Kremlinul de la Chişinău
Clădirea construită pe un teren de joacă pentru copii, despre care se spune că va fi noul sediu al PCRM, a fost înălţată pe fundamentul mai multor şmecherii. După ce au pus mâna pe teren, proprietarii au încercat să acapareze tot spaţiul din jurul locului respectiv. Cei care s-au împotrivit, au fost acuzaţi de diverse activităţi ilegale, fiind închişi la răcoare. Construcţiile mici, aflate în preajmă, sunt acum şi ele pe cale de a fi demolate. Totuşi, chiar dacă şi în acte este specificat că, pe adresa respectivă, se înalţă sediul PCRM, mai multe voci susţin că acolo se construieşte un hotel iar aceştia nu au nici o legătură cu construcţia respectivă.
Terenul a fost obţinut cu ajutorul PPCD
Clădirea se află la intesecţia străzilor Armenească cu Bulgară, în spatele Camerei Înregistrării de Stat a R. Moldova. PCRM a primit terenul pe când la conducerea Primăriei, dar şi a Consiliului Municipal Chişinău, se aflau membri ai PCRM. Primar era Vasile Ursu, actualmente ajuns vice-ministru al Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, avându-l în calitate de şef pe Vladimir Baldovici, deţinătorul firmei de construcţii „Stayer” SRL. Neoficial, această firmă de construcţii munceşte munceşte pe şantierul controversatei clădiri din centrul Chişinăului.
Oleg Cernei, consilier municipal din partea fracţiunii AMN, ne-a spus că, în 2006, la o şedinţă a CMC, reprezentanţi ai PCRM au prezentat un proiect ad hoc prin care se cerea terenul respectiv, pentru construcţia viitorului sediu al partidului. „Proiectul de hotărâre a fost votat de către membrii PCRM, dar şi de către consilierii PPCD”, susţine Cernei.
„Suprafaţa totală a terenului, oferită pentru construirea sediului PCRM, este de 24 ari şi 70 m.p.”, ne-a spus Igor Cristal, şeful Secţiei Relaţii Funciare din cadrul Primăriei Chişinău. După dimensiuni, terenul este comparabil unui stadion de fotbal, reprezentând circa 3 părţi din acesta.
„Sediul comuniştilor”, nu va fi sediu
La moment, mai multe surse susţin că, pe terenul respectiv, nu s-ar construi sediul PCRM. Acestea susţin că pe acel loc s-ar înalţă un hotel, iar Partidul Comunist, în calitate de proprietar, figurează doar de formă. Aceleaşi surse susţin că terenul respectiv ar fi fost făcut „cadou” de către o persoană „clanului comuniştilor”, pentru a fi „salvat” de detenţie.
Alt argument că noua construcţie nu va fi sediul PCRM este cel adus chiar de unii membri de partid care confirmă că această formaţiune nici nu ar avea nevoie de un sediu nou, deoarece are unul, tot în centrul oraşului. „Vechiul sediu” este o clădire modernă, cu două etaje, amplasată pe str. Nicolae Iorga, 11. În faţa clădirii de pe Iorga este amplasat monumentul lui Lenin. La Direcţia Patrimoniu al municipiului Chişinău am aflat că PCRM nu închiriază această clădire de la municipalitate, deoarece casa este una privată.
Am contactat telefonic oficiul PCRM. Diverse persoane, care au răspuns la telefon, au refuzat să ne spună dacă ceea ce se constuieşte în centrul Chişinăului va fi viitorul sediu al partidului. „Jurnaliştii au scris multe prostii referitoare la acea construcţie”, ne-au spus interlocutorii noştri de la PCRM.
Construcţia este aproape terminată
Am făcut o vizită la şantierul viitorului sediu al PCRM. Clădirea este construită aproape de magazinul „Franzeluţa”, în spatele Camerei Înregistrării de Stat. Oricine poate vizita acest şantier. Numeroşi trecători merg zilnic prin preajmă. Anterior, pe lângă clădire, era un drum care te ducea spre o altă stradă. La moment, drumul a fost transformat în şantier. La construcţie se lucrează intens. Zeci de persoane muncesc la finisarea clădirii. Bărbaţii lucrează afară, femeile în interior, vopsesc pereţii. Clădirea va fi un edificiu cu patru etaje şi, dacă va fi, totuşi, sediul PCRM, cu siguranţă, va deveni cel mai impotrant sediu al unui partid din R. Moldova. „Kremlinul de la Chişinău”, ne-a spus Andrei Socol.
Construcţia, pe care trecătorii o compară cu un castel, este aproape finisată. Are şi pază, de fapt, un singur om. Am stat de vorbă cu el. Acesta ne-a spus că rolul său este de a stopa şi de a controla traficul în acea zonă. Paznicul s-a dat cu părerea şi referitor la construcţie. „A început să fie ridicată cu ceva mai bine de un an în urmă. Aşa ceva e greu de văzut în toată Europa”, ne-a declarat versat paznicul. El a zis că, până la Anul Nou, sediul ar trebui să fie terminat. „Va fi ceva grandios”, a exclamat bătrânul. I-am cerut părerea şi referitor la garajul din apropiere. El ne-a spus că acel garaj nu va crea probleme sediului, deoarece va fi demolat în scurt timp.
În apropierea garajului, se află un magazin de birotică. Vânzătoarea de acolo ne-a spus că, probabil, şi acesta va fi stricat, pentru a nu încurca construcţiei alăturate. Aceasta nu ştie cum anume ar putea avea loc această demolare, în condiţiile în care terenul este proprietate privată.
De remarcat că, în prejma clădirii, se mai află şi alte instituţii publice: Oficiul Teritorial Cadastral, Pretura sectorului Centru, Curtea de Apel Economică. Cert este faptul că acestea nu se află deocamdată în pericol de a fi demolate. Cel puţin aşa afirmă unii dintre angajaţii acestor instituţii.
Am vorbit cu trecătorii care aveau drum prin preajma controversatei construcţii. Aceştia sunt uimiţi de ce văd. „E ceva foarte frumos”, exclamă ei. Mulţi, însă, nu ştiu ce se construieşte pe locul respectiv. Cei care ştiu, au păreri împărţite. Unii spun că acolo se înalţă un hotel, alţii – un market sau o fabrică. O mică parte dintre ei susţin că pe acel loc „se înalţă noua casă a comuniştilor”.
Alina Spas, locuitoare din această zonă, spune că, atunci când a început contrucţia, mai multă lume s-a declarat nemulţumită şi au protestat. „Unii dintre nemulţumiţi chiar au fost la Parlament, protestând împotriva acestei construcţii, dar, după vizită, s-au resemnat cu gândul că nu mai pot schimba nimic”. Ea ne-a mai spus că acolo a fost un stadion şi că acum copiii se joacă pe terenul rămas. „Sunt însă puţini, din cauza zgomotelor şi a prafului de pe şantier”, a încheiat Alina Spas.
Alexandru Balici ne-a spus că, din câte ştie el, în clădirea care tocmai se finisează „va sta Voronin”. „Dacă va pierde alegerile, nu va mai putea sta la Preşedinţie, şi va veni aici”, susţine Alexandru. „Construirea castelului a început cu aproape 2 ani în urmă. Aici era un teren de fotbal şi un parc de distracţii pentru copii. Obişnuiam să ies cu nepotul la joacă, pe stadion. Acum nu mai ies, pentru că nu vine nimeni aici, că este praf de la construcţie”, spune bătrânul.
Oameni nemulţumiţi construcţie
Mai multe persoane din apropiere s-au declarat nemulţumite de această construcţie. Ne spun că nepoţii şi copiii lor nu mai au unde să se joace. „Le-au stricat terenul de fotbal, iar în parcul de lângă clădire, unde nu este construit nimic, nu fac curat”, susţine o bătrânică. „La mine copiii au crescut pe acele terenuri de joacă”, susţine alta. Toţi, însă, s-au resemnat: „Nu mai putem face nimic. Comuniştii nu ne ascultă pe noi. Dacă au de făcut ceva, cu siguranţă, nu-i opreşte nimeni”, susţin vecinii noului sediu.
Muncitorii de pe şantier sunt şi ei confuzi. Fiecare are varianta sa de răspuns la întrebarea: „Ce va fi în interiorul clădirii?” „Aici va fi un hotel”, ne spune unul din muncitori, întrerupt de altul, care susţine că „vor fi case de locuit”. Toţi, însă, ne îndeamnă să venim peste câteva luni, când se va finisa construcţia, pentru a afla adevărul.
„Stayer” SRL este una din firmele care se ocupă de construcţia edificiului. Amintim că ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Vladimir Baldovici, a fost decorat cu „Ordinul de onoare” de către preşedintele Vladimir Voronin pentru merite deosebite la restaurarea „Complexului Monastic Căpriana”, exact pe timpul când era director al acestei companii.
Ministrul nu neagă implicarea firmei „Stayer”
Vladimir Baldovici, la una din şedinţele Guvernului, nu a negat faptul că „Stayer” SRL este angajată la consrucţia respectivei clădiri, care, se pare, va deveni noul sediu al PCRM. Acesta ne-a zis: „Da cine v-a spus că „Stayer” construieşte?” Baldovici ne-a îndemnat apoi să-i întrebăm pe muncitori ce firmă reprezintă.
Muncitorii au fost şi ei secretoşi, atunci când i-am întrebat ce firmă a contractat construcţia. Unii dintre ei ne-au spus: „Conducerea construieşte”. Alţii ne-au îndemnat să ne uităm pe salopeta în care sunt îmbrăcaţi. Acolo am desluşit inscripţionat cuvântul „Stayer”.
E construit din banii donaţi pentru biserică
În una dintre vizitele efectuate în teritoriu, Veaceslav Untilă, deputat AMN, a declarat că o parte din banii destinaţi reconstrucţiei Mănăstirii Căpriana au fost folosiţi la construcţia edificiului PCRM. „Acest lucru a fost posibil pentru că principalul furnizor de materiale de construcţie pentru mănăstire este şi principalul furnizor pentru sediul PCRM. Altfel spus, cei care construiesc, puteau spăla o parte din bani, fără ca cineva să afle unde s-au dus aceştia. Desigur, este regretabil că banii pe care agenţii economici şi oamenii de rând i-au oferit pentru reconstruţia mănăstirii au fost cheltuiţi în alte scopuri”, a mai spus Untilă.
Comunişti cu paraşuta
Acesta, însă, nu este singura ilegalitate comisă de comunişti în timpul construirii noului lor edificiu.În apropierea viitorului lor sediu, cu mai mulţi ani în urmă, se înălţase o casă, care ar fi trebuit să fie dată în exploatare deja. De vreo trei ani, casa e pe punct mort. Deşi e aproape finisată, nu poate fi folosită. Între timp, fusese arestat şi omul de afaceri care investise în această construcţie. Deşi deţine în proprietate jumătate din acel imobil, el este forţat, prin intermediul numeroaselor procese de judecată, să cedeze locul respectiv. Clădirea, plasată pe str. Armenească, 44, „închide” intrarea spre viitorul sediu al PCRM. În mijlocul clădirii de pe str. Armenească 44, este un arc, singurul loc prin care este posibilă intrarea automobilelor spre clădirea PCRM. Odată ce proprietarul casei ar decide să închidă trecerea, accesul spe noul sediu al partidului de guvernământ ar fi blocat.
Oamenii de afaceri au dreptul să finanţeze partidele politice
Analistul economic Veaceslav Ioniţă ne-a declarat că nu poate evalua costurile noii construţii, pentru că clădirea aceasta este unică în R. Moldova, după felul în care a fost construită. Acesta, însă, s-a declarat uimit că PCRM discpune de bani pentru a putea edifica o construcţie atât de costisitoare. Ioniţă se mai întreabă cum de Procuratura Generală nu anchetează acest caz.
Conform Legii cu privire la sponsorizarea partidelor politice, folosirea de către partidele politice a resurselor financiare, umane şi tehnice, aparţinând instituţiilor publice, regiilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor comerciale sau bancare, la care statul sau unităţile administrativ teritoriale sunt acţionari majoritari, în alte condiţii decât cele stabilite de legile electorale, este interzisă.
Se interzice finanţarea directă şi indirectă, susţinerea materială sub orice formă a partidelor politice de către alte state şi organizaţii internaţionale, de către întreprinderi, instituţii şi organizaţii finanţate de către stat sau care au capital de stat, capital străin, de către organizaţiile necomerciale, sindicale, de binefacere, religioase, de către cetăţenii R. Moldova minori sau aflaţi în străinătate, de către persoane fizice care nu sunt cetăţeni ai R. Moldova, de către persoane anonime, precum şi în numele unor terţe persoane.
Legea mai spune că persoanele fizice pot face donaţii unui sau mai multor partide politice. Donaţiile făcute de o persoană fizică unui sau mai multor partide politice într-un an bugetar nu pot depăşi suma a 500 de salarii medii lunare pe economia naţională, stabilite pe anul respectiv.
Victor Moşneag