De ce vedem Liga Campionilor la Canal 3, şi nu la Moldova 1?
Moldova 1, postul public de televiziune, întreţinut din bugetul statului, a pierdut drepturile de a transmite meciurile de fotbal din Liga Campionilor pentru următorii trei ani, oferind la licitaţia organizată cu acest scop mai puţini bani decât plătise pentru achiziţionarea acestor drepturi în sezoanele trecute. Problema a fost discutată şi în Parlament, iar unii deputaţi consideră că s-au făcut mişmaşuri, bănuind chiar postul public de televiziune de non-combat în duelul cu televiziunea deţinută de Vladimir Plahotniuc. Constantin Marin, preşedintele Companiei Teleradio Moldova, respinge însă catogoric acuzaţiile.
Marţi şi miercuri, microbiştii din R. Moldova au putut urmări meciurile de fotbal din Liga Campionilor (Uefa Champions League) nu la Moldova 1, aşa cum erau obişnuiţi, ci la Canal 3, post de televiziune nou-creat, gestionat de companiile lui Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al Parlamentului. Cei care au avut posibilitatea să urmărească meciurile au fost plăcut surprinşi de calitatea transmisiunii şi a comentariilor. Pentru asta, cei de la Canal 3 au adus doi comentatori sportivi de la TVR, Dragoş Bocanaciu şi Mihnea Ionescu. Dacă la calitatea transmisiunii nimeni nu a avut nimic de reproşat, microbiştii din R.Moldova încă îşi mai pun întrebări referitoare la modul în care a câştigat Canal 3, un post de televiziune nou-creat, lupta pentru Liga Campionilor cu postul public de televiziune, Moldova 1.
Voronin „l-a felicitat” pe Plahotniuc
„UEFA a oferit drepturi exclusive pentru difuzarea meciurilor din UEFA Champions League pentru perioada 2012-2015 pe teritoriul R. Moldova companiei Prime TV. Drepturile exclusive pentru meciurile din Champions League au fost acordate postului tv Canal 3, iar semifinalele şi finala vor putea fi urmărite de către suporteri pe postul tv Prime”, anunţa Canal 3, vineri, 19 octombrie.
Informaţia a ajuns să fie discutată în aceeaşi zi în şedinţa Parlamentului. Ex-preşedintele Voronin a ţinut să-l felicite pe Plahotniuc pentru lovitura dată. „Au luat fotbalul de la Moldova 1 şi o să-l transmită prin Canal 3 în particular. Felicitări pentru patronul acestui post şi pentru toţi care îl susţin”, declara, ironic, Voronin.
„E suspect şi chiar revoltător ce s-a întâmplat”
Discuţia a fost continuată de Valeriu Saharneanu, deputat PL. „Ceea ce a semnalat Vladimir Voronin este destul de grav, fiindcă am mai avut un caz similar în 2008, când televiziunea naţională a fost privată de dreptul de a transmite Campionatul European în favoarea unui canal privat. Trebuie să punem punct unei asemenea situaţii şi să creăm o comisie pentru a analiza acest fapt. Fiindcă se ştiu schemele care se fac pentru unele televiziuni”, spunea Saharneanu.
O comisie încă nu a fost creată, iar Saharneanu, autorul iniţiativei, se arată sceptic că va fi susţinut în acest demers. „Informaţia nu stă la suprafaţă. Mie mi se pare că s-a întâmplat un mişmaş. Televiziunea publică a cedat, iar drepturile le-a cumpărat Plahotniuc. Îmi aduc aminte ce a fost în 2008, când ştiu că preşedintele de atunci al Teleradio Moldova, Todercan, a făcut mişmaşul, în baza relaţiei dintre Oleg Voronin şi Plahotniuc. Atunci, Campionatul European a fost cedat către Prime TV”, rememorează Saharneanu. Deputatul afirmă că, din informaţiile sale, Moldova 1 putea face profit din meciurile din Liga Campionilor. „E o cacealma. E suspect şi chiar revoltător ce s-a întâmplat. Cineva controlează deja tot în acest domeniu. E un cancer care se extinde”, crede Saharneanu.
„Şi eu vreau să ştiu din ce cauză Moldova 1 a pierdut drepturile de a transmite Liga Campionilor”, spune Chiril Lucinschi, preşedintele comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. „Din informaţiile pe care le deţin, ştiu că suma oferită de Moldova 1 la licitaţia care s-a efectuat a fost una foarte mică, mai mică chiar decât cea oferită anul trecut. Această acţiune este foarte dubioasă”, crede deputatul.
„Am prezentat marţi trei membri noi în Consiliul de Observatori al Teleradio Moldova şi mi-aş dori ca ei să facă lumină. Noi ştim foarte bine că din banii care se plăteau pentru un sezon de fotbal, Moldova 1 câştiga alţi bani. Fotbalul era o sursă de venit. Ca să demonstreze că nu e aşa, cei de acolo trebuie să vină cu nişte calcule concrete, nu doar cu vorbe”, conchide Chiril Lucinschi.
Putea Moldova 1 obţine drepturile fără licitaţie?
Am discutat cu mai multe persoane care au fost implicate în negocieri. Iniţial, ni s-a spus că Moldova 1 putea obţine drepturile pentru meciurile din Liga Campionilor fără licitaţie, dacă accepta achitarea sumei de 52 mii de euro anual. Reprezentanţii televiziunii publice au refuzat acest lucru, sub pretextul că, în cadrul unei eventuale licitaţii, vor putea obţine plata unei sume mai mici.
Astfel, pentru că Moldova 1 ar fi refuzat să plătească, s-a organizat o licitaţie, la care iniţial s-au înscris trei posturi de televiziune. Unul s-a retras, Moldova 1 a oferit 17 mii de euro, cu o mie de euro mai puţin decât oferise pentru aceleaşi drepturi anul trecut, iar Canal 3 a venit cu o sumă cu mult mai mare decât cei 52 mii de euro ceruţi de Team Marketing, compania abilitată de UEFA să vândă meciurile.
„Moldova 1 nu a mimat lupta”
Veridicitatea informaţiei a fost confirmată parţial şi de Vitalie Cojocaru, directorul Departamentului Publicitate Marketing din cadrul companiei publice. Miercuri, 17 octombrie, acesta afirma în cadrul şedinţei CO, citat de jurnal.md, că, „ne-am adresat la UEFA cu solicitarea de a ne prelungi acest contract, dar am aflat că, din acest an, altă companie se ocupă de drepturile de transmitere. Aceasta a triplat preţul contractului, până la 52 de mii de euro, dar noi am făcut o ofertă de 17 mii de euro”.
Solicitat de ZdG să confirme sau să infirme faptul că televiziunea publică putea obţine drepturile asupra meciurilor pentru 52 mii de euro, fără licitaţie, Cojocaru a refuzat să se pronunţe. „Eu nu pot să comentez treaba asta”, a afirmat el.
Cojocaru susţine totodată că „Liga Campionilor e un proiect mai mult de imagine, şi nu comercial, iar „audienţa din ziua meciurilor nu era mai mare decât cea din zilele în care nu erau meciuri”. „Anul acesta, spre deosebire de alţi ani, s-a pus accentul pe cine plăteşte mai mult. Nu s-a pus accent, din păcate, pe faptul că un post are acoperire naţională sau nu”, a precizat Cojocaru.
La rândul său, Efim Josanu, directorul interimar al Moldova 1, ne-a spus că instituţia are asigurate drepturile de a transmite Olimpiadele de vară şi iarnă din 2016 şi 2018, dar şi Campionatul Mondial de fotbal din 2014. Totodată, postul public încearcă să-şi asigure transmiterea meciurilor din Europa League, a doua competiţie fotbalistică europeană ca valoare. Josanu susţine că, anterior, Moldova 1 îşi permitea să achite drepturile pentru Liga Campionilor şi datorită unor sponsori.
„Noi, în timpul cel mai apropiat, vom ieşi cu un comunicat de presă, unde vom relata exact ce s-a întâmplat. Nu vreau să intru în jocul politic al politicienilor. Ce pot spune e că Moldova 1 nu a mimat lupta. Noi am înaintat ofertele noastre pentru Liga Campionilor şi Liga Europa reieşind din condiţiile noastre financiare”, a spus, pentru ZdG, Constantin Marin, preşedintele IPNA Teleradio Moldova.
Nimeni nu ştie exact ce acoperire are Canal 3
Încă miercuri, 17 octombrie, CO i-a cerut lui Constantin Marin ca, în termen de 10 zile lucrătoare, să prezinte informaţii despre negocierile privind acordarea drepturilor exclusive de retransmisie a meciurilor de fotbal din Liga Campionilor. Contactat de ZdG, Eugeniu Rîbca, preşedintele CO, ne-a spus că încă nu a primit informaţiile cerute şi nu se poate pronunţa asupra situaţiei.
ZdG a încercat să afle ce acoperire are postul de televiziune Canal 3. Iniţial, Victor Pulbere, şeful direcţiei Expertiză şi Licenţiere din cadrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), ne-a spus că la CCA nu există asemenea date, pentru că „din cauza reliefului accidentat, e greu de calculat acest lucru”, numindu-ne cele trei posturi cu cea mai mare acoperire: Moldova 1 – 99%, Prime TV – 96% şi 2 Plus, cu aproximativ 89% din teritoriu. Pulbere a precizat totuşi că postul Canal 3, după unele calcule, ar putea avea o acoperire de puţin peste 60% din teritoriul ţării, doar că „este foarte aproximativ”.
Marian Pocaznoi, preşedintele CCA, l-a contrazis. „Exact, nu ştiu, dar, pentru că cei de la Canal 3 au acoperire naţională, putem spune că au o acoperire de peste 90%”, a spus Pocaznoi. Igor Goncearov, producătorul general al postului, are şi el o altă cifră. „Canal 3 are o acoperire de aproximativ 80%”, ne-a zis acesta. Goncearov nu a putut să ne ofere o informaţie vis-a-vis de ratingul televiziunii în timpul meciului de fotbal de marţi din Liga Campionilor.
Am solicitat poziţia celor de la Canal 3 şi Prime TV. Deşi le-am trimis întrebările pe e-mail, aşa cum au solicitat, până la închiderea ediţiei, nu am primit răspuns.