Căinţa sinceră l-a salvat de închisoare
Şoferul care s-a urcat la volan după ce a băut o bere şi a tamponat mortal doi copii care se plimbau cu bicicleta a fost condamnat la şapte ani de puşcărie. Dar fiindcă în şedinţa de judecată acesta a declarat că se “căieşte sincer”, fiind iertat de părinţii copiilor, instanţa de judecată i-a suspendat condiţionat pedeapsa cu închisoarea pe un termen de probă de trei ani. Părinţii declară că cei doi băieţi nu se vor mai întoarce acasă, indiferent dacă va sta sau nu şoferul după gratii.
În vara acestui an, vieţile lui Cătălin şi a lui Alexandru au fost curmate brusc. Fiind prieteni şi vecini, au plecat să se plimbe cu bicicleta. Alexandru era la ghidon, iar Cătălin şi Andrei – pe rama bicicletei. Supravieţuitorul accidentului, Andrei, povesteşte că atenţia şoferului era îndreptată la nişte fete, pe marginea cealaltă a drumului. Nu au auzit claxonul, spune băiatul. În şedinţa de judecată, şoferul (tot Alexandru) a declarat că băieţii, când au auzit semnalul, au întors capul în urmă şi atunci bicicleta s-ar fi dezechilibrat.
O bere şi două vieţi spulberate
În ziua de 12 iunie, şoferul a muncit la săpatul unei fântâni în sat. El a recunoscut că la amiază a consumat o bere, testul de alcool confirmând acest lucru. Pe la orele 17, câţiva muncitori l-au rugat să-i transporte până în satul Obileni, Hânceşti. Pe şoseaua din Obileni a observat o bicicletă cu trei copii. I-a claxonat, însă abia când se afla la 20-30 de metri de ei, a observat că bicicleta lor virase brusc. La rândul său, Andrei, care era pe bicicletă, îşi aminteşte că într-adevăr maşina venea în urma lor, însă spune că şoferul maşinii a virat brusc, nu ei.
„Cătălin a zburat pe deasupra, eu cu capul în parbriz, iar Alexandru a fost călcat”, zice băiatul. Norocul lui a fost că de pe maşină a fost aruncat în şanţul de pe marginea drumului. Andrei şi-a revenit, apoi a fost transportat la spital. A suferit mai multe traumatisme la cap, la gât şi la spate.
Raport de expertiză medico-legală nr. 203 din 14.06.2010, în care se concluzionează, pe baza examinării medico-legale a cadavrului lui Cazemir Alexandru, că decesul lui Cazemir Alexandru a survenit în urma unor traume asociate craniocerebrale şi vertebro-medulare cu hemoragii intracraniene, fractura vertebrelor la nivelul 12, cervicale, cu întreruperea măduvei spinării şi hemoragii în jur, cu escoriaţii multiple ale feţei, corpului, mâinilor, picioarelor, plagă a bărbiei cu hemoragii subcutanate, zdrobirea gambei drepte cu fermentarea ţesuturilor, fractura deschisă a ambelor oase, calificate ca vătămări corporale grave, periculoase pentru viaţă, care au provocat decesul. |
Fără suflare, pe şosea
Cătălin şi Alexandru nu au avut şanse de supravieţuire. Imaginea fiului său, întins pe şosea fără suflare, cu creierii zdrobiţi, îl macină în fiecare zi pe Vasile Găină. Fiul său mai mic, Valeriu, a avut un şoc când şi-a văzut fratele. „Nu prea vorbeşte cu nimeni, s-a închis în sine după moartea lui Cătălin. Nu doarme acolo unde este poza lui”, povesteşte tatăl băieţilor.
Bunica lui Cătălin plânge mereu după nepoţelul ei. Spune că era un băiat foarte cuminte, dormea cu ea, şi chiar cu o seară înainte Cătălin i-ar fi zis că simte ceva ciudat. „Mititelu’, a presimţit că se duce la moarte”, povesteşte femeia.
Căinţă sinceră
Şoferul a refuzat să vorbească cu noi, invocând motivul că nu vrea să-şi amintească prin ce a trecut. Vasile Găină spune că lui îi pare rău, şi-a distrus şi el viaţa la 22 de ani. Părinţii au hotărât să-l ierte, în cea de-a patra şedinţă de judecată.
Tatăl lui Cătălin povesteşte că şoferul i-a ajutat cu înmormântarea celor doi băieţi, a plătit tratamentul lui Andrei şi, în permanenţă, s-a interesat de starea lui. Vorbesc la telefon, iar Vasile Găină l-a vizitat recent în satul de baştină. Spune că situaţia lui e foarte dificilă, are un tată invalid de gr. I, pe care trebuie să-l îngrijească. Tatăl lui Cătălin este convins că puşcăria nu putea schimba nimic.
Raport de expertiză medico-legală nr. 202 din 14.06.2010, în care se concluzionează, pe baza examinării medico-legale a cadavrului lui Găină Cătălin, că decesul lui Găină Cătălin a survenit în urma unor traume asociate craniocerebrale şi vertebro-medulare cu fractura oaselor craniului pe dreapta cu trecere la baza craniului, lezare a creierului pe dreapta, lezare a vertebrelor, ligamentelor vertebrale cervicale cu întrerupere a măduvei spinării şi hemoragie intracraniană şi cervicală, cu escoriaţii multiple ale feţei, corpului, mâinilor, picioarelor, plagă a regiunii temporale drepte cu ieşirea creierului, hemoragii subcutanate, calificate ca vătămări corporale grave, periculoase pentru viaţă, care au provocat decesul victimei. |
7 ani, cu suspendare
Potrivit deciziei Judecătoriei Hânceşti, şoferul este recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 264, alin. 6, Codul Penal al R. Moldova, adică „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare săvârşită în stare de ebrietate, ce a cauzat din imprudenţă decesul a două persoane”.
Pedeapsa stabilită este de şapte ani de închisoare şi privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe un termen de cinci ani. „Corectarea şi reeducarea inculpatului este posibilă fără izolarea acestuia de societate”, a conchis instanţa de judecată. Astfel, executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată condiţionat, pe un termen de trei ani.
Zeci de copii decedaţi
Conform Biroului Naţional de Statistică, anul trecut au decedat 39 de copii în accidente rutiere, iar 561 au fost traumatizaţi. De la începutul acestui an, 138 de persoane au fost lovite mortal de maşini, iar 949 – traumatizate. „Anul acesta se constată o scădere a numărului de persoane decedate, ceea ce vorbeşte despre scăderea gravităţii accidentelor rutiere”, afirmă Dana Andronic, ofiţerul de presă al Direcţiei Poliţiei Rutiere.
Cele mai dese cauze ale accidentelor, cu tamponări de pietoni, se produc din cauza vitezei excesive, conducerii în stare de ebrietate sau pur şi simplu a neatenţiei, spune ofiţerul de presă. „O parte din vină aparţine şi pietonilor, care trec prin locuri nemarcate sau creează pericol de accident”. Din păcate, la capitolul cultură rutieră, R. Moldova se află încă la un nivel necorespunzător.