Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Casa de milioane şi afacerile…

Casa de milioane şi afacerile de familie ale şefului de la FISC

429-casa-fiscIon Prisăcaru, proaspătul şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), deţine o casă cu două niveluri şi o terasă în cartierul de elită de la Telecentru, situat pe str. Pietrarilor şi Ciocârliei, estimată la 6 milioane de lei. Şeful FISC-ului a intrat în posesia imobilului prin intermediul unei firme la care este fondator, pe când deţinea funcţia de director pe economie la SA “Tutun–CTC”. Familia Prisăcaru conduce mai multe firme care au semnat zeci de contracte cu statul. Totodată, familia şefului IFPS este proprietara unei pensiuni de la Vadul lui Vodă.

Ion Prisăcaru, experienţa profesională

2010—prezent — Asociaţia Obştească „Baraboienii”, preşedinte

2009—prezent — SRL Ecofin Consult Evaluare, director general

2004—prezent — Asociaţia Auditorilor şi Consultanţilor în Management din R. Moldova, AO Ecofin Consult, preşedinte

2004—prezent — Revista de consultanţă în management „Fin Consultant”, redactor-şef

2001—prezent — SRL Ecofin Audit Service, fondator şi director general

2000—2006 — S.A. Tutun-CTC, director pentru economie

1999—prezent — SRL Exinf Service, director general

1998—1999 — Asociaţia Băncilor din Moldova, consilier-expert

1998—1998 — SRL Contabil-Service, Chişinău, consilier pentru probleme economice

1995—1998 — Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, şef

1994—1995 — Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău, prim-şef adjunct

1990—1994 — Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi, şef

1988—1990 — Direcţia financiară Bălţi, şef adjunct

1985—1988 — Întreprinderea de Transport Auto Nr. 4, mun. Bălţi, Secţia de economie şi planificare, economist superior, şef;

1979—1985 — Centrul de calcul şi informaţii al Statisticii de Stat din or. Bălţi, inginer, inginer superior, programator superior.

Ion Prisăcaru, 56 de ani, de profesie economist, a fost numit în funcţia de şef al IFPS la 17 mai 2013, la doar o zi după ce ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă, a semnat cererea de demisie a lui Nicolae Vicol, care fusese suspendat din funcţie în legătură cu “Dosarul interceptărilor”. Ion Prisăcaru şi-a început activitatea de economist în anul 1979, activând, timp de 6 ani, la Centrul de calcul şi informaţii al Statisticii de Stat din Bălţi. Apoi a lucrat la Întreprinderea de Transport Nr. 4 din Bălţi, fiind şi şef adjunct al Direcţiei financiare Bălţi. De prin 1990, a ocupat, timp de 8 ani, funcţii de conducere în cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Ulterior, s-a ocupat de businessurile personale şi totodată a lucrat timp de 6 ani în funcţia de director pe economie la SA “Tutun–CTC”.

Palatul de la Telecentru, un apartament şi o pensiune

Deşi, potrivit Legii privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor, şefii serviciilor de stat şi adjuncţii acestora sunt obligaţi să depună Declaraţia în termen de 20 de zile de la data numirii sau alegerii în funcţie, Ion Prăsăcaru a evitat să-şi facă publice veniturile şi proprietăţile. El a depăşit deja de două ori termenul legal de depunere a acestor acte. Nici până astăzi, pe www.fisc.md nu a fost postată Declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi a noului şef al acestei instituţii. “La adjuncţii IFPS sunt. Dar dl Prisăcaru nu a lucrat anul trecut la noi. Deja o să depună la anul, pentru 2013. El nu trebuie să depună acum declaraţia”, a declarat Maria Bernevec, responsabilă de comunicare cu presa la IFPS.

429-prisacaru-2Potrivit datelor de la CADASTRU, Ion Prisăcaru este proprietarul unei case de locuit cu suprafaţa de 203 m², situată pe str. Pietrarilor, într-un cartier de elită de la Telecentru, estimată la 6 milioane de lei. Şeful IFPS a intrat în posesia imobilului prin intermediul firmei la care chiar el este fondator – “Ecofin-Audit-Service” SRL. Prin 2002, pe când Prisăcaru activa în funcţia de director pe economie la SA “Tutun-CTC”, imobilul era înregistrat pe “Ecofin-Audit-Service” SRL, iar în 2008, printr-un contract de vânzare-cumpărare, Prisăcaru devine proprietarul casei de milioane. Şeful de la IFPS mai are şi un apartament în Chişinău, cu suprafaţa de 85 m², situat la Ciocana, pe str. Mihai Sadoveanu Nr. 2, Bl. 1. Totodată, familia Prisăcaru deţine o pensiune de 96 m² la Vadul lui Vodă.

429-prisacaru-3Am fost pe str. Pietrarilor, pentru a fotografia casa de milioane a şefului de la IFPS. Locuinţa cu două niveluri este de culoare maro, acoperită cu olane roşii. Lângă uşa de la intrarea principală în casă este arborat drapelul R. Moldova, iar în curte sunt montate mai multe obiecte decorative. În spatele casei este amenajată o terasă de vară. “Pe strada asta locuiesc numai boieri. Nu demult a venit în vizită nepoţica mea de la ţară. Ea m-a întrebat: bunică, aici unde-i drapelul ce ambasadă e? I-am spus că e casă. Unii n-au nimic, alţii primesc totul”, ne spune o pensionară, vecină cu familia Prisăcaru.

Afacerile de familie

Şeful IFPS este fondator la “Ecofin-Audit-Service” SRL şi “Ecofin-Consult-Evaluare” SRL, două firme care acordă servicii de consultanţă în domeniul auditului, evidenţei contabile şi desfăşoară activităţi de intermediere pentru cumpărarea, vânzarea, schimbul şi închirierea locuinţelor şi altor bunuri imobile cu destinaţie neproductivă. Firma de audit “Ecofin-Audit-Service” SRL, la care Ion Prisăcaru este şi director general, a semnat contracte şi a oferit servicii mai multor instituţii de stat, printre care şi SA “Moldova Gaz”, SA “Red Union Fenosa”, SA “Moldtelecom”, SA “Tutun-CTC”, ÎS “Centrul de Telecomunicaţii Speciale”, dar şi ÎS “Fiscservinform”, o instituţie fondată de IFPS.

Potrivit Camerei Înregistrării de Stat, soţia şefului IFPS, Maria Prisăcaru, este administratoare la Filiala “REMIZ” a BC “Moldindconbank” SA, iar fiul său, Viorel Prisăcaru, este fondator a 6 firme care desfăşoară activităţi de audit, activităţi cu restaurante, baruri, cazare, închirierea mijloacelor de transport pe apă fără echipaj.

Şeful FISC are datorii de 5,6 milioane de lei la bancă

Potrivit datelor de la CADASTRU, Ion Prisăcaru are datorii la două bănci din R. Moldova în sumă totală de 5,6 milioane de lei. Astfel, suma de 4,4 milioane de lei a luat-o prin contract de credit de la BC “Moldindconbank” SA, bancă la care soţia şefului de la IFPS este administratoare, iar suma de 1,2 milioane de lei a luat-o prin contract de credit de la BC “Victoriabank” SA. În acest context, Ion Prisăcaru a pus în gaj atât casa de milioane de pe str. Pietrarilor, cât şi apartamentul de pe str. Mihail Sadoveanu.

Ion Prisăcaru a candidat pentru funcţia de deputat la alegerile din iulie 2009 din partea Partidului Social Democrat, iar la alegerile anticipate din 28 noiembrie 2010 a candidat pe lista PLDM.