Casă la Vadul lui Vodă, apartament de aproape 2 milioane de lei și o mașină. Ce achiziții au făcut în 2023 miniștrii din Guvernul Recean
Anul trecut, ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi, și-a cumpărat o casă într-o suburbie a capitalei. Tot în imobiliare a investit și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care și-a cumpărat un apartament de 58,99 de metri pătrați cu peste 100 de mii de euro. Familia lui Adrian Efros și-a procurat un automobil, iar ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a primit o donație de la tatăl său de peste 60 de mii de lei.
Familia ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu, și-a vândut apartamentul cu peste 700 de mii de lei. ZdG a analizat ce achiziții importante au făcut în 2023 cei 16 miniștri din Guvernul Recean și vă prezintă cele mai relevante informații.
Și-a cumpărat o casă la Vadul lui Vodă pe care vrea s-o demoleze
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi, a ridicat anul trecut un salariu brut de 267 623 de lei, adică peste 22 de mii de lei lunar, în calitate de deputat în Parlamentul R. Moldova. Conform declarației de avere și interese personale pentru anul 2023, Popșoi a obținut aproximativ 16 mii de lei ca și dobândă de la patru bănci. Oficialul mai deține 72,5% dintr-un teren intravilan, dobândit în 2023 cu 15 mii de euro (peste 285 de mii de lei, n.r.).
Tot anul trecut, Mihail Popșoi și-a cumpărat o casă de 117 metri pătrați, a cărei valoare de piață constituie 316 962 de lei. Ministrul menționează în actul său de avere că imobilul este „nelocuibil, fiind depusă o cerere pentru demolarea” acestuia. ZdG a reușit să localizeze noua casă a ministrului. Potrivit datelor de la Cadastru, aceasta se află la Vadul lui Vodă, o suburbie a capitalei, fiind amplasată pe un teren de 12 ari. Lângă acest imobil oficialul mai deține un teren de 12 ari. Oficialul a precizat pentru ZdG că în prezent nu preconizează să construiască ceva pe aceste terenuri: „Cel de alături (terenul, n.r.) nu este folosit de 15 ani (…). Dorințele și posibilitățile nu mereu se intersectează (…).”
Popșoi mai indică și un apartament de 65,6 metri pătrați. Ministrul Afacerilor Externe conduce un autoturism Renault Kadjar, pe care l-a dobândit în 2022 cu 325 984 de lei și deține o cotă de participare în cadrul SRL „CENTERBURG”, care, potrivit oficialului, nu are activitate economică deocamdată, fiind indicat un capital social de 1000 de lei. Compania urmează să gestioneze o pensiune amplasată tot la Vadul lui Vodă. Spațiul comercial, așa cum este indicat în actul de avere, a fost cumpărat în 2022 cu 60 de mii de euro. Conform declarației de avere din 2023, „au fost realizate investiții, reparații de finisare a construcției sunt în proces”, intervenții după care bunul imobil ar valora în prezent 127 de mii de euro. Mihail Popșoi a mai indicat că este beneficiarul efectiv al serviciilor pentru îmbunătățirea sau reparația bunurilor imobile din cadrul companiei „Neostil” SRL, care are activități declarate în construcții.
„Eu nu am cumpărat nicio bază de odihnă, eu am cumpărat un spațiu comercial (…). Am cumpărat un imobil, după care am luat în superficie terenul de la primărie, pentru că toate terenurile în zona de odihnă sunt proprietate publică (…). Va fi o pensiune care se va numi altfel (întrebat dacă se referă la baza de odihnă «Cristina», n.r.)”, a spus ministrul.
Dividende de peste trei milioane de lei și un apartament cumpărat în 2023
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a ridicat pe parcursul anului trecut de la Aparatul Președintei R. Moldova un salariu brut de 140 446 de lei, iar de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale – un salariu brut de 395 278 de lei, aici fiind inclusă și rambursarea costurilor pentru deplasări de serviciu peste hotare.
Tot în 2023, ministrul a obținut 10 260 de lei, inclusiv sub formă de transferuri P2P și 184 de mii de euro (circa 3 499 827 de lei, n.r.) – dividende de la firma lui din Marea Britanie „Wupp Ltd”. Familia lui Andrei Spînu deține trei terenuri agricole și un teren intravilan.
Anul trecut, ministrul a procurat un apartament de 58,99 de metri pătrați, ce ar valora 102 789 de euro (circa 1 955 129 de lei, n.r.), în urma unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare. Andrei Spînu indică casa la sol în care locuiește, de 125,2 metri pătrați și o valoare de 4,72 milioane de lei. Familia ministrului deține două autoturisme: un Audi Q5 dobândit în 2017 și un Volkswagen Tiguan dobândit în 2020, dar și 11 conturi bancare. Andrei Spînu deține acțiuni în mai multe firme înregistrate în afara țării, printre care OneTwoStart Ltd, Vanguard S&P 500 ETF și Alphabet.
La capitolul cheltuieli, Andrei Spînu declară 63 de mii de lei pentru reparații, 237 de mii de lei pentru instalarea panourilor solare, aproape 13 mii de lei pentru servicii educaționale și 35 de mii de euro pentru servicii de turism/tratament.
Familia Efros și-a procurat un automobil Toyota Verso în 2023
Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a ridicat în 2023 venituri în valoare totală de 380 159 de lei, sub formă de salarii de la Ministerul Afacerilor Interne și Marele Stat Major al Armatei Naționale, conform actului său de avere, consultat de ZdG. Oficialul a mai ridicat anul trecut peste 376 de mii de lei în calitate de indemnizație și compensație pentru concediu.
În anul 2023, familia ministrului a vândut un automobil cu 5500 de euro și a procurat un autoturism de model Toyota Verso cu 9860 de euro (circa 187 545 de lei, n.r.). Familia Efros deține cote părți în două terenuri agricole și într-un teren intravilan, având în proprietate o casă de 100,3 metri pătrați, dobândită în 2018 prin moștenire.
Ministrul Dan Perciun: donație de la tata de peste 66 de mii de lei
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a obținut în 2023 un salariu net, inclusiv diurne, în valoare de 186 384 de lei, de la Ministerul Educației și un salariu net, inclusiv diurne, în valoare de 173 108 lei, în calitate de deputat în Parlamentul R. Moldova. Tot anul trecut, Dan Perciun a primit de la tatăl său o donație în valoare de 3000 GBP (circa 66 740 de lei, n.r.).
De asemenea, în 2023, Parlamentul R. Moldova i-a acordat lui Dan Perciun 248 050 de lei, sub formă de indemnizații neimpozabile pentru transport și pentru îndeplinirea obligațiunilor de serviciu, inclusiv pentru salarizarea unui asistent. Dan Perciun deține câte 1/2 cota-parte în două apartamente. Cel mai scump imobil valorează 630 de mii de lei. Până în 2036, ministrul trebuie să întoarcă două credite pe care le-a contractat în 2011 și 2019.
Salariu lunar de 47 mii de lei și nicio achiziție în 2023
Dumitru Alaiba, viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, deține un apartament de 114 metri pătrați, dobândit în 2020 cu 92 de mii de euro. Familia ministrului mai declară un autoturism de model Volvo S60, dobândit în 2012 cu 11 mii de euro (peste 200 de mii de lei, n.r.). În 2023, oficialul a ridicat de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării venituri salariale brute de 575 971 de lei, adică peste 47 de mii de lei lunar. Pe parcursul anului trecut, familia lui a obținut aproape 9000 de euro din indemnizații pentru copii, dividende și returnarea impozitului pe venit din partea Guvernului Estoniei, OU Development Solutions și Estonian Social Support.
Anul trecut, viceprim-ministrul nu a făcut nicio achiziție. Familia lui mai deține un apartament de 55 de metri pătrați, un alt apartament de 20,9 metri pătrați și 50% dintr-o casă dobândită în 2017 cu 30 de mii de euro (peste 570 de mii de lei, n.r.). Familia ministrului deține șase conturi bancare. De asemenea, conform actului său de avere, Dumitru Alaiba are o cotă de participare de 50% în firma „OÜ Development Solutions” din Estonia, care oferă consultanță și o cotă de participare de 33% în S.R.L. „SILICON VILLAGE”, a cărei activitate a fost suspendată.
Peste 250 mii de lei obținuți din darea în locațiune, premii și diurne
Cristina Gherasimov, care la începutul lunii februarie a fost învestită în funcția de viceprim-ministră pentru integrare europeană, indică pentru anul trecut venituri salariale de 35 198 de lei de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (redenumit între timp în MAE, n.r.) și 326 001 MDL de la Aparatul Președintei R. Moldova, acolo unde a activat o perioadă în funcția de consilieră în domeniul politicii externe și integrării europene.
Tot anul trecut, Gherasimov a obținut 98 521 de lei, 5000 de euro și 3400 de dolari din darea în locațiune, premii și diurne pentru deplasări de serviciu. Viceprim-ministra pentru integrare europeană deține câte o cotă parte în trei apartamente: două au fost dobândite în anul 2019, în baza unor contracte de schimb, iar altul a fost dobândit în 2015, printr-un contract de donație. Cel mai scump imobil are o valoare de piață de 314 323 de lei.
În actul său de avere, oficiala nu indică niciun automobil. Aceasta deține un cont bancar în or. Londra, Marea Britanie, unde sunt depozitați 3000 GBP (circa 66 740 de lei, n.r.) și un cont bancar în R. Moldova, unde sunt păstrați 57 309 lei.
Venit lunar de peste 43 de mii de lei și nicio achiziție în 2023
Oleg Serebrian, viceprim-ministrul pentru reintegrare, a avut în 2023, conform actului său de avere, venituri totale de peste 520 de mii de lei, inclusiv salariu și onorarii.
Anul trecut, oficialul nu a făcut nicio achiziție. Familia Serebrian deține cote părți în trei apartamente și o altă avere imobilă. Cel mai scump apartament a fost dobândit în anul 2022 și are o valoare de piață de 1 814 176 de lei.
53 de mii de lei, venituri salariale brute
Vladimir Bolea, viceprim-ministru, Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a obținut anul trecut venituri salariale brute de 641 529 de lei (peste 53 de mii de lei lunar, n.r.). Oficialul deține din 2017 dreptul de abitație asupra unei case de 194,3 metri pătrați, care în prezent are o valoare de piață de 736 584 de lei.
Familia viceprim-ministrului deține trei autoturisme: unul dobândit în 2014, altul – în 2021 și ultimul – în 2022. Cel mai scump automobil (Škoda Octavia) valorează 71 658 RON (circa 274 091 de lei, n.r.).
Venituri cumulative de peste 670 de mii de lei de la trei instituții de stat
Anul trecut, Petru Rotaru, ministrul Finanțelor, a ridicat venituri cumulative în valoare de 673 678 de lei de la Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat și Curtea de Conturi a R. Moldova. Tot în 2023, familia ministrului a obținut peste 12 mii de lei moldovenești sub formă de indemnizații de la Agenţia Naţională pentru Plăţi și Inspecţie Socială din România.
Ministrul Finanțelor locuiește într-o casă de 117 metri pătrați, dobândită în 2018 cu 436 848 de lei, însă în urma unor investiții, imobilul are în prezent o valoare de piață de 1,5 milioane de lei. Familia Rotaru deține din 2018 două terenuri intravilane și un autoturism Skoda Octavia, care ar valora 120 de mii de lei.
Ministra Justiției: în 2023 a donat o cotă-parte din capitalul unei firme
Veronica Mihailov-Moraru, ministra Justiției, a avut în 2023 un salariu brut de 576 687 de lei, adică peste 48 de mii de lei lunar. Tot anul trecut, ministra a mai obținut aproximativ 95 de mii de lei sub formă de diurnă și cheltuieli pentru deplasări de serviciu.
Familia Veronicăi Mihailov-Moraru are în proprietate un apartament de 89,7 metri pătrați, o altă avere imobilă, categorii de terenuri care se află în circuitul civil și trei autoturisme. Ultimul automobil, Toyota C-HR, a fost dobândit în 2022 cu 260 de mii de lei. În aprilie 2023, ministra Justiției i-a donat unui membru al familiei sale cota-parte din „PROMO COLECT GRUP A&P” SRL, firmă specializată pe fabricarea produselor de morărit.
Terenuri agricole și firmă specializată în consultanță pentru afaceri și management
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut în 2023 un salariu brut de 502 756 de lei (circa 42 de mii de lei lunar, n.r.) și venituri în valoare totală de peste 82 de mii de lei, obținute din servicii de consultanță, onorarii și dobânzi. Familia Parlicov deține cote părți în mai multe terenuri agricole, însă niciunul nu a fost dobândit anul trecut.
Ministrul Energiei locuiește într-un apartament de 71,10 metri pătrați, procurat în 2013 cu 450 376 de lei. Familia lui Victor Parlicov deține un autoturism VAZ-2 1083 și 14 conturi bancare.
Victor Parlicov este fondatorul Societății Comerciale „DEVELINEX” S.R.L., specializată în consultanță pentru afaceri și management.
Ministrul Mediului și-a vândut apartamentul cu peste 700 de mii de lei
Sergiu Lazarencu, care la mijlocul lunii martie 2024 a fost învestit în funcția de ministru al Mediului, a încasat anul trecut un salariu brut de 248 601 lei în calitate de deputat în Parlamentul R. Moldova și circa 297 de mii de lei – sub formă de alocație pentru copil, compensații, indemnizații și cheltuieli pentru deplasări în interes de serviciu.
Anul trecut, familia lui Sergiu Lazarencu a obținut 776 748 de lei din vânzarea apartamentului de 41,7 metri pătrați. Acesta mai declară și o altă avere imobilă, dobândită în 2019. Ministrul Mediului conduce un autoturism Toyota Avensis, cumpărat în 2014 cu 10 500 de euro (circa 199 718 lei, n.r.). Sergiu Lazarencu este fondatorul firmei de producere și comerț „PandicomLine” SRL.
Ce venituri a avut ministra Sănătății în 2023
Ala Nemerenco, ministra Sănătății, a avut în 2023 un salariu brut de 617 890 de lei (peste 51 de mii de lei lunar, n.r.) și venituri sub formă de pensie în valoare de 122 418 lei.
Ministra Sănătății deține dreptul de abitație într-un apartament de 80,3 metri pătrați, pe care l-a dobândit în 1992. Familia ministrei deține un automobil de model Nissan Qashqai, care are o valoare de piață de 282 400 de lei.
Salariu brut de peste 490 de mii de lei și cont bancar în SUA
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, indică un salariu brut pentru anul 2023 în valoare de 490 326 de lei (peste 40 de mii de lei lunar, n.r.) și peste 211 mii de lei obținuți din dobânzi, pensie și indemnizația pentru merite deosebite.
Anul trecut, ministrul Apărării nu a făcut nicio achiziție. Acesta deține cote părți în două apartamente, într-un garaj și într-o altă avere imobilă. Familia ministrului deține un autoturism de model Toyota RAV 4, ce ar valora 452 547 de lei. De asemenea, familia Nosatîi deține șapte conturi bancare, dintre care unul în SUA, unde sunt depozitați 56 690 de dolari (aproximativ un milion de lei, n.r.).
Familia Prodan deține patru apartamente
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, indică în actul său de avere pentru anul trecut un salariu brut de 688 794 de lei (peste 57 de mii de lei lunar, n.r.), 132 de mii de lei obținuți ca și dobândă de la Banca Comercială MAIB și 3 535 RON (circa 13 521 de lei, n.r.) obținuți din drepturi de autor.
Familia lui Sergiu Prodan deține patru apartamente pe care le-a dobândit între anii 2005-2014, trei camioane și o remorcă, dar și mai multe conturi bancare în R. Moldova și România. Ministrul Culturii este fondatorul firmei „Atelierul Sergiu Prodan” SRL și deține 40% din Flux-Film-Studio SRL, ambele companii fiind specializate în producția de film/video.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale: salariu net de peste 38 de mii de lei în 2023
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a avut în 2023 un salariu net de 464 074 de lei (peste 38 de mii de lei lunar, n.r.) și circa 1500 de lei sub formă de dobânzi la carduri. Buzu a primit din partea Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare un salariu de 3144 de lei pentru zece zile din luna ianuarie 2023. Tot anul trecut, ministrul a primit peste 300 de mii de lei sub formă de diurne și prestare de servicii în cadrul Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE).
Alexei Buzu deține din 2020 dreptul de abitație într-o avere imobilă, însă nu este indicată valoarea acesteia. Datele cadastrale consultate anterior de ZdG arătau că aceasta este o locuință ce a fost construită pe un teren de 0,082 ha, înregistrat oficial în comuna Drăsliceni, raionul Criuleni. Imobilul are 261,8 metri pătrați. Tot pe acest teren a fost înregistrat și un garaj – de 39,7 metri pătrați. Dreptul de proprietate asupra celor două bunuri imobile aparține părinților ministrului Alexei Buzu.
Tot în actul de avere al ministrului a fost trecut un autoturism de model KIA. Mașina a fost dobândită în anul 2021 și ar valora 12 590 de euro. Alexei Buzu deține 25% în firma „TROUT AND PARTNERS” S.R.L și 100% – în SRL „MEDIAL INTERCOM”, ambele fiind specializate pe „publicitate, editarea cărților, activități de consultare și tipărire”.