Casele parlamentarilor
Mai mulţi deputaţi din actualul Legislativ încă nu au depus declaraţiile pe venit. Alţii le-au depus cu întârziere, oferind informaţii incomplete. Zinaida Greceanâi, Serafim Urechean, Marian Lupu şi Eugenia Ostapciuc sunt doar câţiva dintre parlamentarii care nu au case de locuit şi nici apartamente. ZdG a încercat să afle dacă aceştia locuiesc pe la soacre sau pe la alte rude, din moment ce în declaraţii nu au indicat imobilele ce le aparţin, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.
Alţi politicieni nu au abuzat de lege şi şi-au scos la vedere casele de locuit care costă peste 4 milioane de lei. Au trecut mai bine de două luni de la termenul limită de depunere de către demnitari a declaraţiilor pe venit. Astfel, din 101 parlamentari şi-au declarat averea doar 84. Precizăm că mai multe declaraţii depuse de parlamentari sunt completate parţial. Autorii acestora s-au eschivat să indice câte case de locuit deţin.
Parlamentara Eugenia Ostapciuc, care în 2002 deţinea funcţia de preşedintă a Parlamentului, a studiat şi a aprobat Legea privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor. Când a completat însă declaraţia pe venit pentru anul 2009 nu a indicat casa de locuit şi nici bunurile imobile pe care le deţine, împreună cu soţul, aşa cum este indicat în art. 4 din lege.
„Am apartament cu trei odăi”
Solicitat de ZdG, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Serafim Urechean, ne-a spus că nu a indicat bunurile mobile şi imobile în declaraţie pentru că au rămas aceleaşi şi că n-ar avea nimic de ascuns. „Este un regulament în care se spune că cele declarate în anul precedent nu este obligatoriu să fie declarate acum. Nu ţin minte regulamentul şi numărul, dar aşa sunt regulile. N-am nimic de ascuns. Am un apartament cu trei odăi, dacă vă interesează”, mai afirmă oficialul. De altfel, Serafim Urechean este vecin de bloc cu deputatul PCRM Vasile Iovv, care are apartament pe str. Florică Niţa.
Deputata PCRM, Ina Şupac, a declarat că, în 2009, a obţinut peste 72 mii de lei sub formă de venituri. Şupac nu a declarat nimic despre bunurile mobile şi imobile pe care le deţine. „Dacă nu am declarat, înseamnă că nu dispun de ele. Am declarat doar salariul de bază, pentru că este singurul venit şi nu dispun de alte proprietăţi. Mai mult nu am intrat în detaliile legii, ca să văd şi celelalte aspecte. Dar, ca să aflaţi mai multe, întrebaţi-l pe dl Mişin, că el are cunoştinţe de jurist”, ne-a spus Şupac. Precizăm că Vladimir Mişin face parte din categoria demnitarilor care şi-au declarat bunurile imobile, spre deosebire de Şupac şi alţi deputaţi.
Deputaţii cu restanţe vor scăpa curaţi
Pentru că o mare parte dintre cei care votează legile în Parlament încă nu şi-au făcut publice casele şi apartamentele de lux, aşa cum spune legea, am solicitat opinia secretarului Comisiei centrale de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate, Vladislav Poghircă. Acesta ne-a spus că legea e ambiguă şi că este necesară modificarea ei, deoarece mai multe puncte se bat cap în cap.
„În art. 4, punct B, din lege se spune că demnitarii trebuie să indice bunurile mobile şi imobile de toate tipurile, acumulate la data depunerii declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate. Din lege reiese că veniturile se declară pe anul precedent, dar ce ţine de proprietăţi, ele se indică toate, nu doar cele obţinute în perioada anului trecut. Însă modelul de declaraţie anexat la lege prevede perioade exacte pentru declararea venitului şi a proprităţilor”, explică sursa.
Poghircă a mai declarat că, din cauza neclarităţilor din lege, unii deputaţi, când ajung să completeze declaraţia, la categoria bunuri imobile şi mobile scriu că n-au procurat nimic în perioada dată sau că n-au survenit schimbări.
Demnitarii se fac „morţi în păpuşoi”
Secretarul Comisiei mai susţine că, după ce se finalizează lucrul cu declaraţiile depuse deja, Comisia va propune modificarea legii. „Legea are mai multe neajunsuri. Sunt chestii contradictorii. Conform legii, demnitarii care nu au depus declaraţiile la timp urmează să fie sancţionaţi cu pedeapsă disciplinară şi contravenţională. Din lege, însă, nu-i clar cine o să-i sancţioneze”, a conchis Poghircă.
Deputatul Victor Stepaniuc opinează că demnitarii care nu şi-au indicat bunurile imobile în declaraţia pe venit au înţeles greşit legea şi că se fac „morţi în păpuşoi”. „În formularul de bază apare o confuzie. Dar funcţionarii de stat trebuie să cunoască tălmăcirea Ministerului Finanţelor, prin care s-a spus clar că în declaraţie trebuie indicată toată averea funcţionarului”, consideră Stepaniuc, adăugând că ministerul de resort ar trebui să informeze deputaţii încă o dată despre acea tălmăcire.
Stepaniuc a ţinut să precizeze că legea trebuie corectată. „Formularul trebuie să fie mai clar pentru toţi. Toată averea trebuie pusă în vizorul societăţii, însă unii demnitari se fac morţi în păpuşoi când ajung să îşi declare averea”, mai afirmă el.
Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) a făcut o expertiză a Legii privind declararea veniturilor şi a proprietăţii demnitarilor. „Formularul anexat la lege şi legea în general parcă sunt rupte una de alta. Legea spune una, iar în formular e scris altceva. E o problemă”, suţine jurista CAPC, Liliana Ioniță. Ea se pronunţă pentru revizuirea acestei legi. „Ministerul Justiţiei a iniţiat procesul de revizuire a legii. Ei vor să o combine cu legea conflictelor de interese după modelul României. Se intenţionează o reformă drastică”, explică jurista.
Casa deputatului Nemerenco
Pe lângă politicienii care nu au dorit să-şi afişeze toată averea, există o altă categorie de parlamentari care au indicat câte case de locuit, apartamente şi vile de lux deţin. Valeriu Nemerenco, fost pretor la Pretura Buicani, actualmente deputat în Parlament, deţine o casă de locuit pe str. George Enescu, al cărei preţ este estimat la 4 mil. de lei. Casa cuprinde două etaje şi mansardă.
Gheorghe Anton, fost medic radiolog şi vecin cu parlamentarul Valeriu Nemerenco, ne-a spus că politicianul şi-a construit casa doar ca să nu păstreze banii în bancă, ci să investească în obiecte. „Cu Nemerenco mă salut doar atunci când trece pe aici. El vine pentru 10—15 minute, vede care e situaţia şi pleacă. Uneori vine cu un automobil de culoare albastră, dar alteori cu unul alb, care are numerele de înmatriculare RM”, susţine vecinul deputatului.
În declaraţia pe venit a lui Nemerenco se arată că acesta mai deţine un apartament pe str. 31 August.
Parlamentarul Vieru locuieşte la gazdă
În declaraţia pe venit a deputatului PLDM Călin Vieru se arată că a avut un venit de peste 80 mii de lei. Este proprietar a 20 de ari de pământ, în valoare de 6 mil. de lei. Mai are o casă de locuit, apartament, garaj şi un automobil Lexus.
Sursa citată a declarat recent pentru un post de televiziune că fosta soţie l-ar fi lăsat fără avere. Aceştia deţineau împreună cinci cluburi de noapte, printre care „Star Track” şi „City”, trei restaurante şi câteva loturi de pământ a căror valoare depăşea 6 mil. de lei.
„Astăzi eu trăiesc la gazdă. Nu am niciun bun care să îmi aparţină. Am avut înţelegere cu fosta soţie că toată averea va trece ca moştenire copiilor mei”, declară Călin Vieru, care e în litigiu judiciar cu fosta soţie.
Cum poţi ajunge la uşa lui Voronin?
Ex-preşedintele Vladimir Voronin deţine oficial valori imobiliare la instituţia financiară SA „Banca de Finanţe şi Comerţ”. Preţul valorilor depăşeşte 5 mil. de lei. Pe lângă hectarele de pământ şi casele pe care le deţine, acesta continuă să locuiască în apartamentul 43, de 1 mil. 884 mii de lei, de pe str. Serghei Lazo, 26.
Amintim că legea îi permite fostului preşedinte să beneficieze de pază pe o perioadă de 4 ani după expirarea mandatului. Astfel, la intrarea în curtea în care locuieşte Voronin, e instalat un post de pază, unde de obicei doi colaboratori de poliţie din cadrul Serviciului de Protectie şi Pază de Stat (SPPS) supraveghează zona şi persoanele care intră şi iese din bloc.
Reporterii ZdG au încercat să pătrundă în acest bloc, însă paznicii le-au interzis accesul, din motive de securitate. Mai mult decât atât, ei înregistrează într-o listă toţi cetăţenii care intră în bloc, solicitându-le buletinul de identitate. La insistenţa reporterilor de a intra în bloc, a fost chemat un superior de la SPPS care, până la urmă, ne-a spus cum e posibil de pătruns la uşa lui Voronin. „Uşa de la intrare este încuiată tot timpul. Dar când vine o persoană care locuieşte aici, o rogi să te ia şi pe tine, ca pe o cunoştinţă de-a sa. Te înregistrăm. Doar aşa îţi permitem”, ne-a spus superiorul.
Vecinii de bloc ai lui Voronin se arată mulţumiţi de postul de pază. Spun că e linişte întotdeauna şi că, din acest punct de vedere, e bine să trăieşti lângă un fost preşedinte.
Iurie SANDUŢA