Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   VIDEO/ Dosarul Metalferos: Episodul Vladimir…

VIDEO Dosarul Metalferos: Episodul Vladimir Plahotniuc

Vladimir Plahotniuc, fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, anunțat în căutare de organele de drept de la Chișinău, a avut drept de semnătură sau a fost beneficiar la cel puțin trei companii care au beneficiat în ultimii ani, direct sau indirect, de zeci de milioane de dolari de pe urma unor contracte cu Metalferos, societate pe acțiuni în care statul deține pachetul majoritar.

Banii intrau în conturile companiilor afiliate lui Plahotniuc, inclusiv în perioada când acesta deținea funcții publice, doar că nici banii, nici firmele nu se regăseau în declarațiile de avere și interese ale fostului politician. 

Organele de drept dețin aceleași documente pe care ZdG le-a analizat. Dar, de mai bine de opt luni, dosarul penal în care se examinează aceste circumstanțe, care duc și spre urmele unui deputat din actuala coaliție majoritară din Parlament, rămâne pe masa procurorilor. 

Guvernul a anunțat că, la mijlocul lunii august, va scoate la vânzare cota de 78,28% deținută de stat prin intermediul Agenției Proprietății Publice (APP) în cadrul Metalferos, societate pe acțiuni a cărei activitate se rezumă la achiziționarea, prelucrarea și comercializarea deșeurilor de metale feroase și neferoase.

Metalferos este o societate pe acțiuni în care statul, prin intermediul Agenției Proprietății Publice deține o cotă de 78,282%

Privatizarea Metalferos se va produce însă în contextul în care organele de drept nu au răspuns încă la întrebările legate de beneficiarii schemelor din ultimele decenii care au bântuit întreprinderea și au delapidat-o de zeci de milioane de dolari.

În ultimii 20 de ani, Metalferos a fost, în repetate rânduri, ținta unor acuzații de corupție, fiind afiliată în ultimii ani cu fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc și oameni din anturajul său. ZdG a obținut și a analizat zeci de documente care confirmă multiple acuzații care au însoțit activitatea Metalferos în ultimul deceniu. Majoritatea acestor aspecte sunt investigate și de procurori, în cadrul unei cauze penale deschise în decembrie 2019, dosar care însă nu are o finalitate. 

60 de milioane de dolari prin conturile a două companii cu denumiri similare

Documentele analizate de ZdG arată că, în perioada 2015-2019, Metalferos a primit bani de la mai multe companii, rezidente și nerezidente. Astfel, în perioada ianuarie 2015-septembrie 2019, pe conturile deschise la Victoriabank, „Moldavskii Metallurgicheschii Zavod” (MMZ), au fost transferate către Metalferos mijloace financiare în sumă totală de circa 2,169 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 127 milioane de dolari. 

Totodată, în perioada ianuarie 2015 – septembrie 2019, Metalferos a primit în cont mijloace financiare în sumă totală de aproximativ 73,95 de milioane de dolari de la cinci companii nerezidente, după ce le-a furnizat deșeuri feroase sau resturi de acumulatoare care conțin plumb. 60 de milioane de dolari au trecut prin conturile a două companii cu denumiri similare: „Metoil Trading LLP” și „Metoil Trading FZE”.

Firma „Metoil Trading LLP”, înregistrată în Marea Britanie, având cont deschis la ABVL Bank în Letonia, în perioada ianuarie 2015 – februarie 2017, a transferat către Metalferos suma totală de 27,35 milioane de dolari.

Ulterior, din martie 2017 și până pe 14 iunie 2019, o companie cu denumire similară, doar că înregistrată în Emiratele Arabe Unite (EAU), „Metoil Trading FZE”, cu conturi deschise la National Bank of Ras AL-Khaimah și Emirates NBD Bank PJSC, a transferat către Metalferos suma totală de 33,076 milioane de dolari. 

Până anul trecut, Metalferos deținea poziție monopolistă pe piața exportului de metale

Firmele care plăteau pentru deșeurile exportate de Metalferos în România și Ucraina

Bani în conturile Metalferos au venit și de la companii specializate în afacerile cu deșeuri feroase și neferoase care au activitate în Ucraina și România, după ce Metalferos exporta metale în aceste țări.

Astfel, declarațiile vamale detaliate arată că destinatarul exporturilor de deșeuri și resturi de acumulatoare care conțineau plumb efectuate către Ucraina erau companiile „Megatex LTD” și „Vellonton LLP”. Compania „Vellonton LLP”, înregistrată în Marea Britanie, cu conturi deschise la ABLV Bank până la 20 octombrie 2017 și, ulterior, la PPF Banka A.S. a transferat suma totală de cca 2,96 milioane de dolari. 

O altă firmă înregistrată în Marea Britanie, dar cu activități în Ucraina, „Megatex LTD”, având conturi deschise la State Export Import Bank of Ukraine, a transferat în perioada ianuarie 2015 – septembrie 2019 către Metalferos suma de 1,92 milioane de dolari.

În perioada ianuarie 2015-septembrie 2019, pe conturile Metalferos au fost transferate alte 4,48 milioane de dolari de la firma „Rombat SA”, înregistrată în România, cu conturi deschise la ING Bank NV Bucharest Branch și Banca Comercială Română. 

Banii care au intrat în conturile Metalferos după vânzarea metalelor în perioada 2015-2019/ Grafică: Andrei Muntean/ZdG

„Cumpărătorii” de metale de la Metalferos – doar niște intermediari

Aproape de fiecare dată, însă, companiile care transferau bani pe conturile Metalferos, după ce achiziționau metale feroase, erau doar niște intermediari în tot acest proces. Analiza declarațiilor vamale arată că firmele nerezidente „Metoil Trading LLP” – până pe 14 februarie 2017 și, ulterior, „Metoil Trading FZE” – până pe 14 iunie 2019, doar intermediau exporturile efectuate de Metalferos către alte firme din Germania, Turcia, Austria sau Olanda. La fel făceau și companiile care activau pe teritoriul Ucrainei. 

ZdG a constatat că, în 2019, după plecarea PDM de la guvernare și după ce Vladimir Plahotniuc a părăsit țara, Serviciul de prevenire a spălării banilor din Letonia a informat autoritățile de la Chișinău că, în perioada 30 octombrie 2012 – 1 iunie 2015, persoana cu drept de semnătură a companiei „Metoil Trading” LLP a figurat cetățeanul R. Moldova, Vladimir Plahotniuc.

În acea perioadă, Plahotniuc era deputat și chiar prim-vicepreședinte al Parlamentului R. Moldova, funcție pe care a ocupat-o între lunile decembrie 2010 – februarie 2013. Atunci, în declarațiile sale de avere, Plahotniuc nu a făcut nicio referire la această companie. 

Vladimir Plahotniuc a părăsit R. Moldova la 14 iunie 2019, zi în care partidul pe care-l conducea, PDM, a cedat guvernarea

Ulterior, de la 1 iunie 2015 până la închiderea conturilor, pe 13 februarie 2017, drept beneficiar al acestei companii a figurat un alt cetățean al R. Moldova, Vladimir Marian, născut la 16 ianuarie 1954 și domiciliat oficial în localitatea Oxentea, raionul Dubăsari.

ZdG a încercat să-l găsească pe Vladimir Marian în Oxentea, doar că și locuitorii din sat, și primarul localității, Valeriu Rusu, nu ne-au putut oferi vreo informație despre o asemenea persoană. Mai mult, primarul afirmă că în sat nu există persoane care să poarte numele de familie Marian. 

Conform unor surse din interiorul organelor de drept, Vladimir Marian ar fi decedat, anterior fiind un simplu intermediar în cadrul acestei companii. Conform acelorași informații, furnizate anterior R. Moldova de către autoritățile letone, în ultimii ani, până la dizolvare, beneficiar efectiv al companiei „Metoil Trading LLP” a fost cetățeanul R. Moldova, Ion Axentii.

„Acolo mi s-a spus însă că pe numele meu deja era perfectat un pașaport”

Am găsit în Chișinău un bărbat cu caracteristici similare: Ion Axentii, 31 de ani, având data de naștere similară cu a persoanei care figurează ca și beneficiar al companiei „Metoil Trading LLP”. Am constatat că acesta are viza de reședință într-un apartament de 48 de metri pătrați din Chișinău.

După mai multe zile de căutări, am discutat cu mama acestuia, care ne-a informat că fiul ei este plecat de aproape 10 ani peste hotare și că nu are nicio atribuție cu firme din domeniul metalului. Ulterior, am discutat și cu Ion Axentii, care a confirmat informațiile relatate de mama sa. Acesta a precizat că nu-i cunoaște pe Vladimir Plahotniuc sau pe Vladimir Andronachi și că pentru prima dată aude de companiile la care numele său figurează în calitate de beneficiar.

Tânărul însă susține că, prin 2017, ar fi fost implicat într-un caz ciudat. „Venisem în țară să-mi perfectez pașaportul, pentru că expira. Acolo mi s-a spus însă că pe numele meu deja era perfectat pașaport”, susține Ion Axentii. Acesta precizează că nu a înțeles exact ce s-a întâmplat, dar că persoanele de acolo i-ar fi spus că pașaportul său ar fi fost perfectat  „cu acordul cuiva mare”. Ion susține că a cerut anularea pașaportului care ar fi fost furnizat fără voia sa și și-a comandat alt act de călătorie, doar că nu a dorit să depună plângeri sau să verifice cine ar fi perfectat un pașaport din numele său. 

Ion Axentii, deși a figurat în acte în calitate de beneficiar al unei companii cu zeci de milioane de dolari în conturi, nu deține proprietăți pe teritoriul R. Moldova. Acesta figurează însă în calitate de fondator și administrator la compania „Prodmezel-Exim”. Firma a fost fondată încă în 2002, când a fost administrată de către Vladimir Andronachi, deputat democrat și personaj al cărui nume a fost afiliat în ultimul deceniu cu activitatea Metalferos.

Andronachi a condus compania cu activități declarate în domeniul comerțului și importului de carne în anii 2002-2005. Ion Axentii, cu care am discutat, susține însă că nu are vreo legătură nici cu această companie, despre care aude pentru prima dată. 

8 milioane de dolari profit în doar doi ani și o lună

„Metoil Trading” LLP a fost fondată încă în 2006, iar până în 2017 a fost administrată de un cetățean panamez, care figurează ca director și al altor zeci de companii din mai multe jurisdicții din lume.

Ulterior, cetățeanul moldovean Vadim Tomașevschi și cetățeanul român Sebastian-Andre Dumitrescu, care figurează ca fiind rezident al EAU, au administrat compania până la dizolvarea ei oficială, în februarie 2018. Numele lui Sebastian-Andre Dumitrescu îl găsim și la companii din EAU despre care, anterior, portalul anticoruptie.md a scris că au făcut tranzacții cu alte firme din această țară, afiliate lui Plahotniuc. 

În perioada ianuarie 2015 – 13 februarie 2017, când „Metoil Trading” LLP a transferat către Metalferos suma de 27,35 de milioane de dolari, a primit în cont mijloace financiare în sumă de aproximativ 35,21 de milioane de dolari de la companii înregistrate în statele către care erau efectuate exporturi de către Metalferos: Turcia, Germania, Austria și Olanda. Cu alte cuvinte, compania înregistrată în Marea Britanie a obținut în această perioadă de doi ani și o lună profit în sumă de 7,86 milioane de dolari doar din intermedierea procesului de export a metalelor feroase de către Metalferos. 

Mai exact, compania „Metoil Trading” LLP a primit 5,54 milioane de dolari de la „Sahinler Met.San.Ve Tic.A.S.” înregistrată în Turcia, 19,8 milioane de dolari de la firma „Scholz Recycling GMBH Co”, înregistrată în Germania, 7,99 milioane de dolari de la „Mast Metall – Handels GMBH”, înregistrată în Austria și 1,73 milioane de dolari de la „Jewometaal Stainless Processing BV”, înregistrată în Olanda. 

Milioanele din conturile ABVL Bank din Letonia

Din banii rămași pe contul de la ABLV BANK, cele aproape 8 milioane de dolari, compania „Metoil Trading” LLP a transferat circa 114 mii de dolari către contul din banca „Regionala Investiciju Banka” din Riga, Letonia, a companiei „Nomadic Shiping INC” pentru plata serviciilor de transport. În rest, cele aproape 8 milioane de dolari, dar și alți bani pe care-i avea în cont, firma i-a transferat către alte companii offshore. 

Documentele consultate de ZdG arată că „Metoil Trading” LLP a transferat 1,41 milioane de dolari către contul din ABLV Bank al companiei offshore „Brasco Overseas Corp”, având la bază mai multe invoice-uri. Conform informațiilor oficiale, beneficiar efectiv al companiei „Brasco Overseas Corp” a figurat cetățeanul R. Moldova, Ghenadie Cuciuc (45 de ani). Acesta nu a răspuns însă la mesajele ZdG pentru a discuta la subiect. 

Brasco Overseas Corp” a fost înregistrată în 2005 în Panama și avea un capital social de 10 mii de dolari americani. În toată perioada de funcționare, ea a fost administrată oficial doar de persoane interpuse, care, în paralel, exercitau o activitate similară pentru alte sute de firme. 

Plahotniuc, beneficiarul altei firme care a primit 4,63 milioane de dolari

Totodată, „Metoil Trading” LLP a transferat, în total, nu mai puțin de 9,72 milioane de dolari către conturile de la ABVL Bank ale altor trei companii offshore

  • 4,63 milioane de dolari au fost transferați către compania offshore „Rowallan Overseas”, înregistrată în Panama,
  • 4,47 milioane de dolari au fost transferați către compania nerezidentă „Innotube” LLP, înregistrată în Marea Britanie cu destinația „buying agent agreement 01/12-B”,
  • 609,5 mii de dolari au fost transferați către firma offshore „Steel Merketing” LTD înregistrată în Belize cu destinația „credit agreement nr.01/07 din 07.07.2015”.

Conform informațiilor prezentate oficial de către Serviciul de prevenire a spălării banilor din Letonia, în perioada 30 octombrie 2012 – 1 iunie 2015, beneficiar efectiv al companiei „Rowallan Overseas” SA a figurat cetățeanul R. Moldova, Vladimir Plahotniuc.

În acea perioadă, Plahotniuc era deputat și prim-vicepreședinte al Parlamentului R. Moldova. La fel ca și în cazul companiei „Metoil Trading” LLP, nici această firmă nu apare în declarațiile de avere din acea perioadă depuse de fostul deputat și președinte al PDM. 

În perioada 1-22 iunie 2015, în calitate de beneficiar al acestui offshore a figurat un alt cetățean al R. Moldova, Serghei Noscov (70 de ani). Jurnaliștii de la Rise Moldova au scris anterior că acesta a fost un „personaj-cheie” în administrarea afacerilor controlate de Plahotniuc.

În perioada 2006-2009, Noscov a reprezentat acționarul majoritar al NIT, compania offshore „Advac Associates” Ltd. El a fost anterior administrator și asociat unic al „Nobil Club”, firmă care gestionează hotelul Nobil din centrul Chișinăului, dar și al agenției de pază „Argus-S”, controlată tot de Plahotniuc. 

Din 9 iulie 2015 și până pe 25 septembrie 2015, în calitate de beneficiar efectiv al companiei a fost Vladimir Marian, cel care a avut anterior drept de semnătură la compania „Metoil Trading” LLP și care, conform surselor ZdG, ar fi decedat între timp. 

Offshore-ul „Rowallan Overseas” în raportul Kroll cu milioane de euro de la băncile implicate în frauda bancară

Compania „Rowallan Overseas” apare și în anexele raportului Kroll II, dar și într-un raport al Procuraturii Generale privind investigarea fraudei bancare.

În decembrie 2019, raportul prezentat deputaților arăta că în dosarul penal în care Vladimir Plahotniuc este investigat pentru spălare de bani, acesta era beneficiar final al mai multor companii offshore, printre care și al companiei „Rowallan Overseas” SA. Acestea au primit împreună 18,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro „despre care se cunoștea cu certitudine că provin din surse ilicite, fiind obținute din creditele bancare neperformante acordate de către Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială”, se precizează în raport. 

Totodată, în anexele raportului Kroll se menționează că „Rowallan Overseas” a primit, din iunie 2006 și până în septembrie 2015 nu mai puțin de 646 de milioane de dolari. Detectivii de la compania Kroll au stabilit chiar că jumătate de milion de dolari primiți de „Rowallan Overseas” au ajuns ulterior în conturile companiei „Finpar Invest”, fondată de familia lui Plahotniuc, dar și că în lunile iunie-iulie 2013, offshore-ul a primit 12,5 milioane de dolari care proveneau „parțial sau total” de la cele trei bănci implicate în frauda bancară.

Banii erau „plimbați” prin mai multe firmei offshore, iar ulterior ajungeau la companiile din grupul „Prime Management”, singura companie pe care Plahotniuc o indica oficial în declarațiile sale de avere în acea perioadă.

Două companii offshore care au primit bani de pe urma contractelor cu Metalferos: Plahotniuc și un om de afaceri misterios din Bălți

Compania „Steel Marketing” din insulele Belize, care a primit 609,5 mii de dolari de la „Metoil Trading” LLP l-a avut și ea în calitate de beneficiar efectiv în perioada 30 octombrie 2012 – 1 iunie 2015 pe Vladimir Plahotniuc, iar în perioada iunie 2015 – 10 februarie 2017 pe același Vladimir Marian. Conform informațiilor publice, compania este astăzi inactivă. 

Innotube” LLP, care a primit de la „Metoil Trading” LLP” 4,47 de milioane de dolari, a fost fondată în Marea Britanie în august 2014, fiind dizolvată în septembrie 2017.

Date de pe portalul companiilor din Marea Britanie arată că, în iulie 2016, beneficiarul ei era cetățeanul R. Moldova, Alexandr Zalevschii, 58 de ani. Nu există prea multe informații despre acesta, iar orice tentativă a ZdG de a discuta cu el a eșuat. 

O persoană cu nume similar este fondatorul unei companii cu activități pe piața metalelor: „Plan Metalic” SRL. Compania a fost înregistrată în 2012 și are adresa juridică în Bălți, într-o casă de locuit veche de pe strada Suceava.

La aceeași adresă și în aceeași zi, 25 aprilie 2012, a fost însă înregistrată o altă companie, „Stimetalux” SRL. Administratoarea acestei companii este Carolina Andriuță, cea despre care ZdG a scris anterior că a reprezentat în R. Moldova offshore-ul din Belize „Webwest Alliance” LTD implicat în privatizarea conacului Râşcanu-Derojinschi din str. București 62, pe teritoriul căruia acum se ridică un hotel.

Deputatul PDM, Vladimir Andronachi/Sursa: facebook.com/Parlamentul R. Moldova

Citiți și: (VIDEO, DOC) Hotelul „offshore” din centrul istoric al Chişinăului

Offshore-ul reprezentat anterior de Carolina Andriuță a fost și proprietar al companiei „Hidroenergie-Cons”, la care, din februarie 2018, Fiodor Vasilcov, socrul deputatului PDM, Vladimir Andronachi este asociat unic și administrator. Fiodor Vasilcov este, conform informațiilor din raportul financiar al Metalferos pentru anul 2019, inginer-șef al Metalferos. 

Citiți și: Lux şi conexiuni cu iz penal în familia deputatului Andronachi

Vladimir Andronachi a rămas în PDM, deși foștii apropiați ai lui Vladimir Plahotniuc au plecat din partid și au format o nouă formațiune politică, „Pro Moldova”. Recent, președintele PDM, Pavel Filip, a declarat public că nu exclude faptul că deputatul Vladimir Andronachi ar putea adera la PSRM. 

Din martie 2017 și până în iunie 2019, cel mai important intermediar de la Metalferos a activat în Emiratele Arabe Unite

Din martie 2017 și până în iunie 2019, locul companiei „Metoil Trading” LLP, în calitate de intermediar la vânzarea metalelor de către Metalferos, a fost ocupat de o altă companie cu denumire similară, „Metoil Trading” FZE din EAU. Schimbarea celui mai important intermediar de la Metalferos a coincis și cu mutarea mai multor afaceri afiliate lui Vladimir Plahotniuc în EAU, afaceri care au apărut inclusiv și în declarația de avere depusă de Plahotniuc pentru 2018. 

EAU nu afișează decât selectiv date despre companiile înregistrate pe teritoriul lor, astfel că nu am putut afla cine sunt reprezentanții acestei companii.

Cert este că „Metoil Trading FZE”, cu conturi deschise la National Bank of Ras AL-Khaimah și Emirates NBD Bank PJSC, a transferat pentru achiziția metalelor către Metalferos suma totală de 33,076 milioane de dolari până la data de 14 iunie 2019, exact data la care PDM, dar și liderul său din acea perioadă, Vladimir Plahotniuc, au cedat guvernarea, iar ultimul a părăsit și țara.  

La subiectul Metalferos, ZdG i-a remis câteva întrebări lui Vladimir Plahotniuc, prin intermediul unuia dintre avocații săi, Lucian Rogac. Apărătorul a menționat că va redirecționa solicitarea noastră în adresa fostului politician. Totodată, avocatul ne-a comunicat că nu deține informații oficiale despre anchetarea lui Vladimir Plahotniuc în dosarul Metalferos. Nici Vladimir Andronachi nu a răspuns la apelurile ZdG.

Dosarul penal anunțat de Procuratura Anticorupție în decembrie 2019

Procuratura Anticorupție a anunțat, la 4 decembrie 2019, că au fost efectuate 48 de percheziții la SA „Metalferos” și la alte companii interpuse, iar şapte persoane au fost reținute pentru 72 de ore. A fost eliberat mandat de arestare și pe numele lui Alexei Țîmbrovschi, cel care a condus Metalferos în ultimii ani. Acesta însă a părăsit țara înainte de percheziții și nu a mai fost găsit.

Descinderile au avut loc în cadrul unei cauze penale deschisă pe faptul unor acțiuni ilicite ale factorilor de decizie din cadrul S.A. „Metalferos” și alte câteva companii.

Pe lângă schemele de la exportul metalelor, procurorii anunțau că au descoperit că și pe intern se comiteau ilegalități. Astfel, în perioada ianuarie 2015 – septembrie 2019, pentru metale feroase și neferoase, ,,Metalferos” a primit prin conturile bancare deținute în una din băncile R. Moldova mijloace financiare în sumă totală de 2,16 miliarde de lei de la o altă întreprindere. Ulterior, din suma respectivă, au fost transferate plăți aferente stocului de metale procurat de la companii intermediare, care prin cumul erau afiliate cu doi oameni de afaceri, Nicolae Pelin și Iurie Cecan, la un preț mărit artificial. 

La mijlocul lunii august 2020, Metalferos ar urma să fie vândută în urma unei licitații cu strigare

„Diferența de preț a fost însușită și repartizată între membrii grupului criminal, iar restul fiind transmis în adresa colectorilor de metale, conform prețului de piață. Suma prejudiciului calculată este de peste 215 milioane lei”, anunțau procurorii în decembrie 2019.

Între timp, Eugen Rurac, procurorul care a instrumentat dosarul penal la etapa inițială a demisionat din organele procuraturii. În decembrie 2019, printr-o scrisoare adresată procurorului general, acesta reclama presiuni care se făceau asupra sa din partea mai multor factori de decizie din cadrul Metalferos, inclusiv din partea lui Sergiu Catană, nașul președintelui Igor Dodon. Între timp, persoanele reținute în dosarul Metalferos au fost eliberate din arest. 

PG, după opt luni de anchetă: „Organul de urmărire penală a stabilit cercul de persoane implicate în toate activitățile vizând colectarea și exportul metalelor feroase și neferoase”

La opt luni de la emiterea comunicatului de presă al PG despre dosarul Metalferos, opinia publică nu a fost informată oficial despre mersul anchetei. ZdG a stabilit, totodată, că deși întreprinderea a fost prejudiciată cu zeci de milioane de dolari, acesta ar fi refuzat să figureze ca parte vătămată în această cauză penală și să ceară restituirea prejudiciilor de la persoanele vinovate.

„Urmărirea penală pe acest caz este în curs de desfășurare. Organul de urmărire penală a stabilit cercul de persoane implicate în toate activitățile vizând colectarea și exportul metalelor feroase și neferoase și, după parvenirea rezultatelor unor comisii rogatorii, se va decide asupra statutului procesual și modului de desfășurare, în continuare, a investigațiilor”, se precizează într-un răspuns pentru ZdG remis de PG despre acest dosar. 

Instituția însă a evitat să menționeze dacă fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc sau actualul deputat, Vladimir Andronachi au vreun statut în cadrul acestei cauze penale. „Reieșind din interesul urmăririi penale, la etapa actuală, Procuratura nu poate detaliza anumite informații, inclusiv cu referire la datele cu caracter personal ale pretinșilor făptuitori, deoarece ar putea periclita ancheta”, menționează PG.

Din ianuarie 2020, câteva contracte directe cu firme din domeniul deșeurilor de metale

În decembrie 2019, în fruntea Metalferos a fost instalat Igor Cujbă. Fost polițist, Cujbă a activat în România împreună cu Pavel Voicu, actualul ministru de Interne și fost consilier al președintelui Igor Dodon. Director financiar la compania „Metalferos” este Sergiu Catană, nașul de cununie al președintelui R. Moldova, Igor Dodon. 

Igor Cujbă (d), prezentat în calitate de nou director general al Metalferos, după ce a câștigat un concurs anunțat de autorități

La scurt timp după numirea noului director, în ianuarie 2020, Metalferos anunța că a semnat, pentru prima dată în istoria sa, trei contracte de comercializare directă a metalelor cu companii de talie internațională din domeniul comercializării deșeurilor de metale. Primul contract a fost semnat sâmbătă, 18 ianuarie 2020, la sediul companiei S.A. „Metalferos”, după ce a avut loc o întâlnire de afaceri cu reprezentanții companiei turcești „Sahinler Metal Sanayi ve tic. A.S.”.

Un alt contract încheiat de S.A. „Metalferos”, de data aceasta cu parteneri din Austria, cu firma „Mast Metall Handels GmbH” a fost semnat la 22 ianuarie 2020.  Al treilea contract a fost semnat la sfârștitul lunii ianuarie 2020 cu nemții de la „Scholz Recycling GmbH”.

Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, la sediul companiei S.A. “Metalferos” a avut loc o întâlnire de afaceri cu reprezentanții companiei turcești „SAHINLER METAL SANAYI VE TIC. A.S”.  În urma acestei întâlniri, a fost încheiat un parteneriat pentru anul 2020 între S.A. „Metalferos” și compania turcă, anunța Metalferos.

Toate cele trei companii cu care, la începutul anului 2020, au fost semnate contracte directe, cumpărau anterior metale prin intermediul companiilor „Metoil Trading” afiliate lui Vladimir Plahotniuc.

Totodată, în raportul pentru anul 2019, Metalferos anunța însă că au fost prelungite pentru anul 2020 contractele cu companiile, SA „Rombat” (România), „Megatex” LTD (Ucraina) și „Vellonton” LLP (Malta) (Marea Britanie în alte documente, n.r.).

O scrisoare anonimă din partea acționarilor minoritari ai Metalferos

La început de iulie, un grup de acționari minoritari ai Metalferos, care nu și-au dezvăluit identitatea, au remis o scrisoare în adresa procurorului general, Alexandr Stoianoglo, reclamând faptul că s-ar încerca privatizarea societății pe acțiuni la un preț cât mai mic, dar și faptul că actuala administrație a întreprinderii ar încerca să ascundă schemele puse la cale de administrațiile precedente.

„Rapoartele financiare pentru semestrul 1 al anului 2020 vor arăta că, în 2020, Metalferos devine deja neprofitabilă, comparativ chiar și cu anii 2018-2019. Motivul este evident. Din banii sustrași se finanțează deja nu unu, ci două clanuri”, se preciza în scrisoarea adresată presei, dar și procurorului general. 

Raportul financiar al Metalferos pentru primele 6 luni ale anului 2020 nu a fost încă făcut public. Datele financiare pentru anul 2019 arată însă că întreprinderea a raportat un profit net în sumă de 21,7 milioane de lei, în timp ce profitul net pentru primele șase luni ale anului 2019 era mai mare, de aproximativ 26,6 milioane de lei.  

Raportul conducerii Metalferos pentru anul 2019

Raportul Metalferos pentru primele șase luni ale anului 2019

Guvernul a anunțat privatizarea companiei Metalferos în luna februarie 2020. Recent, la 20 iulie 2020, APP a publicat prețul și data la care Metalferos ar urma să ajungă în proprietate privată: 17 – 21 august 2020, prin intermediul Bursei de Valori, în cadrul unor licitații cu strigare, preț de start – 907,8 milioane de lei, echivalentul a aproape 46 de milioane de euro. 

Igor Cujbă, director general Metalferos: „Noi acum avem relații directe cu parteneri recunoscuți”

Despre dosarul penal și despre faptul că Metalferos nu figurează ca parte vătămată 
„Domeniul penal nu este de competența mea să-l comentez. Care sunt cauzele penale pornite, iarăși nu cunosc. Acum, Metalferos, din ceea ce cunosc eu, încă nu are nicio calitate. Asta e competența organelor de aplicare a legii. Eu nu cunosc. Cel puțin de când sunt eu învestit în funcția de director general, noi nu avem asemenea solicitări. Eu cunosc atât că toate documentele care au fost ridicate se află la organele competente”.

Despre excluderea intermediarilor, dar și despre firmele din Ucraina cu care au fost prelungite contractele pentru anul 2020
„Eu nu știu pe cine noi am exclus și pe cine noi nu am exclus. Noi acum avem relații comerciale cu niște parteneri din Europa occidentală, care sunt de ani de zile pe piața metalelor, sunt recunoscuți, au experiență bogată… Eu nu știu ce informații aveți dvs., nu știu ce s-a păstrat, dar noi acum avem relații directe cu parteneri recunoscuți. Sunt verificați de bănci, sunt organele abilitate care verifică relațiile noastre cu toți partenerii care-i avem și cred că vă dați seama că suntem monitorizați 24 de ore din 24”.

Despre scrisoarea anonimă din numele acționarilor minoritari ai Metalferos și indicii financiari pentru anul 2020
„Nu pot să mă expun asupra scrisorilor anonime. Indicii sunt ca și la tot domeniul economic, reieșind din circumstanțele care ni le-a creat această pandemie, clar că indicii nu pot să fie la nivelul altor ani, precedenți.

 Dar asta nu s-a făcut intenționat, ca acum la privatizare Metalferos să…

Nicidecum…. Metalferos, ca și alte întreprinderi din sfera economică a fost afectat”.

Despre privatizarea societății pe acțiuni…
„Eu, ca și conducător și echipa managerială care suntem aici, vrem ca echipa să activeze mai departe, ca acești 230 de angajați care sunt din satele adiacente întreprinderii să-și continue activitatea, să-și primească salariile și să-și întrețină familiile. Noi suntem organ executiv, iar sarcina noastră e ca întreprinderea să-și continue activitatea, să aducem profit și să plătim taxele și impozitele la stat și dividendele pe care le obținem”.