Două condamnări definitive şi cinci dosare pe rol în privinţa judecătorilor
Şapte judecători au ajuns în ultimii trei ani pe banca acuzaţilor. În două cazuri, justiţia a reuşit să-şi spună cuvântul final, pronunţând, în ambele cazuri, sentinţe de condamnare definitive. Deşi judecătorii au fost condamnaţi, din diverse motive, niciunul nu a ajuns după gratii. În alte cinci cazuri, dosarele magistraţilor încă se examinează în prima instanţă sau în instanţele de apel.
La 16 iunie 2015, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a pus punct în dosarul mitei de la Criuleni, în care judecătoarea Elena Roibu şi avocata Tatiana Mostovoi-Filimancov au cerut şi primit de la familia Chetruşca, sub controlul ofiţerilor Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), 2000 de euro, pentru ca magistrata să pronunţe o sentinţă de achitare pe numele a doi tineri, Andrian Chetruşca şi Vasile Pogriban. ZdG a fost singura instituţie de presă care, în 2014, a participat la toate şedinţele de judecată din acest dosar şi a descris mersul acestora în ediţiile ziarului. Prima instanţă, Judecătoria Ciocana, pe 26 iunie 2014 le-a condamnat pe cele două justiţiabile, pe Elena Roibu la 8 ani de închisoare şi o amendă de 40 mii de lei, iar pe Tatiana Mostovoi-Filimancov la 7 ani şi jumătate de închisoare şi o amendă de 40 mii de lei. Avocata şi magistrata au plecat din sala de judecată în momentul în care judecătorii au mers în deliberare şi nu au fost găsite nici până astăzi, asta deşi, sentinţa emisă pe numele lor este executorie.
Condamnatele nu au fost găsite
Cele două s-au ascuns de organele de drept şi au atacat sentinţa la Curtea de Apel (CA) Chişinău, care, în decembrie 2014, a respins recursul avocaţilor lor şi a menţinut sentinţa primei instanţe. A urmat adresarea la CSJ, care, pe 16 iunie 2015, a pronunţat decizia, iar pe 7 iulie, motivarea ei. Astfel, instanţa supremă, formată din judecătorii Nicolae Gordilă, Liliana Catan, Elena Covalenco, Iurie Diaconu şi Ion Guzun, a respins ca inadmisibile recursurile avocaţilor celor două condamnate, Alexandru Ursachi şi Ion Gavriliuc, menţinând sentinţa Judecătoriei Ciocana. Judecătorii de la CSJ au constatat că instanţele inferioare au examinat dosarul obiectiv şi fără niciun fel de încălcări. „Am pregătit cererea pentru a merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, ne-a declarat Ion Gavriliuc, avocatul Tatianei Mostovoi-Filimancov. Acest pas îl va urma şi apărarea judecătoarei Elena Roibu, a precizat avocatul ei, Alexandru Ursachi. Ambele condamnate sunt anunţate în căutare şi, teoretic, căutate de poliţie, însă fără niciun rezultat. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Criuleni nu au putut să ne spună nimic despre mersul căutărilor, evitând discuţiile cu noi. În luna aprilie 2015, după ce dosarul era examinat la Curtea de Apel, Elena Roibu a fost eliberată din funcţia de judecătoare. De partea cealaltă, deşi condamnată definitiv, licenţa avocatei Mostovoi-Filimancov încă nu i-a fost retrasă de către Uniunea Avocaţilor.
De precizat şi faptul că, de pe urma acestui caz, singurii care au avut de câştigat au fost reprezentanţii CNA. Or, familia Chetruşca, cea care a sesizat instituţia că i se cere mită şi cea care ulterior a colaborat cu ofiţerii şi procurorii pentru reţinerea celor două justiţiabile, a avut doar de pierdut de pe urma acestei colaborări. Astfel, în luna martie 2015, judecătorii CSJ au menţinut sentinţa de condamnare pe numele celor doi tineri, Andrian Chetruşca şi Vasile Pogriban, cazul cărora a provocat, de fapt, reţinerea judecătoarei şi avocatei. Totodată, familia Chetruşca, după reţinerea avocatei Mostovoi-Filimancov, a fost nevoită să găsească un alt avocat, pe care să-l plătească pentru a primi servicii juridice, iar procesul a fost reluat de la zero. În acelaşi timp, deşi angajaţii CNA le-au promis că îşi vor recupera toate cheltuielile, inclusiv banii plătiţi avocatei condamnate, Mostovoi-Filimancov, acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi şi, cel mai probabil, nu se va întâmpla vreodată. Astfel, familia Chetruşca, după adresarea la CNA, s-a ales cu câteva zeci de mii de lei în minus, dar şi cu o sentinţă de condamnare pe numele celor doi tineri.
Judecătorul condamnat pentru 200 USD lucrează în câmp
Deşi condamnat de prima instanţă încă în aprilie 2014, cu aproape trei luni înainte de condamnarea colegelor sale Roibu şi Mostovoi-Filimancov, dosarul judecătorului de la Teleneşti, Gheorghe Popa, care a primit şapte ani de închisoare cu executare pentru că ar fi luat 200 USD, este încă la CA Chişinău, departe de final, şi asta pentru că, în acest caz, există mult mai multe necunoscute. Următoarea şedinţă a fost programată abia pentru luna octombrie 2015, din cauza concediilor magistraţilor din complet, iar ultima şedinţă a fost amânată, după ce a fost începută audierea avocatului Andrei Durnea, cel care a participat alături de CNA la operaţiunea de reţinere a judecătorului. Gheorghe Popa se află acum în satul în care locuieşte, Mândreşti, Teleneşti, şi lucrează în câmp, pentru a se întreţine, sentinţa pe numele său urmând a fi pusă în aplicare doar după ce dosarul va fi examinat şi la Curtea de Apel.
Dosarele unui alt judecător, Dorin Coval de la Căuşeni, judecat iniţial pentru că ar fi primit mită în tichete de motorină şi benzină, dar şi 500 de lei, iar ulterior, şi pentru că ar fi emis cu bună ştiinţă, în două cazuri, hotărâri contrare legii, se află de un an şi jumătate la Judecătoria Botanica din Chişinău, fără a fi emisă vreo sentinţă. Cele trei dosare au fost conexate, însă de aproape jumătate de an nu mai au loc şedinţe. Octavian Iachimovschi, procurorul care reprezintă acuzarea de stat, ne-a spus că dosarul a fost trimis la expertiză, după ce apărarea a contestat semnăturile unei persoane din dosar. Pentru că expertiza încă nu a fost finalizată, nu pot fi programate şedinţe. „În două dosare, noi am prezentat probele noastre. Urmează să facă acelaşi lucru şi apărarea”, a punctat acuzatorul de stat, semn că finalul în acest caz este destul de departe. La Judecătoria sect. Centru din Chişinău în această perioadă se examinează dosarul lui Ion Cazacu, preşedintele Judecătoriei Glodeni, prins cu 10 mii de lei în luna aprilie anul trecut. „Are loc cercetarea judecătorească. Dosarul nu este la final”, ne-a zis Victor Muntean, procurorul acestui caz. Tot la Judecătoria sect. Centru se examinează dosarul în privinţa judecătorului Judecătoriei Anenii Noi, Veaceslav Panfilii, prins în aprilie 2015 după ce ar fi primit o mie de euro drept mită. „Dosarul este la început, pentru că au fost amânate mai multe şedinţe, din cauză că am atacat mai multe acţiuni ale procurorilor în instanţa de apel”, ne-a explicat Liliana Leancă, unul dintre avocaţii magistratului. Conform informaţiilor de pe site-ul instanţei, ultimele şi singurele trei şedinţe din dosar au fost amânate, următoarea fiind programată pentru 31 iulie 2015.
„Judecător raider” condamnat cu suspendare, altul – la Apel
La finele lunii mai 2015, justiţia a pus punct în dosarul lui Nicolae Nogai, fostul judecător al CA Bender, învinuit că ar fi emis o hotărâre contrară legii, după ce a legalizat decizia arbitrajului ad-hoc din Sankt Petersburg, privind înstrăinarea mai multor pachete de acţiuni ale Moldova Agroindbank. Achitat de prima instanţă, Judecătoria Căuşeni, în aprilie 2014, Nogai, pe care presa l-a numit „judecătorul raider”, a fost condamnat ulterior la CA, în luna decembrie 2014, la trei ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice în următorii cinci ani. În temeiul art. 90 din Codul Penal, executarea pedepsei a fost suspendată pe un termen de probă de doi ani. Decizia instanţei de apel a fost atacată şi de procurorul Natalia Bobu de la CA Bălţi, care nu a fost de acord cu aplicarea art. 90, dar şi de avocatul Nicolae Ursu, care nu a fost de acord cu decizia de condamnare, el cerând rejudecarea dosarului. Conform deciziei CSJ, Nogai a depus o referinţă prin care a cerut respingerea recursului depus de procuror, „pe motiv că se căieşte sincer, iar acţiunile sale sunt doar încălcări disciplinare şi nicidecum penale. La emiterea încheierii evident ilegale careva motive sau intenţie nu a avut”, se precizează în decizie. Iar judecătorii de la CSJ, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti şi Constantin Alerguş, l-au ascultat. Aceştia au respins ambele recursuri, menţinând în vigoare decizia CA, prin care Nogai este condamnat la închisoare cu suspendare. De precizat că, în baza deciziei instanţei de apel, Nogai, în luna ianuarie 2015, a fost demis din funcţia de judecător.
Un alt judecător pe care presa l-a numit „raider”, Andrei Istrati, care a activat la Judecătoria Râşcani, până să fie suspendat din funcţie, este judecat la CA Bălţi. Istrati a fost învinuit de procurori că, împreună cu un cetăţean ucrainean, ar fi încercat, în temeiul unor acte false, să pună mâna pe acţiunile Companiei „Moldasig”. În 2012, când dosarul era remis instanţei, procurorii anunţau cu fast că acesta riscă până la 25 de ani de puşcărie. Doar că, prima instanţă, Judecătoria Edineţ, în aprilie 2013, a decis să înceteze procesul penal în privinţa acestuia, pe motiv că „învinuirea nu şi-a găsit confirmare”. Din mai acelaşi an, dosarul a ajuns la CA Bălţi, unde este examinat de mai bine de doi ani fără a avea o finalitate. Ultima şedinţă pe dosar a avut loc în luna mai, iar următoarea este programată pentru 11 august. Adrian Istrati, avocatul şi fiul judecătorului, nu a dorit să discute cu noi despre acest dosar.
Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. „Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul Civil Rights Defenders şi National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.