Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ „Suntem spectatori în propria…

VIDEO „Suntem spectatori în propria țară. Cum rămâne cu reintegrarea?”. Irina Tabaranu, jurnalistă și co-fondatoare Zona de Securitate, despre „criza artificială energetică” din regiunea transnistreană, la Podcast ZdCe

Invitata Podcast ZdCe este jurnalista Irina Tabaranu, co-fondatoarea site-ului Zona de Securitate, care informează în special despre situația din regiunea transnistreană a R. Moldova, și care a publicat reportaje de la Tiraspol, înainte și după ce a fost oprită livrarea gazelor rusești în stânga Nistrului.

Irina relatează despre modul cum s-au pregătit locuitorii regiunii, dar și despre cum le influențează opiniile despre regimul separatist faptul că au rămas fără încălzire și fără electricitate în plină iarnă.

Ea a explicat cum funcționa „contul de gaze” secret, care ținea în viață regiunea transnistreană și estimează că fără acesta, „cronometrul este pornit”, iar regiunea, așa cum funcționează în prezent, are „zile numărate”.

Jurnalista de la Zona de Securitate critică autoritățile de la Chișinău pentru faptul că au ascuns informația despre vizita recentă la Moscova a lui Vadim Krasnoselski, liderul separatist de la Tiraspol, care a zburat de pe aeroportul din Chișinău. Totodată, ea atrage atenția asupra faptului că cei care conduc regiunea ar fi menajați de puterea de la Chișinău, precum și că guvernarea trebuie să pună în aplicare a unui plan de reintegrare efectivă a R. Moldova.

Am vrea să cunoaștem și ce strategie are R. Moldova în această situație: doar să asistăm la ce face Federația Rusă și Tiraspolul sau să avem și noi propria noastră strategie și joc? Pentru că, până la urmă, se întâmplă pe teritoriul R. Moldova și tot noi avem de suferit, pentru că în urma acestei crize, pe malul drept au fost majorate tarife, oamenii vor achita mai mult atât pentru energia electrică, cât și pentru agentul termic. Miza, până la urmă, nu este Tiraspolul, ci Chișinăul, și Chișinăul ar trebui să fie mai pro-activ în comunicare, în transparență, în efortul a explica oamenilor, jurnaliștilor, factorilor de decizie ce facem, care este planul pe viitor și cum rămâne cu reintegrarea”, a subliniat Irina Tabaranu.