Argument în favoarea unei lecturi
În romanul „Puzzle sau De ce copacii sunt galbeni” am încercat să decupez secvențe dintr-un proces ireversibil care se numeşte exodul basarabean.
Lecturând aceste pagini vom atesta o serie de experienţe inovatorii în ale scriiturii care ţin de recuzita postmodernă. Naratorul „se pierde în autor” şi, invers, prin utilizarea inserțiunii. E o tentativă de a scrie un roman în roman. Pe tot parcursul narațiunii vom avea un personaj neafiliat – Ochiul. Intenția noastră de a scoate noțiunea de Timp din proză, trădează, de fapt, finalul romanului în care protagoniștii se află într-o stare de imponderabilitate artificială, cauzată de pierderea irecuperabilă a lucidității. Jocul Puzzle e o metafora a jocului omului cu propria viață. După finisarea romanului, cu excepția ultimului capitol, s-a recurs la un experiment pe viu, fără anestezie, de asemenea un joc cu protagoniștii. Ultima variantă a prozei a fost dată spre lectură persoanelor concrete care au servit ca model la plăsmuirea lui Manole şi a Anei. În urma discuțiilor pe marginea lecturii s-a scris ultimul capitol întitulat Personajele vor scrie partea a doua a romanului. Pe cât ne-a reușit experimentul rămâne s-o spună cititorul şi critica literară.
Subiectul ţine de soarta unei generații de basarabeni ce au inițiat un adevărat exod al mileniului trei. După noi, procesul migrației în masă, care e încă în plină desfășurare, trebuie să fie developat şi în discursul literar românesc.
Personajele principale, Manole şi Ana, simboluri emblematice ale culturii românești, vin să ne demonstreze, prin odiseea personală de soţ şi soţie, o încercare de a supraviețui fizic şi spiritual chiar în cele mai ostile circumstanțe pe care le oferă soarta. Fără acte în regulă, în urma unui incident, Manole cade de pe schelele unui mare șantier. Este abandonat de patronul construcției la o gunoise, fiindcă îl crezuse mort, dar şi pentru a evita responsabilitatea. A fost găsit în comă de câțiva conaționali care l-au dus la spitalul din Mestre. După externare, e ajutat de poliţie să plece la Moscova. Fiind posesorul unui paşaport rusesc falsificat, rezulta că e cetăţean al acestei ţări. După cele întâmplate, Ana nu mai ştie de el mulţi ani, dar refuză să-l creadă mort.
Purtaţi pe drumurile străinimii de la Apus la Răsărit, ambii îndură enorm. Senzaţia solitudinii şi a abandonului total, atât din partea țării de origine, cât şi a țărilor gazdă, îi macină mereu pe ambii. Iar dorul de casă şi de cei doi copii rămași în grija bunicilor, apoi ajunși la un orfelinat, o marchează pe Ana pentru tot restul vieții. După ani şi ani de pribegie, Manole şi Ana se reîntâlnesc la spitalul de psihiatrie din Chişinău. Chiar şi în această situație dramatică, sistemul politic de acasă vede în ei doar niște voturi în eventuala campanie electorală. Străini au fost prin țările lumii, străini sunt acasă. De acum înainte, vor avea statutul de dublu străin, fără dreptul de Mamă şi Tată pentru cei doi copii pe care i-au născut.
Romanul „Puzzle sau De ce copacii sunt galbeni” e scris pe viu şi cu multe pete de sânge, dacă suntem atenți la cele câteva foi găsite în buzunarul lui Manole. Pulsul pacientului bate în degetul autorului. Rămâne doar să vedem dacă cel din urmă va pune o diagnoză adecvată.
Iurie Bojoncă, Italia
