20 de ani de închisoare pentru o crimă inexistentă

Z, care avea 25 de ani, era al patrulea din cei şase copii ai unei familii sărace din nordul Moldovei. Avea studii medii incomplete. Părinţii, pentru care băutura era mai însemnată decât educaţia copiilor, deciseseră că-i ajung 9 clase, că-i mai bine să lucreze decât să irosească timpul la carte. Împreună cu familia, lucra la un proprietar din sat. În una din zile, acesta, care era cu 20 de ani mai în vârstă, a prins-o în câmp şi a violat-o. Fata nu s-a plâns nimănui, pentru că el era cel care le dădea de lucru şi le achita nişte bani pentru supravieţuire. I-a fost frică să le spună părinţilor, pentru că de la ei, de mică, auzise ameninţări că o vor omorî, dacă îi va face de ruşine. De altfel, în satul lor, violul era perceput nu ca un abuz al bărbatului, dar ca o ruşine nemaivăzută pentru fată şi familia sa.

Peste un timp, deja prea târziu, a înţeles că e însărcinată şi s-a gândit că singura persoană căreia i-ar putea spune ar fi abuzatorul. A mers la el şi l-a întrebat ce-i de făcut? El a promis “să rezolve”. În una din zile, când părinţii fetei erau la muncă la fermier, acesta a venit la Z acasă, a lovit-o în burtă, a forţat-o să ia pastile şi i-a injectat ceva. În consecinţă, fata a suportat un avort spontan, provocat la termen de 25 de săptămâni. Fetuşii, doi la număr, au fost îngropaţi de abuzator în grădină. Când au venit părinţii, au găsit-o fără cunoştinţă şi au dus-o la spital. Suspectând un avort criminal, medicii au anunţat poliţia. Când aceasta s-a implicat, istoria a luat o întorsătură penală.

Detenţie pe viaţă pentru un avort

„Z, fiind însărcinată, la 12.05.2006, între orele 12.00—13.00, după ce a născut de sine stătător, în condiţii casnice, 2 prunci de gen masculin, cu scopul de a-şi omorî copiii nou-născuţi, profitând de starea de neputinţă a acestora, cu o deosebită cruzime, cu ajutorul unui hârleţ, le-a aplicat câteva lovituri în cap, cauzându-le vătămări corporale grave, periculoase pentru viaţă, după care a îngropat copiii nou-născuţi în grădină”, scrie în dosar. Astfel, a fost acuzată de “omor intenţionat, comis cu premeditare”, nici măcar de pruncucidere, care presupune “omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după ce mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere” şi care prevede 4-7 ani privaţiune de libertate. Procurorul a cerut detenţie pe viaţă, fiind condamnată la 20 de ani de închisoare. Cel mai important – agresorul şi violatorul, de fapt, principalul vinovat, nici nu a fost interogat de poliţie şi de anchetă, rămâne la libertate, fiind bine-mersi. Nu a urmat nicio autosesizare a Procuraturii Generale (PG).

Z şi-ar fi trăit aproape jumătate de viaţă după gratii dacă despre acest caz nu ar fi auzit Rodica Comendant, directoarea Centrului de Instruire în domeniul Sănătăţii Reproductive. La televizor, Rodica Comendant auzise şi despre termenul sarcinii. Ea, fiind medic-ginecolog, a determinat că tânăra acuzată de omor suferise nimic altceva decât un avort tardiv.

Medicii – avort, justiţia – omor

„Ca medic obstetrician, care pe atunci aveam gărzi la urgenţă, cunoşteam actele normative, care indicau că un nou-născut se determină după anumite criterii. Constatasem că Z nici nu ajunsese la termenul de naştere. A fost un avort tardiv, m-am gândit. Lucru care ulterior s-a şi confirmat. Atunci, mi-am zis că acest lucru este inadmisibil într-o ţară în care pentru provocarea ilegală a avortului nu a fost pedepsită nicio persoană. Or, în Codul Penal, nu avem un articol care ar acuza femeile de autoinducerea avortului. E revoltător ca pentru un avort, nu contează dacă este indus de femeie sau de altă persoană, femeia să fie condamnată. Ştiţi ce fac femeile, inclusiv cele care îşi doresc poate copilul, dar suferă un avort spontan la un termen mai înaintat, cum ar fi cel al Z? Îl aruncă la WC sau îl îngroapă. Din experienţa mea de medic, în cazul femeilor care ajungeau la urgenţă cu avort spontan sau provocat până la 27—28 de săptămâni, cel mai des, fetuşii mureau, şi nimeni nici nu acorda atenţie acestui fapt. Era o practică firească. Chiar dacă se năşteau vii, nu erau viabili, pentru că nu aveau criterii de supravieţuire”, explică Rodica Comendant.

Până în 2008, în R. Moldova se considerau născuţi vii doar copiii de peste 1 kg, având termenul de gestaţie de peste 28 de săptămâni. Pentru că Z născuse în 2006, feţii ei nu se încadrau în aceşti parametri. Aşa cum era scris în cartela medicală, la internare, şi cum a explicat Rodica Comendant, “cei doi fetuşi erau rezultanţi ai unui avort tardiv”.

„Cu o mână acordă ajutor medical, iar cu alta sună la poliţie”

O altă problemă, inclusiv a sistemului medical, pe care a dezvăluit-o cazul Z, e cea a nerespectării confidenţialităţii de către medici. “Spre marea ruşine a medicilor, ei sunt obligaţi să anunţe poliţia atunci când au suspiciunea că pacientei i s-a indus avortul sau că ea şi l-a indus. Imediat după internare, cu o mână i se acordă ajutor medical, iar cu alta se sună la poliţie. În acest sens, am fost admonestaţi şi de Federaţia Internaţională a obstetricienlor-ginecologi (FIGO), fiind acuzaţi că am fi incorecţi şi că am neglija etica profesională. E o atitudine, inclusiv printre medici, de acuzare a acestor femei, dar aceste femei sunt victime ale sistemului. Dacă nu a reuşit la timp să întrerupă sarcina, înseamnă că nu a fost informată, nu a avut bani sau a fost tratată urât de personalul medical. Toţi ar trebui să înţeleagă că această femeie s-a aflat în circumstanţe mai dificile”, explică directoarea Centrului de Instruire în domeniul Sănătăţii Reproductive din Chişinău.

“Suntem singurii din regiune care avem astfel de stipulări în legislaţie. Asta înseamnă că dacă tu vii la spitalul de urgenţă cu urme vizibile de lovituri, spui că te-a bătut poliţia, medicul e obligat să sune tot la poliţie şi să anunţe că pacientul cutare a venit la el cu urme de maltratare. Vine poliţia, te ia şi iarăşi te bate pentru că ai spus doctorului. Aceeaşi normă a funcţionat şi în cazul Z. Medicul a anunţat poliţia, care a venit şi a întrebat-o unde-i pruncul. Aşa s-a aflat că-i îngropat. În consecinţă,  poliţia a intentat un dosar penal, fără a consulta specialiştii, nici măcar aspectul medical al problemei. Nici poliţistul, nici procurorul, nici judecătorul nu a luat în seamă ordinul care specifica ce înseamnă un prunc născut viu. În acea perioadă, nici în instituţiile medicale, sub supravegherea doctorilor, nu se înregistrau feţii care se năşteau şi nu corespundeau celor 2 indicatori – greutatea de până la 1 kg şi termenul de sarcină de până la 28 de săptămâni”, explică Vanu Jereghi,  directorul Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM).

„Un caz ideal pentru a avansa în funcţie”

După ce a început să investigheze cazul, Jereghi a expediat o scrisoare oficiului stării civile din raionul de unde este tânăra, solicitând certificatele de naştere sau de deces ale pruncilor. În răspuns era scris că nu există o astfel de înregistrare. Logic ar fi, în cazul în care fata a fost condamnată pentru omor calificat, aşa cum susţin procurorii, în dosar să fie ambele certificate, de naştere şi de deces, dar ele nu există, pentru că naşterea nu a fost înregistrată.

Cum e posibil să fie condamnată o persoană nevinovată? Vanu Jereghi spune că-i foarte simplu. “Sunt mai multe cauze. Necunoaşterea ar fi prima, după care ar fi faptul că cei care investighează astfel de cazuri nu au experienţa sau capacităţile necesare să examineze dosare legate de domenii cum ar fi cel medical. S-au folosit de faptul că ea e o persoană vulnerabilă, fără cunoştinţe. Pentru un procuror, descoperirea unui dosar de omor e un indicator de performanţă. Îţi poţi face carieră pe astfel de cazuri, mai ales că persoana nu se opune deloc, nu are avocat, nu are capacităţi de apărare. Un caz ideal pentru a avansa în funcţie sau pentru un plus la CV”, susţine Jereghi.

„Un sistem întreg, destul de putred”

„Examinând cazul, am implicat experţi internaţionali, care au concluzionat, într-o expertiză independentă, că verdictul experţilor legişti, care a stat la baza condamnării, conţine gafe enorme. De exemplu, legistul scrie că feţilor, cu hârleţul, le-au fost provocate leziuni care au distrus partea  osoasă a capului. Experţii străini au precizat că, la acea vârstă, feţii nu au oase, doar un cartilaj firav”, susţine directorul IDOM. În opinia sa, acest caz a arătat “un sistem întreg, destul de putred, care produce violări ale drepturilor omului”.

În prima instanţă, Z, care nu avea idee despre un proces de judecată, care nu ştia cum se scrie o cerere sau ce poţi solicita de la un avocat, l-a crezut pe procurorul care i-a spus că — dacă va semna totul – o va elibera. I-a dat ascultare şi abuzatorului, care i-a promis că o va scoate la libertate, dacă  îşi va asuma crima şi dacă nu vrea să-i închidă şi părinţii. Ce s-a întâmplat în realitate, a spus abia la Curtea de Apel din Bălţi. De altfel, în instanţa de apel nimeni nici nu a vrut s-o asculte. Avocatul din oficiu nu a atacat deciziile instanţelor şi nici nu a scris vreo cerere de apel. Când a ajuns la CSJ, a înţeles că nu mai are scăpare şi a scris recurs cu mâna sa, aşa cum a dus-o capul. Judecătorii l-au calificat drept inadmisibil, deoarece nu a respectat anumite criterii, pe care le cunoaşte doar avocatul.

Graţiată, dar neîndreptăţită

Timp de 6 ani, cât a stat în detenţie, în procesul de eliberare a fetei s-au implicat medici, jurişti, reprezentanţi ai ONU, ai instituţiilor internaţionale pentru drepturile omului, raportori ONU. În recomandările ONU din 2009 scrie expres că Z ar trebui eliberată. Puţini cunosc că şi vizitele Andreei Marin Banică la Rusca, în 2011, au fost o pledoarie indirectă în favoarea acestei fete. Autorităţile R. Moldova, însă, nu au luat în considerare argumentele aduse şi singura posibilitate de a elibera tânără rămânea graţierea, care, însă, nu o eliberează de vină.

„Nu i s-a făcut dreptate. A fost graţiată, dar asta înseamă că rămâne vinovată, fiind iertată de ispăşirea pedepsei depline. Z va fi repusă în drepturi, adică declarată nevinovată, când vom avea o decizie a CEDO (din 2009, cu suportul Centrului pentru Drepturi Reproductive din SUA, dosarul Z e la CEDO). O condamnare CEDO ar obliga statul să aplice toate măsurile ca astfel de cazuri să nu să se mai întâmple, identificându-i pe cei care au dus la condamnarea Z”, spune Jereghi.

În cererea expediată la CEDO au fost incluse doar câteva dintre numeroasele încălcări ale drepturilor Z: privarea de libertate a persoanei, condamnarea pentru o faptă neprevăzută de legea penală, nerespectarea confidenţialităţii de către medic, încălcarea dreptului la un proces echitabil, lipsa asistenţei medicale şi îngrijirii post-avort în detenţie etc.