Im[p]unitatea judecătorilor
Aprilie 2009. În presă apare o înregistrare video care surprinde o judecătoare din Chişinău în biroul de serviciu în timpul unei scene care poate fi uşor calificată drept luare de mită. La scurt timp după aceasta, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a intentat o procedură disciplinară pe numele magistratului şi a sesizat Procuratura Anticorupţie (PA) despre acest caz. Dar, în cele din urmă, CSM a decis că judecătoarea n-a comis nicio abatere disciplinară, iar procuratura a emis o ordonanţă de refuz în urmărirea penală, pe motiv că faptele nu întrunesc elementele infracţiunii.
Potrivit sondajelor de opinie, cetăţenii consideră că judecătorii sunt unii dintre cei mai corupţi funcţionari, alături de vameşi, poliţişti şi medici, iar în actul de justiţie are încredere doar o treime din populaţie (Grafic nr. 1).
Deşi despre corupţia în justiţie se vorbeşte de mult timp, cazurile de condamnare a unor magistraţi pentru acte de corupţie practic lipsesc. Pentru acest insucces, organele de drept aveau, practic, un singur argument – imunitatea excesivă de care se bucură judecătorii.
Imunitate excesivă
Astfel, în vara anului trecut, deputaţii au votat un proiect de lege, înaintat de Ministerul Justiţiei, care prevedea ridicarea imunităţii judecătorilor în cazul infracţiunilor de corupţie (Grafic nr. 2). Deşi pare o modificare minoră, aceasta a provocat numeroase dispute, iar în comparaţie cu toate reformele, mai mult sau mai puţin reuşite, efectuate în sectorul justiţiar de la independenţă încoace, poate fi calificată în general drept o măsură radicală.
„Schimbările se cer a fi anume radicale, pentru a schimba starea de lucruri, şi din acest considerent am venit cu iniţiative legislative pe care le-aţi numit dvs. radicale”, explică ministrul Justiţiei.
La rândul său, procurorul Viorel Morari, şeful interimar al Procuraturii Anticorupţie, care între timp a devenit adjunctul procurorului Anticorupţie, spune că el a pledat întotdeauna pentru diminuarea imunităţii judecătorilor. “Până la modificările din august 2012 imunitatea lor era practic totală şi nu permitea organului de urmărire penală […] efectuarea a careva investigaţii în cazul judecătorilor – nu era posibilă interceptarea convorbirilor telefonice, nu era posibilă instalarea tehnicii speciale, în birou sau în alte locaţii unde putea avea loc transmiterea banilor”, explică Morari.
Un singur caz de corupţie
Evident că aceste modificări nu sunt văzute cu ochi buni de toţi acei care sunt parte a sistemului judiciar. Deşi se declară adeptul luptei cu corupţia din sistem, totuşi Mihai Poalelungi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) şi membru al CSM, consideră ridicarea parţială a imunităţii judecătorilor drept o acţiune prematură.
„Noi credem că aceasta va duce în final la acţiuni ilegale din partea organelor de anchetă. Or, […] după destrămarea Uniunii Sovietice, noi am avut un caz când un judecător a fost condamnat pentru corupţie. Pot să-l numesc acum, că a decedat deja, este vorba de Andrei Bejan, care a fost condamnat cu vreo 10 ani în urmă pentru acte de corupţie. În rest, au fost sesizări ale organelor procuraturii ca să se dea acordul la intentarea dosarelor penale împotriva judecătorilor, dar nu pentru acte de corupţie”, susţine Poalelungi.
La rândul său, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, consideră temerea magistraţilor faţă de eventualele abuzuri ale organelor de drept un scenariu de rezistenţă. “Toate acţiunile procesual penale cu un magistrat urmează să aibă loc cu respectarea tuturor garanţiilor pe care le are oricare alt cetăţean. Mai mult ca atât, orice acţiune în cazul unui judecător învinuit de corupţie va fi examinată de sistemul judecătoresc în cadrul unui proces, de colegii săi judecători. Şi-atunci, dacă un judecător nu are încredere în sistemul de justiţie, de ce ar trebui să aibă încredere în acest sistem cetăţenii ţării în care trăim?”, se întreabă, retoric, ministrul Justiţiei.
Tentativă în 2007
De-a lungul timpului, Legea cu privire la statutul judecătorului a fost ţinta mai multor tentative de modificare. Şi dacă unele dintre modificări au ajuns să fie adoptate, multe dintre cele care îşi propuneau să mai reducă din imunitatea acordată magistraţilor moldoveni în perioada de insecuritate a anilor ‘90, aşa şi au rămas la faza de proiect. De exemplu, chiar în perioada guvernării comuniste Ministerul Justiţiei a propus, în general, excluderea imunităţii magistraţilor pentru orice tip de infracţiune. Ce-i drept, propunerile respective vizau doar faza de pornire a urmăririi penale.
„Deja când vorbeam de transmiterea dosarului în judecată, procesul judiciar propriu-zis, sigur că erau necesare şi acordul expres al CSM sau, după caz, al Preşedintelui ţării sau al Parlamentului”, explică Vitalie Pârlog, fostul ministru al Justiţiei.
Deşi Pârlog spune că modelul pe care îl propusese în 2007 funcţionează cu succes în alte ţări, inclusiv state membre ale UE, proiectul respectiv n-a mai ajuns să intre în vigoare. “A fost o chestiune de ordin politic. Şi au fost şi voci de natură să oprească această iniţiativă, iar, în definitiv, …în Parlament a trecut, dar nu a trecut testul în faţa preşedinţiei”, îşi aminteşte fostul ministru.
Exact în acea perioadă, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei a lansat un studiu despre imunitatea judecătorului, care, în linii mari, nu recomanda modificarea radicală a legislaţiei la acest capitol. Corneliu Gurin, unul dintre autorii studiului, spune că un lucru care atunci i-a pus în gardă este faptul că niciun dosar pornit pe numele judecătorilor n-a finalizat cu condamnarea acestora. “Asta, cel puţin, ne-a făcut să concluzionăm că problema nu e în imunitate, dar în calitatea urmăririi penale, şi în ceea ce se întâmplă după acordarea acestei ridicări a imunităţii. Deci, ori că se exercită influenţă la anumite nivele, ori că lucrează prost organele de urmărire penală”, conchide expertul.
Flagrante imposibile
Deşi, potrivit statisticii, CSM şi-a dat acordul la urmărirea penală a judecătorilor în marea majoritate a cazurilor (Grafic nr. 3), procurorul anticorupţie Viorel Morari spune că au fost situaţii când reţinerea în flagrant a judecătorilor bănuiţi de corupţie a eşuat anume din cauza acestei proceduri. “Au fost cazuri cu informaţii concrete referitoare la acţiuni de corupţie din partea unui judecător, dar din cauza procesului îndelungat de obţinere a acordului CSM şi implicării unui număr mare de persoane care cunosc informaţia respectivă, a fost imposibilă realizarea flagrantului”, susţine Morari.
Supoziţia că, uneori, în timpul procedurii de obţinere a acordului CSM are loc şi scurgerea de informaţie pare să fie confirmată de cel puţin un caz care a avut loc în primăvara anului trecut. Neoficial, mai mulţi demnitari ne-au relatat că, atunci, un magistrat de la o judecătorie din nordul ţării urma să fie surprins în flagrant delict. Dar, cu ceva timp înainte de ora flagrantului, judecătorul a părăsit instanţa şi n-a mai revenit în acea zi la serviciu.
200 plecaţi de bună voie
Deşi, oficial, CSM este autoritatea de autoadministrare a sistemului judecătoresc care joacă un rol decisiv în promovarea, cariera, dar şi în sancţionarea judecătorului, în ultimii ani acesta şi-a creat reputaţia de instituţie care îşi protejează excesiv reprezentanţii şi, în acelaşi timp, este prea blând cu magistraţii care admit abateri de la lege.
Potrivit statisticii, în ultimii 13 ani, aproape 200 de persoane au părăsit fotoliul de judecător. Dar dacă, la prima vedere, motivele plecării acestora sunt diverse, la o analiză mai atentă, lucrurile par să sugereze altceva (Grafic nr. 4). Or, marea majoritate dintre ei au plecat din motive mai mult sau mai puţin onorabile, în timp ce judecătorii demişi din cauza abaterilor disciplinare constituie nici 8%.
„Cred că într-un fel aveţi dreptate că, dacă CSM, pe parcursul acestor aproape 20 de ani de când există, ar fi fost mai exigent faţă de judecători, situaţia ar fi fost mai bună. Dar pare-mi-se că, la moment, consiliul dă dovadă de perseverenţă şi cutezanţă”, menţionează Mihai Poalelungi, preşedintele CSJ, tot el şi membru CSM.
CC – ultimul cuvânt
Deşi de la ridicarea imunităţii judecătorilor pentru acte de corupţie au trecut deja 5 luni, încă niciun magistrat n-a fost tras la răspundere penală sau măcar bănuit de comiterea unor astfel de infracţiunii.
„Despre ce vorbeşte acest fapt? Fie că nu este eficientă această măsura, fie că nu este eficientă procuratura, fie că judecătorii nu sunt corupţi. În ceea ce priveşte că judecătorii nu sunt corupţi, totuşi sunt anumite dubii, pentru că există indici destul de serioşi care spun că există corupţie în sistemul judecătoresc”, afirmă avocatul Vitalie Nagacevschi, preşedintele Asociaţiei “Juriştii pentru Drepturile Omului”.
La rândul său, procurorul anticorupţie Viorel Morari nici nu confirmă, dar nici nu infirmă inexistenţa judecătorilor cercetaţi pentru acte de corupţie. “Nu vreau să declar acum careva aspecte care ar fi în detrimentul activităţii în exerciţiul funcţiunii”, s-a limitat să spună Morari.
În cele din urmă, ultimul cuvânt în disputele legate de ridicarea imunităţii judecătorilor pe cazurile de corupţie îi aparţine Curţii Constituţionale (CC). Şi asta după ce, încă în septembrie 2012, Plenul CSJ a depus o sesizare, considerând că modificările din vara anului trecut contravin Constituţiei. Între timp, CC este în aşteptarea unui răspuns din partea Comisiei de la Veneţia.
„Din păcate, agenda comisiei este aşa cum este, şi după cum am fost informaţi, va fi adoptată o opinie chiar la prima sesiune, care va fi în luna martie. Şi, imediat ce vom avea acest punct de vedere, vom reuşi să adoptăm o hotătâre”, declară Alexandru Tănase, preşedintele CC.
