Carantină de lux. Unii demnitari s-au izolat anul trecut la vilele de la Holercani de frica virusului. Nota de plată – 2 milioane de lei bani publici
În anul pandemic 2020 mai multe ministere și agenții guvernamentale au alocat, în total, peste două milioane de lei pentru locațiunea unor vile din cadrul complexului gestionat de Instituția Publică (IP) „Pensiunea din Holercani”. Vilele, aflate într-o zonă pitorească, pe malul râului Nistru, sunt destinate relaxării demnitarilor. În total 11 instituții de stat au închiriat pe parcursul anului 2020 căsuțe de odihnă la Holercani, achitând, împreună, 2,04 milioane de lei. Pe lângă prețul chiriei, unele instituții au achitat, separat, și utilitățile. Unele dintre vile au fost folosite exclusiv de către conducătorii instituțiilor și de familiile acestora, fapt ce a dus, în unul dintre cazuri, la demararea unei anchete interne și la sesizarea Procuraturii.
Am solicitat ministerelor și agențiilor care au alocat bani pentru odihnă pe timp de pandemie să explice care a fost necesitatea închirierii unor vile pe malul Nistrului, inclusiv în perioada stării de urgență din 2020, dar și cine au fost persoanele care au beneficiat de confortul unităților de cazare. Până la data publicării acestui articol doar opt instituții din 11 au răspuns solicitărilor de informații. Răspunsurile au fost însă incomplete și, parțial, neclare, și nu au fost divulgate numele persoanelor beneficiare. În același timp, multe dintre răspunsuri conțin argumente și formulări similare sau chiar identice, ceea ce dă indicii că răspunsurile au fost coordonate.
82 de mii de lei pentru relaxarea fostului șef al Serviciului de Protecție și Pază de Stat
În vara anului 2020, când starea de urgență abia se încheiase, Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) – instituție care asigură protecția demnitarilor din R. Moldova, a încheiat un contract de locațiune a vilei nr. 11/2 din complexul de la Holercani. Conform contractului, a cărui copie o deținem, pentru vila de 204 m.p. SPPS a plătit 20 709 lei lunar timp de patru luni. În total – 82 838 lei. În contract apar mai multe neconcordanțe. Acesta datează cu 1 iulie 2020, însă în textul contractului se spune că „termenul de locațiune se stabilește de la 1 iunie 2020 până la 31 octombrie 2020”. În anexă se spune, de asemenea, că acesta ar fi din 1 iunie, nu 1 iulie. Reprezentanții IP Holercani ne-au comunicat că vila a fost închiriată de SPPS în perioada 1 iulie – 31 octombrie, iar plățile pentru utilități pentru cele patru luni au constituit 9 718 lei.
Surse din cadrul SPPS ne-au comunicat că vila de pe malul Nistrului a fost folosită exclusiv de către familia fostului director al instituției – Iaroslav Martin. Aceleași surse ne-au spus că, după revocarea din funcție a lui Martin, noua conducere a SPPS a inițiat o anchetă de serviciu în cadrul căreia angajații SPPS care asigură paza complexului „Pensiunea din Holercani” au confirmat că în vila nr. 11/2 a locuit doar Iaroslav Martin și membrii familiei sale, nu și alți angajați ai SPPS.
„Pentru a se deplasa zilnic pe ruta Chișinău-Pensiunea Holercani, Iaroslav Martin utiliza un autoturism de serviciu. Mai mult ca atât, acesta a pus la dispoziția soției și a fiicei sale câte un autoturism și utilizau combustibil procurat de SPPS. În week-enduri familia Martin organiza petreceri și partide de pescuit cu rude, prieteni și cumetri”, ne-a scris sursa din interiorul SPPS.
Aceste detalii aflate de noi vin după ce SPPS a emis și câteva comunicate de presă în care anunța că a inițiat anchete sau că a sesizat organele de drept în privința „închirierii unui spaţiu locativ în scop personal, a utilizării mașinilor de serviciu în scop personal, dar și în privința „însuşirii combustibilului alocat instituției în interes de serviciu și a altor bunuri procurate din bugetul Serviciului”.
Într-un răspuns oficial la o solicitare de informații legată de vila de la Holercani expediată de noi către SPPS, instituția a admis că vila de la Holercani a fost utilizată în scopuri personale de către fostul director, însă nu ne-a oferit detalii. „Pe marginea cazului „Pensiunea Holercani” încă la data de 5 februarie, curent, SPPS a sesizat organele Procuraturii, fapt pentru care este prematur de a ne expune, în vederea neprejudicierii examinării cazului. SPPS își dorește să facă lumină pe acest caz și vă asigurăm că vor răspunde întrebărilor Dvstră imediat ce va fi posibil sub aspect legal”, se spune în răspunsul primit de la SPPS.
Iaroslav Martin: „Această informație, în viziunea mea, este restricționată”
Iaroslav Martin, care a deținut funcția de director al SPPS până la 30 decembrie 2020, a evitat să ne spună direct care a fost necesitatea locațiunii și cine a folosit vila. „La întrebare eu vă răspund foarte simplu – apelați vă rog la procuratura municipală, ei au apelare din partea SPPS pentru cazul respectiv. Ei au primit răspunsul de la procuratură cu toate detaliile. Eu acolo am dat informația detaliată: pentru ce a fost folosită, cu ce scopuri, cine a folosit și așa mai departe. Adică acolo sunt informații pe deplin. Și mai mult decât atât, eu vreau să vă spun că SPPS deja a primit răspunsul procuraturii și nu este nicio încălcare la încheierea contractului. Ei au vrut să fie deschis dosar penal, dar temei pentru a deschide dosar penal nu este, de atâta că totul s-a procedat conform legii”, ne-a spus Iaroslav Martin.
Am insistat să ne răspundă cât de oportună a fost încheierea acelui contract și cine a folosit vila:
I.M.: Această informație, în viziunea mea, este restricționată și eu nu vreau ca Dvstră să anunțați public cine a folosit, pentru ce etc. Dar dacă doriți ca informația să fie veridică și corectă, solicitați de la SPPS și de la Procuratura Municipală și o să aveți răspunsul.
A.E.: Sursele noastre de la SPPS spun că, de fapt, pe parcursul acelor patru luni, vila ați folosit-o doar Dvstră și familia Dvstră. În contextul ăsta Vă întreb.
I.M.: Asta-i viziunea persoanelor care cred că au ceva nereguli cu sănătatea, dar restul informației eu nu pot să vă confirm și nu pot să vă refuz de informații din cauză că informația este restricționată și eu nu am dreptul să…
A.E.: Dle Martin, întrebarea este foarte simplă: ați folosit Dvstră și familia Dvstră această vilă sau nu?
I.M.: Parcă noi vorbim în limba română și Dvstră nu mă înțelegeți deloc. Eu v-am răspuns foarte clar. Cum vreți, așa și să înțelegeți răspunsul meu. Apelați la organele…
A.E.: Răspunsul Dvstră pare mai mult o eschivare de la un răspuns. Eu pun o întrebare simplă care…
I.M.: Mulțumim, scuzați. Eu sunt ocupat. Eu V-am dat răspunsul. Folosiți cum doriți răspunsul respectiv.
După acest dialog, apelul s-a întrerupt. Peste șapte minute însă, Iaroslav Martin a revenit, precizând din start că „la mine s-a întrerupt” și că nu el a pus capăt apelului precedent. Fostul director al SPPS ne-a spus că vila a fost folosită „cu scop de serviciu”, fără a preciza care a fost exact acest „scop de serviciu ”. După ce am insistat din nou să ne spună dacă doar el și familia sa a folosit vila, Iaroslav Martin ne-a răspuns:
I.M.: Cum poate să fie folosită numai de o persoană? Vila a fost folosită în diferite scopuri când era necesitate și cu alte persoane din cadrul serviciului.
A.E.: Deci acolo s-au cazat și alți angajați de la SPPS?
I.M.: Din caz în caz – da. Din caz în caz – da.
A.E.: Din caz în caz ce înseamnă mai exact?
I.M.: Când era scopul sau când era necesitate, era și așa moment.
A.E.: Dar în vara anului trecut, care era necesitatea închirierii?
I.M.: Asta e momentul restricționat.
A.E.: Ce poate fi restricționat când sunt banii instituției și…
I.M.: Eu vă spun că a fost restricționat din cauză că a fost folosit cu scop de serviciu. Eu acum nu vă descifrez că era necesitatea din cauza unu, doi, trei sau patru.
A.E.: Nu înțeleg ce necesitate de serviciu poate fi la o vilă pe Nistrului în care poți să te odihnești.
I.M.: Asta Dvstră nu înțelegeți. Ridicați Legea 134 și o să vedeți care sunt sarcinile și atribuțiile SPPS, cu ce se ocupă Serviciul. Atunci o să aveți puțină înțelegere despre ce merge vorba.
Ministerul Justiției ține în secret numele celor care s-au protejat de Covid-19 „izolându-se” în vila de pe malul Nistrului
O altă instituție de stat care a luat în locațiune o vilă din complexul de la Holercani a fost Ministerul Justiției (MJ). Contractul de locațiune, valabil pentru 9 luni, a intrat în vigoare la 1 aprilie 2020, când în R. Moldova era deja declarată stare de urgență, iar incertitudinea și criza sanitară erau în continuă creștere. Conform datelor oferite de IP „Pensiunea din Holercani”, pentru cele nouă luni de închiriere a vilei nr. 14, MJ a achitat 158 477 de lei.
Printr-o solicitare de informații am cerut MJ să ne comunice care a fost necesitatea locațiunii acestei vile într-o perioadă pandemică, în ce scopuri a fost folosită vila pe parcursul anului 2020, cine sunt reprezentanții ministerului care au folosit unitatea de cazare de pe malul Nistrului, dar și care a fost cuantumul plăților comunale. Răspunsul ministerului, semnat de secretarul de stat Alexandru Pleșca, este unul neclar, cu unele fraze lipsite de sens, și nu oferă răspunsuri directe întrebărilor din solicitare.
„Căsuța cu destinație locativă este luată în locațiune în mod continuu din anul 2004 și până în prezent, de rând cu alte autorități publice centrale, acestea fiind utilizate conform destinației și conform discreției autorității locatare. Prin urmare se atestă un istoric îndelungat de locațiune, iar atacurile produse și direcționate evident selectiv sunt justificate, în special în contextul actualității, a multitudinii de viziuni și scopuri, care aduc în denaturare principiul obiectivității”, se spune în răspunsul MJ.
„Grație faptului că aceste căsuțe sunt luate în locațiune în mod constant, acest fapt asigură un control mai strict și consolidat asupra neadmiterii degradării/distrugerii bunurilor statului, în același timp, în același timp permițând achitarea salariilor angajaților locatorului. Având în vedere că căsuța are destinație locativă, cu dotări și capacitate de cazare, fiecare autoritate o folosește conform destinației, asigurându-i și întreținerea, cu implicarea efectuării achitării anumitor plăți comunale. Precizăm, că chiar și în contextul situației epidemiologice precare care a fost confirmată pe parcursul anului 2020 și continuă și în 2021, bunurile statului urmează a fi întreținute, pentru a nu fi admise degradarea/distrugerea lor”, își argumentează MJ decizia de a închiria vila pe timp de pandemie, fără a preciza însă mărimea cheltuielilor pentru utilități, așa cum cerusem în solicitarea de informații.
MJ a refuzat să ne spună și cine au fost demnitarii din cadrul ministerului care s-au bucurat de vila de pe malul Nistrului, făcând trimitere la respectarea vieții private și de familie. „Ținem să menționăm că prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și legislația națională garantează fiecărui cetățean al Republicii Moldova dreptul la respectarea vieții private şi de familie, și nici un interes, avansarea în rating, precum și alte favoruri, nu pot permite și nici nu pot fi admise atât timp cât atentează la drepturile și libertățile omului, prin subminarea onoarei și demnității”, se spune în răspunsul oferit de MJ.
Deși IP „Pensiunea din Holercani” ne-a comunicat că, pentru 2020, MJ a achitat 158 477 de lei pentru arenda vilei, în răspunsul MJ este indicată suma de 175 102 lei (cu 16 625 de lei mai mult). În 2019, pentru arenda vilei, MJ informează că a achitat 179 431 lei.
Agenția Proprietății Publice – altă instituție, aceleași argumente pentru a nu divulga beneficiarii
Agenția Proprietății Publice (APP), instituție care gestionează bunurile statului, a plătit, în 2020, pentru a avea la dispoziție vila nr. 10 de la Holercani, 81 854 de lei. Contractul de locațiune a fost încheiat pentru perioada 26 august – 31 decembrie. I-am solicitat și acestei instituții să ne explice care a fost oportunitatea încheierii acestui contract, care a dus la cheltuieli de peste 100 de mii de lei. Ca și în cazul MJ, din răspunsul APP, semnat de directorul general Ghenadie Țepordei, NU aflăm numele celor care s-au odihnit în vila de la Nistru. Totodată, unele răspunsuri oferite de APP sunt, practic, identice cu cele oferite de MJ.
Redăm mai jos întrebările noastre și răspunsurile oferite de APP:
ZdG: Care a fost necesitatea locațiunii acestei vile? În ce scopuri a fost folosită vila pe parcursul anului 2020?
APP: Vila nr. 10 din gestiunea IP „Pensiunea Holercani” a fost atribuită Agenției Proprietății Publice prin Dispoziția Prim-ministrului nr. 34-1 din 06 martie 2019. Vila are destinație locativă și oferă posibilitatea de recreere, petrecerea timpului liber și a vacanțelor de scurtă durata. Având în vedere dotările și capacitatea de cazare, Agenția o folosește conform destinației.
ZdG: Ce evenimente ale APP au avut loc în vila de la Holercani în perioada locațiunii? Cum a contribuit locațiunea acestei vile la creșterea nivelului de pregătire profesională a personalului APP?
APP: Vila nu este destinată și nu are capacitate fizică pentru organizarea ceremoniilor oficiale și protocolare, găzduirea conferințelor, seminarelor, atelierelor de lucru, ședințelor și altor întruniri.
ZdG: Cine sunt angajații APP care au folosit vila? Vă rugăm să ne comunicați numele, funcția și scopul pentru care au folosit vila.
APP: Viața privată este protejată conform Legii, iar persoanele au dreptul la respectarea vieții private.
ZdG: Care a fost cuantumul plăților pentru serviciile comunale (energie electrică, termică, apă, salubrizare și alte servicii) pentru respectiva vilă pentru anul 2020?
APP: Cuantumul serviciilor comunale și necomunale pentru deservirea vilei pe perioada anului 2020 a constituit 82,2 mii lei.
ZdG: Dată fiind situația epidemiologică și starea de urgență instituită în R. Moldova pe parcursul câtorva luni ale anului 2020, nu era cazul să nu fie încheiat sau să fie reziliat acest contract de locațiune pentru a economisi banii publici?
APP: Bunurile statului urmează a fi întreținute, pentru a nu se admite distrugerea și degradarea lor, inclusiv în situație de pandemie și în perioada stării de urgență, iar prin continuitatea locațiunii căsuțelor este asigurat control strict și consolidat asupra neadmiterii degradării/distrugerii bunurilor statului.
ANSC: „Unii angajaţi ai instituţiei s-au recreat și au petrecut timpul liber în condiţii de strictă izolare”
Un răspuns cu argumente și formulări similare celor oferite de MJ și APP am primit și de la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), condusă de fostul deputat comunist și, ulterior, democrat Anatolie Zagorodnîi. Instituția a luat în locațiune căsuța 4/3 de la Holercani în perioada 1 iulie – 31 decembrie, achitând 49 761 lei.
„Apartamentul nr. 4/3 s-a luat în locaţiune în scop de asigurare a protecţiei sociale a angajaţilor instituţiei, în vederea acordării stimulentelor nefinanciare şi motivării angajaţilor prin oferirea recompenselor/facilităţilor pentru recreere, petrecerea timpului liber şi a vacanţelor de scurtă durată. Având în vedere destinaţia, dotările şi capacitatea de cazare în apartament, unii angajaţi ai instituţiei (împreună cu membrii de familie) s-au recreat şi au petrecut timpul liber în condiţii de strictă izolare. Apartamentul este cu destinaţie locativă, în incinta căruia nu pot fi organizate ceremonii oficiale şi protocolare, găzduite conferinţe, seminare, ateliere de lucru, şedinţe şi alte întruniri”, se spune în răspunsul ANSC la solicitarea noastră de informații.
Și această instituție a refuzat, făcând trimitere la protejarea vieții personale, să ne spună cine sunt angajații care au avut posibilitatea să se recreeze pe malul Nistrului: „În virtutea prevederilor art. 5 din Legea nr. 133/2011 cu privire la datele cu caracter personal, angajaţii instituţiei nu şi-au exprimat consimţământul pentru comunicarea datelor lor. Cu atât mai mult că, viaţa privată a acestora este protejată prin Lege şi nu poate fi divulgată în mod discreţionar”.
Întrebați cât de potrivită era cheltuirea câtorva zeci de mii de lei, într-o perioadă de criză, pentru locațiunea spațiului de la Holercani, ANSC ne-a răspuns că „în virtutea situaţiei epidemiologice şi stării de urgenţă, unii angajaţi au avut posibilitatea de a se recrea şi a petrece timpul liber în condiţii de izolare. Respectiv, rezilierea contractului de locaţiune şi economisirea banilor nu a fost justificată în asemenea circumstanţe şi în virtutea priorităţii de asigurare a protecţiei sociale, sănătăţii fizice şi psihice a angajaţilor”.
Cât despre plățile pentru utilități, ANSC a indicat că „cuantumul chiriei, inclusiv a serviciilor comunale şi ne comunale pentru deservirea apartamentului pe perioada 01.07.2020-31.12.2020 a constituit 43,795 lei”.
Răspunsul primit de la ANSC s-a încheiat cu aceeași frază ca și în cazul răspunsurilor de la MJ și APP, deși sunt trei instituții absolut diferite: „Totodată, graţie faptului că aceste căsuţe sunt luate în locaţiune în mod constant, acest fapt asigură un control mai strict şi consolidat asupra neadmiterii degradării/distrugerii bunurilor statului, dar şi achitarea salariului angajaţilor locatorului”.
Alte instituții – aceleași argumente
Răspunsuri similare, conținând exact aceleași argumente, am primit și de la alte instituții de stat care au închiriat vile pe malul Nistrului. Răspunsul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) este identic cu cel oferit de ANSC.
Diferă doar suma plătită pentru vilă. MECC menționează că „cuantumul serviciilor comunale și ne comunale pentru deservirea vilei/căsuței pe perioada anului 2020 a constituit 270 904 lei 69 bani”.
Răspunsul Ministerului Apărării a fost diferit formulat față de restul răspunsurilor, dar nu a divulgat numele persoanelor beneficiare și nici măcar suma achitată pentru utilități.
Întrebați despre beneficiarii vilei pe care Serviciul de Informații și Securitate a închiriat-o, reprezentanții SIS ne-au comunicat că, potrivit Legii privind Serviciul de Informații și Securitate și Legii privind statutul ofițerului de informații și securitate, „informațiile privind evenimentele concrete și participanții la acestea nu pot fi făcute publice”.
Reprezentanții Serviciului Vamal (SV), instituție care a plătit 391 de mii de lei pentru a avea la dispoziție pe parcursul întregului an o vilă pe malul Nistrului, ne-au comunicat că „ținând cont de destinația, dotările, capacitatea de cazare, dar și de situația pandemică, unii angajați ai Serviciului Vamal și membrii familiilor lor au petrecut timpul liber la pensiune, în condiții de strictă izolare”, doar că aceștia „nu și-au exprimat consimțământul pentru divulgarea datelor lor”. SV mai precizează că „obiectul respectiv mai are destinația de a oferi cazare membrilor delegațiilor străine în cadrul vizitelor oficiale organizate de SV”.
„Cu referire la întrebarea privind rezilierea contractului, vă informăm că, ținând cont de situația pandemică și restricțiile sanitare din R. Moldova, în special în ceea ce privește apelul făcut de autorități de a evita la maxim aflarea în spații aglomerate, casa a fost păstrată pentru ca angajații să aibă posibilitatea să se recreeze în timpul liber, în condiții de izolare”, se mai spune în răspunsul SV la solicitarea noastră de informații.
Pensiunea din Holercani – subiect al declarațiilor politice fără vreo consecință
Complexul de agrement de la Holercani, aflat pe malul Nistrului, la 50 km de Chișinău, a fost construit pe vremea Uniunii Sovietice. După ce a trecut de mai multe ori prin reorganizări, în prezent complexul este gestionat de Instituția Publică „Pensiunea din Holercani”, fondatorul căreia este statul, prin intermediul Cancelariei de Stat, iar administrator – Efim Palmă. În ultimii ani mai multe instituții de stat au beneficiat, în baza unor contracte de comodat sau locațiune, de vile pe malul Nistrului, plătind în schimb, cumulat, milioane de lei. Asta pe lângă milioanele de lei alocate din bani publici pentru întreținerea și restaurarea periodică a imobilelor de pe malul Nistrului.
Pensiunea de la Holercani a fost, în mod constant, subiect al declarațiilor politicienilor. În august 2015, după ce a devenit ministru al Mediului, instituție care, în acel moment, beneficia de o vilă la Holercani, Valeriu Munteanu a anunțat că a reziliat contractul de locațiune. „Republica Moldova trebuie să se „europenizeze”, debarasându-se de moștenirea sovietică, iar soluția cu aceste vile este simplă, trebuie vândute, pentru că în R. Moldova sunt suficienți oameni care ar dori să procure aceste vile. Aducem astfel un sac de bani la buget și în mod implicit scăpăm de cheltuieli de milioane de lei anual pentru întreținerea acestor „mofturi” guvernamentale, de care nu o să găsiți în întreaga Europă”, afirma atunci fostul ministru.
Tot în august 2015 și fostul vicepremier Gheorghe Brega a anunțat că renunță la vila de la Holercani. „Ieri, am citit în mass-media că membrii Guvernului au vile de protocol la Holercani. Nici nu am cunoscut de existenţa lor. Astăzi, m-am interesat la Cancelaria de Stat dacă şi postului pe care îl ocup îi revine vilă de protocol. (…) După părerea mea, este necesar un studiu de fezabilitate şi dacă, din punct de vedere financiar este rentabil de a le conferi un statut de Hotel al Guvernului. Dacă nu, de le scos la licitaţie pentru agenţii economici interesaţi”, scria atunci Brega.
Anii au trecut, iar vilele de la Holercani așa și au rămas la dispoziția conducătorilor instituțiilor de stat. În mai 2016, deputatul Grigore Cobzac a înregistrat un proiect de lege care prevedea posibilitatea privatizării Î.S. „Pensiunea din Holercani”. „Implementarea legii propuse ar trebui să excludă alocarea banilor publici pentru activităţi mai puţin prioritare, iar statul să fie scutit de activităţi ce nu îi sunt fireşti, cele de business”, scria deputatul. Proiectul însă nu a mai ajuns lege.
1 octombrie 2019 – o nouă inițiativă din partea unui politician, având ca obiect Pensiunea din Holercani. De ziua internațională a persoanelor în etate, deputatul democrat Alexandru Jizdan, al cărui partid, după ani de guvernare, ajunsese în opoziție, cerea Guvernului să transforme vila prezidențială de la Condriţa în sanatoriu pentru vârstnici, iar pensiunea de la Holercani – în pensiune pentru veterani.
„Este un loc simbolic pentru ei, pe malul Nistrului, în preajma locurilor unde în anul 1992 au apărat integritatea ţării noastre cu armele în mâini. Acest gest ar fi o mică mulţumire pentru sacrificiul lor în lupta pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova”, declara deputatul PDM Alexandru Jizdan. Solicitarea lui Jizdan a rămas, ca și cea a lui Gheorghe Brega sau Grigore Cobzac, doar la nivelul unei declarații politice, iar menirea vilelor de la Holercani a continuat să fie aceeași – să ofere toate condițiile pentru relaxarea demnitarilor, iar nota de plată să fie achitată de instituțiile de stat pe care aceștia le conduc.