[Ne]Etica judecătorilor
„Un judecător nu trebuie să procedeze aşa, pentru că toată lumea crede că judecătorul este legea”
Pe fundalul unei crize de imagine cu care justiţia din R. Moldova se confruntă de mai mulţi ani, procedurile disciplinare intentate drept urmare a încălcării eticii judiciare continuă să fie unele dintre cele mai constante şi mai numeroase. Totodată, legislaţia actuală pare chiar să favorizeze magistraţii şi, în consecinţă, unii judecători pur şi simplu scapă basma curată. În acelaşi timp, autorităţile ne asigură că, odată cu modificările legislative planificate, lucrurile se vor schimba radical.
Vasile Gheţu, judecător de instrucţie la Judecătoria Edineţ, îşi crease reputaţia de persoană care, deseori, are un comportament inadecvat şi îşi iese uşor din fire. Asta după ce, pe parcursul anilor 2011-2012, şi-a permis, sistematic, să strige, să înjure, să se comporte agresiv, grosolan şi înjositor faţă de participanţii la proces, în special faţă de lucrătorii organelor afacerilor interne şi colegii săi de serviciu.
În consecinţă, pe 18 mai, curent, Colegiul Disciplinar (CD) de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a constatat că magistratul a încălcat mai multe prevederi din Codul de etică al judecătorului şi din Legea cu privire la statutul judecătorului şi i-a aplicat o “mustrare aspră”. „Eu am avut o încălcare şi-am fost sancţionat…”, s-a limitat să spună Vasile Gheţu, când i-am solicitat poziţia.
Cerinţe mai înalte
Potrivit rapoartelor anuale ale CD, în circa jumătate din numărul total de proceduri disciplinare intentate în perioada 2009—2011, a fost invocată încălcarea normelor Codului de etică al judecătorului prevăzute de art. 22, al. 1, lit k) din Legea cu privire la statutul judecătorului (Graficul nr. 1).
Nicolae Roşca, preşedintele CD, consideră că judecătorii îşi permit să mai “uite” de etica profesională din simplul motiv că încă nu au conştientizat pe deplin că ei nu sunt simpli cetăţeni. “El este judecător, totuşi, şi cerinţele faţă de el sunt mai înalte decât faţă de un om obişnuit. Ei (judecătorii – n. r.) spun că “noi tot suntem oameni”, şi, atunci când nu au dispoziţie, îşi dau frâu liber cuvintelor sau devin brutali în unele situaţii. Uneori mă gândesc că lor le-ar trebui, poate, un psiholog, care să le explice că, în unele cazuri, chiar dacă au emoţii, ar trebui să poată să se menţină în nişte limite”, consideră Nicolae Roşca.
Cu toate acestea, cazuri de genul celui de la Edineţ sunt mai degrabă o excepţie decât o normă. Explicaţia pare mai mult decât simplă – încălcările respective sunt mai mult morale, ceea ce înseamnă că sunt şi mai greu de demonstrat, mai ales din cauza legislaţiei cam ambigue.
Deşi Codul de etică al judecătorului prevede expres că magistratul “trebuie să se abţină de la orice comportament, acţiune sau manifestare care ar putea prejudicia încrederea publicului în sistemul judecătoresc”, stipulare foarte asemănătoare cu art. 15, alin. 2 din Legea cu privire la statutul judecătorului, potrivit căruia “judecătorii în exerciţiul funcţiunii, precum şi în afara relaţiilor de serviciu, sunt datori să se abţină de la fapte care ar putea să discrediteze justiţia, să compromită cinstea şi demnitatea de judecător […]”, în realitate lucrurile nu sunt chiar aşa de simple.
Imputare neîntemeiată
După ce în februarie 2010, în discursul său, devenit între timp celebru, ţinut la Adunarea Generală a Judecătorilor, Ion Muruianu, pe atunci preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), i-a acuzat pe avocaţii care oferă suport juridic cetăţenilor care reclamă R. Moldova la CEDO că urmăresc “defăimarea premeditată a întregului sistem judiciar”, iar pe jurnalişti i-a comparat cu nişte “câini turbaţi care devin periculoşi pentru societate prin minciunile care le răspândesc”, magistratul s-a ales cu o “mustrare aspră”, sancţiune pe care CSM i-a aplicat-o la două săptămâni după evenimentul respectiv.
Deşi, într-un final, Muruianu a ajuns să-şi ceară scuze în faţa presei pentru declaraţiile făcute, acesta nu a fost de acord cu sancţiunea CSM şi a atacat-o la Curtea de Apel Chişinău (CAC). Dar aşa cum CAC a respins cererea lui Muruianu, magistratul s-a adresat CSJ (instanţă al cărei preşedinte era, de facto, după ce Curtea Constituţională a decis că hotărârea prin care magistratul fusese demis de către Parlament este una neconstituţională – n.r.). Aceasta nu numai că i-a acceptat cererea, dar a şi anulat decizia CSM.
Astfel, la 12 mai 2010, Colegiul civil şi de contencios administrativ al CSJ, în componenţa judecătorilor Nina Cernat, Elena Covalenco şi Valeriu Arhip, a decis că hotărârea prin care Muruianu a fost sancţionat disciplinar “a fost adoptată cu încălcarea legii, cu încălcarea competenţei şi a procedurii stabilite”. Printre altele, colegiul a considerat că “şi abaterea disciplinară prevăzută de art. 22, alin. (1), lit. k) din Legea privind statutul judecătorului (încălcarea sistematică sau încălcarea gravă a eticii judiciare – n. r.) i-a fost neîntemeiat imputată judecătorului I. Muruianu în legătură cu critica adusă unor reprezentanţi ai mass-media şi unor avocaţi. La caz, prevederile art. 22, alin. 1, lit. k) urmează a fi aplicate şi în colaborare cu prevederile Codului de etică a judecătorului, care stabileşte standardele de conduită ale acestuia […]”.
„La noi, ele s-au suprapus”
Cazul lui Muruianu însă nu este unicul în care magistraţii acuzaţi inclusiv de încălcarea eticii scapă basma curată. Deseori, fie CD nu reuşeşte să demonstreze că judecătorul a încălcat etica judiciară şi sistează procedura disciplinară, fie CSM anulează sancţiunea CD, fie magistraţii sancţionaţi obţin, în instanţă, anularea pedepsei, aşa cum a făcut Muruianu. “Răspunderea disciplinară este o răspundere pentru care în lege este scris cum trebuie să procedeze judecătorul şi, dacă el procedează altfel, atunci el încalcă norma legii. Dar atunci când e vorba de răspundere etică, aici deja e cu totul alt nivel, adică e o încălcare mai fină, e o încălcare mai mult a normelor morale”, explică Nicolae Roşca, preşedintele CD.
Totodată, Nicolae Roşca menţionează că aproape în toate procedurile disciplinare intentate se invocă şi lit. k), art. 22 din Legea cu privire la statutul judecătorului, adică încălcarea sistematică sau încălcarea gravă a eticii judiciare. Dar, pe cât de des este invocată această prevedere, pe atât de des CD este în dilemă, din cauza legislaţiei ambigue.
“Ca exemplu, încălcarea obligaţiei de imparţialitate este şi în Codul de etică, şi în Codul de procedură civilă, şi în Legea cu privire la statutul judecătorului. Şi-atunci, trebuie de făcut o deosebire – când obligaţia de imparţialitate este o încălcare a legii şi când obligaţia de imparţialitate este o încălcare a Codului de etică? La noi, ele s-au suprapus, se contopesc parcă”, afirmă preşedintele CD.
Un apartament şi trei proceduri
Judecătoarea Aurelia Parpalac de la Curtea de Apel Bender (CAB), cu sediul la Căuşeni, a intrat în vizorul opiniei publice vara trecută, după ce a obligat autorităţile locale, în instanţă, să-i acorde spaţiu locativ. Ulterior, din cauza neexecutării hotărârii, conturile primăriei din localitate au fost blocate, şi, ca rezultat, mai mulţi bugetari s-au văzut în imposibilitatea de a-şi ridica salariul timp de câteva luni. Deja mai târziu, Judecătoria Ştefan-Vodă avea să decidă schimbarea modului de executare a hotărârii şi să dispună ca, în loc de apartament, autorităţile locale să-i acorde Aureliei Parpalac 40 de mii de euro, sumă care ar fi echivalentă cu preţul imobilului solicitat în zona respectivă.
Drept rezultat al acestor acţiuni, Oleg Efrim, ministrul Justiţiei, a intentat proceduri disciplinare pe numele judecătoarei de la CAB şi pe colegii acesteia care au decis schimbarea procedurii de executare a hotărârii. Dar dacă în cazul ultimilor lucrurile sunt mai mult sau mai puţin clare, “deoarece, potrivit legislaţiei care era (actuala guvernare a anulat dreptul magistraţilor şi altor funcţionari la o locuinţă de serviciu – n. r.), lor (judecătorilor – n. r.) trebuia să li se dea apartament în folosinţă, şi modalitatea de executare ar fi trebuit să fie obligarea consiliului (raional – n. r.) să cumpere un apartament pe care să-l dea în folosinţă judecătorului respectiv, dar nicidecum să-i dea bani ca el să-şi cumpere”, explică Nicolae Roşca, preşedintele CD, atunci în cazul lui Parpalac lucrurile stau altfel.
Doar bănuială
Deşi în acţiunile sale judecătoarea de la CAB n-a făcut nimic din ce i-ar interzice legea, blocarea conturilor primăriei, în urma căreia au avut de suferit oamenii simpli, poate fi foarte uşor calificată drept o încălcare a eticii judiciare, care spune că magistratul “trebuie să se abţină de la orice comportament, acţiune sau manifestare care ar putea prejudicia încrederea publicului în sistemul judecătoresc”. Ce-i drept, acest lucru îi poate fi imputat judecătoarei Aurelia Parpalac doar indirect, pentru că, oficial, executorul judecătoresc este cel care a dispus blocarea conturilor Primăriei Căuşeni.
Deşi mai mulţi jurişti ne-au spus că, în mod normal, executorul judecătoresc trebuia s-o anunţe pe Aurelia Parpalac despre acţiunile întreprinse şi că aceasta, ştiind că astfel oamenii nu-şi vor lua salariile, ar fi putut să ceară schimbarea măsurii, Nicolae Roşca spune că blocarea conturilor primăriei nu poate fi pusă în vina judecătorului. “Noi putem bănui că executorul nu a făcut nicio acţiune fără a discuta cu judecătorul, dar, totodată, nu avem un document care ne-ar permite să spunem precum că – uite, judecătorul a insistat ca executorul să pună sechestru pe conturi”, explică preşedintele CD.
„Judecătorul este legea”
Însă ministrul Efrim, cel care a intentat procedura disciplinară, este de altă părere. “Formal, ea (judecătoarea – n. r.) poate să spună de fiecare dată: scuzaţi, eu doar am cerut, dar dacă ştia că nu i se cuvine, trebuia să respingă cererea. Or, din moment ce un judecător acceptă ceea ce nu i se cuvine conform legii, chiar dacă nu este infracţiune, acest lucru este, în viziunea mea, o încălcare a eticii. Un judecător nu trebuie să procedeze aşa, pentru că toată lumea crede că judecătorul este legea”, afirmă ministrul Justiţiei.
Cu toate acestea, membri ai CD ne-au declarat ca propunerea de sancţionare a Aureliei Parpalac a fost respinsă, şi doar un membru al CD a formulat o opinie separată.
Însă, cum anume şi-a motivat CD decizia în cazul Parpalac, rămâne de văzut. Deşi hotărârea a fost luată de ceva timp, această încă nu a fost plasată pe site-ul CSM, pe motiv că un membru al CD care se află în concediu medical încă nu a semnat-o.
De menţionat că, anterior, Aurelia Parpalac a declarat presei, alături de colega sa, Veronica Nichitenco, că nu se consideră vinovată şi a calificat intentarea procedurilor disciplinare drept PR politic şi imixtiune în activitatea judecătorească.
„Nu e de dorit de mers la aşa acţiuni”
Eduard Ababei, vicepreşedintele Curţii de Apel Bălţi, instituţie lăudată de Nicolae Timofti în raportul pe care acesta l-a prezentat la Întrunirea anuală a judecătorilor din 10 februarie 2012 (pe atunci Timofti era preşedintele CSM – n.r.), deşi admite că regimul încărcat de muncă ar putea fi un factor al numeroaselor încălcări etice pe care le admit magistraţii, spune că nu poate explica acest fenomen. “Eu şi colegii mei ne străduim să respectăm Codul de etică. La noi practic de vreo patru ani n-a fost nimeni pedepsit disciplinar. Alţii de ce fac asta, nu ştiu”, ne-a declarat Ababei.
Şi Tudor Leahu, preşedintele Judecătoriei Rezina, instituţie la fel lăudată de Timofti în acelaşi raport, spune că îi este greu să dea o apreciere numărului mare al cazurilor de încălcare a eticii judiciare. “Depinde de fiecare în parte. E clar că sunt situaţii când părţile implicate în proces au un comportament care nu e de dorit şi de aceea judecătorul poate să mai şi ridice vocea, că altfel ei nu înţeleg. Totuşi, e clar că nu e de dorit de mers la aşa acţiuni”, conchide preşedintele Judecătoriei Rezina.
„Lucrurile trebuie diferenţiate”
Nichifor Corochii, preşedintele CSM, tot el şi persoana care predă etica şi deontologia profesională a judecătorului la Institutul Naţional al Justiţiei, spune că cele mai frecvente încălcări sunt, totuşi, respectarea normelor imperative ale legislaţiei. Iar în ceea ce priveşte faptul că practic la fiecare a doua procedură disciplinară intentată este invocată şi încălcarea eticii judiciare, Corochii are o expicaţie foarte simplă – aceasta, de obicei, vine la “pachet” cu alte tipuri de încălcări disciplinare. “Aici e o dublă interpretare a prevederilor legii, pentru că, într-un fel, se subînţelege că încălcarea normelor imperative, de fapt, ar vorbi şi de o lipsă de disciplină şi o atitudine neetică, dar lucrurile trebuie diferenţiate”, susţine preşedintele CSM.
Galina Bostan, directorul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, crede că încălcările etice depind de educaţia fiecărui magistrat în parte. “Să spunem aşa – cât de mult încalcă un judecător etica judiciară depinde de cultura fiecărui judecător, or etica presupune şi un grad de imparţialitate, şi felul în care se comportă în cadrul unui proces. Ei sunt oameni ca şi noi, cu aceleaşi cusururi, totuşi ei ar trebui să aibă un cenzor intern, care să nu le permită să procedeze aşa cum procedează un muritor de rând”, spune Bostan.
„Un organ exclusiv din judecători”
Pe motiv că încălcările etice se află în topul motivelor care stau la baza intentării procedurilor disciplinare, în rapoartele lor anuale, membrii CD de pe lângă CSM vin cu propunerea ca răspunderea disciplinară să fie separată de răspunderea pentru încălcarea eticii judiciare. “Cu răspunderea pentru încălcarea normelor de etică judiciară trebuie să se ocupe un alt organ special. Doar încălcarea gravă a eticii judiciare sau încălcarea repetată a ei ar putea servi ca temei pentru tragerea la răspundere disciplinară”, se spune în raportul CD pe anul 2010, lucru menţionat şi în raportul din 2011.
„În lege nu e scris nicăieri că un judecător nu poate să examineze o procedură în care un participant este vecinul său. Dar el, mă rog, se întâlneşte în fiecare zi cu acesta, poate chiar joacă împreună domino sau şah, şi, potrivit răspunderii etice, el ar trebui să ceară opinia CSM, spre exemplu, pentru a se stabili dacă el poate examina acea procedură sau nu”, explică Nicolae Roşca. Preşedintele CD mai spune că o situaţie practic similară ar fi dacă, bunăoară, un judecător ar cânta la o nuntă, şi, deşi oficial nu se abate de la nicio normă legală, acest lucru ar putea afecta, într-o oarecare măsură, autoritatea magistratului.
„De aceea, în alte state, spre exemplu, se face un organ exclusiv din judecători, care aplică un fel de avertismente, precum că, uite, trebuie să fii atent în asemenea situaţii. Dar dacă, în ciuda avertismentelor pe care i le dă acest organ, judecătorul încalcă normele etice în mod repetat sau când e vorba de încălcarea gravă a eticii judecătoreşti, deja atunci magistratul ar putea fi trims la Colegiul Disciplinar”, crede Nicolae Roşca.
Un nou proiect de lege
Însă Oleg Efrim, ministrul Justiţiei, nu crede într-o posibilă separare a încălcărilor etice de procedura disciplinară, întrucât încălcarea eticii judiciare este un motiv de intentare a unei proceduri disciplinare şi de sancţionare a magistratului. Totodată, oficialul opinează că marea majoritate a magistraţilor care admit astfel de încălcări o fac din ignoranţă, fiindcă, până nu demult, astfel de încălcări în general nu erau sancţionate sau CSM le trecea cu vederea foarte lejer, şi ne asigură că, odată cu modificarea legislaţiei privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, lucrurile vor deveni mult mai clare.
„Suntem pe ultima sută de metri cu o nouă iniţiativă legislativă, în care vom încerca să facem absolut clară această procedură, astfel încât să nu permită niciun fel de interpretări, nici pentru cei care intentează procedurile disciplinare, nici pentru judecători, care vor înţelege foarte clar care sunt limitele comportamentului lor şi ce comportament va fi sancţionat”, susţine Efrim, precizând că, până la sfârşitul anului, iniţiativa respectivă va fi remisă Guvernului pentru a fi aprobată şi, ulterior, Parlamentului.
