Miniştrii – jucăriile preferate ale preşedintelui
Din 2001 până în prezent, în R. Moldova au fost demişi 26 de miniştri. În urma unor rotaţii, cei mai mulţi dintre ei sunt lansaţi în alte poziţii. Cei incomozi sunt înlăturaţi. Guvernul şi Preşedinţia nu au explicat niciodată acest fenomen. În repetate rânduri, presa a făcut publice activităţile ilicite ale unora, fie acestea din perioada de guvernare, de până la aceasta sau de după, în timp ce Aparatul Guvernului ne informează că nu există niciun dosar penal împotriva foştilor miniştri.
În urma articolelor publicate în presă despre activităţile ilicite ale diverşilor miniştri, în martie 2008, deputata Vitalia Pavlicenco a adresat o interpelare Aparatului Guvernului, solicitând informaţii despre miniştrii demişi de la 2001 încoace şi despre existenţa/evoluţia dosarelor penale intentate unor ex-membri ai Guvernului. „Tot timpul citesc şi iau aminte la ce scrie presa. Am tot respectul pentru această meserie, pentru că ştiu ce înseamnă. Cât priveşte interpelarea, este una dintre numeroasele pe care le-am depus. În repetate rânduri am aflat din presă despre activităţile murdare ale unor persoane cu funcţii înalte în stat, printre care şi miniştri. Aşa am decis să solicit informaţia respectivă”, ne-a explicat deputata Pavlicenco. Răspunsul nu a mulţumit-o, dar i-a demonstrat încă o dată că „conducerea este una bolnavă şi coruptă, nu există niciun fel de luptă împotriva corupţiei, totul este o mascaradă”.
Miniştri în dosare date uitării
În pofida informaţiei prezentate de Aparatul Guvernului cu referire la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) şi Serviciul Vamal, există totuşi dosare penale intentate împotriva ex-miniştrilor. Este vorba cel puţin de două dosare, la care, de altfel, au lucrat chiar colaboratorii CCCEC – dosarele lui Anatol Cupţov şi Valeriu Mostovoi.
La sfârşitul anului 2001, Anatol Cupţov a fost promovat în funcţia de ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor de către şeful statului. Tot acesta, după 11 luni de activitate a ministrului, în noiembrie 2002, îl învinuieşte în mod public de comiterea unor grave crime cu caracter economic şi îl destituie. Nici în acest caz, oficial, nu a fost anunţat motivul demiterii. În presă ajunsese informaţia potrivit căreia ex-ministrul era cercetat penal de CCCEC pentru deturnări de fonduri. La solicitarea Asociaţiei Presei Independente, în februarie 2004, după şapte luni de aşteptare, CCCEC a răspuns că „în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare dosarul penal intentat în privinţa acţiunilor ex-ministrului transporturilor şi telecomunicaţiilor Anatol Cupţov a fost clasat”. Acest proces penal a încetat din motivul „schimbării situaţiei”, conform Procuraturii Generale. După câteva săptămâni de la demitere, Cupţov este numit prin hotărârea Guvernului în calitate de manager principal al Întreprinderii de Stat „Portul maritim comercial Giurgiuleşti”, unde a lucrat doar câteva luni. În speranţa de a afla mai multe detalii despre dosarul clasat, am luat legătura cu Stela Barbă, anchetatoarea care l-a instrumentat şi care a adoptat ordonanţa de încetare a procesului penal. Aceasta a spus că nu-şi mai aminteşte despre ce era acel dosar şi nici ce înseamnă „schimbarea situaţiei” (probabil e ceva ordinar să lucrezi la un dosar penal intentat unui ex-ministru!) şi ne-a sugerat să-i trimitem o scrisoare oficială. Raspunsul încă se lasă aşteptat, deşi termenul a şi fost depăşit.
Flagrant cu şampanie şi ciocolată
Cazul lui Valeriu Mostovoi este şi mai inexplicabil. Dacă lui Cupţov i-a fost „uitat dosarul”, lui Mostovoi i se uită şi faptul că a fost ministru. Din lista cu miniştri demişi, anexată de către Nicolae Gumenâi la raspunsul interpelării, lipseşte numele şi informaţia despre ex-ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale Valeriu Mostovoi. Acestuia, în aprilie 2005, i-a fost intentat un dosar penal pe motiv de luare de mită. Mostovoi era suspectat de CCCEC de estorcare şi primire de mită de la un bătrân care dorea să obţină tratament gratuit la o staţiune balneară pentru soţia sa grav bolnavă şi căruia ministrul i-ar fi dat de înţeles că poate să-l ajute. În urma organizării unui flagrant în care bătrânul îi dădea 6 cutii de bomboane şi 2 sticle de spumant, ministrul a fost reţinut de către colaboratorii CCCEC. Toate acestea s-au întâmplat după ce soţia bătrânului primise foaia de tratament. În 2006, Curtea Supremă de Justiţie l-a găsit vinovat de corupţie pe Mostovoi şi i-a interzis să ocupe funcţii publice în decurs de 5 ani. Neoficial, se specula informaţia potrivit căreia Mostovoi ar fi fost incomod şi nedorit în Guvern. Această ipoteză pare a fi reală dacă se ia în calcul faptul că Mostovoi, care este considerat de către colegii săi jurişti, dar şi de către foştii colegi de la minister „un om de un comportament prea corect”, cel „mai onest om din Minister”, este singurul ministru din perioada 2001-2008 găsit vinovat de corupţie. Astfel, este şi mai straniu faptul că dosarul ex-ministrului Mostovoi a fost trecut cu vederea, cu atât mai mult cu cât acesta poate fi considerat un succes al conducerii comuniste la capitolul combaterea corupţiei.
Cazul Mihăilescu – unic în Guvernele Tarlev
Constantin Mihăilescu, ex-ministru al Ecologiei şi Resurselor Naturale, este primul oficial care a fost demis după numirea lui Victor Stepaniuc în funcţia de vicepremier. Tot el este şi singurul ministru destituit „pentru neexercitarea atribuţiilor conform legislaţiei, manifestată prin abuz în serviciu”. Mihăilescu a fost demis în februarie 2008, după ce angajaţii Direcţiei fraude din cadrul MAI şi ai Curţii de Conturi au efectuat un control financiar la Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, control iniţiat de Poliţia economică. Împreună cu Mihăilescu, era suspectată că ar fi deturnat câteva milioane de lei din Fondul Ecologic Naţional şi Lora Ceban, şefa Direcţiei contabilitate şi relaţii externe. La momentul actual, dosarul Lorei Ceban este trimis în judecată, iar ex-ministrul se află în aşteptarea rezultatului ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală, ne-au informat surse din cadrul Procuraturii.
Contactat de noi, Mihăilescu a refuzat să comenteze, sugerându-ne să ne ocupăm de lucruri mai serioase decât cazul său.
Ex-miniştrii care au dat „peste cap politica de cadre a diplomaţiei” moldoveneşti
O simplă trecere în revistă a funcţiilor pe care le deţin ex-miniştrii după demitere ne arată că, oarecum, pare a fi o tradiţie numirea acestora ambasadori. „Numeroşi ex-oficiali ai Guvernului devin peste noapte ambasadori în străinătate, dând peste cap politica de cadre a diplomaţiei R.Moldova”.
Ministru – om de afaceri – ambasador
Nicolae Cernomaz, ex-ministru al afacerilor externe, a fost demis de către preşedintele Voronin în iulie 2001, la doar trei luni după ce a fost reconfirmat ca membru al Guvernului Tarlev. După mai bine de un an şi jumătate, perioadă în care s-a ocupat de afaceri, Cernomaz a fost numit la 26 martie 2003 Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Ucraina şi, prin cumul, în Republica Azerbaidjan şi în Georgia. În ianuarie 2005, acesta a fost rechemat din funcţie, dar nu a mai revenit la Chişinău. A rămas în Ucraina să se ocupe de propriile afaceri.
Ministru – şomer – ambasador
După demisia primului Guvern Tarlev, în martie 2005, ex-ministrul finanţelor Iacob Timciuc, care este şi membru al Comitetului Central al PCRM, nu a mai fost inclus în noul Guvern. Acesta a avut de aşteptat ceva timp pînă a fi numit ambasador. Peste un an, la 11 mai 2006, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a fost numit în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Republica Populară Chineză şi în Republica Coreea, ambele cu reşedinţa la Beijing.
La sfârşitul anului 2006, Ziarul de Gardă a publicat un articol în care erau prezentate primele acţiuni ale lui Timciuc de cum a ajuns la Beijing: „Nefiind mulţumit de condiţiile din sediul misiunii diplomatice din China, a cheltuit timp de doar o lună aproximativ 12 mii de dolari ca să utileze ambasada la „nivel de ambasador”.
Ministrul demis şi avansat
Ex-ministrul Apărării Victor Gaiciuc a fost destituit din funcţie în octombrie 2004, în urma unui furt de armament dintr-un depozit al armatei. Cu o lună înainte de destituire, SIS-ul a anunţat că din depozitele de dotare ale Armatei Naţionale au fost furate muniţii şi că de comiterea furtului sunt suspectaţi şi factori decizionali din cadrul Ministerului Apărării. Voronin a criticat atunci activitatea Ministerului condus de Gaiciuc pentru lipsa unei evidenţe reale a patrimoniului militar al Armatei Naţionale şi pentru cazurile de încălcare a drepturilor militarilor în termen. Peste doar trei luni, ex-ministrul este numit reprezentant al R. Moldova la Alianţa Nord-Atlantică şi ambasador în Regatul Belgiei.
Ai „senzaţia unei reveniri subite în epoca de sinecură a perioadei Brejnev, în care nu capacitatea profesională conta, ci doar apropierea de şeful, de singura persoană de care depindea pentru mulţi pâinea şi sarea acestui regim politic”, spune analistul politic Igor Munteanu.
Legislativul naţional – „papagal colorat”
Cei mai mulţi demnitari au fost destituiţi în perioada primului mandat de guvernare comunistă, între 2001—2005, doar într-un an şi 8 luni – 10 miniştri. „Este o practică proastă în RM destituirea miniştrilor pe parcursul aceluiaşi Cabinet de Miniştri. Aceasta permite, pe de o parte, de a muşamaliza anumite cazuri strigătoare la cer exact atunci când mass-media este în drept să ceară socoteală primului-ministru, care-şi permite să includă în echipa sa de miniştri persoane corupte ori incompetente; iar pe de altă parte, această practică ţine pe post de papagal colorat legislativul naţional, pentru că acesta admite schimbări în componenţa cabinetului fără a le autoriza”, consideră analistul politic Igor Munteanu.
În conformitate cu articolul 98 alin.(6) din Constituţie, „în caz de remaniere guvernamentală… preşedintele R. Moldova revocă şi numeşte, la propunerea prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului”. Niciun act legislativ nu specifică numărul de destituiri permise. Gheorghe Susarenco, membru al Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi, are o singură explicaţie pentru numărul mare de miniştri demişi: „Preşedintele şi prim-ministrul se jucau cu miniştrii. De fapt, şeful statului conducea Guvernul. Dacă cineva nu-i plăcea ori nu-l asculta, îl destituia. Au destituit foarte mulţi, care erau ori incomozi, ori neascultători, ori cine ştie de ce. Guvernul n-o să spună niciodată cauzele”.
Tatiana EŢCO
