Chișinău, „șantier electoral” cu firme penale și 100 de milioane din bugetul statului
Două companii vizate anterior într-un dosar penal și gestionate din umbră de un singur beneficiar, condamnat ulterior pentru fraudarea licitațiilor, au ajuns să fie implicate în realizarea unor lucrări de milioane pentru capitală. Una dintre ele a câștigat un contract de 16 milioane de lei pentru amenajarea unui parc, iar alta, deși figurează în lista agenților economici care au interdicție de a participa la licitații publice, repară trotuarele din centrul Chișinăului, după ce a fost subcontractată de către agentul economic care a câștigat contractul de aproape 23 de milioane de lei, semnat cu Administrația de Stat a Drumurilor.
Pe lângă aceste contracte, în prezent în municipiul Chișinău sunt executate lucrări de reparație care depășesc suma de 200 de milioane de lei. Primarul general Ion Ceban afișează continuu imagini de pe șantierele de lucru, anunțând despre progresul lucrărilor, multe dintre care sunt programate pentru a fi finisate în luna octombrie, chiar înainte de alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. În premieră pentru capitală, jumătate din banii pentru lucrări sunt alocați din bugetul de stat, „la inițiativa președintelui Igor Dodon”. Expertul Ion Tăbârță susține că, prin alocarea de către Guvern a 100 de milioane pentru proiectele din Chișinău, nu s-a făcut altceva decât a implica Primăria „într-o campanie electorală pentru Igor Dodon”.
Acum trei ani, procurorii anticorupție anunțau că mai multe persoane, inclusiv primari și reprezentanți ai unor agenți economici, erau reținute, fiind suspectate că ar fi acționat conform unui plan infracțional, urmărind scopul obținerii asistenței financiare de la Fondul Ecologic pentru implementarea unor proiecte locale. Procurorii afirmau că au documentat mai multe licitații publice privind construcția sistemelor de canalizare şi a stațiilor de epurare în mai multe localități, în urma cărora au câștigat companiile gestionate din umbră de un singur beneficiar, Alexei Voloșciuc. În dosar figurau mai multe companii gestionate sau afiliate familiei Voloșciuc: „Barzine-Cons”, „Regal-Rent”, „Valenscor-Design”, „Santeh-Trans” sau „Levprocons” SRL. Voloșciuc și soția sa, Galina Voloșciuc, fina de cununie a acestora, Elena Ciornei, dar și alte două persoane, Eduard Frătescu și Evghenii Casco, care participau la licitații „la rugămintea lui Alexei Voloșciuc”, au pledat vinovați în fața instanței, recunoscând că au participat la fraudarea sau tentativa de fraudare a concursurilor de achiziții publice.
Instanța de fond a constatat vinovăția celor judecați, dar, în final, le-a aplicat pedepse non-privative de libertate. Alexei Voloșciuc, angajat atunci la „Levprocons”, a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de doi ani și jumătate. Totodată, Voloșciuc trebuia să achite statului o amendă de 290 de mii de lei, fiind privat de dreptul de a ocupa funcții de administrare a întreprinderilor publice sau private pe un termen de 3 ani și jumătate. Soția acestuia a fost pedepsită cu o amendă de 55 de mii de lei, iar fina lor, Elena Ciornei – cu 53 de mii de lei amendă. Sentința a fost însă cu drept de atac, iar dosarul se află acum pe masa magistraților Curții de Apel (CA) Chișinău, neavând încă o finalitate.
Gestionarii „Barzine-Cons”, cercetați pentru fals în declarații
Concomitent cu dosarul licitațiilor aranjate, Alexei Voloșciuc și Elena Ciornei figurau și în alt dosar penal, pentru fals în declarații. Alexei Voloșciuc era învinuit că, în calitate de gestionar al „Barzine-Cons” SRL, pentru a corespunde cerințelor licitației organizate în septembrie 2014 de către Primăria Tohatin (mun. Chișinău) privind efectuarea lucrărilor împotriva alunecărilor de teren, în sumă de 16,8 milioane de lei, prin intermediul finei sale, Elena Ciornei, administratoare a „Barzine-Cons”, a prezentat în adresa Primăriei Tohatin acte despre personalul angajat și despre dotările tehnice ale companiei. În aceste acte era indicat că „Barzine-Cons” avea 46 de angajați și 21 de utilaje și echipamente tehnice necesare executării lucrărilor. În urma verificărilor, s-a constatat că firma avea doar un angajat, neavând în proprietate nicio unitate de transport.
„Barzine-Cons” ulterior a fost desemnată câștigătoare a licitației, însă neavând utilaj, echipament tehnic, dar nici personalul necesar, reprezentanții companiei au semnat un contract de subantrepriză cu o altă companie, privind executarea lucrărilor.
Pe marginea acestui caz, în 2019, instanța a recunoscut-o vinovată de fals în declarații pe fina lui Voloșciuc, dar aceasta a fost eliberată de răspundere penală din motivul expirării termenului de prescripție. Prin aceeași sentință, Alexei Voloșciuc a fost achitat pe motiv că „nu s-a constatat existența faptei infracțiunii”. Procurorul ulterior a depus apel și a solicitat recunoașterea lui Voloșciuc ca fiind vinovat. Apel a depus și avocatul Elenei Ciornei, care a precizat că, în privința clientei sale, nu s-a constatat existența faptei infracțiunii. Magistrații de la CA Chișinău au respins apelurile ca fiind nefondate. Nemulțumiți de decizie, procurorul și avocatul s-au adresat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), iar în ianuarie 2020, magistrații au admis recursurile, au casat decizia CA Chișinău și au trimis cauza la rejudecare.
Cercetați penal, însă câștigători ai licitațiilor de milioane cu statul
În pofida acestui dosar, companiile vizate au continuat să câștige contracte de milioane cu statul. De exemplu, în noiembrie 2019, ZdG a scris că „Barzine-Cons” reușea să semneze contractul de construcție a Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) de stat Palanca, un proiect cu o valoare totală de 7,1 milioane de dolari. Din valoarea totală a proiectului, în conturile deținute de „Barzine-Cons” SRL au revenit 2,77 milioane de dolari, echivalentul a aproximativ 48 de milioane de lei. „Barzine-Cons” este fondată și administrată de Elena Ciornei, fina de cununie a lui Alexei Voloșciuc cel care, de facto, a și gestionat compania.
În iunie 2019, „Barzine-Cons” a câștigat un contract de 4,5 milioane de lei pentru reparația și amenajarea Parcului „Alunelul”. Un an mai târziu, aceeași companie câștigă un nou contract, de această dată în sumă de 16,7 milioane de lei, pentru cea de-a doua etapă a amenajării Parcului „Alunelul”. La licitația organizată de Pretura Buiucani au participat trei companii, iar oferta unuia dintre participanții la licitație, „Magda SRL”, care anterior s-a ocupat de reparația elementelor de bază din cadrul Complexului Memorial „Eternitate”, a fost respinsă de Pretură, chiar dacă avea un preț mai mic decât oferta câștigătoare, inclusiv un termen de garanție mai mare cu două luni decât cel al „Barzine-Cons”.
Astfel, reprezentanții „Magda SRL” au contestat decizia privind atribuirea contractului, precizând că argumentele invocate de către autoritatea contractantă pentru refuzul ofertei sunt ambigue, imprecise și superficiale și „nu corespund realității”. Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) a respins însă contestația, ca fiind neîntemeiată.
Cu referire la contestația depusă, pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, susține că oferta „Magda SRL” a fost respinsă în baza mai multor motive: „Compania nu avea experiență, or una dintre condiții era existența experienței similare. Totodată, prețurile propuse de „Magda” erau contrare prevederilor legale și erau mult mai diminuate decât este admisibil în legislație”.
Cum a ajuns firma cu trecut penal să repare Parcul „Alunelul”
Întrebat cum se face că o firmă cu trecut penal câștigă licitații cu Pretura Buiucani, Vadim Brînzaniuc a menționat că „Barzine-Cons” nu are nicio interdicție de a încheia contracte cu statul.
„Compania a prezentat în cadrul licitației că nu este lipsită în careva drepturi. Din câte cunosc și am citit după desfășurarea licitației, nemijlocit, „Barzine-Cons” nu a fost implicată în lista agenților economici la care se face trimitere. Aceasta era printre puținele companii care, la momentul licitației, avea recomandare din partea instituțiilor internaționale. Noi operăm cu acte. În situația în care compania nu are anumite interdicții, deja cine gestionează și cum, este numele companiei, dar Voloșciuc nu mai este”, declară Vadim Brînzaniuc.
Etapa a doua pentru reconstrucția Parcului „Alunelul”, care are loc în prezent, se referă la reconstrucția scenei, construcția unui havuz pietonal, amenajarea spațiilor verzi, instalarea sistemului de irigare, a iluminatul public etc. Potrivit unui panou instalat la intrarea în parc, finalizarea lucrărilor este programată pentru 15 octombrie curent, iar proiectul este finanțat de Primăria sectorului 6 a municipiului București, care oferă 846 de mii de euro pentru realizarea lucrărilor.
„Dosarele au fost trucate, au fost la comandă”
Elena Ciornei, fina lui Alexei Voloșciuc, cercetată pentru fals în declarații și vizată în dosarul privind trucarea licitațiilor, spune că a reușit să câștige contractele de amenajare ale Parcului „Alunelul”, îndeplinind toate condițiile impuse de către organizatorul tenderului.
„Licitația se câștigă dacă întrunim documentația standard din caietul de sarcini. Plus la asta, au fost cerințe să avem bani în cont pentru a începe lucrările, mai erau și alte specificații pentru havuz și noi am întrunit complet condițiile”, declară Elena Ciornei, administratoare a „Barzine-Cons”, care mai precizează că nașul său nu are niciun rol în cadrul companiei pe care o administrează.
În legătură cu dosarele în care a fost vizată atât ea, cât și nașul său și compania pe care o administrează, Ciornei susține că aceste lucruri au fost deja rezolvate și că asta nu împiedică firma să câștige noi contracte cu statul.
„Noi am clarificat toate neconformitățile. Am achitat amenzile și asta e tot. Asta nu ține nimic de companie. Nu compania este vizată în dosar, dar administratorul, iar dosarele au fost trucate, au fost la comandă. Nu cunoaștem de la cine și de unde a fost comanda”, a adăugat administratoarea.
Mai târziu, Elena Ciornei ne-a apelat, precizând că și-a amintit cine ar sta în spatele „dosarelor fabricate”: „Ceea ce ține de dosar, mi-am adus aminte. Știu că nașul meu iniția să participe la alegerile parlamentare, voia să fie candidat la deputat și de asta și a fost intentat dosarul pe el și, respectiv, ne-a atras și pe noi. Pe urmă s-a aflat că dosarul special a fost intentat, la comandă, ca să nu participe la alegerile parlamentare”.
Alexei Voloșciuc a fost membru al Partidului Liberal Democrat și președinte al Organizației Teritoriale Ciocana a formațiunii. În 2017, numele său apare în calitate de donator al Partidului Democrat. În septembrie curent, Alexei Voloșciuc a decedat din cauza complicațiilor provocate de COVID-19.
Trotuarele din centrul capitalei, reparate de o companie inclusă în „lista de interdicție”
O altă companie vizată în dosarul licitațiilor trucate și care era gestionată de Alexei Voloșciuc, SRL „Levprocons”, este implicată, în prezent, în reparația trotuarelor de pe străzile A. Pușkin și Mitropolit Bănulescu-Bodoni, lucrări în valoare de circa 22 de milioane de lei. În 2018, compania a primit interdicție de a participa la licitațiile organizate de stat pentru o perioadă de trei ani, din cauza executării necorespunzătoare a clauzelor contractuale. Neavând dreptul de a participa la licitații până în 2021, „Levprocons” a obținut dreptul de a executa lucrările de reabilitare a trotuarelor, după ce a fost subcontractată de către firma „Lusmecon”, cea care, de fapt, a câștigat licitația organizată de către Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) pentru reparația mai multor drumuri din municipiul Chișinău.
Numele companiei „Levprocons” nu apare nicăieri, însă faptul că anume această companie se ocupă de lucrări a fost confirmat de reprezentanții Primăriei, dar și de imaginile foto plasate de pe șantier, unde Alexei Voloșciuc apare alături de primarul Ion Ceban și viceprimarul Victor Chironda. Pe panourile de pe șantier este indicat că lucrările sunt realizate de către „Lusmecon”, iar muncitorii care instalează pavajul, cât și dirigintele de pe șantierul celor două străzi au refuzat să ne spună ce companie i-a angajat să realizeze lucrările.
În prezent, „Levprocons” SRL este fondată și administrată de Sergiu Aramă. Compania își are sediul pe str. Meșterul Manole din capitală, clădire care aparține SRL-ului „Regal-Rent”, o altă companie vizată în dosarul licitațiilor trucate.
Viceprimarul de Chișinău nu cunoaște istoricul companiei „Levprocons”
Alexei Voloșciuc a fost surprins de mai multe ori pe șantierul de pe străzile Bodoni și Pușkin, acesta fiind prezent și atunci când primarul Ion Ceban și viceprimarul Victor Chironda inspectau lucrările de reabilitare a trotuarelor. În septembrie, curent, primarul Ion Ceban, fără a da nume, dar făcând referire la Alexei Voloșciuc, a precizat că persoana care gestiona lucrările de renovare a trotuarelor a decedat și că acest lucru a complicat procesul.
Întrebat cum se face că o companie cu trecut penal și care figurează în lista interdicțiilor a ajuns să execute proiectul de reabilitare a trotuarelor de pe cele două străzi, viceprimarul Victor Chironda, responsabil de monitorizarea lucrărilor, ne-a spus că nu cunoaște istoricul acestei companii și faptul că Alexei Voloșciuc este vizat în dosare penale.
„Administrația de Stat a Drumurilor a făcut un tender în care a contractat o companie – „Lusmecon”. După care, „Lusmecon” și-a contractat un subcontractant față de care poartă responsabilitate. Noi, ca primărie, nu avem drept de semnătură sau de alocare a bugetului în niciuna dintre aceste etape ale lucrărilor. Cine este dl Voloșciuc, care e trecutul dumnealui, cu ce s-a ocupat și ce a făcut până acum, eu nu am de ce să cunosc, pentru că nu este responsabilitatea mea să fac acest lucru”, a declarat Chironda.
„Toată responsabilitatea pentru contract o poartă antreprenorul general”
De cealaltă parte, Ion Drucec, director adjunct al ASD, susține că, potrivit contractului, „Lusmecon” poate stabili relațiile cu subantreprenorii și răspunde de calitatea lucrărilor. Respectiv, trecutul „Levprocons” nu are vreo atribuție în acest sens.
„Antreprenorul general, în ultimă instanță, este responsabil de toate lucrările executate pe șantier. Antreprenorul este în drept și are posibilitatea să folosească toate capacitățile proprii, cât și cele subcontractate pentru efectuarea lucrărilor în termenul stabilit. Până la urmă, subcontractorii nu vin să ne prezinte lucrările, toată responsabilitatea pentru contract o poartă antreprenorul general”, declară Ion Drucec.
Ziarul de Gardă a încercat să ia legătura cu administratorul „Levprocons” SRL, însă nimeni nu a răspuns la apelurile telefonice. Alexandru Ghilaș, administrator al „Lusmecon”, companie care a subcontractat „Levprocons” SRL, susține, la rândul său, că nu cunoaște trecutul penal al acestei companii.
„Țin să menționez că în urma negocierilor, compania „Levprocons” a oferit cele mai avantajoase condiții pentru efectuarea lucrărilor de aplicare a pavajului și anume, începerea lucrărilor fără avans, dotarea cu utilajele necesare și acordul de a li se reține din fiecare proces verbal garanția de bună execuție pentru un an de zile după recepția finală a lucrărilor, ceea ce ne-a determinat să încheiem contractul cu ei. Ceea ce ține de istoricul dubios al companiei, nu cunosc, dar știu sigură că „Lusmecon” este responsabilă de calitatea și termenii stabiliți în contractul semnat cu ASD”, precizează Alexandru Ghilaș.
Deși în comunicatele de presă ale Primăriei se menționa că finalizarea lucrărilor de pe cele două artere este prevăzută către data de 14 octombrie, reprezentanții instituției ne-au comunicat ulterior că data-limită este de 30 octombrie.
100 de milioane pentru Chișinău din bugetul de stat
În ultimele luni, Chișinăul s-a transformat într-un adevărat șantier. În an electoral, într-o premieră pentru capitală, municipalității i s-au oferit 100 de milioane de lei din bugetul de stat pentru reparația mai multor drumuri din municipiul Chișinău. Lucrările finanțate din bugetul de stat vizează inclusiv și reparația străzii Albișoara, dar și a trotuarelor din centrul capitalei. În urma alocării celor 100 de milioane, primarul Ion Ceban a declarat în mai multe instanțe că lucrările din capitală au loc datorită și la inițiativa președintelui Igor Dodon, iar șeful statului, la rândul său, își asumă meritele.
„Noul primar este membru al echipei noastre. În 10 luni a făcut mai multe decât unii în 10 ani. Sigur că fără ajutorul nostru nu i-ar fi reușit, scuzați-mi lipsa de modestie. Eu am insistat să fie acordați 100 de milioane de lei pentru reparația străzii Albișoara”, a declarat Igor Dodon în cadrul uneia dintre edițiile emisiunii „Președintele răspunde”.
Unde au ajuns milioanele de la Guvern
Banii alocați pentru reparațiile din capitală au fost transmiși în gestiunea Administrației de Stat a Drumurilor (ASD) care, la rândul său, în iunie curent, a organizat o licitație publică pentru atribuirea contractului. În total, în cadrul licitației, au depus ofertele trei companii, câștigătoare fiind desemnată compania S.A. „Lusmecon”, cea care a propus cel mai mic preț – circa 135 de milioane de lei. Prețurile propuse de „Rutador” și „Nouconst” au fost mai mari, prin urmare au fost refuzate de către responsabilii de la ASD.
Compania „Lusmecon” a câștigat de-a lungul timpului mai multe contracte de milioane cu statul. Doar în 2020, potrivit datelor disponibile pe portalul achizițiilor publice, „Lusmecon” a câștigat contracte de circa 210 milioane de lei.
Societatea pe acțiuni „Lusmecon” este administrată de către Alexandru Ghilaș, fiul lui Anatolie Ghilaș, unul dintre cei mai longevivi funcționari-șefi, care a condus Agenția Relații Funciare și Cadastru din 2011 până în august 2019, atunci când a fost eliberat din funcție de către Guvernul Sandu. În iunie 2020, Ghilaș a revenit însă la șefia Agenției, iar o lună mai târziu, compania administrată de fiul său reușește să câștige contractul de circa 135 de milioane cu statul.
Anatolie Ghilaș a fost deputat în perioada 2009-2011 şi este nașul din prima căsătorie a fostului premier, Vladimir Filat, soția sa, Galina, fiind sora Sandei Diviricean, fostă Filat.
Firma „Lusmecon” a fost înregistrată în 1993, fiind proprietatea familiei Anatolie şi Galina Ghilaș. În prezent, soția lui Ghilaș, Galina, deține 33.35% din acțiunile companiei, alte 55.53% fiind în proprietatea SRL-ului „Grinarid”, fondat de un alt SRL – „Mol-Hart”, administrat și fondat tot de Galina Ghilaș. Totodată, printre membrii Consiliului de Administrație al „Lusmecon” se numără și Olesea Ghilaș, nora șefului de la Cadastru.
Albișoara — „un proiect aproape fantastic”
Cei mai mulți bani din contractul atribuit celor de la „Lusmecon” au fost pompați în reabilitarea străzii Albișoara, una dintre cele mai aglomerate artere ale capitalei. Lucrările au demarat la începutul lunii august, iar primarul de Chișinău, Ion Ceban, declara atunci că acesta este un proiect „aproape fantastic”. Lucrările sunt realizate etapizat, pe tronsoane, și prevăd amenajarea trotuarelor, reabilitarea părții carosabile, modernizarea sistemului pluvial, dar și schimbarea corpurilor de iluminat. Valoarea totală a proiectului, inclusiv schimbarea utilităților, este de circa 120 de milioane de lei.
„Este inițiativa președintelui. În acest sens, 65 de milioane vin din partea bugetului național, după care avem peste 7 milioane pentru trotuare din bugetul municipal. Aproape 5 milioane pentru iluminat, la fel din bugetul municipal, 18 milioane – „Termoelectrica”, 7.5 milioane – „Apă Canal” pentru schimbarea apeductului și rețelelor de canalizare”, preciza anterior edilul capitalei.
Cunoscuții lui Voloșciuc, câștigătorii unui contract de aproape 6 milioane
În timp ce „Lusmecon” este responsabilă de reparația părții carosabile, de repararea trotuarelor se ocupă întreprinderea municipală Regia Exdrupo care a organizat, în august, curent, o licitație publică în acest sens. La tender au participat „Edilitate” SA și „Solcoci Prim”, iar contractul în valoare de 5,8 milioane de lei a fost câștigat de cea din urmă companie. „Solcoci Prim” este fondată și administrată de către Grigore Solcoci. ZdG a scris anterior că, în 2017, această companie a încheiat un contract de subantrepriză cu „Barzine-Cons” pentru construcția PTF Palanca în valoare de 985 de mii de dolari. Administratorul companiei declara atunci că îl cunoaște pe Alexei Voloșciuc, fiind de origine din același sat.
Grigore Solcoci a candidat din partea Partidului Democrat la alegerile locale generale din 2019 pentru funcția de primar al comunei Micăuți, Strășeni, însă a pierdut în fața candidatului Partidului Liberal Democrat.
Responsabilii de la Primărie ne-au comunicat că lucrările de pe str. Albișoara urmează a fi finalizate la 25 octombrie, cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidențiale.
19 milioane de lei pentru Parcul „La Izvor”
În reconstrucție se află în prezent și Parcul „La Izvor”. Lucrările de renovare a obiectivului au început în luna iulie și se desfășoară pe etape, urmând a fi finalizate într-un termen de 12 luni. Potrivit pretorului sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, în prezent are loc montarea pavajului pe aleea centrală, a sistemului de irigare a spațiilor verzi, precum și instalarea rețelei de iluminat nocturn. În paralel, sunt executate lucrări de construcție a havuzului de la intrarea principală din parc. Proiectul mai prevede și amenajarea unei parcări pentru automobile de circa 460 de locuri.
De organizarea licitației pentru selectarea companiei care se ocupă de conceptul reparației curente ale căilor de comunicații, dar și de amenajarea parcului a fost responsabilă Pretura Buiucani. La concurs au participat trei companii, la fel ca și în cazul Parcului „Alunelul”. Cea care a câștigat contractul de 19,3 milioane de lei a fost „Staci Grup”.
La această licitație a participat din nou „Magda” SRL, care și de această dată a propus un preț mai mic decât cel al companiei câștigătoare. Oferta „Magda” SRL a fost însă respinsă, iar reprezentanții companiei au depus o contestație la ANSC, contestație care a avut aceeași soartă ca și în cazul Parcului „Alunelul” – „se respinge ca lipsită de interes”.
Compania „Staci Grup”, care se ocupă acum de reparația parcului, este fondată și administrată de Ecaterina Pelivan. Până în 2017, fondator al companiei a figurat un oarecare Victor Staci, nepotul soțului Ecaterinei Pelivan. Compania a început să câștige contracte cu statul în 2013, având adresa juridică pe str. Podgorenilor din capitală, unde sunt amplasate mai multe depozite care, potrivit datelor de la Cadastru, aparțin companiei „Vastavit” SRL, unde este angajat soțul Ecaterinei Pelivan.
Potrivit datelor portalului Agenției Achiziții Publice, doar în acest an, „Staci Grup” a câștigat contracte cu statul în valoare de circa 77 de milioane de lei. Companiei i-a fost atribuit și contractul în sumă de circa 2 milioane de lei pentru realizarea lucrărilor de amenajare a scuarului de pe strada Kiev din sectorul Râșcani al capitalei.
Orașul, transformat în șantier
În lucru se află și strada N. Testemițanu, unde urmează a fi reabilitați, în total, 9000m² de drum. Artera de circulație este inclusă în Proiectul municipal 2020 de reabilitare a infrastructurii rutiere, iar, potrivit responsabililor de la Primărie, costul lucrărilor este de 7 milioane de lei, resurse alocate din bugetul municipal. Lucrările sunt efectuate de către întreprinderea municipală „Exdrupo” și ar urma să fie finalizate în decembrie 2020.
Tot „Exdrupo” realizează și lucrările de reparație pe Aleea Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei. Lucrările au început în primăvară, iar costul acestora este de 4,7 milioane de lei. Proiectul a provocat mai multe reacții în spațiul public, după ce în zona pietonală au fost desenate haotic mai multe benzi de culoare albă.
Autoritățile municipale s-au apucat și de reabilitarea scuarului din strada Vasile Dokuceaev. Costul total al proiectului este de 2,3 milioane de lei, iar antreprenor a fost selectat S.A. „PASC-CON”.
„Dacă vreți să credeți că are treabă cu campania, aveți tot dreptul să spuneți asta”
Primăria, la inițiativa primarului Ion Ceban, a decis să renoveze și scuarul „Mihai Eminescu” din centrul capitalei. Lucrările au început în august și au fost programate pentru finalizare la 14 octombrie. Reprezentanții Primăriei ne-au comunicat că lucrările sunt realizate din sursele bugetului municipal, inclusiv 300 de mii de lei – donații de la mai mulți agenți economici, dar și 1,5 milioane de lei din partea „Mobiasbanca”, care își are sediul în preajma scuarului.
Lucrările sunt realizate pe șantier de către „MaistconsGrup” SRL, desemnată câștigătoare a contractului de circa 1 milion de lei, alocați de către municipalitate pentru lucrările de amenajare.
Deși lucrările au fost preconizate a fi finalizate de Hramul Capitalei, autoritățile au declarat că nu se reușește și că proiectul va fi gata la finele lunii octombrie. Întrebat de ce finalizarea lucrărilor din scuarul „Mihai Eminescu”, de pe str. Albișoara, A. Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni a fost planificată anume în octombrie, în plină campanie electorală, viceprimarul Chironda ne-a spus că municipalitatea a vrut să facă un cadou chișinăuienilor de Hramul Capitalei.
„Dacă vreți să credeți că are treabă cu campania, aveți tot dreptul să spuneți asta. Eu îmi exercit atribuțiile de serviciu”, răspunde Victor Chironda.
„Ce se întâmplă astăzi demonstrează că deciziile sunt luate pe linii de partid”
Alocarea celor 100 de milioane de lei din bugetul de stat pentru efectuarea lucrărilor din capitală, unele dintre care sunt programate a fi finalizate înainte de alegerile prezidențiale, este o premieră pentru municipiu. Fostul edil al capitalei, Dorin Chirtoacă, susține că un astfel de ajutor nu a venit din partea Guvernului niciodată, deși solicitări în acest sens au fost.
„Niciodată, niciun Guvern nu a făcut un astfel de ajutor pentru municipalitate, deși am solicitat asta tot timpul. A fost la mijloc o chestiune politică, eram de culori diferite. Municipiul Chișinău și-a acoperit singur atunci cheltuielile, iar prin ceea ce se întâmplă astăzi se demonstrează că deciziile sunt luate pe linii de partid”, susține fostul primar Dorin Chirtoacă, care s-a aflat la cârma municipiului în perioada 2007—2017.
„Prin aceste proiecte se încearcă ridicarea ratingului politic al lui Igor Dodon”
Expertul politic Ion Tăbârță este de părerea că alocarea celor 100 de milioane de lei din bugetul de stat poate fi privită ca o acțiune politică pentru a crește imaginea șefului statului.
„Cred că se acționează politic și electoral. Nu cunosc toate dedesubturile, cât de necesari erau acești bani pentru Primărie, știind că municipiul Chișinău este principalul agent economic sau cel mai mare colector de impozite. Este evident că s-a făcut electoral. Guvernul, oferindu-i primarului acești bani, s-a dorit ca el să aibă bani și să promoveze o serie de proiecte, lucruri binevenite, dar e evidentă abordarea că prin aceste proiecte se încearcă ridicarea ratingul politic al lui Igor Dodon”, susține expertul de la IDIS Viitorul.
Acesta mai precizează că președintele Igor Dodon nu ar trebui să aibă vreun rol în administrarea municipiului Chișinău.
„În general, tema modului în care președintele Dodon și-a alocat mai multe atribuții decât îi oferă Constituția este un subiect aparte și trebuie găsite modalități ca să se revină la normalitate. Referitor la modul în care Ion Ceban administrează treburile în mun. Chișinău, trebuie să recunoaștem că acum, totuși, la nivelul modului în care funcționează și se administrează Primăria Chișinău este mai puțină gălăgie și politică. S-au inițiat o serie de proiecte care arată atractiv pentru mun. Chișinău, ca și concept, dar modul în care se realizează, e o altă discuție”, menționează expertul.
Deși proiectele inițiate de Primărie sunt binevenite pentru capitală, Ion Tăbârță este de părerea că acestea au o tentă electorală și sunt organizate, inclusiv pentru a ridica ratingul șefului statului.
„Este evident că primăria mun. Chișinău este implicată într-o campanie electorală de PR pentru Igor Dodon și asta este greșit”, concluzionează Tăbârță.