Caz de furt cercetat un deceniu

În urmă cu 10 ani, apartamentul lui Ivan Vâlcu din Chişinău a fost prădat de către un vecin, minor în acea perioadă. Bărbatul s-a adresat la poliţie, în speranţa că îşi va restitui pagubele materiale, iar hoţul va fi prins şi tras la răspundere. Aşteptările lui Vâlcu nici pană astăzi nu au fost îndreptăţite. Interesele materiale, spune el, sunt mai presus decât legea.

În septembrie ’98, Ivan Vâlcu a plecat la serviciu, fără să bănuiască că unul dintre vecini şi-a pus gând ca, în lipsa lui, să-i prădeze apartamentul. Potrivit bărbatului, din casă i-au fost sustrase bunuri materiale de aproape 8 mii de lei, sumă de bani impunătoare pentru acea perioadă.

Poliţiştii l-au bănuit de săvârşirea furtului pe unul dintre vecinii lui Vâlcu, minorul Iurie J. La două luni de la comiterea infracţiunii, pe numele băiatului a fost emisă o ordonanţă de punere sub învinuire, după care efectuarea anchetei a fost suspendată. Urmărirea penală a fost reluată şapte ani mai târziu, în iulie 2005. (!)

Ivan Vâlcu susţine că din ziua în care a depus plângerea la poliţie nu a fost citat niciodată, iar materialele dosarului le-a cunoscut deoarece contacta el însuşi procurorii şi poliţiştii pentru a se interesa de mersul anchetei. Bărbatul se întreabă cum este posibil ca un dosar care ar fi trebuit să se rezolve în câteva luni a fost tărăgănat 9 ani de zile, pricinuindu-i pagube morale şi materiale.

„Urmărirea penală”, la discreţia procurorilor

Solicitat de Ziarul de Gardă, avocatul parlamentar Iurie Perevoznic a menţionat că în privinţa cazurilor de acest gen legislaţia de procedură penală anterioară prevedea un termen fix de desfăşurare a urmăririi penale (2 luni). După ce însă a fost adoptat Codul de Procedură Penală (CPP) în redacţia anului 2003, nu s-a stipulat un termen fix de urmărire penală, de fiecare dată acesta fiind stabilit de către procurorul care coordonează activitatea în cadrul urmăririi penale. CPP prevede că urmărirea să se desfăşoare în „termene rezonabile”, adică la discreţia celor implicaţi în activitatea de urmărire penală. „Acest fapt vine să responsabilizeze organele de resort, însă deciziile depind de maturitatea şi de bunul-simţ al fiecăruia dintre ofiţerii de urmărire penală”, a menţionat Perevoznic.

După reînceperea în iulie 2005 a urmăririi penale pe numele lui Iurie J., aceasta a fost anulată şi reluată de nenumărate ori. În tot acest timp, potrivit lui Vâlcu, bănuitul se afla în străinătate. Bărbatul susţine că a scris repetat petiţii la Procuratura sectorului Centru pentru a afla mai multe detalii despre dosar şi pentru a insista asupra rezolvării cazului.

Pe 10 aprilie 2007, la 9 ani (!) de la săvârşirea furtului, Judecătoria sectorului Centru a emis o sentinţă prin care a încetat procesul penal pe numele lui Iurie J. şi l-a obligat să-i achite lui Vâlcu Ivan prejudiciul de 7 mii 513 lei. Menţionăm că, potrivit sentinţei, la proces au fost prezenţi doar preşedintele instanţei, grefiera, procurorul şi avocatul lui Iurie J.

Ivan Vâlcu susţine că, pe lângă faptul că nu a fost chemat să participe la proces, nimeni nu l-a anunţat despre hotărârea luată. „În august 2007 , procurorul Spânu mi-a spus că dosarul, de mult timp, este transmis spre examinare la judecătoria sectorului Centru. Când m-am adresat la judecătorie pentru a lua cunoştinţă de materialele anchetei, acesta nu putea fi găsit pentru că nu era înregistrat in cancelarie”, îşi aminteşte Vâlcu.

Pierderea dosarului – metodă de rezolvare a cazului

Potrivit preşedintelui Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului (CHDOM), Ştefan Urâtu, „pierderea dosarelor” reprezintă o metodă a organelor de resort de a „rezolva cazurile” în favoarea anumitor persoane. „În R. Moldova se încalcă flagrant dreptul la un proces echitabil, în special la faza de urmărire penală. ” Ştefan Urâtu consideră că termenul rezonabil de colectare a probelor pe un dosar asemănător celui al lui Vâlcu este de aproape 6 luni şi că depăşirea acestui interval pune la îndoială corectitudinea efectuării urmăririi penale.

Potrivit juristei Lilia Gulca, procesul de judecată care s-a desfăşurat în lipsa lui Vâlcu ar fi trebuit amânat, mai ales că partea vătămată nu a fost citată.

Ivan Vâlcu nu este de acord nici cu paguba materială pe care a stabilit-o Judecătoria Centru, pentru că 7 mii 513 lei au în prezent o altă valoare decât acum 10 ani. „În ’98, cu o asemenea sumă îmi cumpăram un apartament cu o odaie, iar acum nu-mi pot lua nimic pe ei”, se indignează bărbatul.

Vâlcu a depus un recurs la Curtea de Apel, cerând casarea sentinţei pronunţate de Judecătoria Centru. Colegiul Penal al Curţii de Apel însă a respins cererea bărbatului, menţinând hotărârea iniţială. Potrivit judecătorilor, „în dosar lipsesc date precum că Vâlcu Ivan a luat cunoştinţă de dosar, însă această încălcare de procedură penală nu poate servi drept temei de casare a sentinţei pronunţate”.

Preşedintele CHDOM, Ştefan Urâtu, susţine că Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a menţionat în câteva cazuri împotriva R. Moldova că „un proces echitabil” presupune şi o fază de urmărire penală rezonabilă. Referindu-se la cazul lui Ivan Vâlcu, Ştefan Urâtu i-a recomandat să ceară Procuraturii sectorului Centru măsurile concrete pe care le-a întreprins pentru a soluţiona cazul, şi dacă în câteva luni nu se va rezolva nimic, să se adreseze la CEDO.

Diana RAILEAN