Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Închisoare pentru ex-judecătorul Nichitov

Închisoare pentru ex-judecătorul Nichitov

Imagine-simbol

Zece ani de închisoare cu privarea de dreptul de a desfășura activități ce țin de gestionarea bunurilor imobile pe un termen de doi ani, este pedeapsa aplicată fostului judecător de instrucție Valeriu Nichitov pentru că a dobândit în mod ilicit locuința unei familii din Soroca. Sentința a fost pronunțată la 17 decembrie 2015, de Judecătoria Soroca, după cinci ani de ședințe amânate și acte falsificate.

Schema de escrocherie a fost lansată în martie 2010, când Nichitov a falsificat contractul de vânzare-cumpărare, care prevede că Andrei Slipoi, proprietar în drept al imobilului, i-ar fi vândut cetățeanului român Liviu-Florin Pușa, un apartament cu trei camere la Soroca. Contractul, ce urma a fi autentificat notarial, a fost falsificat de fostul judecător, care a utilizat o ștampilă fabricată după modelul original al notarului Veronica Popovici, care, la rândul său, a declarat că nu a perfectat contractul de vânzare-cumpărare și că nu-l cunoaște pe Valeriu Nichitov.

551-judecator-nichitovLiviu-Florin Pușa a venit în R. Moldova la invitația lui Alexandru Mitreanu. Prin intermediul acestuia, l-a cunoscut pe Valeriu Nichitov, care i-a propus să cumpere un apartament de 67,5 m.p., la Soroca, la preț de 15 mii de euro. Cetățeanul român a fost de acord să cumpere apartamentul, chiar dacă nu-l văzuse în realitate. Intenționa să achiziționeze acest imobil pentru a-l comercializa ulterior la preț majorat. Astfel, i-a dat toți cei 15 mii de euro ex-judecătorului în schimbul unui apartament, nevăzut vreodată. În momentul în care era pregătit să încheie tranzacția, Pușa a observat că, în contractul de vânzare-cumpărare prezentat de Nichitov, în calitate de proprietari erau indicate mai multe persoane. Întrebându-l pe judecător cum vor proceda mai departe, Valeriu Nichitov i-a făcut cunoștință cu un băiat tânăr, spunându-i că ar fi reprezentantul proprietarilor. Au mers împreună la notarul public Radu Boldescu pentru a semna contractul de vânzare-cumpărare. Potrivit lui Pușa, notarul ar fi discutat atunci doar cu Nichitov, ceilalți fiind rugați să aștepte după ușă.

După perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, Liviu-Florin Pușa a apelat Oficiul Cadastral Soroca, unde funcționarii i-au eliberat un act similar extrasului de carte funciară. Deși ulterior Pușa nu a transmis nimănui vreun drept de vânzare a apartamentului, a aflat mai târziu din instanța de judecată că semnătura sa, care a fost falsificată de altă persoană, a fost aplicată pe procura eliberată la 17 august 2010, prin care el însuși l-a împuternicit pe Ion Rotaru, socrul lui Valeriu Nichitov, cu dreptul de comercializare a apartamentului. Ulterior, la 11 octombrie 2010, Ion Rotaru i-a vândut lui Nichitov și soției sale, Galina Nichitov, apartamentul cu trei camere contra sumei de 112 289 de lei. După ce a văzut procura din august 2010, Liviu-Florin Pușa a înțeles că a fost tras pe sfoară, iar apartamentul, pe care l-a cumpărat cu 15 mii de euro, a fost vândut în continuare altor persoane. Cetățeanul român nu și-a mai văzut locuința, întrucât nu ar fi fost acasă un vecin care avea la el cheia acelui apartament. La 2 februarie 2012, Pușa a fost condamnat la șase ani de închisoare, fiind implicat într-o rețea care a înşelat mai multe societăţi comerciale din România, achiziţionând marfă cu documente false, pe care apoi nu o mai plătea.

Apartament de 67 m.p., vândut, prin înșelăciune, cu zeci de mii de euro

În timpul unei discuții cu prietenul său Arcadie Avricenco, directorul unei întreprinderi individuale din Soroca, specializată în reparația automobilelor și comerțul pieselor auto, Nichitov i-a propus să vândă apartamentul cumătrului său, Oleg Vlas, stabilit în Franța. Atunci, Avricenco i-a sugerat lui Vlas să cumpere apartamentul cu 10 mii de euro (prețul iertării unei datorii de cinci sute de euro), preț cu mult mai mic decât cel de pe piața imobiliară, și i-a transmis prin e-mail mai multe fotografii care se pretindeau a fi din interiorul locuinței. La 17 ianuarie 2012, Oleg Vlas a venit în R. Moldova și împreună cu Arcadie Avricenco, Valeriu Nichitov și soția sa au mers la notarul Radu Boldescu, unde au autentificat contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului. Ulterior, noul cumpărător i-a oferit lui Nichitov cei 10 mii de euro, bani pe care fostul judecător i-a dat lui Arcadie Avricenco. În calitate de remunerare pentru finalizarea cu succes a tranzacției, Arcadie Avricenco i-a oferit lui Valeriu Nichitov trei mii de euro.

În ziua tranzacției, Vlas nu a putut să-și vadă apartamentul, Avricenco insinuând că acolo stau cu chirie niște persoane în etate, care vor elibera locuința în jumătate de an. Povestindu-i unchiului său, Petru Vlas, despre cumpărarea apartamentului din Soroca, Petru Vlas i-a spus nepotului că Nichitov este o persoană cu comportament dubios, dar în cazul respectiv poate că totul va fi bine. După jumătate de an, timp în care revenise în Franța, Oleg Vlas l-a contactat pe Avricenco, rugându-l să caute cumpărători pentru apartamentul din Soroca, deoarece vrea să cumpere un alt apartament în Chișinău. La 1 iunie 2012, Vlas a venit în Moldova pentru a se clarifica cu apartamentul. Când a ajuns la fața locului, cei din familia Slipoi i-au arătat certificatul de privatizare și contractul de vânzare-cumpărare, datând din 1994. Astfel, Vlas a înțeles că a fost înșelat și i-a rugat pe Nichitov și pe Avricenco să-i restituie cei 15 mii de euro pe care i-a achitat pentru apartament. Prejudiciul material provocat lui Vlas a fost recuperat prin banii restituiți de Avricenco și două cote de pământ împreună cu o livadă și un teren, înscrise pe numele lui Vlas de către Nichitov, se arată în rechizitoriul dosarului penal.

Mira Slipoi: „Mulțumim Domnului că am văzut sfârșitul acestui proces”

Proprietarul în drept al apartamentului cu trei camere din orașul Soroca, Andrei Slipoi, a declarat în cadrul anchetei că a privatizat locuința în 1994. La privatizare au participat toți membrii familiei sale, adică el, soția sa, Mira, fiicele Angela și Natalia. Până în 2005, Andrei Slipoi și familia sa au locuit în apartament. Din 2005 până în 2010, în apartament nu a locuit nimeni, deoarece Andrei Slipoi, împreună cu soția, locuiau la vila din satul Volovița, fiica Angela studia la Chișinău, iar cealaltă fiică, Natalia, decedase în 1997, răpusă de cancer.

Din 2010 până în prezent, în apartamentul din Soroca locuiește familia fiicei sale, Angela Slipoi (Agatii), în timp ce Andrei Slipoi și soția sa stau în satul Zastânca, o localitate vecină cu Soroca. Potrivit lui, apartamentul nu a fost niciodată scos la vânzare, dat în chirie sau gajat și nici nu îi cunoaște pe Nichitov, Avricenco sau Vlas. Despre faptul că apartamentul este înscris cu drept de proprietate pe altă persoană, Slipoi a aflat când a primit informația despre plata impozitului, unde în calitate de proprietar era indicat Oleg Vlas. Când a mers la Oficiul Cadastral din Soroca, bărbatul a depistat că toate actele pe apartament erau falsificate, fiind aplicată pe ele semnătura fiicei sale decedate, Natalia Slipoi.

„Nichitov pare un om liniștit, dar nu știu de ce anume astfel de oameni comit nelegiuiri. Nici lui Nichitov și nici avocatului său nu le-a trecut prin cap să-și ceară scuze de la familia noastră”, spune Mira Slipoi.

Pentru femeia de 59 de ani și familia ei, pierderea apartamentului a însemnat multe griji, tensiune și durere sufletească: „Nu știu cum, în toată această alergare, am rămas vie. Permanent mi-am făcut griji. Acest lucru a fost așa o lovitură și o durere sufletească pentru noi… Mulțumim Domnului că am văzut sfârșitul. După sentință m-am mai liniștit și m-am luat în mâini”.

Potrivit familiei Slipoi, unchiul lui Oleg Vlas, Petru Vlas, a încercat să pună bețe în roate familiei și să-i țină parte nepotului, deconectând electricitatea, gazul și chiar telefonul, lucru imposibil de imaginat pentru familia Angelei Slipoi (Agatii), care locuia în apartamentul din Soroca împreună cu un nou-născut.

La 11 ianuarie 2016, Andrei Slipoi urma să se întâlnească cu avocatul familiei pentru a pregăti documentele de recuperare a propriului apartament.

Sentință pronunțată după 27 de ședințe amânate

Dosarul cu privire la dobândirea ilicită a bunului imobil al familiei Slipoi a fost examinat la Judecătoria Soroca, de către magistratul Ghenadie Mâra. Sentința de condamnare a lui Valeriu Nichitov a fost pronunțată în decembrie 2015. Sentința a fost pronunțată după 36 de ședințe, dintre care 27 au fost amânate din cauza lipsei procurorului, a avocaților sau inculpaților, arată portalul www.instante.justice.md. Reprezentantul legal al lui Nichitov este fostul său coleg, Ion Gagiu, care a fost judecător la Judecătoria Soroca, fiind eliberat prin decret prezidențial la 30 iunie 2010. Valeriu Nichitov a fost condamnat la nouă ani și șase luni de închisoare, pedeapsă la care i s-a adaugat o pedeapsa neexecutată, stabilită prin sentința Judecătoriei Bălți la 24 septembrie 2010 (constatată prin decizia Curții Supreme de Justiție din 26 septembrie 2013). Astfel, pedeapsa definitivă stabilită pentru Valeriu Nichitov este închisoare pe un termen de zece ani într-un penitenciar de tip închis.

În opinia judecătorului Ghenadie Mâra, sentința de condamnare a lui Valeriu Nichitov a fost luată “ținând cont de atitudinea inculpatului față de cele săvârșite, de ușurința și lipsa de pudoare în comportamentul său la comiterea infracțiunilor și desconsiderarea deplină a legii penale”. Instanța de judecată consideră că corectarea lui Nichitov este posibilă doar în condițiile izolării lui de societate. În ședința de judecată, fostul judecător a declarat că nu-și recunoaște vina.

„Pedeapsa de zece ani este una meritată. Nu am întâlnit fapte pe care le-a comis Valeriu Nichitov. Cazul a fost unul complicat și Judecătoria Soroca a realizat multe în acest sens împreună cu Procuratura municipiului Bălți, care merită tot respectul. Nu mai aveam răbdare să se pronunțe sentința și să se facă dreptate”, susține procurorul participant la procesul penal, Eduard Fiștic.

Totodată, Arcadie Avricenco, prezent la ședința de judecată din 17 decembrie 2015, a fost și el recunoscut vinovat fiind condamnat la închisoare pe un termen de opt ani cu ispășirea pedepsei într-un penitenciar de tip închis şi cu privarea de dreptul de a desfășura activități ce țin de gestiunea bunurilor imobile pe un termen de doi ani.

Valeriu Nichitov, dat în căutare

Fostul judecător de instrucție Valeriu Nichitov este anunțat în căutare ca urmare a faptului că nu s-a prezentat când a fost pronunțată sentința de condamnare. Nichitov nu s-a prezentat nici la ședința de judecată din alt dosar, care a avut loc la 29 decembrie, la Judecătoria Drochia. În acest caz, instanța de judecată care examinează dosarul a dispus aducerea forțată a inculpatului la ședința preconizată pentru 27 ianuarie curent.

Dispariția lui Nichitov rămâne un caz deschis, în situația în care reprezentanții Inspectoratului de Poliție (IP) Soroca ascund orice informații referitoare la această dispariție: „Nu ține de presă așa întrebări și nici nu-i de competența mea”, a declarat Stela Velcev, ofițer de investigație din cadrul IP. La rândul său, procurorul Eduard Fiștic consideră că „există posibilitatea ca Nichitov să fi părăsit țara, deși nu este un fapt cert. Acum sau mai târziu va fi prins și reținut pentru faptele comise”.

Retrospectivă

În 2006, Valeriu Nichitov împreună cu complicii săi Alexandru Mitreanu și Ghenadie Comendand au realizat o schemă de sustragere a mijloacelor financiare prin intermediul cardurilor bancare falsificate. Pentru cardurile false puse în circulație și pentru tranzacțiile dubioase efectuate, Nichitov a primit, într-un final, conform Deciziei CSJ din 26 septembrie 2013, cinci ani cu suspendare condiționată a executării pedepsei pe un termen de patru ani.

Pentru continuarea planurilor de escrocherie prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, în 2008, Nichitov a falsificat o hotărâre judecătorească prin care l-a recunoscut pe prietenul său, fostul polițist Constantin Lașcu, drept proprietar al restaurantului „La Dumbrava” din Volovița, Soroca. Restaurantul reprezintă de fapt proprietatea SA „Dumbrava Lux”, al cărei administrator este Mihail Sârbu. Dreptul de proprietate a fost înregistrat în baza contractului de vânzare-cumpărare la 25 octombrie 1994, iar pe parcursul anilor, imobilul nu a fost utilizat.

Procesul de urmărire penală a început în 2012, trei ani după vânzarea restaurantului „La Dumbrava”. Instanța care examinează cazul la acest moment este Judecătoria Drochia, iar judecătorul vizat este Valeriu Ghedreuţan. Cea mai recentă ședință în baza acestui dosar a avut loc la 29 decembrie 2015. Până în prezent au avut loc 18 ședințe de judecată pe marginea acestui dosar, potrivit portalului www.instante.justice.md.

Ana-Maria VEVERIȚA