Comisia „7 aprilie” în „vacanţă”
Comisia parlamentară pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie este în aşteptare. După ce reprezentanţii acesteia au trimis scrisori către toate instituţiile publice implicate în evenimentele din primăvara acestui an, acum se află într-o mică vacanţă, urmând ca, în maximum o săptămână, să înceapă lucrările propriu-zise.
Comisia parlamentară pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie a fost înfiinţată la 20 octombrie. Din ea fac parte 9 deputaţi, 4 dintre ei reprezintă Partidul Comuniştilor din R. Moldova (PCRM), iar alţi 5 Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE). Deşi a trecut mai mult de o lună de la înfiinţare, membrii acesteia nu au aflat lucruri intrigante, în schimb declară cu toţii că au un singur scop, acela de a afla adevărul. Această comisie este deja a doua formată în scopul determinării vinovaţilor acelor evenimente tragice. Prima, condusă de deputatul comunist Vladimir Ţurcan, s-a întrunit o singură dată şi nu a adoptat nicio decizie, fiind contestată de toată lumea, inclusiv de organismele internaţionale.
„În principiu, îl vom cita şi pe Voronin”
Preşedintele comisiei, deputatul liberal-democrat Vitalie Nagacevschi, a spus pentru ZdG că a fost lansat un anunţ public, în care oamenii şi instituţiile statului ar trebui să reacţioneze. „Cetăţenii sunt mai mult sau mai puţin activi. Acum suntem în aşteptarea răspunsurilor de la instituţiile statului, iar după ce le vom primi, vom sistematiza informaţia şi vom vedea cum acţionăm mai departe.” Nagacevschi ne-a explicat că în cadrul comisiei se încearcă evitarea polemicilor politice. „Iniţial, când presa a asistat la întrunire, unii membri ai comisiei au perceput altfel decât trebuia prezenţa acesteia, şi au început a face declaraţii populiste şi politice, iar sensul activităţii a început să se piardă. Pentru a evita acest lucru, am decis ca şedinţele să nu mai fie publice, iar din acel moment, părţile au devenit mai cooperante, deşi mai există disensiuni la unele puncte.
În principiu, se prefigurează să-l cităm pe Vladimir Voronin, însă decizia definitivă va fi luată în cadrul comisiei. Dacă în urma materialelor pe care le vom acumula se va stabili că trebuie să dea explicaţii, atunci va veni. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Valeriu Gurbulea sau Artur Reşetnicov. Când vom lua o decizie, vom încerca să fim cu toţii de acord, pentru că avem un scop comun”, a conchis Vitalie Nagacevschi. Comisia parlamentară pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie a primit toate materialele pe care le deţinea comisia anterioară condusă de Vladimir Ţurcan, iar acestea vor fi şi ele folosite pentru stabilirea adevărului.
Mişin nu a aflat nimic nou
„Situaţia este una obişnuită, de lucru. Acum este o pauză. Nu pot să vă spun ceva nou, pentru că acum am terminat partea organizatorică. Am trimis scrisori tuturor instituţiilor pe care le-am considerat importante, iar acum suntem în aşteptare. Ulterior vom stabili pe cine chemăm la audieri. Şi în cadrul comisiei sunt pasiuni politice şi interese, dar noi vom încerca să fim deasupra lor şi să dăm dovadă de obiectivitate, pentru că acesta e principalul nostru scop. Până acum, pentru mine personal nu am aflat nimic nou”, a spus pentru ZdG deputatul comunist Vadim Mişin.
Şi liberalul Gheorghe Brega ne-a declarat că comisia se află într-o mică pauză, pentru că se culeg materialele. Spre deosebire de Vadim Mişin, Brega a afirmat că „există unele informaţii noi, neştiute până acum”. De asemenea, deputatul PL ne-a spus că membrii comisiei se înţeleg „relativ bine”. „Până acum au fost şedinţe de constituire, vom vedea pe viitor cum ne vom înţelege. Ne-am întâlnit de vreo patru ori”, a încheiat Gheorghe Brega.
Mâine – ultima zi când poţi suna
Celălalt partid din cadrul comisiei AMN este reprezentat de către Iurie Colesnic. Acesta, alături de comunistul Igor Vremea, are misiunea de a colecta informaţii.
„Bibliotecile au prezentat materialele pe care le aveau, ele sunt deja la comisie. Aşteptăm acum răspunsurile de la instituţii. Au apărut şi lucruri noi, neştiute până acum. Ne înţelegem bine, pentru că toate părţile sunt interesate să afle adevărul”, ne-a spus Iurie Colesnic.
Deşi pe site-ul Parlamentului nu poţi afla nimic despre această comisie specială, în vederea colectării de probe a fost deschisă o linie fierbinte, care funcţionează de la 6 noiembrie. Mâine, 27 noiembrie, este ultima zi când oamenii pot suna la numărul de telefon 022. 268156 sau trimite un mesaj pe adresele comisia_anchetă@yahoo.com sau bd Ştefan cel Mare şi Sfânt, 105, Parlamentul RM. La telefonul de mai sus răspunde Veronica Sârbu, care are funcţia de secretară. Ea colecţionează datele, însă recunoaşte că lumea nu prea dă buzna să telefoneze sau să trimită scrisori. „Primim telefoane zilnic. Nu multe, dar primim. Am primit şi scrisori, la fel nu prea multe”, ne-a spus Sârbu.
„Comisia ar trebui să producă un raport, care va completa o bază de date şi evidenţe cu privire la cetăţenii implicaţi în violenţele din aprilie, inclusiv cu determinarea gradului de vinovăţie al instigatorilor şi al forţelor de ordine care au produs violenţe. Decizia va fi apreciată de opinia publică. Probabil, ar putea să existe nemulţumiri în cadrul comisiei, însă probele nu vor putea fi contestate. Faptul că nişte persoane care au avut legături cu un partid politic au arborat drapele pe Preşedinţie, după care acest fapt a permis autorităţilor să învinuiască România, este o probă, o evidenţă. De ce persoanele care au făcut acest lucru nu au fost nici măcar interogate? – este o altă probă. Iar acest şir de dovezi ar putea continua, şi astfel opinia publică îşi va face o opinie vizavi de acele evenimente”, a comentat activitatea şi necesitatea Comisiei parlamentare pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie analistul politic Igor Munteanu.
Victor MOŞNEAG