Istoria unui dosar. Avornic: Nu sunt escroc
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins solicitarea familiei Diaciuc de a-l suspenda din funcţie pe proaspătul membru al CSM, Gheorghe Avornic, din cauza dosarului penal în care figurează aceasta. Asta din motiv că Avornic poate fi suspendat din funcţie doar de instituţia care l-a numit în funcţie, adică de Parlament.
ZdG a scris că familia Avornic deţine 30 de firme în R. Moldova şi România, acesta fiind fondator unic al Institutului Privat de Învăţământ Superior „Institutul Baltic de Ecologie, Politică şi Drept din Moldova”, deţinând şi o cotă de participare de 50% în Firma de producţie şi comerţ „Miledi” SRL. Pe numele soţiei sale, Ana Avornic, sunt înscrise 8 firme, iar fiica sa, Victoria Avornic, este fondatoare a altor 12 firme. Unele dintre firmele familiei Avornic apar ca acţionari în alte firme.
Filmul dosarului penal
Elena şi Mihail Diaciuc din or. Bălţi, fondatori ai firmelor „Primavia-Exim” SRL şi „Miledi” SRL, l-au angajat pe Gheorghe Avornic să le reprezinte interesele în calitate de avocat într-un litigiu. Ei spun că, prin înşelăciune, Gheorghe Avornic le-a propus să-l facă pe el acţionar, că astfel ar putea rezolva mai uşor problemele. În final, familia Diaciuc susţine că au fost „traşi pe sfoară”. Ei s-au adresat cu o plângere la Procuratura Chişinău. Acum două luni, procurorul mun. Chişinău, Ivan Diacov, a confirmat că numele lui Gheorghe Avornic figurează într-un dosar penal.
Potrivit CÎS, firma familiei Diaciuc, „Primavia-Exim” SRL, a fost preluată în totalitate de familia Avornic. Fondatorul unic al firmei respective a devenit Liceul privat „LITTERARUM”, al cărui acţionar unic este Victoria Avornic, fiica lui Gheorghe Avornic. Iar în cea de-a doua firmă a familiei Diaciuc, „Miledi” SRL, Avornic a pus mâna pe 50% din acţiuni.
Pe 25 noiembrie 2013, familia Diaciuc a scris o plângere la Inspectoratul General de Poliţie Chişinău, solicitând ca Gheorghe Avornic să fie tras la răspundere penală pentru că i-a lăsat fără firme şi cu datorii la bancă.
Pe 24 decembrie 2013, chiar în ziua în care Gheorghe Avornic a fost votat de Parlament în calitate de membr al CSM, Inspectoratul de Poliţie a semnat un document, expediat pe adresa familiei Diaciuc, în care se arată că „în urma controlului, s-a stabilit că, la Direcţia de Poliţie Chişinău, a fost înregistrat un proces penal pe faptul că cetăţeanul Gheorghe Avornic, prin abuz de încredere şi înselăciune, a dobândit de la familia Diaciuc firmele „Miledi” SRL şi „Primavia-Exim” SRL”.
Unde s-a pierdut dosarul?
Pe 13 ianuarie 2014, procurorul Oleg Baciu, de la Procuratura Chişinău, emite o Ordonanţă în care se spune că prezenta cauză penală a fost pornită pe 10 ianuarie 2014 de către organul de urmărire penală a DP a municipiului Chişinău, în baza indiciilor infracţiunii prevăzute de articolul 190 Cod Penal al. 5, Escrocheria.
Totodată, prin ordonanţa respectivă, procurorul Baciu a decis să expedieze dosarul la Inspectoratul de Poliţie şi la Procuratura Bălţi, deoarece „contractele între reprezentanţi au fost semnate la Bălţi, la fel şi adresa juridică a întreprinderilor este acolo… dar şi faptul că majoritatea martorilor se află în sectorul dat”.
Pe 13 februarie 2014, familia Diaciuc scrie o scrisoare către procurorul general, Corneliu Gurin, solicitând ca dosarul să fie examinat de organele competente din Chişinău, pentru că notarul, Avornic şi alte persoane care au fost implicate în schema respectivă domiciliază la Chişinău. „La Bălţi, dosarul va fi închis rapid”, ne-a spus Elena Diaciuc.
ZdG a făcut o solicitare oficială către PG, prin care a cerut informaţii despre direcţia procuraturii în care se află dosarul şi numele procurorului care investighează cazul. În răspunsul PG se spune că dosarul penal a fost expediat, după competenţă teritorială, la Procuratua Bălţi „pentru organizarea exercitării urmăririi penale în continuare”.
Avornic: Dumnezeu o să le facă parte la toţi
Ieri, 5 martie, l-am contactat pe procurorul de Bălţi, Viorel Tureac, care ne-a spus că dosarul a fost expediat la Procuratura Generală, care urmează să decidă cine se va ocupa de el în continuare. „Până acum, la noi, dosarul nu s-a întors. Este la PG”.
Familia Diaciuc a mai făcut o solicitare la adresa CSM, cerând ca Gheorghe Avornic să fie suspendat din funcţia de membru al CSM, în perioada examinării dosarului, astfel încât acesta să nu influenţeze ancheta. Marţi, 4 martie, CSM a respins solicitarea, pe motiv că ar fi neîntemeiată. Şi asta pentru că legea prevede că membrii CSM pot fi suspendaţi din funcţie de instituţia care i-a învestit în funcţie.
Gheorghe Avornic susţine că el nu cunoaşte nimic despre dosarul penal în care figurează. „Eu nu sunt vinovat şi nu sunt escroc. Eu nu am niciun dosar penal. Nu am nicio calitate. Cu mine nu a discutat nimeni, niciodată. Întrebaţi-i pe cei care au scris în documente (de la IGP şi Procuratură – n.r). Ei mai întâi fac, apoi se gândesc. Acum, doamna Diaciuc e îngeraş, iar Avornic – escroc. Eu nu vorbesc aiureli. Sunt un om serios şi mă stimez pe mine. Eu am avut venituri mai mari decât toţi din ţara asta … Am avut venituri de milioane, declarate la Fisc. Aşa am putut să-mi permit să-mi cumpăr casă şi acţiuni la firme şi nu trebuie să mă justific în faţa cuiva. Nu am furat de la nimeni nimic. Nu trebuie să vă băgaţi în viaţa mea privată. Ce am avut de declarat, am declarat. Dumnezeu o să le facă parte la toţi”, ne-a spus Gheorghe Avornic, membru al CSM.