Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Armata lui Papuc la datorie

Armata lui Papuc la datorie

270-politistAre vreo 30 de ani, este robust, sub aspect fizic. Deţine funcţia de şef al Departamentului poliţie criminală din cadrul Comisariatului General de Poliţie (CGP) Chişinău. Este acuzat de violenţă în raport cu persoanele reţinute în arest preventiv. În 2008, a fost surprins lovind peste mâini o jurnalistă, deteriorându-i microfonul.

La Călăraşi, unde a activat în cadrul Comisariatului de Poliţie, îi merge vestea de om nesimţit şi brutal. La 14 aprilie 2009, numele său a fost făcut public de Anatol Mătăsaru, care îl acuza, din celulă, că l-ar fi torturat în CGP, în noaptea de 9 aprilie 2009. Aceste şi alte cazuri au făcut îndoielnică reputaţia sa de om al legii.

Şeful Departamentului poliţie criminală, Ruslan Saachian, este rigid cu presa. După o tăcere îndelungată, a început să vorbească abia în ultima săptămână, în legătură cu acuzaţiile extrem de grave la adresa sa. Amintim că, acum câteva zile, primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, spunea că a aflat, din surse sigure, despre faptul că Ruslan Saachian, alături de Ghenadie Florea, l-ar fi omorât în bătăi pe Valeriu Boboc, în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Declaraţiile sunt făcute la aproape un an de la înregistrarea primei victime a protestelor din aprilie.

Contactat de ZdG, la 27 martie 2010, Ruslan Saachian, după ce a întrebat în ce problemă îl căutăm, ne-a citit la telefon o declaraţie scrisă în prealabil despre nevinovăţia sa, despre dreptul la apărare şi, în general, despre prezumţia de nevinovăţie. Peste câteva zile, am recunoscut aceeaşi declaraţie, acelaşi mesaj, citit tot la telefon, în cadrul unui program TV. În discuţia cu ZdG, la 27 martie, Saachian a mai spus că, în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, era implicat în activităţi operative. Să fi fost tot muncă operativă şi agresarea oamenilor în stradă? Asemenea imagini, cu Saachian în prim-plan agresând persoane paşnice, au fost surprinse pe 8 aprilie de către reporterii ZdG. Deşi au fost publicate în ziar, Procuratura şi MAI nu au reacţionat în vreun fel. Întrebat dacă el este cel care l-a bătut de moarte pe Valeriu Boboc, Saachian a răspuns că nu a văzut nimic legat de cazul Valeriu Boboc. Totodată, el ne-a anunţat că este ocupat şi în continuare cu munca operativă şi că nu are rost să-l mai căutăm, deoarece a spus tot ce a avut de spus.

Cine l-a descoperit sau l-a omorât pe Boboc?

Luni-seară, în cadrul aceluiaşi program TV, Saachian a negat toate acuzaţiile aduse în ultimul timp la adresa sa, iar viceministrul de Interne, Iurie Cheptănaru, a confirmat că tot ce s-a spus până acum despre Saachian nu s-a adeverit şi că nu ar exista vreun motiv pentru suspendarea acestuia din funcţie. „A fost găsit nevinovat în urma anchetei de serviciu, iar Procuratura Militară a decis neînceperea urmăririi penale pe acest caz”, a spus Cheptănaru. Declaraţiile acestuia se bat cap în cap cu cele făcute de procurorul general, Valeriu Zubco, într-o emisiune de la TRM. Zubco confirmase, în legătură cu declaraţiile primarului Chirtoacă, că Saachian ar fi cercetat şi că, pentru a nu prejudicia ancheta, el nu se va pronunţa acum la subiectul respectiv.

Pe 29 martie, la doar două zile de la declaraţiile făcute pentru ZdG, Saachian a spus, în acelaşi program TV, că el ar fi fost cel care l-a depistat pe Valeriu Boboc zăcând în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). El şi avocatul său povesteau, peste un an, cum şeful poliţiei criminale de la CGP ar fi verificat pulsul, respiraţia şi bătăile inimii lui Boboc.
Şi persoane din anturajul lui Saachian ne-au declarat marţi, 30 martie, că anume el ar fi fost cel care, la ora 24.37, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, ar fi apelat, în mod repetat, la Serviciul de Urgenţă, după care ar fi organizat transportarea cadavrului lui Boboc cu o NIVĂ poliţienească, de culoare gri.

Declaraţiile acestor persoane sunt similare, pe alocuri, cu cele făcute de Dorin Chirtoacă: „Valeriu Boboc a fost bătut de cel puţin 3 poliţişti. Este o versiune că cei care l-ar fi bătut ar fi Ruslan Saachian şi Ghenadie Florea… După aceea, Saachian ar fi sunat la Salvare… S-a luat, însă, o altă decizie, ca Boboc să fie pus într-un automobil NIVA al Batalionului Destinaţie Specială Fulger, cu numere MAI, despre care a anunţat şi Spitalul de Urgenţă că Boboc a fost aruncat din acea maşină”.

Dezvăluirile sunt făcute cu doar câteva zile înainte de împlinirea unui an de la masacrul poliţienesc din PMAN, fără ca Procuratura Generală să facă public dacă Saachian este cercetat sau nu în dosarul omorului lui Boboc şi dacă e cercetat, care ar fi statutul acestuia.

Avocatul familiei Boboc, Valeriu Pleşca, ne-a confirmat că, din surse neoficiale, el a aflat despre faptul că, în aprilie 2009, Saachian ar fi fost citat de procurori în calitate de martor şi că ar fi recunoscut că el este cel care l-a descoperit mort pe Valeriu Boboc şi a telefonat la Serviciul de Urgenţă.

Ghenadie Florea, avansat

După evenimentele din aprilie, mai exact, în iulie 2009, în ajunul alegerilor anticipate, Ghenadie Florea a fost avansat în funcţie, fiind transferat de la CGP Chişinău, unde a lucrat pe post de şef serviciu, la Drochia, raionul său de baştină, devenind comisar adjunct. Florea ne-a spus că a fost audiat de procurori în dosarul Valeriu Boboc, dar că nu l-ar fi omorât în bătăi pe acesta. El ne-a sugerat să apelăm la Direcţia personal a MAI, dacă vrem să aflăm mai multe despre avansarea sa post-aprilie 2009.

Totodată, surse din cadrul MAI sugerează că avalanşa de acuzaţii făcute la adresa poliţiştilor în ultimul timp ar fi pusă la cale de foştii şefi din MAI şi CGP, Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari, care, în acest fel, încearcă să distanţeze opinia publică de faptele lor şi de momentul transmiterii dosarelor acestora în instanţa de judecată. „A trecut un an de atunci… De ce tocmai acum sunt făcute astfel de declaraţii? În consecinţă, astăzi, în societate, nimeni nu mai vorbeşte despre implicarea lui Papuc şi Botnari în acţiunile de tortură şi violenţă. Să fie întâmplător acest lucru? Cine îi protejează în continuare pe torţionari?”, se întreabă acestea.

Aşa sau altfel, la un an de la tragedia din aprilie, principalii suspecţi de torturarea tinerilor se află în libertate. Declaraţiile oficialilor sunt contradictorii şi confuze. Adevărul despre masacru rămâne necunoscut.

Aneta GROSU