat în R. Moldova, în 2001, firma Alighenix S.R.L, care a deţinut la un moment dat o parte dintr-un imobil (acum garaj), înregistrat în prezent pe Larisa Usatîi, mama lui Renato Usatîi. Deşi nu a indicat asta în declaraţia de avere depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC), Alla Dolinţă deţine, din 1997, şi Întreprinderea Individuală „Alla Dolinţă”, specializată în comerţul cu ridicata a autovehiculelor şi motocicletelor. Şi soţul deputatei, Igor Dolinţă, este implicat în afaceri, acesta fiind fondator şi administrator la Igalirix SRL, implicată în importul şi comerţul băuturilor alcoolice, a ceaiului, cafelei, lemnului şi produselor din tutun. Firma, plătitoare de TVA, deci activă, este înregistrată într-un apartament înscris pe numele Allei Dolinţă.
Ţurcan, milionar prin intermediul copiilor
Vladimir Ţurcan, un alt fost ambasador al R. Moldova în Rusia, a ajuns deputat de pe locul 9 în lista PSRM. Oficial, acesta, conform declaraţiei de avere depuse la CEC, deşi conduce un Lexus şi locuieşte într-o casă de milioane de pe str. G. Meniuc, nu are nicio afacere. Într-adevăr, la CÎS, Vladimir Ţurcan nu este fondator de firmă. „Interesele” sale sunt însă înscrise pe doi dintre copiii săi, care au business-uri grele în domenii importante. Astfel, Maxim Ţurcan, fiul proaspătului deputat, figurează în calitate de fondator la nu mai puţin de 6 SRL-uri (!), împreună cu diverse persoane. Coincidenţă sau nu, majoritatea firmelor au fost deschise atunci când Vladimir Ţurcan era funcţionar de stat. Astfel, pe 7 februarie 1997 a fost înregistrată firma Opercom SRL, iar peste doar patru zile, Vladimir Ţurcan este numit în funcţiile de prim-viceministru şi ministru al afacerilor interne al R. Moldova. SRL-ul este specializat în comerţ şi transport. În aceeaşi perioadă, anul 2000, Maxim a fondat şi firma Copiservice-X.
În 2006, pe când tatăl său era deputat în Parlamentul R. Moldova, Maxim Ţurcan a intrat şi pe piaţa asigurărilor, participând la fondarea firmei companiei de creditare şi leasing Status Leasing SRL. În 2008, Maxim Ţurcan este implicat şi în fondarea companiei de asigurări Global-Asig. În 2010, acesta fondează un alt SRL, Flextanc SRL, iar în iulie 2014, împreună cu trei parteneri – SRL Two Goose, firmă cu licenţă în diverse domenii, printre care, comerţul diferitor produse, fabricarea pâini, baruri şi restaurante.
Şi Anastasia Ţurcan, fiica deputatului, este implicată în afaceri. În 1998 aceasta a fondat MC Dent SRL, firmă care deţine clinica stomatologică Doctor White din Chişinău. Acest SRL, pe mai multe site-uri anunţă că este partener cu firma Intelident SRL, care comercializează echipament pentru clinicile stomatologice. Deşi Intelident SRL este fondat de Evghenii Lazarev şi Raisa Gumeniuc, firma are aceeaşi adresă juridică ca şi firma fondată de fiica lui Vladimir Ţurcan, Mc Dent. Cel mai probabil, Raisa Gumeniuc este rudă cu soţul Anastasiei, Oleg Gumeniuc, care este de profesie medic stomatolog. Revista Vip Magazin anunţa în ianuarie 2009 că Oleg şi Anastasia s-au căsătorit, după cinci ani de relaţie, nunta fiind organizată într-un local de lux. Anastasia Ţurcan, pe lângă afacerile din stomatologie, are înregistrată pe numele ei, din 2004, şi firma SRL Fusion. Printre altele, aceasta deţine şi cafeneaua (club de noapte) Cherry din capitală. Vladimir Ţurcan nu a răspuns la apelurile ZdG.
Interesele socialiştilor în transport
În lista deputaţilor socialişti sunt şi alţi businessmani. Oleg Lipschi este conducătorul firmei MD-Trans SRL, specializată în servicii de transport şi expediţii, el având mai multe interese în acest domeniu. Lipschi, cu afaceri în transport, este şi vicepreşedintele Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor. Corneliu Furculiţă, pe lângă faptul că este implicat în schemele lui Dodon, este fondator la firma Poliactiv SRL, care a primit în ultimii ani mai multe milioane de lei de la Guvernul Japoniei. Vasile Bolea deţine împreună cu soţia sa, Rodica, SRL Afaceri de Familie. Şi Radu Mudreac, medic veterinar, are afaceri. Pe numele său sunt înregistrate două firme: SRL Gradioni şi SRL Onor-Impex, care deţine, pe un teren închiriat de la Primăria Chişinău, o parcare auto pe str. Matei Basarab, 1.
Ghenadie Mitriuc, practic singurul deputat socialist cu afaceri pe care le-a indicat în declaraţia depusă la CEC, este fondator şi el la două firme: SRL Rincor-Prim şi SRL Total-Info, ambele din Ungheni, cu afaceri în domeniul automobilelor. Victor Sorocean, preşedintele Organizaţiei Teritoriale (OT) Bălţi, este fondatorul SRL „Nordcomplex”, cu afaceri inclusiv în domeniul construcţiilor, şi directorul firmei FPC „Europromex” SRL, cu activităţi în mai multe domenii. Anatolie Labuneţ este, printre altele, fondator la firma SRL Autoval Sistem, şi ea cu licenţă în domeniul transportului. Un alt deputat socialist care şi-a încercat norocul în afaceri este Alexandr Nesterovschi, fondatorul firmei SRL Fama Glamosa, specializată în activităţi de voiaj, publicitate şi transporturi cu taxiuri.
P.S. În ediţia următoare, ZdG va scrie despre afacerile şi interesele celorlalţi deputaţi din Legislativ.