#OrheiLeaks. „Coordonăm cu IM” – cultul personalității lui Ilan Șor în formațiunea pe care o conduce de la distanță
Aproape fiecare decizie legată de activitatea Consiliului Raional Orhei este coordonată de Dinu Țurcanu cu Marina Tauber, care, la rândul ei, se consultă cu Ilan Șor, președintele Partidului Șor, aflat din 2019 în afara R. Moldova. Ilan Șor este consultat până și în cele mai mărunte situații. În discuția lor, Tauber și Țurcanu îl numesc scurt „IM”, de la Ilan Mironovici, sau „Domnul Președinte”, ambele cuvinte scrise neapărat cu majuscule, lăsând la iveală un adevărat cult al personalității. Datele reies din mesajele celor doi, consultate de Ziarul de Gardă în telefonul lui Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei, unul dintre liderii protestelor organizate de Partidul Șor.
În ianuarie 2020, premierul de atunci, Ion Chicu, organizase o întâlnire cu autoritățile locale. În seara zilei de 22 ianuarie, Tauber îi scrie lui Țurcanu: „Numai ce am vorbit cu Domnul Președinte! Era planificat să mergem mâine la întâlnirea cu Chicu! Doar că numai ce m-a informat că situația s-a schimbat și totuși el a luat decizia că mâine NU MERGEM la această întâlnire!”
„Încerc mai încolo să vorbesc cu IM! E tare ocupat!”
În februarie 2020, la Orhei se anunțase vizita ministrului de interne, iar Țurcanu o întreabă pe Tauber dacă el și primarul Orheiului, Pavel Verejanu, să se ducă sau nu la întâlnire, deoarece comisarul orașului ar fi rugat să fie susținut.
„Încerc mai încolo să vorbesc cu IM! E tare ocupat! Eu aș trimite un vice și fără Pavel. Dar dacă tu crezi că putem cumva să-l susținem pe comisar, vreau să aflu dacă IM este ori nu este categoric privind prezența ta și te sun”, i-a răspuns Tauber. A revenit a doua zi cu decizia: „Domnul Președinte a spus că tu și Pavel puteți să mergeți la această întâlnire, să-l salutați pe ministru, dar foarte scurt. Să fiți foarte serioși și duri. Propun să mai vorbim înaintea evenimentului. (…) Cu ministrul pe Facebook și site-ul consiliului nu puneți nimic, te rog”, a mai precizat Tauber.
„Marina, propun ca CRO să deschidă un cont bancar și primul donator simbolic să fie domnul Președinte personal”
La 17 martie 2020, Țurcanu vine cu ideea de a fi deschis un cont bancar pentru donații, în contextul combaterii pandemiei de Covid-19. „Marina, propun ca CRO (Consiliul Raional Orhei, n.r.) să deschidă un cont bancar și primul donator simbolic să fie domnul Președinte personal.
Cont bancar pentru combaterea coronavirusului”. Tauber îl sfătuiește cum să-i scrie lui Ilan Șor: „Poți să-i scrii că „Domnul Președinte, așa cum ați spus ieri Vă sun după instaurarea situației excepționale, să vă raportez ce a fost făcut azi, ce planificăm să facem mâine, să aprob cu DVS planul de acțiuni pe zilele următoare”. Peste două zile, Tauber îi dă indicații lui Țurcanu să spună la o emisiunea televizată că „toate măsurile sunt întreprinse la inițiativa și cu suportul lui IM”.
„Noi trebuie să fim exemplari în totul și să ajutăm Domnului Președinte și Partidului întreg”
În aprilie 2020, Tauber îi scrie lui Țurcanu că este nemulțumită pentru că acesta nu ar ține cont de indicațiile ei. „Eu dacă spun că trebuie de făcut anumite lucruri, înseamnă că așa e bine pentru raion. Și pentru mai multe momente te rog să iei asta în considerare. (…) Parcă niciodată nu am făcut nimic rău ție ori echipei, ca să tratezi viziunile mele în așa mod”.
Iar Țurcanu se plânge, la rândul său, că „de la o anumită perioadă de timp responsabilitățile mele de partid parcă au rămas aceleași, dar nimeni nu că nu se sfătuie, dar nici măcar din timp nu mi se spune. Eu sunt pus în fața faptului împlinit. (…) Iar dinspre Chișinău spre Orhei tu foarte bine știi că au venit mai multe probleme decât soluții”.
Tauber îi răspunde că cel mai important este să-l ajute pe „Domnul Președinte”: „Rolul tău în Partid e mai mult decât microsectorizare, un pic trebuie de schimbat atitudinea și să fii mai deschis, din asta doar o să câștige raionul și tu personal. Noi trebuie să fim exemplari în totul și să ajutăm Domnului Președinte și Partidului întreg, dar nu să cheltuim timp la discuții inutile. Tu mai bine decât eu știi că în politică trebuie să fii mai flexibil”.
„Trebuie să ne consultăm cu IM”
Tauber și Țurcanu mai discută despre proiecte de iluminat public în câteva localități, executate tot „la însărcinarea lui IM”. Dintr-o conversație Țurcanu-Tauber, purtată la 10 septembrie 2020, înțelegem că inclusiv banii publici pentru proiecte de iluminat stradal sunt aprobați direct de Ilan Șor. Marina Tauber îi scrie lui Dinu Țurcanu: „Clișova 700 000 e ok, Clișova – 100 000 e ok. Domnul Președinte a confirmat ambele sume. Mai menționează asta la ședința Fracțiunii”.
Chiar și decizia de a anunța public despre faptul că s-a infectat cu Covid-19, în ianuarie 2021, Dinu Țurcanu o coordonează cu Marina Tauber, care la rândul ei, îi răspunde: „Trebuie să ne consultăm cu IM”. Înainte de asta, Tauber i-a dat indicații lui Țurcanu să se testeze „incognito” la Medpark și l-a anunțat că nu trebuie să plătească.
„Azi să ne concentrăm cu felicitările cu Ziua lui IM și 8 Martie. Să treacă totul bine”.
În 2021, în ajunul zilei de naștere a lui Ilan Șor, care este pe 6 martie, Tauber îi scrie lui Țurcanu: „Azi să ne concentrăm cu felicitările cu Ziua lui IM și 8 Martie. Să treacă totul bine”. Iar a doua zi, Țurcanu îi trimite link la felicitarea pentru Ilan Șor distribuită pe Facebook și se laudă că a scris textul „dintr-o răsuflare”.
Dintr-o altă conversație avută în aceeași zi cu Nicolae Federiuc, fost angajat în cadrul holdingului media condus de Vladimir Plahotniuc, care ulterior s-a alăturat lui Ilan Șor, înțelegem că mesajul de felicitare pentru Ilan Șor, de ziua lui de naștere, care urma să fie publicat pe pagina de Facebook a Consiliului Raional, a fost coordonat cu acesta. În mesajul inițial, pe lângă felicitări se preciza, la final: „Trăiască Ilan Șor. Trăiască raionul Orhei. Trăiască Republica Moldova. La mulți ani”. Federiuc i-a recomandat să ajusteze textul. „E bun, dar fără trăiască”, i-a răspuns Federiuc. În aceeași zi, pe 6 martie 2021, mesajul a apărut integral, dar „fără trăiască”, așa cum propusese Federiuc.
Peste câteva zile, la 11 martie 2021, Țurcanu o întreabă pe Tauber dacă e ok să-i transmită condoleanțe lui Ilan Șor, de ziua de naștere a tatălui său, Miron Șor. Întocmește un mesaj în limba română: „Dragă Ilan! La noi se spune că surcica nu sare departe de trunchi! Cu oameni ca Tatăl Tău, cu Oameni ca Tine, se consolidează națiunea moldovenească! Ne mândrim cu Tatăl Tău și cu Tine. Fie-i veșnică memoria!”. Tauber îi recomandă să scrie mai bine în rusă, pentru că „limbajul e cam complicat”. Țurcanu traduce mesajul în rusă, iar Tauber i-l corectează, schimbând adresarea la „per-tu” cu una mai respectuoasă, de „Dumneavoastră”. Totodată, adaugă o urare de sănătate și putere adresată lui Ilan Șor, menționând că „așa e mai bine”. Și acest mesaj, Țurcanu l-a coordonat cu Federiuc.
Înainte de a coordona acest mesaj, Țurcanu i-a zis lui Federiuc că îl va face lector dacă va reuși să deschidă la Orhei o filială a Universității Alexandru Ioan Cuza de la Iași. „Dacă aducem A.I. Cuza la Orhei, te fac lector acolo”, i-a zis Țurcanu lui Federiuc într-un mesaj. „Pe organizarea cuiburilor”, a continuat acesta. „Of, managerială, am vrut să zic”. Ulterior, cei doi au coordonat și mesajul publicat în memoria tatălui său, Federiuc traducându-i mesajul în limba rusă.
„La Ilan e principiu. Noi categoric nu dăm interviu lui Djamanov”
Diana Memeț, șefa Direcției Administrație Publică, Relații cu Publicul și Protocol îi trimite lui Dinu Țurcanu un link cu un interviu publicat de Radioorhei.info cu Silvia Mustovici, șefa Direcției Generală Educație Orhei cu următorul mesaj: „La Ilan e principiu. Noi categoric nu dăm interviu lui Djamanov. Da tu cred că știi”. Tatiana Djamanov este directoarea Radio Orhei.
Țurcanu îi răspunde că nu știa și mai adaugă că „și ea (Mustovici, n.r.) parcă nu este la salariu”. „Tre să le explicăm că ei nu dau interviuri fără a coordona cu tine. Nimeni. Referitor la lucru. În rest – treaba lor”, îl instruiește Memeț pe Țurcanu. „În electorală el (probabil referindu-se la Maxim Djamanov, fiul Tatianei, n.r.) a colaborat cu procuratura și CNA, mari probleme am avut la primărie din cauza lor”, l-a mai informat ea. „Voi vorbi cu Mustovici. Ea nu este la curent cu toate astea. Cred”, i-a răspuns Dinu Țurcanu.
Tatiana Djamanov: „Un interviu inofensiv, ba chiar necesar în ajunul unui nou an școlar, a stârnit nemulțumirea. Vă dați seama ce se întâmpla când solicitam informații despre licitații, cheltuieli, contracte și alte lucruri colțuroase! În cel mai bun caz, cererile noastre în scris se încheie cu răspunsuri formale. După, mergi în judecată pentru acces la informații de interes public, dar procesele durează, așa că cetățenii multă vreme rămân în neștire despre ce fac și ce dreg autoritățile. A trebuit să ne adresăm și la poliție, pentru că au fost și cazuri când ni s-a interzis să intrăm la ședințele publice ale consiliului local. Evident, în așa condiții nu e ușor să activezi, dar a devenit aproape imposibil atunci când ne-au obligat să eliberăm încăperile pe care le închiriem pentru redacția noastră, iar fix acolo a fost amplasat un radio nou, din trustul media al respectivilor, căruia I-au pus fix numele radioului nostru.”
Cât despre „colaborarea cu Procuratura și CNA” despre care discutau Memeț și Țurcanu, Tatiana Djamanov a precizat că ea presupune că cei doi se referereau la „solicitările de informații, inclusiv la CNA si Procuratură, în cadrul unei investigații jurnalistice despre Orheiland, pe care o desfășurăm în anul 2019.”
„Ședința nu-mi trebuie mie…lui Ilan. Și drugii lui”
Între numeroase cuvinte de respect și adorare, în unele conversații purtate de Dinu Țurcanu, se strecoară și semne de nemulțumire față de „Domnul Președinte”. Spre exemplu, într-o altă discuție purtată pe 9 octombrie 2020 cu Pavel Verejanu, primarul mun. Orhei din partea Partidului Șor, Dinu Țurcanu se arată supărat față de faptul că Verejanu nu l-ar fi anunțat despre o ședință a Consiliului. Verejanu îi spune însă că nu el a decis data și ora acelei ședințe, ci Ilan Șor, deputatul fugar care a părăsit R. Moldova încă în iunie 2019.
Dinu Țurcanu: Tu poți să spui că ai de gând să faci ședința Consiliului. Cel puțin întrebai. Dacă și noi facem.
Pavel Verejanu: M-au pus pered factom (în fața faptului împlinit, traducere din limba rusă, n.r.) Ieri.
Dinu Țurcanu: Bxxx (înjurătură în rusă). Huxxx (înjurătură în rusă) asta.
Pavel Verejanu: Ședința nu-mi trebuie mie… lui Ilan. Și drugii lui.
Dinu Țurcanu: Oricum cred că se știa.
Pavel Verejanu: Ieri după masă.
Dinu Țurcanu: Acum tre să fug ca debilu.
Pavel Verejanu: Și eu.
Discuțiile scurte dintre Dinu Țurcanu și Ilan Șor: „Salutare, domnule Președinte”
Cât privește conversațiile lui Dinu Țurcanu cu Ilan Șor, acestea au fost foarte puține. În primul mesaj, trimis la 17 august 2020, pe un număr de telefon din Estonia, Țurcanu îi scrie lui Șor: „Bună seara, Ilan Mironovici. Dinu sunt”. În replică, Șor, fără a-i răspunde la salut, i-a transmis acestuia un mesaj recepționat de Marina Tauber din partea unui oarecare Josef Bordo, în care acesta îi spune că „dimineața vineri spre sâmbătă mort bat dormea în mașina de serviciu la benzinărie la intrarea în Orhei dinspre Seliște. Dacă cuiva nu-i vine a crede, eu îi dau toate detaliile”. Abia la 11 martie 2021, Țurcanu îi transmite mesajul, în memoria tatălui său, Miron Șor. „Mulțumesc mult”, i-a răspuns în limba rusă Ilan Șor.
Fără a primi vreun răspuns de la Șor, Țurcanu îl anunță, la 15 martie 2021, că merge la Iași să discute cu rectorul universității, iar la 18 martie 2021 îi scrie că a fost la Iași și „am transmis salutări”. Țurcanu își începe mesajele către Șor cu „Salutare, domnule Președinte” sau „Domnule președinte, bună ziua”. Deși în ambele mesaje Țurcanu solicită o discuție cu Șor, deputatul fugar îl ignoră pe aplicația de mesagerie WhatsApp. La 25 aprilie 2021, Țurcanu îi transmite lui Șor, pe un alt număr de telefon, un mesaj de felicitare pentru fiul lui. Ulterior, la 22 și 23 iulie cei doi au câteva conversații telefonice.
Citiți aici prima parte a investigației: #OrheiLeaks: Informațiile de interes public din telefonul liderului protestelor Partidului Șor. Cum au ajuns la noi și ce am făcut cu ele
A doua parte a investigației o puteți găsi aici: #OrheiLeaks: „Colacii” și „benzina” care te motivează să-ți „îndeplinești calitativ sarcinile”
A treia parte a investigației: #OrheiLeaks: Structura (Setka) Partidului Șor: „mahaliste”, „patratiste”, „call center”, „curatori” sau „organizația trupelor de pe canapea”
A patra parte a investigației: #OrheiLeaks: Persoanele publice din telefonul liderului protestelor Partidului Șor
A cincea parte a investigației: #OrheiLeaks: Liderul protestelor Partidului Șor – discuții cu reprezentanți ai SIS și MAI
A șasea parte a investigației: „Cricova house”: Președintele raionului Orhei își construiește casă, declarând venituri salariale oficiale de circa 15 mii de lei lunar