Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Cum au câștigat rușii dreptul…

Cum au câștigat rușii dreptul de a diagnostica vagoanele CFM. Licitație cu acuzații și o contestație: „Când a venit refuzul de la ANSC, am rămas șocată”

Circa patru milioane de lei din bugetul Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au ajuns la sfârșitul anului 2023 la o companie rusă care a câștigat,   în urma unei licitații soldate cu acuzații și o contestație, dreptul de a oferi servicii de diagnosticare a vagoanelor marfare. La licitație au participat alte două companii, una dintre care este direct conectată la firma care a obținut contractul. 

„Ofertele mi s-au părut dubioase, pentru că din documentele depuse de companii, este evident faptul că beneficiarul final este una și aceeași persoană. De ce la contestație li s-a dat dreptate și s-a încheiat contractul, eu nu înțeleg”, remarcă reprezentanta unei companii care a participat la procedura de licitație. 

„În cazul când la noi este deschisă o licitație și un ofertant e înregistrat în Rusia sau o întreprindere e cu fondatori din Rusia, grupul de lucru n-are dreptul să-i excludă. Noi, la nivel corporativ, nu putem aplica judecăți etice pe astfel de subiecte”, susține Oleg Tofilat, directorul întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”. 

Trei firme au concurat pentru a obține 5,86 milioane de lei. Două au același beneficiar 

În luna august 2023, Calea Ferată din Moldova (CFM) organiza o licitație pentru achiziționarea serviciilor de diagnosticare a vagoanelor marfare și de pasageri. Valoarea totală a serviciilor, estimată de CFM, era de 5,86 milioane de lei, fără TVA. Contractul a fost împărţit în trei loturi, iar agenții economici erau îndemnați să depună oferte separate pentru acestea: servicii de diagnosticare a vagoanelor marfare (cu valoarea de 5,4 milioane de lei), servicii de diagnosticare a vagoanelor de pasageri (cu valoarea de 234 de mii de lei) și servicii de diagnosticare a boghiurilor (1435 mm) pentru transportarea vagoanelor de pasageri (cu valoarea de 232 de mii de lei). 

Contractele urmau să fie executate în perioada septembrie – decembrie 2023. ZdG a constatat că la tenderele pentru cele trei loturi au participat trei agenți economici, iar doi dintre ei au același beneficiar: cetățeanul rus Nikita Bitiutskii. 

SRL „Centrul pentru testare nondistructivă”, care a depus o ofertă de 4 milioane de lei, fără TVA, a câștigat lotul cel mai bănos, pentru care CFM programase o sumă mai mare, de circa 5,4 milioane de lei, fără TVA. La această licitație au mai depus oferte alte două companii: „Экспертный Центр Вагоностроения”, cu oferta de 4,8 milioane de lei și „Cvartal Capital”, cu oferta de 5,2 milioane de lei.  

Ofertele depuse de agenții economici la primul lot al licitației organizate de CFM/ Sursa: captură de ecran

Compania „Centrul pentru testare nondistructivă” a fost fondată la Chișinău în mai 2018, „cu scopul de a efectua diagnosticarea tehnică a materialului rulant feroviar și a mijloacelor tehnice exploatate pe calea ferată din Moldova”, așa cum se menționează pe site-ul engcenter.ru, care aparține grupului de companii „Centrul de Inginerie a Construcțiilor de Vagoane”, fondat în 2001 și care cuprinde alte câteva companii din domeniu. Pe același site se precizează că firmele asigură suportul ingineresc al întregului ciclu de viață al vagoanelor de cale ferată și rezolvarea problemelor aferente în activitățile operaționale, economice, precum și protecția drepturilor de autor ale organizațiilor de proiectare și exploatare. 

Directorul companiei din R. Moldova este cetățeanul rus Petr Maev, iar un alt cetățean rus, Nikita Bitiutskii, este beneficiarul ei final.  

Fondatorul firmei „Centrul pentru testare nondistructivă”, Nikita Bitiutskii și administratorul firmei, Petr Maev/ Sursa: captură engcenter.ru

Și o altă companie care a participat în cadrul licitației organizate de CFM, „Экспертный Центр Вагоностроения”, este controlată de familia Bitiutski. Firma face parte din același consorțiu ca și cea care a câștigat licitația. Companiile conlucrează cu firme mari din Rusia precum „Lukoil” sau cu Ministerul Transporturilor și Întreprinderea de Stat „РЖД”. 

Conform datelor din surse deschise, agentul economic înregistrat în R. Moldova a avut în anul 2022 un profit de 1,1 milioane de lei. Administratorul companiei a fost inclus în lista persoanelor care vor efectua diagnosticarea vagoanelor marfare. La 22 august 2023, Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) a eliberat un certificat de acreditare semnat de Iurie Friptuleac, director al centrului,  pentru compania lui Bitiutski „Centrul pentru testare nondistructivă” SRL, certificat care va expira la 21 august 2027. 

Firma „se află într-o conspirație evidentă de corupție”

ZdG a constatat că firma „Cvartal Capital” SRL, cel de-al treilea agent economic care a participat la procedura de licitație a CFM privind achiziționarea serviciilor de diagnosticare a vagoanelor marfare, a contestat rezultatele la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC). Reprezentanții firmei au precizat în contestație că „(firma, n.r.) «Экспертный Центр Вагоностроения» se află într-o conspirație evidentă de corupție cu «Centrul pentru testare nondistructivă» SRL în cadrul acestei licitații.” 

Totodată, aceștia au invocat în contestație și riscurile privind imposibilitatea de a finaliza prestarea serviciilor, angajații agentului economic câștigător fiind cetățeni ai Federației Ruse. „Având în vedere situația politică actuală din jurul agresiunii militare împotriva statului ucrainean de către Federația Rusă, implicarea organizațiilor și interpreților din această țară în prestarea muncii și/sau furnizarea de servicii este în prezent contrară normelor internaționale, ceea ce poate duce la imposibilitatea finalizării lucrărilor din cauza sancțiunilor din partea Uniunii Europene și a guvernului Statelor Unite ale Americii, precum și a organizațiilor internaționale și instituțiilor bancare care finanțează dezvoltarea infrastructurală a țărilor europene”, se menționa în contestație. 

ANSC, prin decizia din 18 octombrie, a respins însă ca neîntemeiată contestația. În decizia ANSC se arată că SRL „Centrul pentru testare nondistructivă” își rezervă dreptul de a înainta o cerere de chemare în judecată împotriva „Cvartal Capital” SRL privind „discreditarea reputației sale de afaceri”.

„Ei nu au dreptul să execute acest contract”

Compania „Cvartal Capital” SRL a fost înregistrată în R. Moldova în august 2021, fiind fondată și administrată de Corneliu și Irina Ranga. Alina Tulbu, angajată în cadrul companiei, a precizat că SRL-ul reprezintă în R. Moldova firma ucraineană  „Трансвагонсервис”, care furnizează servicii pentru restaurarea și echiparea locomotivelor de cale ferată și a vagoanelor de tramvai.

Tulbu susține că nu înțelege de ce ANSC a respins contestația depusă de firma pe care o reprezintă. „Ofertele mi s-au părut dubioase, pentru că din documentele depuse de companii, este evident faptul că beneficiarul final este una și aceeași persoană. De ce la contestație li s-a dat dreptate și s-a încheiat contractul, eu nu înțeleg. Despre cererea prealabilă este amuzant, pentru ce să ne dea în judecată, pentru că am demonstrat legătura directă și interdependentă între companii care contravine legislației? Legea prevede că firmele dependente financiar, cu același beneficiar efectiv la două companii, nu pot depune documente la aceeași licitație. Mai mult, documentele depuse nu corespund cerințelor expuse în caietul de sarcini. Ei nu au dreptul să execute acest contract. Licențele lor sunt prevăzute pentru inspectare, dar nu și pentru diagnosticare, acestea sunt lucruri diferite. Când a venit refuzul de la ANSC, am rămas șocată”, precizează reprezentanta firmei „Cvartal Capital”. 

Noi, la nivel corporativ, nu putem aplica judecăți etice pe astfel de subiecte”

Natalia Movilean, șefa departamentului juridic din cadrul CFM, a menționat că nu poate oferi detalii despre licitația și procedura de contestare, informațiile fiind prezente în decizia ANSC. „Există o decizie a ANSC, care a examinat contestația depusă. În decizie este specificat motivul depunerii contestației și din care considerente Agenția a examinat și a emis o decizie prin care a fost respinsă contestația și decizia grupului de lucru a fost recunoscută legală și întemeiată. Eu nu vă pot prezenta informații privind executarea contractului pe telefon. Adresați-vă oficial la întreprindere sub formă scrisă sau altă formă”, ne-a transmis angajata CFM. 

Oleg Tofilat, directorul CFM, a declarat pentru ZdG că procedura de licitație a fost organizată conform legislației în vigoare. „Eu nu sunt nemijlocit implicat în procesul de achiziții până nu ajunge la mine contractul pentru ca să fie semnat. Din ce țin minte la acest subiect, pentru că m-am interesat din punct de vedere al controlului managerial, grupul de achiziție mi-a explicat că din nefericire, legislația actuală nu prevede excluderea participantului în caz că sunt mai multe oferte de la același fondator. Asta nu este salutabil, dar nu poate fi temei pentru excluderea din licitație, deși știam că acum vreo 10 ani în urmă erau astfel de prevederi în legislație. Achizițiile se fac după legislație. În cazul când la noi este deschisă o licitație și un ofertant e înregistrat în Rusia sau o întreprindere e cu fondatori din Rusia, grupul de lucru n-are dreptul să-i excludă. Noi, la nivel corporativ, nu putem aplica judecăți etice pe astfel de subiecte. Mai este partea pur tehnică de diagnosticare a vagoanelor. La noi, în mare parte, vagoanele sunt cu termen expirat. Pentru a continua explorarea vagonului, este nevoie de această diagnoză pe care o fac oameni foarte specializați”, punctează directorul CFM. 

Oleg Tofilat, directorul CFM/ Sursa: CFM

Pentru celelalte două loturi (servicii de diagnosticare a vagoanelor de pasageri și servicii de diagnosticare a boghiurilor pentru transportarea vagoanelor de pasageri), în valoare totală de 466 de mii de lei, nu au fost desemnați câștigători. Deși au depus oferte aceleași trei companii, licitațiile au fost anulate, recent fiind anunțat concurs repetat.