„Cumnătism” şi inculpat fugar într-un dosar de milioane
Oleg Dermenji, businessmanul din Cahul învinuit de procurori de escrocherie şi abuz în serviciu, a plecat din ţară, asta în timp ce judecătorii de la Curtea de Apel Chişinău îl aşteaptă, în luna februarie, pentru a se prezenta la proces. Prima instanţă l-a condamnat pe acesta la cinci ani de închisoare cu suspendare. „Victimele” sale susţin că suspendarea executării pedepsei în cazul său a survenit în urma unor înţelegeri cu judecătorii care au examinat dosarul, ruda unui magistrat primind în acea perioadă apartamentul pentru care se lupta, iniţial, în instanţă cu afaceristul Dermenji.
Şi săptămâna trecută, câteva zeci de oameni din sudul R. Moldova au venit la Curtea de Apel (CA) Chişinău, unde se află pe rol dosarul penal ce îl vizează pe Oleg Dermenji, fondator al firmelor Daniel-P şi Mars Dermenji, ambele din Cahul. Aceştia au făcut scandal în timpul şedinţei de judecată după ce completul de judecători a decis, din nou, amânarea şedinţei din lipsa inculpatului. Procurorul Constantin Miron a solicitat instanţei aplicarea unui mandat de arest pentru 30 de zile pe numele lui Dermenji pe motiv că, în ultima perioadă, acesta a părăsit de mai multe ori R. Moldova. Totodată, judecătorii au hotărât ca la următoarea şedinţă de judecată acesta să fie adus forţat.
„Banii noştri, la procurori şi judecători”
Oleg Dermenji este învinuit de faptul că, fiind director general al firmei Daniel-P, a semnat mai multe contracte de investiţie, prin care firma sa urma să le pună la dispoziţie investitorilor apartamente la Cahul. În 2009, când procurorii finalizau urmărirea penală pe acest caz, în rechizitoriu se menţiona că acesta a utilizat banii în interese personale, blocul nefiind dat nici până astăzi în exploatare. După contractele semnate cu oamenii, Dermenji s-a ales cu aproape 25 mln. de lei. Unii oameni plăteau pentru apartamente, alţii păstrau la firma sa, Mars Dermenji, banii „la procente”, pentru că, spun ei, nu aveau încredere în bănci.
„Eu am pus banii la procente la ei. Soţia lucrează în Grecia şi am crezut că, din procentele obţinute, vom avea o bătrâneţe liniştită, pentru că din pensie nu poţi trăi la noi”, ne-a spus Ivan Naibenco. „Tot timpul ne-au dus de nas. Acum, la CA Chişinău şedinţa s-a amânat pentru a cincea oară. Când vorbeam cu el, ne spunea că banii noştri se duc la procurori şi judecători. Ne zicea: Voi nu înţelegeţi ce faceţi? Că pe noi unde ne cheamă, acolo ne cer bani. Noi vom da bani, dar sunt banii voştri… Aşa s-a exprimat. Eram într-un cerc mai mare. Copiii mei lucrează peste hotare. S-au împrumutat din altă parte pentru a strânge toată suma asta de bani. Şi eu am împrumutat bani. Încă şi acum avem datorii, doar pentru a avea apartament, şi iată unde am ajuns”, susţine şi Maria Tarcea, o bătrână care a venit în cârje la CA Chişinău. De când se desfăşoară procesul în privinţa lui Dermenji, mai multe persoane care solicitau de la acesta întoarcerea banilor au decedat.
Învinuire schimbată de judecător
Cazul Dermenji a intrat în atenţia opiniei publice încă în 2011, atunci când deputatul Ion Butmalai acuza Procuratura Generală (PG) de inactivitate în acest dosar. Imediat, PG anunţa că dosarul fusese trimis în judecată, iar magistraţii de la Cahul refuzau examinarea lui. Într-un final, dosarul a fost examinat, în prima instanţă, la Judecătoria Cantemir, de către judecătorul Ştefan Starciuc. Acesta a decis să-l condamne pe Oleg Dermenji la cinci ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis, însă pedeapsa a fost suspendată pe un termen de probă de patru ani. Instanţa l-a mai obligat pe Dermenji să întoarcă datoriile în termen de doi ani, în caz contrar, urmând a fi arestat.
Deşi procurorii cazului au cerut 14 ani de puşcărie pentru Dermenji, învinuindu-l de escrocherie şi abuz în serviciu, judecătorul a decis să-i schimbe acestuia articolul în baza căruia îi era adusă învinuirea, escrocheria fiind înlocuită cu un alt articol, care prevede o pedeapsă mai blândă, „cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere”. Starciuc motiva schimbarea calificării infracţiunii prin faptul că blocul de locuit nu a fost ridicat din motive ce nu ţin de competenţa lui Dermenji.
Cumnatul preşedintelui Judecătoriei
Victimele sale au însă o altă părere despre cum s-a ajuns la pedeapsa de închisoare cu suspendare. Ivan Naibenco ne-a povestit că, iniţial, împreună cu ceilalţi pătimiţi, căuta dreptate şi Tudos Iordache, cumnatul lui Tudor Berdilă, preşedintele Judecătoriei Cantemir, acolo unde a fost examinat dosarul. „Tudos mi-a spus că la Cantemir lucrează cumnatu-său. Când am auzit că e cumnatul lui, am crezut că se va face dreptate”, spune Naibenco. Doar că, chiar în perioada în care dosarul era pe masa judecătorului Starciuc, cumnatului preşedintelui Judecătoriei firma lui Dermenji „i-a găsit apartamentul” cu trei odăi, pentru care acesta plătise 34 de mii de euro. „Taman când mergea judecata, el a primit apartament. Apoi, nu a mai mers cu noi. Între timp, a decedat”, precizează Naibenco.
Tudor Berdilă, preşedintele Judecătoriei Cantemir, recunoaşte relaţia sa cu Tudos Iordache, dar spune că nu are nicio legătură cu sentinţa emisă de colegul său. „Eu habar nu am. Dosarul mi se pare că iniţial, conform programului, a venit la mine, iar eu m-am abţinut de la judecarea lui. Mai departe, nu mă interesează ce a fost. Eu nu practic să influenţez judecătorii din instanţă. Sunt mărişor, am lucrat şi-n alte structuri, iar dacă faci aşa ceva, cazurile astea, cum n-ai da, ies la iveală, măcar fă tu ce n-ai face. De asta, eu nu mă implic. Poate am auzit că cumnatul meu, Dumnezeu să-l ierte, a primit apartament, dar nu am eu nimic cu asta. Ce a fost acolo, nu am idee. Nu cred că Dermenji mă cunoaşte pe mine la faţă. Eu nu merg la cârdăşie cu nimeni”, ne-a spus Berdilă.
Litigiul de milioane cu Primăria
Şi în prima instanţă, dar şi la CA Chişinău, atunci când s-a prezentat în faţa judecătorilor, Dermenji menţiona că blocurile din Cahul nu au fost ridicate din cauza Primăriei Cahul, care, iniţial, a acordat firmei documentele necesare pentru construcţie, iar ulterior acestea au fost anulate de judecată. Între cele două părţi încă există un proces, prin care firma solicită de la autorităţile publice locale repararea venitului ratat, în sumă de 63 mln. de lei. Iniţial, Dermenji, printr-o hotărâre emisă de Judecătoria Economică, judecător Alexandru Rotari, demis recent, ulterior menţinută de Aureliu Colenco de la Curtea de Apel Economică, obţinea câştig de cauză. CSJ însă a anulat acele hotărâri, cazul fiind trimis la rejudecare. Acum, Ştefan Mândru, juristul Primăriei Cahul, ne-a spus că dosarul este la Curtea de Apel Cahul. „Prima instanţă le-a respins cererea. Încă nu e definitiv, dar spre asta mergem. Îmi pare că el deja nu mai este. A dispărut din ţară”, a precizat Mândru.
Încercările noastre de a vorbi cu Oleg sau Svetlana Dermenji au eşuat. În apartamentul care figurează în dosar ca fiind al familiei Dermenji locuiesc acum alte persoane, iar telefonul mobil al lui Oleg Dermenji este închis. Oamenii din Cahul susţin că acesta a vândut mai multe bunuri pe care le avea şi a plecat din ţară.
Şi-a dat firma în judecată
„Nu am ce spune altceva decât ce este în dosar. Evident, dl Dermenji pledează nevinovat. Întrebaţi-l pe el dacă este în ţară şi dacă va veni la următoarea şedinţă. Nu e obligaţia apărării să asigure prezenţa părţilor în proces. E obligaţia procurorilor, a instanţei… Vă recomand să citiţi cel puţin sentinţa primei instanţe, înainte de a scrie un comentariu. Da, dl Dermenji va trebui să achite timp de doi ani datoriile, după ce hotărârea primei instanţe va rămâne definitivă şi irevocabilă. Aşa spune legea”, afirmă Victor Pavlov, avocatul lui Oleg Dermenji, candidat, în 2010, cu numărul 7, la alegerile parlamentare, pe listele PSD, condus de Victor Şelin.
Constantin Miron, procuror de nivelul CA Chişinău, ne-a declarat că are informaţii, deocamdată neoficiale, precum că Oleg Dermenji a părăsit R. Moldova, cel mai probabil prin regiunea transnistreană. „Se va dispune aducerea silită, iar pe 12 vom vedea rezultatele. Nu vreau să comentez nimic din ce s-a întâmplat în prima instanţă”, ne-a spus procurorul. De remarcat că firmele lui Oleg Dermenji, implicate în dosarul penal, sunt acum în proces de insolvabilitate. Interesant este şi faptul că, în iunie 2012, Dermenji şi-a acţionat în judecată firma sa, SA Daniel-P, cerând achitarea unei datorii de 2,5 mln. de lei, bani pe care i-ar fi dat cu împrumut, în 2010. Firma Daniel-P a fost reprezentată prin procură de o oarecare Elena Croitoru, care a decis, aproape firesc, să accepte pretenţiile lui Dermenji. Iar instanţa, fără prea multe investigaţii, a decis că firma Daniel-P trebuie să-i achite lui Oleg Dermenji suma cerută, plus dobânda.