Judecătorul din iad (IV)

Dacă ar fi însufleţite, coridoarele de la Comisariatul General de Poliţie din Chişinău ar povesti că în aprilie 2009 au văzut atâtea, câte n-au văzut în ultimii zeci de ani. Într-un concurs al coridoarelor, ar concura, probabil, cu coridoarele NKVD. Coridorul în care s-au întâlnit paşii lui Mătăsaru cu cei ai judecătorului Galben ar putea scrie o nuvelă. Dar coridorul prin care a trecut Anatol Mătăsaru tace.

Anatol Mătăsaru s-a întâlnit cu tizul său, judecătorul Anatol Galben, la 11 aprilie 2009 la Comisariatul General de Poliţie. Mătăsaru îşi aminteşte cu durere chipul acestui judecător. Durerea era cauzată de capul umflat de bătăi, de coastele rupte şi de injustiţie. Judecătorul Galben i-a auzit doar paşii lui Mătăsaru, nu şi vocea. În momentul procesului-fulger în timpul căruia l-a condamnat la 30 de zile, judecătorul nu l-a întrebat nimic.

Orele de aşteptare a procesului, stând în picioare, flămând şi frământat de durerile traumelor, îi cauzau lui Anatol Mătăsaru un vuiet supărător în urechi. În minte îi stăruia răcnetul grosolan al unui poliţist: „Matasaru pid…z!!!”, care a răsunat în acelaşi coridor cu 3 zile înainte. Atunci, după aproape o oră de bătăi primite chiar în biroul unui şef de subdiviziune a Comisariatului în cauză, Anatol a fost aruncat din acel birou direct în „coridorul morţii”, fiind „îmbrăţişat” de pumnii şi picioarele autorilor răguşiţi ai noţiunii de „pi…z”. A primit nenumărate lovituri în cap, în coaste, în gât. Dacă ar fi putut, dacă ar fi ştiut cum, s-ar fi bucurat enorm în momentul în care a leşinat şi nu a mai văzut, auzit, simţit nimic.

S-a trezit după asta cu capul inflamat, cu dureri la respiraţie. Nu ştia că avea o coastă ruptă, nu ştia că avea comoţie cerebrală. Ştia doar că îi este frig şi că nu ştie nimic de soţia sa Julieta, care aştepta cel de-al doilea copil. Julieta, în acele momente, vizitase comisariatul de 3 ori pentru a primi aceeaşi minciună: „Mătăsaru nu e aici”.

„Pe Anatol l-au „aranjat” la poliţie judecătorii. Căci l-au chemat la judecată pe data de 8 aprilie. Pe la 9 dimineaţa a ieşit din casă şi a mers la Judecătoria Centru, la judecătorul Busuioc. Poliţia era în înţelegere cu judecătorul, probabil, căci l-a aşteptat acolo, l-a înşfăcat şi l-a dus la Comisariat. N-am ştiut ce au făcut cu el, nu mi-a spus nimeni nimic”, povesteşte Julieta Saviţchi. După ce ore în şir telefonul lui Anatol nu răspundea, Julieta a plecat în căutare.

Nenumăratele apeluri la Comisariatul General de poliţie nu i-au oferit niciun răspuns. A mers personal acolo de trei ori, dar poliţiştii îi spuneau că nu cunosc aşa un caz. „Am sunat peste tot unde era posibil. Într-un târziu, Vlad Gribincea de la Juriştii pentru Drepturile Omului mi-a zis să revin la Tighina 6, căci sunt foarte-foarte multe persoane arestate acolo.”

Mătăsaru, trofeul „pi…..ilor”

Atunci când şi-a revenit după prima „plimbare” prin coridorul de poliţişti, Anatol a sesizat că e din nou într-un birou poliţienesc. „Eram aşezat pe un scaun. În faţa mea mai mulţi poliţişti mă filmau cu telefoanele mobile. Râdeau şi povesteau cum le vor arăta prietenilor trofeul – pe Mătăsaru bătut. Tudor Căpăţână a venit atunci cu camera de filmare. Mă forţau să spun în faţa camerei că am fost plătit de Filat şi Chirtoacă, că am jucat scenariul Lorenei.”
Timp de trei zile, până a se întâlni cu judecătorul Galben, Anatol a avut un regim strict: scos din celula rece şi dus la etaj, în biroul poliţienesc, pentru a fi bătut, iar apoi – dus înapoi în subsolul rece, pentru a-şi răcori rănile care proeminau prin unica cămaşă pe care o avea pe el.

În cea de-a patra zi, la 11 aprilie, Anatol a fost dus iar în coridorul domnilor „pi….zi”. Pe acolo tocmai trecuseră recent trei judecători, care şi-au luat locul în birourile poliţieneşti şi au început acţiunile de justiţie.

De această dată, coridorul era plin de persoane reţinute. „Cred că erau vreo 80 de tineri, erau aliniaţi unul lângă altul, toţi de-a lungul pereţilor, cu faţa la perete. Doar uşile erau libere”, îşi aminteşte Anatol.

„Judecătorul nu m-a întrebat nimic”

Aşteptarea actului de justiţie a durat mai multe ore de injustiţie. Tinerii aliniaţi de-a lungul pereţilor erau obligaţi să stea foarte aproape de pereţi – pentru a permite trecerea liberă a poliţiştilor, dar să nu se atingă de perete. Exerciţiul era complicat şi pentru că toţi băieţii erau obligaţi să stea ore în şir cu mâinile la spate, în poziţie de drepţi, nemâncaţi, nedormiţi, nemişcaţi. Atingerea de perete era pedepsită, direct, fără judecată, căci prin „coridorul viu” de tineri se plimbau nonstop poliţişti antrenaţi să intimideze şi să lovească.

„Nu aveam voie să întoarcem capul, să vorbim. Din şoaptele de alături am înţeles că băiatul de lângă mine îşi face studiile în Europa şi că era deja de câteva zile arestat fără drept de a-şi informa facultatea despre cauza lipsei de la studii”, îşi aminteşte Anatol.

Mătăsaru, autorul proiectului „Porcurorul and Muliţionerul”, spera că nu va avea material de inspiraţie pentru un nou personaj gen „Iude-cătorul”. Avea capul umflat, faţa vânătă de bătăi şi visa să vadă un judecător-medic. „Aveam un cap pătrat de bătăi. Nu mă aşteptam la un mandat de arest. Vroiam să îl rog chiar să mă ajute cu un medic. Am aşteptat să mă întrebe şi eu să spun. Dar judecătorul nu m-a întrebat nimic.”

Şi Victor Panţâru, avocatul lui Mătăsaru, a confirmat acelaşi lucru: „Mătăsaru era vădit maltratat, cu vânătăi pe faţă. Judecătorul nu l-a întrebat nimic. Este adevărat că a respectat un minim al procedurii judiciare, după care, în doar câteva minute, a eliberat încheierea. În încheiere se spunea că judecătorul a solicitat ca procuratura să-l informeze despre rezultatele anchetei cu referire la pretinsele torturi la care a fost supus Anatol”, susţine Panţâru. În aceeaşi decizie scria că Anatol rămâne în detenţie pentru 30 de zile şi nopţi.

În următoarele zile, Anatol a fost transferat la Penitenciarul nr.13, unde a declarat o lungă şi istovitoare grevă a foamei. Judecătorul Galben şi-a continuat activitatea. Zilele trecute ne-a vorbit din biroul său de muncă. L-am întrebat la telefon dacă îşi aminteşte procesele din 11 aprilie şi cazul Mătăsaru. „Şi care-i problema? Este persoană responsabilă cu presa – la ea adresaţi-vă. Dacă nu vă văd la ochi, cum să vă povestesc?” M-am oferit imediat să merg la Judecătorie pentru un dialog, dacă acceptă. „Nu. V-am spus deja că este persoana care răspunde pentru presă”, a accentuat Galben şi a închis.

În articolele anterioare, am citat mai mulţi judecători din cadrul Judecătoriei Râşcani, inclusiv pe preşedintele Judecătoriei, Victor Micu. Ei au declarat că reprezentanţii justiţiei au descins în comisariate pentru că nu era spaţiu în instanţe pentru toate persoanele reţinute. Tot ei au făcut referinţă la Art.32 din Legea cu privire la judecători, care le-ar da dreptul să înfăptuiască acte de justiţie în alte spaţii decât instanţa judiciară.

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a declarat recent pentru ZdG că „judecarea în afara instanţei, în cazul dat în Comisariatul de poliţie, constituie o abatere gravă, care nu permite persoanei să îşi exercite funcţia de judecator.”

Alina RADU