Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   VIDEO/ „Alianța” pentru bani publici…

VIDEO „Alianța” pentru bani publici dintre un președinte al PSRM, un primar al PAS și un funcționar, consilier ales pe listele PDM

Banii publici i-au unit pe Ștefan Bolea, președintele socialist al raionului Călărași, pe Ion Olari, primarul orașului Călărași, reprezentant al Partidului Acțiune și Solidaritate și pe Veaceslav Stratan, șeful Direcției Construcții din cadrul Consiliului Raional, tot el, consilier ales pe listele Partidului Democrat într-o localitate din raion. 

În ultimii ani, cei trei, arestați și vizați în mai multe dosare de corupție, au colaborat pentru „implementarea” mai multor proiecte în raion. În aprilie 2022 una din firmele familiei primarului de Călărași a obținut, fără licitație, dreptul de a construi o încăpere pentru depozitarea unui incinerator al deșeurilor medicale. Prețul pentru un metru pătrat, plătit din bugetul raionului pentru o clădire nefinisată în exterior, a depășit prețul unui apartament la cheie în Chișinău. 

Socialistul Bolea și reprezentantul PAS, Olari, împreună cu democratul Stratan, au colaborat și în procesul de reparație a acoperișului unei clădiri din Călărași care este nefuncțională de mai bine de un deceniu. Lucrările au fost efectuate de firma unui consilier raional, în timp ce alți consilieri acuzau lipsa de transparență și inoportunitatea reparației acoperișului unei clădiri aflate în paragină.

O clădire transmisă de Guvernul PSRM, de la stat – în proprietatea CR Călărași, condus de un președinte socialist

22 decembrie 2020. Prin hotărârea Guvernului Chicu, la propunerea ministrei Educației, Lilia Pogolșa, și cu acordul Consiliului Raional (CR) Călărași, se transmiteau, din proprietatea publică a statului în cea a raionului, „pentru utilizare în scopuri educaționale”, cinci bunuri imobile care aparținuseră Colegiului Pedagogic „Alexandru cel Вuп”. Instituția de învățământ fusese lichidată, iar bunurile – transmise Școlii profesionale din Călărași, care însă nu le-a utilizat. Astfel, de mai bine de zece ani, blocul de studii, căminul, centrala termică, WC-ul și un depozit erau în paragină, devenind adăpost pentru deșeuri, având multe geamuri sparte și uși distruse. 

Anterior, prin decizia CR Călărași din 17 decembrie 2020, instituția accepta cele cinci bunuri imobile în gestiune, pentru a le folosi „în scopuri educaționale”. Prin același document, Ștefan Bolea, președintele raionului Călărași, era împuternicit să efectueze „controlul executării deciziei”. Proiectul de decizie fusese pregătit de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) de atunci, condus de ministra Lilia Pogolșa și a trecut de Guvern chiar în ziua în care a fost înregistrat. A doua zi, pe 23 decembrie 2020, Ion Chicu anunța că guvernul său, susținut de Partidul Socialiștilor (PSRM), demisionează „cu scopul de a provoca alegeri anticipate”.

Datele de la Cadastru arată că bunurile au ajuns în proprietatea CR Călărași prin actul de transmitere-primire din 14 septembrie 2021. 

În plan îndepărtat, căminul fostului Colegiu Pedagogic din Călărași

O licitație publică, acuzații ale unor consilieri și lucrări efectuate de firma altui consilier

Peste un an, pe 29 septembrie 2022, printr-o decizie a CR Călărași de modificare a bugetului raionului, contestată ulterior de mai mulți consilieri, s-au alocat circa 4 milioane de lei pentru reparația acoperișului uneia dintre clădiri – cea în care anterior era căminul Colegiului. 

Astfel, în octombrie 2022 CR Călărași a anunțat o licitație deschisă pentru „lucrări de reparație a acoperișului la căminul cu cinci nivele al Colegiului Pedagogic”, iar conform anunțului de participare, Ștefan Bolea, președintele raionului, a fost desemnat conducător al grupului de lucru. Valoarea estimativă a contractului urma să fie de circa 3,9 milioane de lei, fără TVA. 

Datele publice arată că la concurs au depus oferte patru companii: SRL „Giesena” – fondată și administrată de Simion Guțan, SRL „Nisprofcon” – fondată de Gheorghe Guțanu, SRL „Olbi-Com” – fondată de Ion Olari, primarul de Călărași, și administrată de Elena Olari, soția acestuia, și SRL „5AQ Invest” – fondată și administrată de Igor Cebotarenco. Câștigătoare a fost desemnată oferta firmei „5AQ Invest” SRL, chiar dacă alte două companii au oferit un preț mai mic.

Ofertele celor patru companii participante la licitație

Conform datelor de pe site-ul Agenției Achiziții Publice (AAP), contractul dintre CR Călărași și agentul economic a fost semnat la 15 noiembrie 2022 pentru suma de 3,38  milioane de lei, licitația nefiind contestată. 

Licitația organizată de CR Călărași a fost câștigată de firma 5AQ Invest

La ședința CR Călărași din 22 noiembrie, subiectul reparației acoperișului căminului fostului Colegiul a revenit în atenția consilierilor. Consilierul Valeriu Dodon, ales pe listele PDM – actualul Partid Social Democrat European (PSDE), susține că a acuzat lipsa de transparență în procesul de reconstrucție a acoperișului: „Mie îmi este rușine de mine că am votat acea decizie”, a zis acesta, spre nemulțumirea președintelui raionului Ștefan Bolea, care l-a apostrofat. 

Valeriu Dodon, consilier raional Călărași

Valeriu Dodon susține că în decizia aprobată de Consiliu „nicăieri nu era scris că se aprobă bani pentru reparația acoperișului căminului”. „Am votat în neștiință de cauză”, zice acum consilierul. „Când vrei să faci ceva transparent, publici, faci audieri publice, dar când vrei să faci mișmașuri, faci așa cum a făcut domnul (președinte, n.r.)”, crede acesta. 

Fostul cămin al Colegiului Pedagogic după reparația acoperișului: Foto ZdG

O decizie separată privind distribuirea banilor pentru reparația acoperișului căminului nu există. După mai multe căutări, am constatat că alocarea banilor se ascunde într-o decizie generală a Consiliului privind operarea modificărilor la bugetul pentru anul 2022, alături de alte zeci de decizii. „La pachet totul s-a votat. Eu am întrebat, cum vă permiteți în plină criză energetică să alocați astfel de sume la un cămin, la care noi nu avem niciun studiu de fezabilitate, nu avem nicio informație despre starea clădirii, sunt expertize tehnice sau pur și simplu se alocă niște bani…”, susține Dumitru Coadă, un alt consilier raional care a încercat să se opună alocării banilor. „Atunci, mulți s-au uitat la mine și mulți consilieri nu înțelegeau, pentru că nu a fost pusă în discuție în ședință și nu a venit ca decizie separată a Consiliului”, explică acesta. 

Cu acoperiș proaspăt reparat, dar cu ferestre și uși distruse și loc pentru depozitarea deșeurilor la parter. Așa arată astăzi căminul fostului Colegiu Pedagogic din Călărași

„Da, da, da, aici s-o furat”

Vineri, 3 februarie, lucrările de reparație a acoperișului fostului cămin erau finalizate. La fața locului am găsit o clădire cu acoperiș, dar cu geamuri și uși distruse, care la parter a devenit depozit pentru deșeuri. Imediat cum ajungem pe teritoriul fostului Colegiu Pedagogic, ne întâmpină un bărbat care ne-a spus că este paznicul edificiilor. 

ZdG: Aici e căminul Colegiului Pedagogic, da?

Paznic: Da, a fost.

ZdG: Aici s-a reparat acoperișul recent, da?

Paznic: Da, da, da, aici s-o furat. 

Fiind în Călărași, am constatat că, deși licitația pentru reparație a fost câștigată de firma „5AQ Invest” SRL, de facto, lucrările au fost executate de compania „Grifevic” SRL, fondată și administrată de Grigore Stratan, consilier raional în Călărași. Reprezentanții „5AQ Invest” SRL au evitat să discute cu noi pentru a explica de ce au cedat dreptul de a repara acoperișul unui subcontractant. 

Grigore Stratan, consilier raional și proprietar de firmă

Consilierul Grigore Stratan recunoaște că firma lui a efectuat lucrările, dar ne asigură că totul s-a petrecut legal, iar prin reparația acoperișului, CR Călărași ar fi făcut o investiție foarte bună. „Eu m-am interesat cine a câștigat tenderul, că vine iarna și am vrut să caut ceva de lucru pentru băieți, că nu avem de lucru nimic. Ne-am apropiat de dânșii, că ei nu prea aveau oameni am înțeles… Am făcut oferta, ne-am dus la dânșii cu devizul, au analizat devizul, băieților le-a plăcut prețul pe care l-am dat și mi-au dat să fac acoperișul”, relatează consilierul și omul de afaceri. 

El susține că firma sa nu a participat direct la licitație, pentru că nu ar avea capacitatea de a pregăti toate documentele cerute în cadrul procedurii de achiziții publice. Totuși, datele de pe site-ul AAP arată că în perioada 2013 – 2021 compania sa a câștigat nu mai puțin de 45 de contracte cu instituții ale statului, în sumă totală de circa 15 milioane de lei, majoritatea dintre ele cu instituții din raionul Călărași. Cele mai mari contracte, de peste un milion de lei fiecare, au fost semnate cu Judecătoria Călărași și CR Călărași

 „Păi, da, normal că am votat-o (decizia, n.r.), dacă era necesară”

Grigore Stratan admite că a și votat pentru decizia CR Călărași, prin care s-a dat undă verde reparației acoperișului. Spre deosebire de alți consilieri, el susține că decizia a fost aprobată transparent și în cunoștință de cauză. „Păi, da, normal că am votat-o (decizia, n.r.), dacă era necesară. Eu ca specialist, când m-am dus acolo și am văzut, într-adevăr, acolo era catastrofă, acoperișul curgea. Edificiul ăsta are o bază bună, n-are deteriorări, e o clădire foarte bună și păcat că ea se distrugea, sărea jumătate de acoperiș… Vă spun cu toată sinceritatea, acolo s-a meritat investiția care s-a făcut”, susține consilierul raional, tot el directorul firmei. 

Din declarațiile de avere ale consilierului Grigore Stratan am constatat că acesta a indicat pentru anul 2020 venituri salariale de la compania „Giesena”, una dintre cele patru companii participante la licitația organizată de CR Călărași. 

Consiliul Raional Călărași/ Foto:ZdG

Tudor Pruneanu, administratorul clădirilor gestionate de CR Călărași, a argumentat și el necesitatea reparației acoperișului clădirii cu faptul că aceasta s-ar fi deteriorat și mai mult fără această investiție. „Clădirea se distrugea. Acoperișul a fost vechi și dacă nu se repara… acolo e un imobil foarte (bun, n.r.)…, el încă nu s-a pierdut cu totul. Reparat și acolo se poate de făcut altceva, cămin, apartamente…”, susține reprezentantul CR Călărași. 

Ștefan Bolea adus la Judecătoria Chișinău pentru aplicarea mandatului de arestare/ Captură TV8.md

Licitație pentru reparația acoperișului și mită de 440 de mii de lei

31 ianuarie 2023. Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță că Ștefan Bolea, președintele raionului Călărași, Ion Olari, primarul orașului, și Veaceslav Stratan, șef al direcției Construcții din cadrul CR Călărași, au fost reținuți în cadrul mai multor cauze, pornite pe fapte de corupție. Potrivit materialelor cauzelor, aceștia sunt învinuiți de fraudarea achizițiilor publice, dar și de alte abuzuri comise în perioada anului 2022. Ulterior, la solicitarea procurorilor, Ștefan Bolea și Veaceslav Stratan au primit 30 de zile de arest preventiv, iar Ion Olari a fost trimis în arest preventiv pentru 20 de zile. 

Imagine publicată de CNA după perchezițiile de la CR Călărași

În aceeași zi, PA a publicat și două extrase, în care Bolea, Olari și Stratan discută despre primirea unor sume de bani. ZdG a constatat că discuțiile dintre cei trei vizează anume licitația privind reparația acoperișului fostului cămin al Colegiului Pedagogic. Prin intermediul unor camere video instalate în camera de odihnă din biroul președintelui raionului și în cabinetul șefului Direcției Construcții, procurorii și ofițerii CNA au stabilit că Bolea, Olari și Stratan au convenit să împartă 440 de mii de lei, primiți de la reprezentantul companiei „5AQ Invest”.

Extras 1

  • S – Am vorbit ieri cu (denumirea persoanei juridice)
  • B – Și?
  • S – Şi până zilele acestea facem, îl presăm.
  • B – Aha.
  • S – Acolo îi 400 000, nu știu câți lei, plus cu 10 % „обналичка” asta şi iese, iese 360 000 şi la trei împărțim, fără p**ă aista de jos şi gata, iese câte 120 de fiecare, 400 000.
  • B – Aha, aha, iar am să-l prind undeva.
  • S – Din 400 000 şi el o zis 10 % „обналичка”, inclusiv.
  • B – Aha, aha.
  • S – Eu aşa şi le-am spus. Şi dacă spunem aşa… Ieri m-am întâlnit cu primarul şi pe urmă cu dânșii şi câte 120 iese, o să ne dea la mână așa, dar și o zis că până încolo joi, încolo el le grămădește.
  • B – Da uite și cu…
  • S – El tot face.

Extras 2

  • S – Iaca vezi. Dar de făcut transferul, 500 583, așa-i?
  • O – Da.
  • S – Minus 10 (face calcule la calculator și îi prezintă primarului).
  • O – 450. Și noi cât am primit? Cât am luat?
  • S – Minus 120, lui aista (preşedintele Consiliului raional Călăraşi).
  • O – Mhm.
  • S – Şi împărțit la doi.
  • O – Aşa şi am planificat 120 și 160 de mii.
  • S – Nouă câte 165-160 mii și în rest am dat acolo.
  • O – Ei cred că îi așa, eu n-am de unde să știu, tu ai dus evidența.
  • S – Nu da. El amu la Călăraşi vine.
  • O – Atunci mi-o dat „с**а” (cuvânt necenzurat în limba rusă) aceia cu leii aceiaşi. Cu cursul acela și na hai repede. Și nu m-am dezmeticit, cum p***a m**i (cuvânt necenzurat) m-am dus după 70 și mi-a dat o sută și ceva, ce „х***я” (cuvânt necenzurat în limba rusă)? Nu înțelegeam.
  • S – Mhm.
  • O – Și am vrut să mă întâlnesc cu tine și de-amu să vedem.
  • S – Mhm.
  • O – Da dacă… Tu ai dreptate, cu aiştea 160.
  • S – Da”.
Ion Olari, primarul de Călărași, adus la Judecătoria Chișinău pentru aplicarea mandatului de arestare. Captură video: Pro TV

Conform acelorași informații din dosar, 120 de mii de lei urmau să ajungă la Ștefan Bolea, iar câte 160 de mii – la Ion Olari și Veaceslav Stratan, „pentru atribuirea achiziției publice și pentru recepționarea lucrărilor contrar actelor normative în vigoare”. Cei trei nu și-au recunoscut vina și s-au declarat nevinovați. 

O încăpere pentru amplasarea unui incinerator, construită de firma familiei primarului cu 1100 de euro pe metru pătrat

Colaborarea dintre primarul de Călărași, Ion Olari, președintele de raion Ștefan Bolea și șeful Direcției Construcții a CR Călărași, Veaceslav Stratan, s-a materializat și în procesul de „rezolvare” a unei alte probleme din oraș: construcția unei încăperi pentru amplasarea incineratorului pentru deșeuri medicale. 

Încăperea pentru depozitarea incineratorului de deșeuri medicale din satul Tuzara, r. Călărași

ZdG a constatat că lucrările pentru construcția acestei încăperi au fost efectuate de compania „Lobi-Grup”, fondată în februarie 2022 de Elena Olari, soția primarului de Călărași. Contractul dintre CR Călărași, în persoana lui Ștefan Bolea, și Elena Olari, reprezentanta firmei „Lobi-Grup”, a fost semnat în aprilie 2022, fără organizarea unei licitații publice. Firma familiei primarului de Călărași a primit pentru prestarea acestui serviciu 288 de mii de lei. 

Încăperea construită de firma familiei primarului de Călărași se află pe teritoriul comunei Tuzara, localitate aflată la câțiva km de orașul Călărași, pe un câmp deschis. La fața locului am găsit un bun imobil nefinisat pe exterior și care, conform datelor de la Cadastru, are o suprafață de 13 metri pătrați. Un calcul simplu arată că un metru pătrat a costat bugetul raionului Călărași circa 22 de mii de lei (1100 de euro), adică prețul unui metru pătrat de apartament la cheie în orașul Chișinău. Pentru că nu are toate documentele în regulă, incineratorul de deșeuri nu este funcțional. 

Ludmila Burghelea, primara de Tuzara, ne-a informat că, deși construcția a fost ridicată pe terenul comunei, Primăria nu a emis pentru asta nici certificat de urbanism, nici autorizație de construcție. 

Înainte de construcția încăperii, în noiembrie 2021, CR Călărași a procurat incineratorul pentru deșeuri medicale de la compania „Rumedcom”, la prețul de 250 de mii de lei fără TVA. 

Licitații de milioane în Călărași câștigate de firma familiei primarului din localitate

Datele publice arată că prin intermediul unei alte companii, „Olbi Com” SRL, fondată în 2016 de primarul de Călărași, Ion Olari, și administrată de soția acestuia, Elena Olari, familia primarului a semnat în ultimii ani contracte de milioane de lei pentru plombarea drumurilor cu instituții publice din raionul Călărași, inclusiv cu CR. În total, în perioada 2019-2022, pe site-ul AAP am descoperit contracte în valoare de circa 9 milioane de lei, semnate între firma familiei primarului de Călărași și instituții publice din raion. Firma „Olbi-Com” este abonată la banii publici, obținând în perioada 2016-2022 contracte de aproape 40 de milioane de lei cu diverse instituții publice. 

Elena Olari, soția primarului de Călărași, tot ea, administratoarea firmelor familiei

Elena Olari a refuzat să discute cu noi. Ea a închis telefonul imediat ce i-am spus cine suntem. 

Conform informațiilor făcute publice de CNA, în dosarele penale deschise sunt investigate cel puțin 10 cazuri de fraudare a achizițiilor publice în raionul Călărași. Totodată, ZdG a constatat că în dosarul penal există mai multe imagini video, în care Ștefan Bolea și Veaceslav Stratan ar fi împărțit sume de bani sau ar fi discutat despre primirea unor recompense de pe urma organizării unor licitații în raion. Sumele discutate sau primite variau între 9 mii de lei și 440 de mii de lei. 

CV-urile lui Bolea, Olari și Stratan

Ștefan Bolea, cu CV ascuns și diplomă de studii superioare la o universitate care a negat că l-a avut student

Ștefan Bolea, președintele r. Călărași

Ștefan Bolea, originar din satul Sadova, raionul Călărași, localitatea de baștină a fostului președinte, Igor Dodon, a candidat la alegerile parlamentare din 2019 din partea PSRM, însă nu a reușit să acceadă în funcția de deputat. Candidase la parlamentare cu aceeași formațiune și în 2014, de pe locul 47. Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2019, socialistul a reușit să devină președinte de raion, cu ajutorul voturilor a 17 din cei 33 de consilieri. Bolea a fost susținut la această funcție de consilierii fracțiunii PSRM, ai Partidului Democrat, ai Partidului „Șor”, dar și de un consilier independent. 

În martie 2021 ZdG a scris că, deși deține o funcție publică, Bolea nu își afișează CV-ul pe site-ul Consiliului Raional și a evitat de mai multe ori să îl prezinte la solicitarea ZdG. Nici astăzi, CV-ul acestuia nu este publicat pe site-ul instituției. Singurul CV oficial al socialistului, deși este incomplet, poate fi analizat într-un ziar electoral al Partidului Socialiștilor, tipărit la ultimele alegeri parlamentare. În acel CV electoral, Ștefan Bolea indică faptul că și-a făcut studiile la Universitatea Agrară din R. Moldova, lucru pe care l-a reiterat și în discuțiile telefonice pe care le-a purtat cu reporterul ZdG. 

Reprezentanții Universității Agrare de Stat din R. Moldova ne-au comunicat, însă, oficial, că nu au avut niciun absolvent pe nume Ștefan Bolea. Acesta a refuzat să ne prezinte diploma de studii superioare, pe care susține că ar deține-o. 

În declarația de avere și interese personale pentru anul 2021, cea mai recentă disponibilă, Ștefan Bolea a indicat că deține o casă de locuit în satul Sadova, câteva terenuri agricole și trei automobile (Toyota Prado, Dacia Logan și Opel Astra). 

Ion Olari: Membru PAS până în ziua în care a fost reținut, verificat de ANI după mai multe achiziții din perioada 2019-2020

Ion Olari este primarul orașului Călărași din noiembrie 2019. La alegerile locale din 2015 a fost ales consilier orășenesc pe lista Partidului Popular European din Moldova. La alegerile din 2019 a candidat din partea Blocului ACUM, format din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA). Ion Olari a fost membru al PAS până la 31 ianuarie 2023, ziua în care a fost reținut. Ion Șpac, președintele Organizației Teritoriale PAS Călărași, a precizat că Olari, încă din primăvara anului 2022, nu mai făcea parte din Biroul Politic al PAS.

Ion Olari, primarul orașului Călărași

„În 2022 nu a mai depus cerere pentru a fi în Biroul Politic. Calitatea de membru PAS i-a fost retrasă seara, pe 31 ianuarie. Conform statutului, chiar și dacă este arest preventiv asupra unui membru, echipa trebuie să ia o decizie. Am convocat Biroul seara, la ora 18.00, și cu majoritate de voturi i s-a retras calitatea de membru”, a menționat Șpac. 

Ion Șpac, președintele OT PAS Călărași, deputat în Parlamentul R. Moldova

L-am întrebat pe liderul PAS din Călărași cum explică faptul că Ion Olari, reprezentant PAS, și Ștefan Bolea, reprezentant al PSRM, formațiuni politice concurente, au ajuns să fie vizați în același dosar de corupție. „Corupția nu are culori, așa reiese. E la început dosarul. Ar fi bine să nu intrăm în zona speculațiilor. Clar că orice acțiune de acest gen te surprinde. Cazul dat e o pată pentru oraș, pentru echipă, dar asta este”, a punctat Șpac, care este și deputat în Parlament. 

În declarația de avere și interese pentru anul 2021 Ion Olari a indicat că deține, împreună cu soția sa, Elena Olari, două apartamente, un garaj și un automobil Skoda Octavia, fabricat în 2004 și procurat în 2016. Soții Olari au mai indicat că dețin compania „Olbi Com” SRL, fondată în 2016 și înregistrată în satul Răciula, Călărași. Primarul de Călărași a mai declarat că în 2021 familia sa a contractat un credit bancar de la Victoriabank în sumă de 200 de mii de lei, scadent în 2026. 

În martie 2022 ANI a inițiat pe numele lui Ion Olari un control, pentru a verifica existența unei posibile diferențe substanțiale între veniturile declarate și bunurile imobile achiziționate, „în special făcându-se referire la bunuri imobile care au aparținut Băncii de Economii, procurate la licitație, și alte două imobile în valoare de aproximativ un milion și jumătate de lei”. Mai exact, inspectorul de integritate care a inițiat controlul scria că urmau să fie verificate circumstanțele în care familia Olari a investit în 2019-2020 circa 1,5 milioane de lei într-un apartament și un garaj, bunuri obținute în acea perioadă în urma unui contract de investiții, or, „coroborat cu veniturile declarate, se atestă o eventuală diferență considerabilă între venituri și valoarea averii acumulate”. Totodată, în cadrul controlului, urma să se investigheze cum firma familiei Olari, „Olbi Com”, a procurat în urma unor licitații bunuri care au aparținut anterior Băncii de Economii din or. Călărași. În februarie 2023, controlul inițiat în luna martie 2022, nu are încă o finalitate. 

Veaceslav Stratan: De peste 10 ani – șef al Direcției Construcții, iar din 2019 –  consilier local din partea PDM

Veaceslav Stratan

Veaceslav Stratan este șeful Direcției Construcții din cadrul CR Călărași din 2012. În declarația de avere și interese pentru anul 2021 Stratan indica venituri salariale sau din chiria unor bunuri imobile de circa 500 de mii de lei pentru acel an. El declara că împreună cu soția deține o casă de locuit, două apartamente și un spațiu comercial de producție. Stratan conducea un Mercedes, fabricat în 2010 și procurat în 2020. Funcționarul a declarat că în 2021 a contractat un credit bancar de 540 de mii de lei, scadent în 2031. Din 2019 Veaceslav Stratan este consilier local în satul Nișcani, raionul Călărași, ales pe listele Partidului Democrat din Moldova (astăzi Partidul Social Democrat European). 

Ștefan Bolea și Veaceslav Stratan au primit, la 2 februarie curent, mandate de arestare pentru 30 de zile, iar Ion Olari a fost arestat pentru 20 de zile. Veaceslav Scripnic, avocatul lui Ștefan Bolea, ne-a spus că nu poate discuta despre dosar, pentru că „nu am împuterniciri de la clientul meu să fac declarații”. „Încă nu vreau să discutăm despre dosar”, ne-a transmis și Vladislav Jian, apărătorul lui Veaceslav Stratan. Ion Chitoroga, avocatul lui Ion Olari nu a răspuns apelurilor și mesajelor ZdG. 

Sergiu Artene, președintele raionului Călărași

Sergiu Artene, vicepreședinte al raionului Călărași:

despre camera de odihnă din biroul președintelui raionului: Eu am activat în calitate de președinte în mandatul precedent. Într-adevăr, în biroul președintelui este o cameră suplimentară cu ieșire separată. Este o chestie unde se ține aparatul de cafea și poate vine un oaspete. Asta era menirea. Dar camera asta așa a fost proiectată de pe timpul sovietic. Despre faptul că lua, că nu lua (mită, n.r.), nu am de unde să știu. Eu intram în biroul de serviciu, unde discutam problemele de serviciu și atât. Alte comunicări, pe alte teme, cu dl Bolea nu am avut”.

despre încăperea pentru incineratorul de deșeuri medicale: „Știu că prin Consiliu au fost alocate 300 de mii pentru construcția acestei încăperi. Eu nu am fost și nu am văzut-o. Dar mai departe, cât costă, cât a fost, îmi vine greu să spun. Nu știu, pur și simplu”. 

despre decizia de a repara acoperișul unei clădiri nefuncționale: „Este decizia Consiliului. Este o majoritate constituită, sunt 33 de consilieri și votează. Se introduce problema pe ordinea de zi și s-a votat. Probabil, oamenii care au decis să facă treaba asta, trebuie și pot să răspundă pentru ce au vrut să facă”.