Creţu – „trofeul” vânătorilor VIP
Dosarul vânătorii din Pădurea Domnească şi-a scris primul episod la Judecătoria Făleşti, miercuri noaptea, când un complet de magistraţi a decis condamnarea cu suspendare a fostului vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, care devine singurul vinovat din acest dosar. Ceilalţi trei inculpaţi au fost achitaţi.
Miercuri, 4 februarie 2015, ora 11.00, la Judecătoria Făleşti a început ultima şedinţă de judecată din dosarul vânătorii din Pădurea Domnească, în care a fost rănit mortal Sorin Paciu. Procurorul Alexandru Caraman, unul dintre cei trei acuzatori de stat din dosar, a cerut pedepse penale pentru toţi cei 4 inculpaţi: prin cumul, patru ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semi închis, pentru ex-judecătorul Gheorghe Creţu, şi tot prin cumul, câte 3,6 ani de puşcărie pentru ex-directorul Moldsilva, Ion Lupu, Denis Eremciuc, directorul Rezervaţiei Pădurea Domnească, şi Valeriu Svistun, inginer din cadrul Rezervaţiei.
Primele cuvinte ale familiei Paciu
La proces au asistat Ion Paciu, tatăl lui Sorin, şi Adriana Paciu, soţia decedatului. Prin intermediul avocaţilor, aceştia au susţinut demersul procurorilor, solicitând totodată compensaţii materiale şi morale de aproape 2 milioane de lei. În susţinerea acuzării, procurorii au făcut referire la mai multe probe, în special declaraţii ale martorului Ghenadie Sajin, care a menţionat că l-a văzut pe Creţu cu arma în mână, iar toată lumea de la vânătoare ştia că cel care a tras ar fi cineva cu numele Gheorghe.
Atunci când a venit rândul apărării să susţină pledoariile finale, avocaţii inculpaţilor au solicitat o amânare a examinării dosarului, pentru a lua cunoştinţă de materialele procurorilor. Instanţa a refuzat, iar în prima fază, doar avocatul lui Svistun şi Eremciuc a acceptat să-şi expună poziţia. Acesta s-a arătat indignat de faptul că, deşi clienţii săi sunt acuzaţi că au organizat şi au participat la o vânătoare ilegală, de aceste acuzaţii au scăpat ceilalţi participanţi, care au figurat doar în calitate de martori. Ulterior, după lungi polemici, instanţa a acordat celorlalţi avocaţi ai apărării o pauză de 1,5 ore pentru consultări.
În pauză, după 25 de luni de la tragicul incident, Ion Paciu, tatăl lui Sorin, a spart tăcerea, menţionând că speră ca toţi cei vinovaţi de tragedia familliei sale să fie traşi la răspundere. Ion Paciu a mai spus că, în toată această perioadă, niciun inculpat nu s-a apropiat de familia sa pentru a-şi cere scuze.
„Făptaşul nu a fost identificat”
La ora 14.00, s-a revenit în sala de şedinţe. Primul a vorbit Ion Casian, avocatul lui Ion Lupu, care a spus că învinuirea procurorilor este „abstractă şi neconcretă, fără a fi specificate clar încălcările”. Casian a cerut achitarea ex-directorului Moldsilva. A urmat Emanoil Ploşniţă, unul dintre cei doi apărători ai lui Gheorghe Creţu, cel învinuit inclusiv de moartea lui Sorin Paciu. Ploşniţă a precizat că rechizitoriul procurorilor ar fi unul greşit, „insuficient motivat, cu învinuiri abuzive şi ilegale”. Ploşniţă a mai spus că, în cadrul vânătorii, decedatul Paciu şi-a schimbat abuziv locul aflării, fără a înştiinţa participanţii la vânătoare. Totodată, Sajin, care ştia de acest lucru, n-ar fi informat vânătorii.
„Fără a fi anunţat, Creţu nu avea de unde să ştie că Paciu şi-a schimbat locul. Sajin şi Paciu au încălcat regulile. Creţu nu a efectuat focuri spre Paciu. El a tras în mistreţ. Şi experţii au spus că este posibil ca glontele să fi ricoşat. Procurorii au dus urmărirea penală, intenţionat, din start, pe o pistă greşită”, a acuzat avocatul lui Creţu. Acesta a încercat să demonstreze că leziunile iniţiale, cauzate lui Paciu, ar fi fost compatibile cu viaţa şi că medicii nu i-ar fi acordat ajutorul medical corespunzător. „Glontele găsit în corpul lui Paciu este diferit de cele ale lui Creţu”, a mai zis Ploşniţă, făcând referire la unele expertize. „Făptaşul nu a fost identificat. Dlor judecători, vă rog să ţineţi cont de probe şi nu de oportunitatea politică”, a solicitat acesta. Totodată, avocatul a precizat că gloanţele folosite de clientul său la vânătoare, de tip trio, ar fi, de fapt, legale, şi nu ilegale, aşa cum susţine acuzarea, ele fiind procurate din magazinul „Cartuş”. În final, avocatul lui Gheorghe Creţu a menţionat că clientului său i-a fost încălcat dreptul la prezumţia nevinovăţiei pe tot parcursul procesului, atât de presă, cât şi de politicieni, avocatul făcând referire la declaraţiile lui Valeriu Zubco de după incident, care a spus că Creţu ar fi cel vinovat, deşi ancheta încă era în derulare.
„Sajin poartă răspundere morală în faţa părinţilor”
Procurorii, în replică, au pus acuzaţiile avocatului lui Creţu pe seama „modalităţilor de apărare. Declaraţiile lui Zubco reprezintă o probă indirectă şi nu o încălcare a prezumţiei nevinovăţiei”, a replicat procurorul Caraman. „Onorată instanţă. Ţineţi cont de faptul că Sajin şi Zubco sunt cumnaţi. Instanţa ar trebui să aprecieze critic declaraţiile lor. De fapt, îmi pare rău să spun asta, Sajin poartă răspundere morală în faţa părinţilor lui Sorin Paciu pentru ce s-a întâmplat. El este responsabil”, a acuzat Ploşniţă.
Ghenadie Sajin, naşul lui Sorin Paciu, şi unul dintre administratorii afacerilor lui Vlad Plahotniuc, tot el, cumnatul lui Valeriu Zubco, ex-procuror general, cel pe care Sergiu Mocanu îl acuza iniţial de omorul lui Paciu, a fost, de fapt, un martor cheie în acest dosar. Declaraţiile sale au fost folosite atât de procurori, cât şi de avocaţii lui Creţu, şi asta pentru că Sajin a fost cel care s-a aflat lângă Sorin Paciu în momentul tragediei.
„Nu am tras niciodată în direcţia lui Paciu”
A urmat ultimul cuvânt. Ion Lupu a spus că-i pare rău pentru tragedia familiei Paciu, precizând însă că vânatul a fost legal şi solicitând să fie achitat. „Eu sunt cu conştiinţa curată. Faceţi o justiţie corectă”, le-a cerut Lupu. A urmat Gheorghe Creţu, care şi-a scris pe foaie mai multe gânduri. „Am respectat regulile la vânătoare. Nu mi-am schimbat poziţia, aşa cum am fost acuzat. Nu am tras niciodată în direcţia lui Paciu. Nu am tras în el. Totodată, cred că am demonstrat că decesul lui Paciu nu a survenit din împuşcătura mea spre mistreţ. Mi-a fost încălcată prezumţia nevinovăţiei. Primul care a făcut asta a fost Zubco, care a zis că eu am tras, atunci când a sunat la procuratură să anunţe incidentul, deşi pe dosar nu fusese efectuate acţiuni de urmărire penală. Solicit să examinaţi obiectiv. Solicit o sentinţă de achitare”, a spus Creţu, cu voce tremurândă.
În jurul orei 17.00, cei trei magistraţi din complet, Ion Păcăleu, Ion Ghizdari şi Oleg Ciumaş, au intrat în camera de deliberare. Urma sentinţa! Imediat, Creţu a ieşit împreună cu avocaţii afară, iar apoi, în camera destinată avocaţilor. L-am întrebat la ce decizie se aşteaptă. A refuzat să spună. L-am întrebat dacă această grabă cu care s-a examinat dosarul pe final nu prevesteşte ceva. „Deduceţi şi singur”, ne-a replicat el.
În jurul orei 22:00, magistraţii au citit dispozitivul sentinţei. Gheorghe Creţu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare fiind găsit vinovat de lipsirea de moarte prin imprudenţă. Creţu a fost obligat să plătească despăgubiri de aproape un milion de lei familiei Paciu, dar şi să plătească lunar 1500 de lei fiicei decedatului până la împlinirea majoratului. Ion Lupu a fost achitat pe toate cele cinci capete de acuzare pe motiv că nu s-a constatat fapta infracţiunii. Denis Eremciuc şi Valeriu Svistun, ceilalţi inculpaţi, au fost şi ei achitaţi din aceleaşi motive. Astfel, Gheorghe Creţu este singurul care va plăti pentru crima de acum doi ani, de la vânătoarea din Pădurea Domnească, la care au participat mai multe persoane importante, ca procurorul general de atunci, Valeriu Zubco sau preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca.