«Moartea» îl aştepta de duminică
Automobilul „Lada” care a explodat marţi în jurul orei 12.00, în centrul Chişinăului, provocând moartea lui Igor Ţurcan, a fost adus în R. Moldova prin contrabandă în urmă cu cinci ani, iar numerele de înmatriculare ale acestuia erau false. Informaţia a fost oferită Ziarului de Gardă de persoane direct implicate în anchetarea cazului, asta deşi ministrul de Interne, Alexei Roibu, a declarat oficial presei că deja există câţiva suspecţi pe numele cărora ar fi fost înregistrat automobilul, fără a oferi şi alte detalii.
Igor Ţurcan s-a născut pe 16 decembrie 1973 în satul Pârliţa, Ungheni, acolo unde are şi acum viză de reşedinţă. A studiat la Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele R. Moldova, iar studiile de licenţă le-a făcut la Universitatea de Studii Umanistice. Era căsătorit şi avea două fete minore, de 3 şi, respectiv, de 12 ani. În 2007 a fost distins cu Medalia „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” de către Mitropolia Moldovei. Igor Ţurcan era, în primul rând, un om de afaceri. În 2010, acesta a înregistrat la Ministerul Justiţiei (MJ) Federaţia de Tenis din R. Moldova (FTM), devenind preşedintele forului. În CV-ul său, plasat pe site-ul FTM, Ţurcan apare şi ca manager la IM „East Consulting Company” SRL.
Cine l-a asasinat pe Igor Ţurcan?
Marţi, în jurul orei 12.00, o maşină de tip „Lada” cu numere de înmatriculare ruseşti a explodat pe str. Columna din Chişinău, în apropierea Federaţiei de Tenis, chiar în momentul în care Igor Ţurcan ieşise din sediu. În urma exploziei, acesta a fost grav rănit, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă în secţia de reanimare. După aproape trei ore de luptă, în jurul orei 15, în urma unui stop cardiac, Ţurcan a decedat.
Maşina cu numere de înmatriculare ruseşti staţiona lângă sediul FTM încă de duminică, 5 iunie, anunţă poliţia. Deşi, iniţial, anchetatorii au luat în calcul inclusiv varianta unui accident cauzat de o explozie a unei butelii de gaze, aflată în automobil, miercuri, reprezentanţii Procuraturii Generale au anunţat că „a fost dispusă crearea unui grup de urmărire penală care va investiga cauza penală pe faptul omorului intenţionat al unei persoane”. Eugeniu Onică, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne (MAI), ne-a spus că poliţia investighează toate pistele posibile în încercarea de a elucida cazul: activitatea sa în afaceri, în cadrul FTM, dar şi implicarea în politică.
Igor Ţurcan şi tenisul
Igor Ţurcan a devenit preşedinte al FTM în septembrie 2010, după ce a înregistrat Federaţia la Ministerul Justiţiei (MJ). Până atunci, preşedinte interimar al forului era Iurie Drozd, doar că acesta, din motive necunoscute, nu înregistrase forul la MJ. Pentru că Iurie Drozd nu dorea să renuţe la şefia FTM, a fost pornit un proces de judecată, ambii considerându-se „preşedinţi”. De remarcat că Drozd se judecă cu MJ, şi nu cu Igor Ţurcan, aşa cum s-a scris în presă, acesta acuzând MJ că a înregistrat ilegal FTM. Judecata continuă şi în acest moment, pentru astăzi (joi, 9 iunie – n.r.) fiind programată o nouă şedinţă.
Se pare că miza luptei dintre cei doi reprezenta Şcoala Specializată de Tenis, amplasată pe un teren de circa două hectare, pe str. E. Coca. În martie 2011, Ţurcan declara că „tot ce s-a petrecut în ultimii ani în tenisul de câmp era în jurul terenului pe care este amplasată şcoala” şi promitea că „nici într-un caz nu va lăsa ca acest lot de teren să fie luat”.
Igor Dodon şi terenul şcolii de tenis
Sergiu Climov, directorul şcolii specializate de tenis din Chişinău, ne-a spus că a auzit de mai multe ori de la Igor Ţurcan că cineva încerca să ia acele terenuri. „Eu nu credeam în asta. E greu să le iei aşa, simplu, ele aparţin Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS)”, susţine Climov. Acesta ne-a spus că ultima dată terenurile şcolii s-a încercat să fie luate pe vremea când Igor Dodon era ministru al Economiei, iar Andrei Cimili conducea Agenţia Sportului. „Ştiu că atunci Cimili a vrut, prin intermediul unei firme, să dea terenurile în arendă lui Iurie Drozd, fostul şef interimar al FTM. Am primit şi o scrisoare. Era semnată de ministrul Economiei. Igor Dodon, care era şi vicepremier, căzuse de acord şi semnase, dar lucrurile s-au blocat din motive necunoscute mie. De atunci, nimeni nu a încercat să mai ia terenurile“.
„Rivalul” lui Ţurcan spune că nu-l cunoaşte
Climov opinează, însă, că în ciuda problemelor din tenis, moartea lui Ţurcan nu are legătură cu activitatea sportivă. „Eu nu cred că e din cauza tenisului. Ţurcan era şi om de afaceri, cred că de aici i se trage”, spune Climov.
Nici Iurie Drozd, ex-preşedintele interimar al FTM, nu crede că moartea „rivalului” său are legătură cu tenisul, deşi presa a încercat să speculeze faptul că anume litigiile dintre Drozd şi Ţurcan au dus la asasinarea ultimului. ”Eu nu mă judec cu Ţurcan, ci cu MJ. Moartea lui nu are nicio legătură cu tenisul, sunt sigur 100%. Se fac doar speculaţii pe seama asta, iar cineva încearcă, probabil, să-şi facă publicitate pe seama morţii unui om. Nu m-am văzut niciodată cu el şi nici nu-l cunosc”, a precizat Drozd.
Şi-a schimbat denumirea firmei pe 27 mai 2011
Presa a scris că Igor Ţurcan ar avea afaceri în domeniul construcţiilor şi tutunului. În CV-ul său, acesta apare ca manager la „East Consulting Company” SRL. Interesant este faptul că în registrul avizelor agenţilor economici, pe 27 mai 2011, adică cu doar două săptămâni înainte de tragedie, apare informaţia privind schimbarea denumirii acestei companii din „East Consulting Company” SRL în Întreprinderea Mixtă „SEITA TOBACCO CO”. Sediul companiei, potrivit informaţiei oficiale, s-ar afla pe str. S. Lazo 21. Acolo, însă, ni s-a spus că sediul companiei se află de fapt pe str. Columna, adresă la care este înregistrată FTM. De la Camera Înregistrării de Stat ni s-a spus că Întreprinderea Mixtă „SEITA TOBACCO CO” oferă „consultaţii juridice şi se ocupă cu comerţul”, Rodica Cobzari-Ţurcan, Tatiana Satilov şi cetăţeanul României Dinu Cerasela figurând drept fondatori, iar Sergiu Lazarev în calitate de director. La numărul de mobil al companiei nu a răspuns însă nimeni pentru a ne explica motivele din care a fost schimbată denumirea întreprinderii şi dacă aceasta este legată de datoriile pe care se spune că Ţurcan le avea. Staff-ul electoral al lui Mihai Godea ne-a confirmat faptul că Rodica Cobzari-Ţurcan este soţia lui Igor.
„Asasinarea lui Ţurcan e o comandă politică”
Igor Ţurcan este prieten din copilărie cu Mihai Godea. Născuţi în acelaşi an şi în acelaşi sat, Ţurcan a fost şeful staff-ului electoral al lui Godea în campania electorală privind alegerile locale din 5 iunie. Într-o conferinţă de presă susţinută imediat după explozie, Godea a calificat uciderea colegului său drept o „comandă politică”, făcând aluzie la faptul că premierul Vlad Filat ar avea o legătură cu acest caz.
Fostul membru al PLDM, plecat cu scandal din formaţiunea pe care a format-o împreună cu Vlad Filat, a declarat că activitatea economică a lui Igor Ţurcan era „favorabilă unei asemenea acţiuni, pentru că în cazul său se putea masca mai uşor faptul că nu ar fi un atac politic mai bine decât în cazul altor colegi”.
„Dacă e o comandă politică, e vai şi amar de R. Moldova», a precizat Godea. „Cer acum oficial pază şi protecţie pentru mine şi pentru colegii mei. Nu e vorba aici doar despre campania mea electorală recentă, e vorba şi despre acţiunea mea politică. Este poate un gest de intimidare pentru cei care vor să mi se alăture. Aţi ucis un om în spatele căruia era o idee. Nu a fost cazul! Ideile nu pot fi asasinate. Mergem mai departe“, a precizat Godea. „Acest caz îmi întăreşte poziţia că gestul meu din 3 mai (când a plecat din PLDM – n.r.) e corect. Poate mă face să regret că nu am făcut asta mai devreme. S-a ajuns prea departe”, a mai spus Godea, care a făcut referire şi la acuzele aduse de Vlad Filat în platoul unui post de televiziune, când premierul i-a spus că „în curând, nimeni nu va mai vrea să stea alături de tine”.
Maşina „ucigaşă” — adusă prin contrabandă
Automobilul „Lada” care a explodat marţi în centrul Chişinăului, provocând moartea lui Igor Ţurcan, a fost adus în R. Moldova prin contrabandă în urmă cu cinci ani, iar numerele de înmatriculare erau false, ne-au informat sursele ZdG implicate în anchetă. Serviciul de presă al MAI nu a confirmat şi nici nu a infirmat aceste informaţii. Eugeniu Onică, purtătorul de cuvânt al MAI, ne-a spus că rezultatele expertizei maşinii vor fi cunoscute într-o săptămână şi că grupul de anchetă a expediat un demers organelor abilitate ale Federaţiei Ruse, solicitând verificarea autenticităţii numerelor de înmatriculare ale automobilului «Lada». Ministrul Alexei Roibu a declarat că există câţiva suspecţi în acest caz, iar procurorul general, Valeriu Zubco, că „nu poate oferi detalii pentru a nu prejudicia anchetă”, dar a promis că, în cel mai scurt timp, adevărul va ieşi la iveală.